E o scrisoare catre omul care nu vreau sa devin, omul care vrea societatea sa devin, omul acela ce lucreaza 8 ore pe zi si e fericit ca are salariul mare pentru ca isi poate lua diverse chestii pe care nu si le-a permis pana atunci. Omul care se uita inapoi si regreta ca nu mai poate fi ce-a fost, ca nu mai are prietenii pe care i-a avut...si toate cele zise de Baz Luhrmann in "everybody's free to wear sunscreen".
Cei de la Duran Duran zic "hey child, stay wild!" si cata dreptate au!
Eu zic ca viata este un "Pursuit of happyness" si pt asta, unii zic ca ne trebuie bani si se inseala cum nu pot mai mult!
De ce trebuie sa ajungem sa vrem o cariera cat mai buna, sa fim sefi cat mai mari, sa ne dedicam timpul firmei la care lucram sau firmei pe care o detinem in loc sa ne dedicam timpul lucrurilor care ne plac, lucrurilor la care multi se gandesc cu teama, senzatiilor de moment, sentimentelor dintotdeauna si prietenilor care chiar merita?
Intr-adevar, acum nu-mi permit o masina, un ceas scump, sa stau singur in camera, un laptop sau alte porcarii dar acestea sunt dorinte care vor sa-mi faca viata mai frumoasa, mai usoara dar, cel putin acum, nu-mi imaginez cum ma pot face aceste dorinte mai fericit atata timp cat eu merg la escalada in fiecare zi senina, petrec cel putin 30 de nopti pe an la cort sub cerul plin de stele, ajung cel putin odata pe luna la peste 2000 de metrii, chefurile la care merg sunt de peste 30 insi cu care ma inteleg si cu care ador sa-mi petrec timpul, stiu ce inseamna respectul, fac sport, pot sa alerg un marathon, beau, cant, sunt sanatos, fac practic ce vreau si cand vreau, merg cu ocazia gratis oriunde, am in plan sa ajung pana in Franta asa, am in plan sa studiez ingineria in Germania, imi place muzica, merg la concerte, sunt constient ca hainele sunt obiecte auxiliare confortului, stiu mai multe despre religie decat stiu majoritatea habotnicilor si sunt constient ca scriu degeaba aici: peste ani, cand voi deveni omul care nu vreau sa devin si voi citi asta voi spune ca : "deh, vremurile!"
Asa ca, draga Cezar, ramane sa-ti aduci aminte ca:
Tot ce-ai facut ca tanar ai facut pentru a te simti bine si pentru a simti ca traiesti!
Ai fost la o diaporama de-a lui Virgil Nastasi si cand s-a terminat ti-ai jurat ca o sa ajungi in State si o sa te plimbi pe Colorado de la izvor la varsare!
Ai crezut, cel putin pentru o zi, ca poti sa traiesti ca om migrator.
La 21 de ani te credeai superior tuturor bogatasilor, tuturor celor ce stau la vile in vacante, tuturor celor grasi, tuturor celor religiosi, tuturor manelistilor, tuturor colegilor de facultate, tuturor snobilor.
La 21 de ani mai aveai 2 ani jumate de distractie ramasi din viata.
Nu trebuie sa regreti nimic din trecut pentru ca atunci cand ai facut-o ti-ai dorit cu adevarat asta.
Oamenii se schimba, timpul se misca la fel de rapid doar tu devi mai incet!
La 21 de ani aveai un singur vis: Libertatea! (da, era si un ziar de tot cacatul, facut pentru pensionari si manelisti dar nu ti-l doreai si nu era visul tau)
La 21 de ani tu erai stapanul tau!
Asta n-ai scris-o fiind nostalgic ci doar fiind constient de ce are sa vina!
Concluzie daca ti-e lene sa citesti desi nu e mult:
Trebuie sa te distrezi: pentru asta iti trebuie bani: pentru asta trebuie sa lucrezi - nu e niciodata invers, niciodata jumatate
aaa...da! si pretuieste sanatatea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu