luni, 18 decembrie 2017

Random thought of the day

Which, unfortunately, is actually the thought I forget too often.

It's about when people ask why I'm so tight, so cheap, why I don't go by car, why I feel sorry when I travel alone by car, why I hitch-hike, why I keep my room cold instead of warm, and why, why, why, why everything I do has to be cheap.

Before you ask me this, please tell me the actions you're taking to limit climate change and the waste of resources.





https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/85/Benxi_Steel_Industries.jpg

Then, and only then, we'll talk.

luni, 20 noiembrie 2017

Happiness 2017

Happiness?
Happiness is when you dance for one minute, on a song that you don't know, with your eyes open in front of 24 people who don't judge you.
Shit. No. That's freedom, and they can judge.

Happiness is when you dance two minutes in front of five people who don't know what you're listening to. When you purely feel happy and think about what they think for not even a moment.
And when you jump, when you play the drums from the song, when you mime everything that you understand from that song. When you body is full of natural drugs that make you feel high.

It's when you create unbreakable and unforgettable bonds with people you didn't know a few days before.
You know it was happiness when you still smile like an idiot a week later when you think about it. And when you're affraid of listening to that song again, just so that it doesn't lose its meaning.

You know it was happiness when you realize it was the first time you ever danced in front of people sober and still felt young, wild and free. And happy!

Facility to facilitate, Keila, Estonia, early November of 2017

Writing this in Palermo, Italy in mid November 2017

With love and eagerness to meet you again
Cezar

vineri, 27 octombrie 2017

Coaching for an active citizenship

Erasmus plus is about the people.
I always go to a training course and expect to be served with new, fresh and interesting info and I always find myself asking the questions and answering them.
In this training course that was held in two places due to logistical problems, Chișinău and Vadul lui Vodă, I managed to understand why these peojects are funded by the EU, even though they cost a lot and seem too good to be true.
For whoever doesn't know yet, an Erasmus+ training course implies basically no cost for the participant and it provides food and accommodation for 8-10 days in a foreign country, one of the many partner countries of the program.
How much money?
2 000 000 000 💶 per year for all the Erasmus+ projects
Why?
To unite the European Union even more!
To make it natural and normal for a Romanian to go to work in Denmark for the same pay as a Danish would get. To make it normal and natural for a Danish company to employ a Romanian who speaks decent English.
To learn from each other. Our differences can make us way greater than anyone might think.
And that's exactly what we learn in these projects - how to learn from each other, regardless of our nationality or social status.
I was asked what was the most important thing I learned in this project, and even though I practiced writing a project, I was stuck when I remembered that I talked to Ukrainean and Armenian people about the ongoing conflicts in their countries - just for a piece of land.
Thus, for some, the love for their country transforms really quick into hate against another, whichever one. And we all know that an AK-47 is more exciting than a huggin' flower, especially when you're not doing it for you, but for your country.
I talked to a guy who just returned from the army, three days before the project, and who now, two days after the project starts his first job - as a structural engineer. Another one is looking for a job and he knows that having done the two years of mandatory military service, he will be advantaged when HR look through his CV.
Have I learned something from them?
Have they learned anything from me?
Hug yeah!
Or at least I hope so.
And no, we didn't learn how to be the same, but we learned how to be active citizens, and not by being thought, but by asking ourselves the right questions.
Coaching for an active citizenship, Moldova, October 2017

Cezar, George and Stefan
P.S. did I mention all the beautiful girls involved in the project?

joi, 12 octombrie 2017

Cezar's 40 minutes of writing about imagination



Cezar’s 40 minutes of writing
ABOUT
IMAGINATION

IMAGINE             – a song by John Lennon
-          A global song
-          An entire album from Armin van Buuren – Laugh all you want – I really enjoyed it!

What I actually want to write about is, of course, me.
What I imagine.
I imagine being a reporter for once, or twice, or maybe more, but not everyday. I imagine talking with interesting people like hookers, policemen, thieves, rich men, hippies, VIP’s, normal people, people with disabilities, Richard – the main character of the last book I read, Ciolos, Iliescu, I would want them to tell me the truth. I imagine everybody reading the articles not for the interviewee, but because I interview them. No penalties, just knowledge that’s shared.
I imagine being a sports star – I’d be modest and smart like Cristi Chivu. I remember when all the kids in school shouted my name at the basketball game that we won against my very own professional team-mates from another school. I remember that even though we won, they were the ones who qualified – I think it was because what we now know as corruption.
I imagine writing about people’s jobs like I did at Dora’s. I imagine a great blog, kinda what Ruxi wanted to do with her vocation website.
I imagine being the best at something. That’s so far away from me that I don’t even spend a lot of time developing the idea. I imagine the compromises that need to be done to be the best at something, I tell myself that it’s not worth it and move on.
I imagine I am happy, I imagine I am rich. Sometimes I feel that I’m happy, sometimes I feel that I’m rich. I always think of me as a financially poor person, rarely as an emotionally poor one. People tell me I’m brave and courageous and I reply that I’ve got braver and more courageous friends.
It just came to me that I actually am the best at something: being me. No one could do it better. If I was a believer I’d thank God for choosing me to do me, to be me, to play me.
We’re unique even on facebook: we’re the only one who are friends with our same friends. No two people have the same exact friends. And I’ve got the best. No, I don’t.
I imagine I am free, even though I’ve never been free. Because when I’m free of jobs I am busy with thoughts and when I’m free of thoughts I am too concentrated to notice. But compared to slavery I am, indeed, very free. Thanks “God” again.
I imagine talking more with people, listening to them, focusing on them, not cooking or facebooking at the same time.
I imagine quitting facebook and movies and becoming a really awesome entrepreneur – the kindest of them all – full of very healthy principles.
I remember Clau telling me how he imagines me ten years after high school: supercool, rich and in the company of a very beautiful girl. I did not believe him because I didn’t trust myself, but I do wish I could have presented him Ruxi, as a great achievement of what he said.
I imagine doing an EVS – I don’t imagine not doing it.
I imagine a great atmosphere in my company. There are not many people, but they’re running around, knowing what to do and they’re happy, as am I. As am I.
I imagine myself driving the F1 Car, barely holding my head. I, at some point, gave up on the idea of building my own F1 car or Ariel Atom.
I gave up on building the electric car – the big companies already did it and I don’t want to be a peon on their table.
I do want to own one – a car, not the company.
I don’t want to sell. I don’t want to convince people of anything – I got tired.
I want to be important but I don’t want responsibilities.
Fuck you (hug you) “with great power comes great responsibility”, you’re too right. Relax a little, try to understand that I do want you as a…
I imagine that I’m also the only one who knows everything that I know, listened the music I listened, danced when I danced.
I imagine wish someone’s reading my work and feels the same way I feel when I’m reading a good book.

joi, 5 octombrie 2017

Big build aftermath

Pentru mine, big build se opreste dupa trei zile. Ceilalti voluntari mai au doua zile in care au de invatat, inca, foarte multe.
A fost o experienta extraordinara, la propriu.
Am ani de zile de voluntariat, insa nicaieri nu am invatat la fel de multe lucruri in atat de scurt timp.
A fost un mix extrem de oameni acolo:
Organizatorii:
O idee extrem de bine pusa la punct si extrem de bine implementata. Un proiect mare - urias!

Beneficiarii: trebuie sa faca voluntariat 1000 de ore - va dati seama cat de multe vor invata? ( Si nu ma refer la a da cu ciocanul, ci la umilitate, intr-ajutorare
Trebuie sa plateasca o rata decenta (zic eu) de 350 lei/luna timp de 20 sau 25 de ani.
Trebuie sa participe la construirea propriilor locuinte, cel putin la fel de mult ca voluntarii - si o fac, cum e si normal.
Beneficiarii caselor - niste oameni nu neaparat amarati, insa care locuiau in conditii pe care nu le putem numi demne, insa despre demnitate e mult de zis si nu e aici locul - au fost foarte amabili. Majoritatea te tratau ca pe un constructor expert si nu comentau absolut deloc atunci cand greseai ceva sau montai ceva stramb. Iti dadeau impresia ca nu se pricep deloc la treaba asta si ca au incredere totala in tine. Partea cu increderea e adevarata, insa factorul recunoasterii muncii voluntare nu le permitea (din pacate) sa intervina atunci cand vedeau chestii montate aiurea sau lucruri facute prost.
Ca in orice loc cu multi oameni noi, mi s-a adresat o intrebare la care mi-e din ce in ce mai greu sa raspund fara sa sun a artist autist (fara sa vreau sa jignesc pe cineva!!!!).
"Tu cu ce te ocupi?"
In putinele secunde pe care le ai la dispozitie sa te gandesti sa raspunzi la intrebarea asta, mi-au iesit multe, insa pentru prima oara, mi-a iesit pe gura cuvântul "voluntar".
Si iarasi, in cele cateva secunde dupa ce l-am zis si si-a dat seama interlocutorul ca nu voi mai zice altceva, (si trebuie sa inceapa el sa vorbeasca, sa nu intram intr-o liniste dubioasa) am avut o mega revelatie! (Evident, mega e un cuvant prea mare pentru timpul scurt avut la dispozitie).
Ma gandisem la un moment dat ca m-a "stricat" voluntariatul, ca nu sunt in stare sa cer oamenilor bani in schimbul timpului meu si ca, mai mult, incep sa ii dispretuiesc pe cei care cer foarte multi bani in schimbul timpului lor.
Va imaginati ca la angajare, le-am zis ca nu ma intereseaza salariul, ca eu oricum traiesc cu bani putini?
Va imaginati cata bucurie pe capul acelui angajator, sa-i vina unul din cei mai buni studenti ai unei facultati (exact pe profil), complet pasionat si pregatit de acel job si sa-i spuna ca nu-l intereseaza salariul, asta intr-o piata a muncii sufocata de nepriceputi care cer multi bani? Tot voluntariatul a făcut asta din mine.
Dar, slava karmei, tot voluntariatul a făcut ca dupa doi ani jumate de salariu mizer sa ma frustrez si sa plec. Sa am curajul sa fac asta zambind si regretand doar faptul ca nu voi mai putea participa la concursurile de pompieri ale fabricii, la campionatele de badminton, volei si baschet. In ăștia doi ani jumate in care am apucat sa mai si voluntariez am invatat ca lucrurile la care trebuie sa visezi nu au legatura cu salariul sau cu orarul de lucru. Si le-am zis asta colegilor cand ma intrebau ce voi face dupa. Iar eu am plecat si ei, cu putine excepții, s-au intors la birou gândindu-se cu nerăbdare la valoarea următoarei creșteri salariale.
Adevarul nu-i niciunde.
Sunt doar stiluri de viata diferite. Putem discuta despre cine construieste mai mult, mai bine, insa nu pot sa nu ma gandesc intr-un mod egoist, ca a-i ajuta pe altii e mai fain (util, constructiv) decat sa te ajuti pe tine insusi.
Imi dau seama ca astea sunt doar lucrurile, diferite de la om la om, care ne aduc satisfactie.

Acum, revenind la zilele noastre, ar trebui sa trimit niste multumiri Comisiei Europene pentru ca finanteaza programele la care voi lua parte in urmatoarele doua luni:

1. Writing is rewriting - Lilaste, Letonia
2. Coaching for active Citizenship - Orhei, Moldova
3. Facility to facilitate - Keila, Estonia
4. New menu - Palermo, Italia

Si daca va-ntrebati de ce le finanteaza, va voi raspunde rapid cum ca va trebui sa participati la unul ca sa intelegeti. Si-aveti toate motivele din lume, atat de multe ca nici voi nu stiti de ce n-o faceți!

Si-acum, sa impartasim cele invatate la Big Build.
1. Big build e un proiect big budget - reuseste sa faca sa para ca acei oameni chiar au nevoie de o casa mai mare, atat de tare incat reuseste sa convinga 450 de voluntari (care de fapt sunt vreo 700 in total), cativa sponsori mari si fix la fix (Kaufland principal cu bani,  Holzindustrie Schweighoffer cu lemne, Dedeman cu scule, Bosch cu scule electrice, primaria cu terenul, familiile cu rate lunare, bucatarii celebri internationali nu stiu daca sunt platiti, dar sunt de efect pare-se.
Cumulat, is vreo 1.5 milioane 💶, care, impartite la 36 de case vin cam 46000 de 💶 per casa.
Tinand cont ca-s case mici din lemn, e cam mult, insa daca ne uitam la cati bani platesc familiile pe case, atunci pare echitabil.
Dar nu-i vorba de bani.
Ci de ce invatam din asta, fiecare.
1. Fundatia nu stiu cum se face, ca era deja acolo.
2. Instalatiile la fel
3. Se iau niste pereti gata asamblati din sanduri de lemn de 5x15cm, se pun la verticala si dupa ce verifici ca i-ai pus drept, ii bati in cuie unul de altul
4. Asa se ridica toti peretii, de fapt.
5. In timp ce unii placheaza cu OSB exteriorul, alti urca fermele pe casa si le bat sa ramana acolo (fermele sunt cele care tin acoperisul).
6. In timp ce unii inca mai monteaza OSB-ul, altii pun polistirenul pe cel montat deja.
7. Acelasi sistem si pentru plasa, tencuiala.
8. Acum pot veni mesterii sa monteze termopanele, ca sa te poti apuca de glafurile dim polistiren extrudat - cea mai delicata treaba din lume!
9. Tot timpul asta se poate lucra la acoperis, la intins folia anticondens si batut scandurile orizontale pe care se va aseza tabla.
10. Te-ajuta daca sui in pod bucatile de OSB care vor reprezenta podeaua podului, ca te deplasezi mai usor pe-acolo, si ai nevoie de ele oricum acolo.
11. Daca ai terminat de tencuit, glafuit, montat paziile si bucatile de acoperis din lemn care se vad si, deci, sunt vopsite, atunci poti monta jgheaburile. Sugerez sa citesti cum se face si s-o faci singur daca ai timp, ca nu mi-a placut deloc de meșterii de la acoperis - exact ce va spuneam despre angajati, ca nu prea gasesti priceputi si cer si multi bani
12. Apoi poti sa incepi sa faci multe lucruri: sa bagi vata minerala in pereti, sa o acoperi cu celofan (eu cred ca-i gresit sa stai intr-o camera inconjurata de celofan - as pune o folie de goretex sau folie anticondens) si inclusiv sa faci ultimul lucru pe care am apucat eu sa-l fac: sa pui rigips pe tavan, apoi pe pereti!

Echipa a constat in doi constructori priceputi, Costel si Radu care m-au impresionat maaaxim prin diferite aspecte ale lor: rabdare, forta, putere de improvizație, experienta si caracter.
De asemenea fiecare echipa mai avea doi constructori nu foarte priceputi, sau, mai bine zis, doi arhitecti fara prea mare experienta, care erau plini de soft skills si se asigurau mai degraba sa explice voluntarilor cum sa faca lucrurile, se asigurau ca toti au de lucru si aveau grija ca tot ce tine de constructie sa se desfasoare cat mai "a' la carte". O echipa destul de buna in cazul casei noastre.

Logistica de langa case era impresionanta:
Oamenii amenajasera chiuvete cu muuulte robinete, chiuvete care se scurgeau intr-un rezervor golit zilnic. Toalete ecologice reimprospatate zilnic, 41 de bucatari care hraneau 600 de oameni intr-o ora, un cort de mese urias plus inca unul pt constructori si organizatori - mergeau niste superchefuri in el. Snacksuri si cafele tot timpul, aducerea fazata a tuturor materialelor, sa nu ocupe loc aiurea langa casa, spalarea uneltelor de zidarie cu pensula, dupa fiecare folosire.
Folosirea cuiului si a ciocanului muuult mai mult decat m-am asteptat  - ma asteptam sa insurubarim holsuruburi toata ziua.

Am invatat de asemenea sa respect inca o meserie!















La final, multumiri!
1. Misha, ca s-a bagat si m-a tras si pe mine
2. Mircea, ca ne-a cazat, ca a lucrat si el cu noi, ne-a hranit, hidratat, plimbat, ghidat, dat voie sa vorbim cu sora-sa, incantat cu povestile sale inspirante si celelalte lucruri pe care poate nu le-am remarcat.
3. Habitat for Humanity, ca nu ne-a cerut bani sa voluntariem, cum au cerut firmelor sau altor voluntari.



marți, 19 septembrie 2017

O fuckin' zi de luni

Si ce zi!

Am bagat munca voluntara de chinez batran intercalat cu facebook messenger cu proaspat cunoscuta Andreea :)
Dar am completat un task - rezultatele 7500 la itra. Asta e tot ce-am facut util planetei astazi.
Un later edit ar zice ca am mai ajutat cu o extragere la Festival Sport Montan Sacele, dar deja deveneam prea util societatii.

Am facut inclusiv teste cu routerele din casa, sa vad viteze, sa vad daca merita sa le mut prin casa, sa-mi trag cablu, sa, sa, sa. Am testat - am renuntat. Probabil e de la RCS-RDS limitat dar mi-e lene/rusine sa-i sun. poate maine

Aaa! Am revazut inside the mind of a master procrastinator. Si aveam impresia ca dupa jumatate devine plictisitor. Eh bine, azi mi-am reamintit ca dupa jumatate devine util!!


Dar cand in sfarsit am reusit sa ma motivez sa ies din casa, lucrurile au inceput sa functioneze. Adica viata sa-mi arate cat de buna e. Si cat de la apogeul vietii sunt! Yes, I've said it!

Am adidasi noi cu care sa alerg. Din primii pasi, tot ce puteam constientiza era ciudatenia genunchiului stang, ca altfel nu stiu cum s-o denumesc - parca nu-i al meu. Trosniturile gleznei drepte si modul ciudat in care asez piciorul drept pe asfalt, mod care-mi face alergarea complet asimetrica si, implicit, urata (asta-n contextul in care toata viata am crezut ca alerg foarte estetic - se pare ca alerg doar rapid / mult - si inca un pic de istorie, mai ales legata de articolul lui Robert Hajnal in care ii blama pe cei care ii spuneau ca-i talentat - si eu i-as blama vazand progresul lui care a venit 100% din munca. la mine chestia asta cred ca vine din toate zilele petrecute in copilarie in fata blocului jucandu-ma pana noaptea, ca altfel ar fi vorba de talent si nu mi-ar conveni nici mie).

Revenind. Am plecat sa alerg cu gandul sa alerg foarte incet, maxim de relaxat - un lucru pe care nu l-am reusit niciodata la o alergare efectuata singur. Am alergat, m-am gandit la lucrurile pe care le faceam inainte sa alerg primele maratoane - mi-a venit in minte faptul ca jucam baschet aproape zilnic in vacante, cu Cristi si cu Scrix, dupa care mai alergam 5-10km in Parcul Chindia. M-am gandit cu cine as putea juca baschet si mi-a venit in minte Bodranga (care o ora mai tarziu m-a contactat, dupa o pauza de saptamani) - apoi m-am gandit ca poate mai joaca baietii de la Schaeffler martea si ar trebui sa ma menajez, adica sa nu alerg obisnuitii 10km, ci mai putin, ca cine stie ce febra ma prinde si ma tine pana la Rogaining...
Cum, nu stiti de Rogaining? :O
Pe scurt, e un concurs de orientare pe o harta uriasa - din Dambu Morii pana in Rasnov. Sunt multe posturi de control, mai multe decat poate oricine sa atinga. Scopul e sa ajungi la cat mai multe intr-un interval de timp fix: 3, 5 sau 8 ore in cazul de fata. Evident, ca, cu Levi, m-am inscris la cea de 8 ore.

Acum ca stiti, nu va faceti griji, nu stie nimeni, caci este pentru prima oara in tara la noi. Si-l cunosc pe organizator - lucrez cu el adesea.

Dar da, alergarea. N-am reusit s-o fac inceata, am dat primul km in 4 minute, urmatorul in 5 si urmatoarele in 4:30. Dar cu dureri ciudate de piept si intestine la final cand fortam (nemaintalnit). Durerile au fost ceva atotprezent in alergarile mele, insa le depaseam cumva, insa de la o vreme sunt din ce in ce mai speriat de ele. Dar mnoh, chiar m-am menajat pentru baschet si Rogaining!

 

Am precizat ca am refuzat un job foarte bine platit sambata pentru a putea participa la Rogaining? :) tot azi!

 Hai sa trec la partea faina, la karma, zenul, feng shui-ul acestei alergari.
De fapt, am pornit la alergare doar ca sa ies din casa si sa fac ceva pentru a merita mancarea de care mi-era foame. Si-apai dupa alergare imi tirez curu'n Penny. Nimic special aici. La iesire s-au intamplat toate: ultima data cand am analizat posibilitatea cumpararii de prezervative a fost prin anul 1 de facultate. Dar n-am cumparat, ca mi-a zis mama ca a gasit ea pe jos o cutie sigilata, si mi-a dat-o. Si m-au tinut cativa ani.
Dar da, e vorba mai mult de prezervative decat de alergare in postarea asta :))
Dupa acei cativa ani in care nu le-am folosit nici macar pe-alea, a aparut in dulapul de-acasa un set de 12 prezervative dinalea de la Lidl. Tot sigilate. Atunci mi-am dat seama ca nici pe-alealalte nu le gasise pe-afara, pe jos, sigilate :) Draga mama, de-ar stii ea ce baiat naiv are... nu l-ar mai minti.
Revenind, la casa, analizez eu oferta de prezervative, vad ca in unele cutii sunt cate 4 in loc de 3, deja oscilez intre alea gandindu-ma intre timp inclusiv la faptul ca Durex plateste foarte multi bani sa aibe exclusivitate in supermarketuri, la faptul ca daca ar fi intr-un magazin normal ar fi 5-6 lei nu 10-11, m-am gandit inclusiv la supermarketul din Franta de unde cineva a vrut sa cumpere prezervative si a constatat cu stupoare ca acolo n-au produse de vanzare la casa si am avut marea descoperire (unde naiba sunt prezervativele intr-un supermarket daca nu sunt la casa!!?? - dupa jumatate de ora am descoperit ca sunt undeva la un raion de cosmetice pentru gagici. ?!?), apoi am citit, desigur, eticheta si nu stiam pe care din cele cu diametrul mic sa-l aleg daca ar fi sa il aleg (nu toti suntem supradotati), cautam si despre lungime, ca voiam unele mai scurte, insa nu scria nimic - am dedus ca sunt cu lungime "reglabila". Am observat inclusiv faptul ca scrie diametrul nominal, fapt care in inginerie, sau cel putin la motoare, inseamna diametrul maxim, moment in care mi-a venit in minte reclama de la Dr. Oetker - cat de mare e o gura mare? Mi-am adus aminte ce mi-a zis colegul de liceu cand m-a trimis sa-i cumpar prezervative, mi-am adus aminte ce față a facut domnisoara de la farmacie cand i-am cerut. Mi-am adus aminte prea multe, tocmai pentru ca nu am cumparat prea multe (deloc) pentru mine. Si nu vreau sa sune a antireclama la prezervative, departe de mine gandul, vreau doar sa va amuzati voi, dar in special eu peste multi ani, cand voi reciti lemnele astea.
Apoi m-am gandit ca poate de-aia nu prea sunt eu bun la "combinat" (agatat, fermecat, vrajit) gagici, ca poate ajung sa ma gandesc ca si daca cumva ajungem la a avea nevoie de prezervativ, de obicei n-am, si-atunci n-are rost sa mai incerc, iar aceasta defectuoasa abordare n-ar fi prima - in niciun caz!
Si-am ales sa elimin si factorul asta si sa dau pe patru prezervative cat pe jumate din mancarea pe doua zile (comparatii aiurea, din nou, pentru amuzament, dar si pentru a sublinia parsivismul metodei de vanzari a lu' Reckitt Benckiser, care fac produsele de un leu sa coste 10). Si-am cumparat mă un pachet de 4 prezervative mici in diametru, de lungime reglabila, cum mai scumpe nu există!

Să trecem la partea care m-a fascinat pe mine: iesirea din magazin m-a prins cu telefonu-n mana swiping left sau right pe...Tinder ladies and gentlemen!

Despre Tinder iar, numai pareri proaste din partea mea. Am instalat aplicatia cand m-am intors din Vama a doua oara, adica acum vreo saptamana-doua. Am folosit-o de 2-3 ori. Mi-e foarte greu sa dau swipe left (presupun ca stie toata lumea ce inseamna): oricat de grasa, neestetica, falsa, machiata, tanara, batrana este fiinta, sunt sigur ca are un suflet si ar rani-o faptul ca eu ii dau swipe left din orice motiv. Stiu ca sunt un retardat sentimental si ca nu pentru suflet e facut Tinderul, insa tot mi-e foarte greu sa accept faptul ca din trei poze trebuie sa zici daca-ti place sau nu de gagică, in caz contrar, nu vezi alta. Oricat de superficial am zis eu ca sunt la un moment dat, aplicatia asta ar fi foarte detestata de mine daca ar fi o persoana, tocmai pentru maxima superficialitate. Dau, ce-i drept, swipe left cu usurinta la pozele cu fumatoare. Fara nici cea mai mica urma de regret. Stiu, sunt superficial!
Dar am zis ca trebuie sa accept faptul ca sunt retardat sentimental si ca nesuperficialitatea ma tine din a ma dezvolta, iar Tinder sau orice alta modalitate de interactiune umana devine acum o provocare menita sa-mi faca viata mai interesanta.

Deci, ziceam, de vreo trei ori am intrat pe aplicatie, nu prea sunt eu mare cunoscator, dar mi-e clar ca nu am cine stie ce poze de profil, ca nu am primit niciun match.
hold your thoughts, asta pana mi-am cumparat prezervative!
bang, match direct!

Sper ca nu-si imagineaza cineva ca stiu cum sa incep conversatia, ca nu stiu. Dar trebuie sa-mi fac curaj suficient incat sa para ca am curaj suficient!

Dar ajung acasa si, cu mana tot pe telefon, de data asta swipe sus jos, pe facebook, vad ca-s adaugat pe un grup secret... hopaa...
 Tocmai am fost acceptat la un youth exchange in Palermo, Sicilia, in plin sezon - 19-26 noiembrie :)
 Yuhuu. E al cincilea in care voi participa! Imi plac la nebunie lucrurile astea, iar aceasta veste m-a facut superfericit!
Apoi, se pare ca in ora cat n-am fost pe facebook, a fost acceptat si Misha la un proiect in Lituania, madafacaru! E aproximativ in aceiasi perioada in care are loc si TC-ul din Moldova la care voi participa, deci nu sunt gelos, ca am si eu activitate. Si-apai ma suna Ruxi, sa-mi zica cum ca si ea merge in proiectul acela, deja sunt gelos! Dar cum nu prea is eu fericit cand e Ruxi langa mine, e super ok ca nu am aplicat si eu la acel proiect :) Dar tot gelos raman!
Saaau, in timp ce vorbeam cu ea la telefon, vine inca un mail, cum ca am fost acceptat intr-un alt proiect. Al patrulea anul acesta, al saptelea in doi ani fantastici! Latvia, here I come.

Acuma, ce-i cu proiectele astea, unde le gasiti si cum puteti aplica, nu detaliez aici, insa daca aveti intrebari nu ezitati sa le puneti. Ce vreau sa subliniez este nivelul oportunitatilor existente. Sa finanteze o entitate astfel de mobilitati 100% gratuite este extraordinar, e ceva ce parintii nostri n-ar crede posibil nici daca ar fi participat deja.
La naiba, si mie-mi vine greu sa cred asta.
Iar in timp ce scriu asta, imi zice Piotr, tipul cu care am fost pe Vf. Vihren la Youth Exchange-ul din Bulgaria, ca in trei zile ajunge la Brasov intr-un proiect de vreo 10 zile :)
Mnoh ca am si cu cine bea bere :)

Vorbind despre apogeul vietii, iata-l in acest articol!
Multumesc acestei zi de luni si Andreei care m-a scos din casa!

P.S.    Andreea este o super cercetașă din Severin, Turnu Severin, Drobeta Turnu Severin.
P.P.S. Partea cu prezervativele reprezinta un pamflet in aceiasi masura in care si viata mea e un pamflet. Ce, a voastra nu-i?
Photo 

Cel mai later edit este:
M-au bagat pe grupul de Latvia si ghiciti cine mi-a dat accept:
George =)))
VIATA E MINUNATA!