vineri, 15 decembrie 2023

Arena Urșilor #3

 dUamne, ce experiență:


Context: planuiesc sa mut CUB-ul într-un spațiu mai mare, mai vizibil. De 6 ori mai mare, de 3 ori mai vizibil.

Evident, când crești o afacere, o crești natural, organic, mai ales dacă e una care nu va decola prea curând, cu posibilități de scalare la infinit, un lifestyle business, cum se zice in industrie.
Acum, cu 2 oameni de bază la reparații, care se descurcă într-un spațiu de 35 de metri pătrați, în care avem și 10 biciclete de închiriat și am și amenajat un Escape Room, să te muți într-unul de 250mp care e într-o stare... precară, e un pas un pic mai mare decât ai numi natural, organic.

Fie, spațiul cel nou este gol de vreo 2-3 ani și trecând zilnic pe lângă el, mereu mă întrebam ”cum ar fi?”
Ei bine, într-o noapte, nu puteam să dorm din cauza acestui gând, așa că i-am scris omului oferind un preț.

M-a sunat și a zis că în principiu ar fi ok :)
Vreo 30 de zile mai târziu, contractul încă e în chinurile facerii.

Eh. Fiind atât de mare spațiul, e loc de construit si parte de ospitalitate, cum e o cafenea sau un bar, cu ajutorul căruia sau în care să construiești comunitatea pe care ți-o dorești la service și în magazin. Comunitatea care să iasă în stradă să-și spună of-ul și dorințele, mai ales atunci când sunt călcate în picioare.

Eh. Ș-apăi și-au făcut oamenii baruri de 30 de metri pătrați cu 50k+ euro, îți dai seama cât de mult poate fi de investit într-un spațiu cu 5 activități diverse, care în prezent n-are curent, apă, canalizare sau instalație de încălzire și n-a mai fost îngrijit 2-3 ani. Mulți bani.

Eh. Dacă mă pricep bine la ceva, acel ceva este drămuirea fiecărui bănuț. Și știu că dacă am 20k Euro la dispoziție și nicio dorință să mă împrumut la vreo bancă, vor fi de ajuns 20k Euro să dăm drumul.

Eh. Cu acestea în minte, am vizitat spațiul și tot nu ne dăm seama unde naiba să facem toaleta, căci pe vremuri era în vitrină (stupid, știu) și vitrina este cel mai vizibilă chestie și nu vrem să supărăm departamentul de marketing.

Eh. Indiferent de unde facem baia, fără manoperă, deci doar materialele, ne costă 10k lei. Ceea ce nu pare mult, insă dacă avem 5 astfel de investiții de făcut (și avem!) se duc 10k euro și n-am băgat niciun ban in stocuri și rafturi și sisteme de afișaj și reclame și tot ce mai e.

Eh. Așa a început piticul meu pe creier cu baia foarte scumpă, nu în valoare absolută, ci relativă la resursele deținute. Deja am găsit idei originale, am visat idei originale, să iasă mai ieftin, dar totuși decentă.

Eh. Și văd într-o zi Arena Urșilor, un eveniment de pre-accelerare afaceri, în Brașov, cu Bogdan Micu drept "urs", un director de filială BCR care și dădea premiile, deloc de neglijat 2k euro locul 1, 1k euro locul 2 și 500 euro locul 3.

Eh. Imi zic, uite, cum ar fi să merg să iau premiul? Hai să mă înscriu - nothing to lose, dar am șansa, totuși, să îmi dispară de pe creier piticul cu baia scumpă.

Și pac, intru pe eveniment, găsesc formularul de înscriere, completez datele și...ultimul capitol... uploadează aici planul tău de afaceri.
Ce-ai făcut, Bobiță?

Chiar trebuie să îmi fac planul de afaceri pentru a mă înscrie la o Arenă a Urșilor... locală? Dar eu nu-l am, că mi-e frică că nu iese bine. L-am amânat cât am putut de mult la mine în cap, tocmai ca să nu mă năpădească fricile și să rămân în conservatorismul meu la spațiul actual, pe principiul că ”e bine și așa”.

Ah, am uitat să vă spun. In momentul în care am primit cheia de la spațiu (nu l-am închiriat încă, ci am primit cheia pentru a putea evalua și calcula reparațiile necesare spațiului, să putem să facem o ofertă cu cifrele pe masă - de parcă aș fi vreun creator de devize de reparații clădiri), m-a sunat Cristi, de la service, să-mi spună că tocmai s-a eliberat un spațiu dublu cât al nostru, fix lângă noi.
Dacă aveam dubii, acum aveam dubii duble.
Triple.

Dar am mers înainte și iată-mă abandonând ideea de a aplica la Arena Urșilor, din lipsa unui plan de afaceri și din dorința de a amâna scoaterea lui din domeniul vagului creierului și expunerea în piața publică. Feel-ul era că ducem, domn'le chiria aia de 5 ori mai mare :))

Trec zilele și eu continui să scrolluiesc pe facebook, deși am dat unfollow everything, deci mai văd doar reclame și fotbal, că atât îmi vâră facebook-ul pe gât. Plus, clubul Pro Afaceri, că i-am dat eu join dorind să cunosc oameni de afaceri, că cei din jurul meu sunt doar... niște oameni superbi, cu inima cât casa pe care nu și-o permit, voluntari până în măduva oaselor și cel mult un corporatist semi-începător dar cu super-potențial.
Nu glumesc, cam așa arată anturajul meu.
Și de când mi-am propus să devin antreprenor mi-am dorit să nu calc pe cadavre. Și-am reușit asta, fără doar și poate, chiar dacă uneori sufăr de sindromul impostorului doar pentru că e profitabil ceva pentru mine.


În fine.
Marți la 23:59 era ultimul moment când se puteau face înscrierile și, după ce a adormit Mihnea greu, pe la 9:50, am decis să aplic totuși, cu un plan de afaceri mic, măcar să am o schiță cu ce m-ar aștepta - cine știe, poate cer o investiție la vreun urs dacă aflu că nu merge.
Oricum, am lăsat investițiile de-o parte, am băgat în seamă doar veniturile și cheltuielile previzionate.

Cu o Ruxandră cu chef de vorbă și de viață lângă mine, am reușit să încropesc 2 pagini cu date actuale și previziuni pentru noul loc. Departe de a arăta a plan de afaceri, dar MULT mai bine decât nimic. Am trimis așa, cum nu am făcut în facultate, poate ia notă de trecere.

Ora 23:58, am terminat acel planuletz de afacerutză.
Bun. Și-acum unde îl uploadam? Țineam minte că e un google forms, dar unde naiba îl găsisem?
Și știu că în google forms poți seta un moment până la care poți primi înregistrări, deci nu că ar fi vreun spiriduș cu mâna pe click, ci reguli matematice.

În cele din urmă, dupa un minut, am găsit postarea, am dat click pe link... și ce crezi?
Era deja 23:59.
Am presupus că se referea la 23:59:59 și am continuat, doar ca să văd că datele mele erau deja precompletate, google salvându-le de data trecută când m-am oprit la ultimul capitol, uploadul planului de afaceri. Astfel, am trecut direct la ultimul capitol -> uploadul documentului, care ghici ce:
Trebuia și în engleză.

FUCK MY LIFE.

Era probabil 23:59:35 sau ceva, dar inima așa bătea.
Plus, cerea și un brief în engleză, în condițiile în care tot planuletzul meu de afacerutză era un fucking brief basically, doar că în română.
Am zis fuck it, îl pun așa, poate oi găsi indulgență.

Cum am primit de la Sorin Peligrad mesaj cu evenimentul, i-am scris imediat, să mă asigur că e ok:

A, am uitat. După ce am dat submit, am dat refresh să văd dacă chiar a fost programată oprirea primirii de răspunsuri și da. Probabil l-am depus la 23:59:59. No joke. Am aflat că a închis formularul manual.

Măcar sunt înregistrat.
Nu știu dacă eligibil, dar probabil aflu pe mail.

Ziua următoare am cam petrecut-o cu familia noastră puțin răcită, relax.
Ziua evenimentului am cam petrecut-o cu familia noastră puțin răcită, relax.

N-am primit niciun mail de confirmare, acceptare, detalii, nimic. Știam că evenimentul începe la 17, am zis că merg la 17 acolo.

Am mers.
Am presupus, totuși, că nu a fost validată înscrierea sau că I didn't make it further, că totuși, nu am primit niciun semn.

Și am aflat de pe un power point că sunt al doisprezecelea pitcher, din cei 12, și că vom prezenta în ordinea înscrierii. Muhahahah :))

Mnoh. I had no plan și nici nu cred că ar vrea cineva să audă că eu vreau să le iau premiul ca să fac o toaletă, că am bani să o fac oricum, doar că mi se pare scumpă. Că mă și scuipă cu scuipat antreprenorial în ochi. Da, așa funcționează imaginația mea.

Evident, am transpirat instant când am văzut că I made it though pe listă.

Pentru că eu chiar voiam să particip la eveniment, nu să zic ceva pe scenă, mai ales când nu am nici cea mai vagă idee ce vreau de la un potențial investitor sau, even worse, când nu consider că sunt un start-up (că nu sunt).

Și prezintă primii 4, prezentări destul de diferite și diverse, cam toate în stadii de idei sau very early în dezvoltare. Dar asta e un startup.

Ah, am uitat.
Când s-au prezentat Urșii, a avut Bogdan Micu o alocuțiune foarte, foarte faină: Era prin New York prin 2008 dacă nu mă înșel. A mers să pitchuiască ceva într-un loc în care ZILNIC se pitchuia. 365 de zile pe an. Și zilnic se finanțau afaceri. Și-acum imaginați-vă România în 2008.

În pauza dintre primele 4 pitchuri și următoarele, am ieșit pe hol să beau niște apă și în forfota de-acolo am văzut-o pe Olăreasa Rala, colegă de-ale mele de la proiectul StartUP Plus, care a ajuns la Imperiul Leilor și a și fost finanțată chiar de Dan Șucu și ajutată de Bogdan Micu să negocieze, which was fun.

Și ne-am luat la vorbă, ne-a și întrerupt Bogdan la un moment dat, după care am revenit și hit it off atât de tare încât nu prea mai reușeam să fiu atent la celelalte pitchuri. Dar eram.

Și s-a terminat și a doua runda de 4 pitchuri și iar pauză și iar vorbit de cum mai suntem ca oameni, ca afaceri, etc.

Începe ultima rundă, la finalul căreia eram și eu.
Trec primele 2 prezentări doar ca să aflu că de fapt au fost 3 și că mai trebuia să fie una, dar pare să nu fie antreprenorul acolo - CUB Velo Hub, adică eu.
Și le zic că, de fapt, sunt prezent.

Și am urcat pe scenă.
Și acum să scriu ce voiam să zic de fapt.
Eu, de fapt am venit aici să găsesc un barman, dar cum nu am văzut, eu nu am un startup de pitchuit și nici nu am nevoie de finanțatori. In schimb am o poveste faină, la finalul căreia decideți ce faceți cu ea.
Am fost inginer mecanic, proiectant de motoare cu ardere internă destul de avansate. M-am lăsat de inginerie ca să mă fac instructor de ski, pentru că făceam intr-o săptămână pe pârtie cât într-o lună la corporație.
Apoi, in restul de 10 luni din an voluntariam, ca să supraviețuiesc până la următorul sezon de ski.
Și din voluntariat am ajuns să manageriez o organizație non guvernamentala cu o mie la sută suflet și zero la sută salarii. Și a fost mega fain, însă după asta a apărut un gol. Gol pe care am decis să îl umplu cu o aventură antreprenorială, impulsionată 95% de disponibilitatea unor fonduri europene pentru startup-uri, fără concurență prea mare. Cu concurență, dar nu prea mare - era de ajuns să fiu mediocru ca să iau finanțarea și exact așa a fost. Am fost al 24-lea din 48 - definiția mediocrității.
Voiam să fac CUB - Curierat Urban pe Bicicletă, un startup cât se poate de scalabil, vezi Glovo, însă am eșuat, în parte din cauza unor alegeri proaste a furnizorului de soluții informatice, în parte din cauza structurii finanțării, care te motiva să ai venituri deși n-ar fi trebuit, în primul an de startup. Așa se face că din curierat am ajuns să dăm lecții de schi pe firma, pentru bani, ne-au zis că nu se pun veniturile din ski, că nu au treabă cu bicicletele, după care ne-am apucat de reparat biciclete. Ne-au zis apoi că nici alea nu se pun. Între timp, aveam deja o afacere care mergea și care avea clienți - service-ul. Apoi a venit pandemia și am găsit un prieten care să aibă timp să facă o aplicație de urgență, că i s-au anulat lui toate proiectele și ar fi murit de foame. Fu chiar bine. A făcut-o, însă eu nu am mai avut energie să încep încă o rundă de marketing și dezvoltare a afacerii, astfel că practic, după teste, n-am folosit comercial aplicația decât de vreo 3 ori.
Deși era super super faină.
Mnah, de atunci, in 35mp am reusit să avem 2 mecanici full-time, 10 biciclete de închiriat, o bicicletă pentru Escape Room-ul amenajat, și marfă de vreo 20k euro.
Ce vrem să facem este să ne mutam într-un spațiu mai mare și să deservim mult mai mulți oameni, mai ales pe cei cu trotinete, pe care nu-i primește nimeni în service.
Am găsit un spațiu mult mai mare, mult mai vizibil și e puțin cam mare, astfel că vrem să-l populăm cu o zonă de cafenea/bar în care să coagulăm o comunitate velo cu ajutorul evenimentelor, turelor, proiecțiilor și altor chestii de genul, să reușim să facem un cross-marketing bun. Am vorbit cu oameni din Horeca și mi-au zis clar că ar fi bine să găsesc un partener care să se implice cu bani, resurse, pe lângă timp, tocmai pentru a fi motivat să iasă bine.
De-aia am venit să caut un barman.
Dupa cum ziceam, eu nu sunt un startup, sunt mai degrabă un lifestyle business, deci nu merit premiul. Dar dacă ar fi să îl câștig, cu titlu de glumă, dar nu chiar, cu banii ăia aș amenaja toaleta pentru comunitate.

Eh bine... ce-a ieșit a fost cam 50% din informațiile de mai sus, structurate complet haotic, la care am reușit totuși să fac gluma cu cei 2000 de euro i-aș băga în toaletă.
Poate o să apară video - ar fi fain.

Apoi la Q&A a fost o intrebare faina la inceput.
1. ”O curiozitate: de ce, deși nu aveai o prezentare pe ecran, te întorceai constant spre ecran?” - intrebare care a stârnit hohote și un răspuns foarte bun din partea mea: ca să nu mă uit la public :)) Da, deși vorbesc la microfon as a job, când vorbesc despre un eveniment o fac cu cel mai mare drag, dar când vorbesc despre mine, mi-ar plăcea să întru în pământ.

Următoarele întrebări au fost mai pragmatice, mai apropiate de înțelegerea business-ului.
Apoi am intrat în infrastructura velo a Brasovului, în cum se va dezvolta ea, dacă va fi pistă de biciclete în fața noului sediu and so on.
Apoi un alt Urs, un expert contabil si consultant fiscal, atât cu umorul la el, cât și cu treaba de competență a zis că se vede că fac business și că am avut un plan de afaceri ancorat în realitate. Bine, hai, nu ancorat. Aproape de.

Țineți minte? planul ăla de afaceri făcut de la 22 la 23:58? Ăla!

În fine, s-a încheiat astfel evenimentul și s-au retras Urșii să delibereze, moment în care merg și eu la locul meu lângă Raluca, care zice că a fost foarte bine și că voi câștiga eu, deși ea nu fusese la prezentarile celelalte și mă ținuse entuziasmată de vorbă la cele la care a fost.

Eu eram mulțumit că măcar 50 de oameni au aflat de CUB și că am făcut un pitch de care n-aveam nevoie. Sau de care nu știam că am nevoie.

Nu puteam pune mâna pe un proiect care ar fi meritat premii, însă eu chiar eram din altă ligă, nefiind un startup cu potențial de scalare, ceea ce ceilalți clar erau, fiind aproape toți din zona tech/aplicații.

Și s-a dat premiul 3, de 500 de euro.
Și s-a dat premiul 2, de 1000 de euro.
Și la premiul 1 de 2000 de euro ...

Cred că cel mai fain e să las povestea așa.