Imperfecțiunea mea, la Afect, un festival imperfect.

 O sâmbătă ca nicio alta în Brașov.

Nu sunt absolut deloc obișnuit cu petrecerea weekendurilor in Brasov, mai ales vara, însă acum, cu Ruxi plecată în tabără la muncă, Levi în Germania la muncă și Misha în Vamă, la relaxare, nu mi-a rămas decât să petrec niste me-time la festivalul Afect și documentând relațiile financiare ale Domeniului Schiabil Poiana Brașov.

Din capul locului trebuie să menționez că vineri a fost o zi cât se poate de specială, în care mi-am oferit o tură scurtă de biciclete cu Vlad, Biolan și Scrici, cum de prea mult timp nu-mi mai oferisem.

A trebuit s-o întrerup repede, să ajung acasă să mă schimb, să merg la teatru. Noroc ca m-am văzut cu Tibi, care bietul venise să o salveze pe Silvia căreia-i cedase motorul în fața blocului meu (unde trăiesc, nu pe care-l dețin, că nu dețin nimic impozabil încă). De ce noroc, că mi-a zis că teatrul e mâine, nu azi :)

Așa s-a făcut că mi-am eliberat programul și puteam participa la Masa Critică, după care să merg direct la concert la Byron. Nu înainte de a afla cum funcționează sistemul de reciclare de la persoane juridice în România - de la Iulian Dudiță, care face asta din Hobby :)
Spre surprinderea mea, e chiar ok gândit. Nu sunt clare mereu motivele pentru care e gândit sistemul așa cum e, dar la o analiză mai aprofundată e cât se poate de logic.

Revenind.
Nu, nu revin încă, pentru că m-am întâlnit cu Radu vineri și i-am zis și lui de teatru și de dialogul cu Marcel Iureș. La care el m-a întrerupt subit întrebând: CPF-istul?
Nu știam eu mare lucru despre Marcel Iureș, în afară de faptul că a jucat în ceva filme americane acum multă vreme și nici nu m-am documentat între timp, așa că m-am dus la dialogul cu el cu doar două informații la curent: actor bun și CPFist. Două etichete, două prejudecăți.

Cu ce ocazie a ajuns el să aibe dialog cu oamenii la Teatrul Dramatic înainte de o piesă cu Ada Galeș, Ioana-Anastasia Anton, Marius Cordoș și Bogdan Nechifor numită Iluzii?

Foarte bună întrebarea:
Acum câteva luni, de ziua lui Allen, am petrecut (cu mult ping-pong și un tort delicios) puțin mai mult timp cu Camelia, partenera lui, și mi-a spus despre dorința ei și a fundației Hera de a organiza un festival prin care să militeze pentru educația emoțională. Subit, she got my interest, pentru că mă consider unul dintre cei mulți care au nevoie de asta și cărora le-ar fi prins bine asta mai devreme de 30 de ani. Mult mai devreme.
Eh bine, acum se întâmplă Afect, festival imperfect, în care fiecare zi aduce altceva, dar se termină cu un concert al unei trupe bune (Byron, The Mono Jacks si Omul Cu Șobolani (Șobolani!?!?) ). Foarte bune, I might say.
Concert care se termină cu un dialog între Camelia și trupe, în special soliștii, soliști care după anul acesta pandemic, știu ce înseamnă terapia și au fost atrași în capcana Cameliei să militeze împreună pentru educația emoțională.

În cadrul acestui festival se află și Marcel Iureș (da, omul CPF-ist, nu actorul) și piesa Iluzii pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov.
Eh, sâmbătă, după  ce mi-am scufundat bine de tot capul în datele financiare ale Poienii, am ajuns la timp la teatru, unde a vorbit Cami pe scenă pentru prima oară în viața ei, în fața atât de multor persoane. Și vorbea live despre ce simțea pe scenă și își arăta vulnerabilitatea pe scenă, which was awesome.

Și l-a invitat pe Marcel Iureș la dialog cu publicul. Și prima întrebare a venit de la o domnișoară. ”Acum, cât timp mai avem voie să zicem domnișoară”. Și deja eticheta de CPF-ist din capul meu a acaparat scena.
Singura întrebare pe care-mi doream să i-o adresez omului era: ”Dacă elimini actoria, cât timp și ce mai rămâne din Marcel Iureș?”. N-am avut curaj.
Noroc că i-am lăsat pe alții să întrebe lemne.
Dar da, m-a mai contrariat faptul că recunoaște faptul că cu o țuică sau un whisky bun, scapă de emoțiile de după spectacol. M-a contrariat pentru că am trăit de câteva ori experiența dansului (un lucru de care mi-e teribil de frică) fără alcool și îmi aminteam cât de puternică era fericirea, dublată de mirarea faptului că dansez la fel de liber și de nepăsător de părerile celor din jur, fără alcool. Și mereu mă învinovățesc când nu reușesc să-mi ies din zona de confort fără alcool.
And there he was, alcoolul e soluția.
Aș fi vrut să-l întreb și ce-ar fi făcut dacă ar fi avut o voce pițigăiată, nu asta falnică pe care-o are - n-am avut curaj.
Aș fi vrut să și adorm, dar nu-mi mai permit, că sunt politician acum și nu se cade - am avut curaj, dar am simulat-o cum o simulam în facultate.

În fine, chiar n-am rezonat cu omul, fără să-l urăsc și fără să știu pentru ce să-l apreciez, altceva decât că a acceptat să fie pe scenă și să vorbească din postura de om. Și e mult spus om, că a vorbit mai degrabă din postura de artist, o îndeletnicire pe care am decis că nu o voi înțelege, dar nici judeca.

Oh, dar l-am judecat.
Când a zis că în ziua de azi toată lumea-i doctor și toată lumea-i expert, a decis să ducă la un nivel mult prea jos importanța științei în confortul nostru de zi cu zi. Ăsta de azi, nu neapărat cel de peste 30 de ani, cu care înțeleg să nu fie de acord.

Am citit o știre cum că s-a făcut un studiu care zice că o proporție covârșitoare de oameni nu au înțeles, nu înțelege și, mai rău, nu vrea să înțeleagă cum funcționează știința. Presupun că vine din chinurile timpurii ale matematicii școlare, chinuri prin care am trecut și eu cu greu, dar una e să alegi să nu înțelegi cum funcționează și alta e să îi minimizezi importanța, spre folosul nimănui.
I judged him for that.

Apoi a venit piesa Iluzii.
Vorbeam cu cineva zilele trecute despre cum ADD-ul meu mă face să nu ma pot concentra niciodată pe subiect, ci pe tot ce se desfășoară în jurul meu. La teatru, în general, îmi fuge mintea de obicei pe subiecte izvorâte din piesă și mă trezesc adesea că nu știu ce-a zis ultimele 5-6 replici. La început, de exemplu, am fost fascinat de cât de lung și de capabil a fost monologul Adei, atât de fascinat că m-am întrebat cum naiba l-a reținut pe tot. Evident că mă întrebam dacă plânge pe bune sau e actriță bună. Și că la cât e de frumoasă, nu știu dacă aș vrea să-mi fie iubită când văd cât de bine poate sa interpreteze roluri, lacrimi included. M-a prins, ce să mai.
Per total, mi-a plăcut maxim piesa, cu atât mai mult cu cât, cu tot cu ADD-ul meu, mă enervam pe un tip din spate care tot nu-nțelegea ce se întâmplă în piesă și o întreba pe parteneră de parcă era la 10 scaune distanță.

A vorbit despre sentimente reprimate foarte, dar foarte mult timp. Într-un mod foarte alambicat, dar deslușit la final foarte frumos, presărat de glume de-ale unui personaj cu un simț al umorului foarte dezvoltat.

Și în final, prezența la piesa de teatru mi-a asigurat întârzierea la ceea ce pentru mine era main event-ul festivalului - concert OCS.
OCS e acronimul de la Omul cu Șobolani, o trupă de rock alternativ prezentă de peste 20 de ani pe scena din România. O scenă săracă, cu un public sărac, îmi vine să zic, judecând după faptul că băieții ăștia au joburi pe lângă trupă. Unii dintre ei, desigur.

OCS este trupa care mi-a asigurat mie extrem de multe amintiri euforice (cu alcool sau fără), deoarece era trupa în vogă printre CPNTiști când am ajuns eu în club. Atât de în vogă, încât chitariștii clubului, Cornel și Șoacă, la focurile de tabără, cântau piese de la OCS în loc să cânte de la... Andrieș.
Sunt, de departe, trupa mea favorită și sunt mari șanse să fie prima trupă la care am mers la concert la care să plătesc bilet. (am fost la concerte de muzică electronică în trecut, nu trupe). Mai auzisem rock, dar în piețe mari, pe-o scenă mare, cu multă lume, când eu eram prea tânăr să înțeleg. În Rockstadt-ul vechi, erai la 1 metru de artist, iar el era doar cu un cap mai sus ca tine. Puteai vedea acordurile, căci acum știai ce înseamnă acorduri și puteai înțelege că dacă băieții ăia se opreau, se oprea și euforia ta.
Evident, când ești într-o gașcă de 30 de inși și toți adoră OCS, vei adora și tu OCS. Și mă bucur că am fost în acea gașcă. M-am bucurat să îi revăd, deși mult mai calmi și mai puțin euforici decât îi știam.

A vorbit piesa de teatru despre middle-age crisis și-mi dau seama cum mă fucking apropii de ea mai repede decât toată lumea, pentru că, nu-i așa, mereu am fost un hipster și am făcut lucrurile mai devreme - în afară de sex, desigur :)

Oh, it feels good writing.

470

Numărul din titlu, care nu include TVA, este cel care mi-a f***t ziua astăzi.
Nu știu ce naiba am făcut de m-am trezit cu frustrarea asta pe cap, după știrea cu avocata care reprezintă Primăria în procesul cu parcagii.

470 de lei pe oră este tariful de asistență juridică încasat de o firmă de avocatură, și, pare-mi-se, cam de orice avocat care se respectă. Asta în vremea în care salariul minim pe economie, brut, este de 13.583.
Adică de 34.6 de ori mai mult.

Și-aș zice da, domn`le, da` n-au așa mult de muncă, n-au contract fix, mnoh, nu e chiar miere și lapte.

N-o fi, dacă nu prinzi vreun contract cu vreo primărie, se pare.
Că și când prinzi, muncești un an și faci cât fac muritorii de rând in 34.6.
Adică cam cât e într-o viață de om muncă.
Dar da, exagerez, tipa asta a pontat din martie pana-n iunie ”doar” 250 de ore. Adică vreo lună și jumătate de muncă, opt ore pe zi.
Nici nu vreau să mă gândesc cât costă o pauză de țigară la fătuca asta, că intru eu în faliment.

Acestea fiind zise, mă interesez despre cam cum e Facultatea de Drept, că parcă merită să muncesc un an să-mi asigur restul de 34.6. Pe bune. Mă gândesc să mă fac avocat.

De ce frustrant?
Pentru că nu are absolut nicio bază tariful ăsta în realitate. Mă gândeam zilele trecute că sunt din ce în ce mai mare fan al pieței libere și că se reglează ea singură. Pe dracu. Au făcut sistemul ăsta de achiziții de te doare mintea. Orice numai să nu trebuiască să faci vreo achiziție, că atunci durează o lună doar documentația. Dar da, tare sunt curios cât ar fi licitat la o licitație adevărată ora de avocatură, știind că vor fi 250 de ore.

În fine, pe locul 2, știri de pe Facebook:
”Dan Barna e un imbecil, că vrea să scoată adresa de domiciliu de pe buletin”
Eu: ce idee bună - oare cum ar funcționa? De fapt, de ce ne trebuie adresa de domiciliu? Căci în prezent sunt mulți oameni care n-au domiciliu. Sau care îl au în cu totul altă parte decât acolo unde scrie în buletin. Iar pe om nu-l ajută cu mai nimic să-și treacă adresa reală, actuală.
Ceilalți:  Vai! Dar sunt MII de legi care trebuie schimbate dacă vine așa ceva. E articolul nu știu care din codul fiscal!! trebuie schimbat codul fiscal!! E ăla din codul penal! sunt citațiile. Sunt MULTE.
Eu: deci concluzia e să nu scoatem adresa de pe buletin, nu pentru că e o idee rea, ci pentru că e greu de implementat?

tot eu: grea e și realizarea și controlarea fuziunii nucleare în vederea extragerii căldurii, pentru a o transforma în electricitate. Și totuși oameni au căutat să cerceteze și să o dezvolte. Greu e să faci și turbine eoliene de 15MW, și totuși unii acum le fabrică. Dar e mai ușor să zici că e prost Barna decât să recunoști că ești și leneș și prost, mai urmează să te specializezi pe hoție.

tot eu: de ce c***t mai sunt plătiți avocații cu 470 de lei pe oră, dacă ni se pare GREU să scoatem o adresă din buletin?

Poiana 3 in 1.

 jandarmul care arunca chiștoace pe jos

instructorii care sar coada

lucratorul de la scaun care ia șpagă

 

Astăzi simt nevoia să-mi exprim frustrările "de la muncă" în public, pentru simplul motiv că lucrez în public, iar actorii de azi pur și simplu m-au copleșit.

Încep în ordine alfabetică, pentru că altfel nu reușesc să le clasific.

1. Instructorii care se bagă-n față la coadă, cu sau fără client, cu sau fără ore la care trebuie să ajungă.

Zilele astea e coada de aprox 20-30 de minute, coadă supravegheată atent de câte un jandarm, ca nu cumva să ia loc cineva la ea fără mască. Nu prea contează pe unde intri la coadă, cât timp ai mască. Și din nu știu ce dracu motiv, mă frustrează pe mine MAXIM când se bagă câte unul în față la coadă, adesea lângă mine, cu sau fără pretext, cu sau fără scuze sau motive, doar cu dorința de a nu face prea mare tam-tam dacă e văzut. Și mereu m-am întrebat cine ar trebui să-l sancționeze pe om, în afară de un frustrat ca mine, care oricum îl pune într-o poziție defensivă din care cu greu poate ieși. Adică în general îi e mai ușor să „suck it up, aia e. mai bine nesimțit dovedit decât să mă dau învins cum vrea fraierul ăsta de-un metru și-un pic”

Eu, în uniforma mea de instructor de schi, din care aproape că-mi bat clientul dacă pleacă fără bon, simt o obligație morală ca, pe lângă a-l învăța pe client să schieze, să fie om. Așa trec peste orice teamă aș putea avea, pentru a oferi un exemplu integral de om, nu doar de schior.

Și detest. Repet, detest când trebuie să explic asta unui instructor de schi care crede că se bagă în fața rândului fix lângă mine, coleg de breaslă, că înțeleg eu cum e cu graba la ore. Înțeleg că fie ți-e lene să cari casa de marcat cu tine, fie nu-ți încape în geacă, fie efectiv nu vrei să dai 10 la sută la stat pentru că îl urăști că e administrat de nemernici pe care-i consideri, negreșit, mai nemernici ca tine, însă nu înțeleg unde ți-e omenia. Unde, în cele 12 clase de educație formală pe care trebuie să le ai ca să fii instructor, ai învățat că e ok să sari rândul, mai rău, purtând o uniformă care-i face de căcat pe toți cei ca tine? De căcat! Și-or să zică mulți că pierd respectul clientului dacă întârzie, sau că pierd chiar cei 120 de lei de pe-o oră, poziționându-se din start mult peste cei toți care stau la coadă civilizat, ei având de pierdut doar timp, nu și bani sau respect.

2. Jandarmul care aruncă chiștocul de țigară pe jos.

Stăteam iar la coadă frustrat că jandarmilor le pasă doar de mască, nu și de civilizație. Am văzut că unul dintre ei fumează și mi-am adus aminte de nopțile cu protestele, când le-am atras atenția că nu e ok să fumeze în timpul serviciului și apoi am întrebat cine-l amendează pe el că a aruncat chiștocul pe jos. Mi-am zis în mintea mea că omul, teoretic, e în pauza de țigară, și că nu-l pot ruga să stea puțin mai sus, să-i împiedice pe oameni din a se băga în față la coadă. Și am trecut de el, însă-l aud pe Levi din spate, care începe cu un ton autoritar să îl întrebe: ”De ce ați aruncat țigara pe jos?”

Dacă nu-l știți pe Levi, el e un coleg de-ai mei cu 10 cm mai mare (also a joke) și cu 2-3 note mai jos în voce, dar care se frustrează sensibil mai rapid decât mine la faze de-astea. Dar cum l-am auzit, am legat instant piesele puzzle-ului și m-am rățoit la jandarm de i-am tăiat maul lui Levi :))

- Băi omule! Tu ești cel care ar trebui să-i amendeze pe cei care aruncă chiștoacele pe jos!!

Moment în care rapid mi-a arătat degetul mișcat stânga-dreapta zicând că e treaba poliției aia.

- Bun, mergeți că sunt 10 metri mai jos, rugați-i să vă amendeze.

Și aici intră tiparul clasic de ”mergi băiete mai departe, ce faci atâta scandal pentru un chiștoc”, mutându-și privirea în jos și spre o altă parte, parcă dând volumul mai încet. Și tare aș vrea să mă prindă unul dintr-ăștia într-o zi frumoasă când chiar am timp să umblu cu ei pe la toți superiorii, ca în final să realizăm că nu avem proceduri de penalizare pentru chiștoace aruncate pe jos.

Nu știu cum, zău, să explic ce simt când văd aruncarea chiștocului. Îmi dau seama că pentru unii sunt cele 2-3 grame de gunoi, însă pentru mine este lenea dusă la extrem în toate planurile vieții, de la lenea strămoșilor de a avea grijă de copii, la lenea deschiderii cărții, lenea de a asculta de părinți, lenea de a verifica o informație din mai multe surse, lenea de a mai merge la școală azi, lenea de a mai face încă câțiva ani de școală, lenea de a mă interesa (măcar!) unde DACĂ, nu unde e un coș de gunoi. Pe bune, băgați-i frate în față la vaccinare, că au lene cronică (și genetică!).

3. Șpaga la scaun.

Ăsta e un subiect mai delicat, dat fiindu-mi funcția și văzând că omul de acolo seamănă cu un vechi prieten despre care știu că are-o rudă pe la instalații.

Altă frustrare de-ale mele este momentul ăla când nu știu cum să-i răspund copilului când mă întreabă "ei de ce trec pe dedesubt (sau pe lângă, în cazul telescaunului de sus)?"

Mă rog. Știu, dar nu-mi place să-i spun realitatea, așa că rog copilul să întrebe operatorul (când nu stă închis în cabina lui). Și să aud customer service-ul operatorului cum bagă motive de la "bagă antrenorul când coboară” la ”sunt copii neastâmpărați, ce să le faci”.

Într-o zi, însă, m-am enervat și i-am spus operatorului că vreau să beneficiez și eu de oferta cu antrenorul - cine-mi numără urcările. Apoi a făcut aceeași față ca a jandarmului și l-a lăsat pe colegul să bage replica cu copiii. Apoi m-am prezentat, i-am spus că scaunul e al orașului și că orice intrare netaxată e un furt acoperit de el, deci că-l rog pur si simplu să-și facă treaba pentru care e plătit.

Mă rog din nou, azi, la telescaunul mare, în hărmălaia aia, am reușit să văd în sfârșit schimbul de bani dintre un boarder care dorește să intre la scaun mai ieftin și operatorul care dorește să ajungă acasă... mai bogat puțin.

În cazul în care doriți să știți exact cum se face, e așa: te duci la telescaunul Ruia, intri prin partea dreaptă, la ultimul turnichet, unde poți intra fără cartelă dacă bagi picioarele pe rând pe la limita din dreapta a turnichetului. Poți face asta de câteva ori până se conving băieții (operatorii) că tu într-adevăr ai plătit sau nu la ei. (sunt curios dacă îți arată obrazul dacă te dai de prea multe ori). Dacă te-au depistat, încetinesc sau chiar opresc instalația în momentul în care ești așezat și vin și-ți fac morală (hoțul strigă hoțul!) sugerându-ți voalat că asta o pot face doar șmecherii (care au cotizat).

Cum cotizezi?

Simplu, intrii pe-acolo pe unde am zis, după care traversezi maxim stânga și faci un semn operatorului ca și cum l-ai cunoaște. El iese frumos și dai noroc cu el, tu ținând în mână ceva bani. Cam cum se plătesc în filmele americane drogurile. Că și schiul tot un drog e pentru unii, iar șpaga tot ilegală e.

Din câte am înțeles de prin stațiune, la gondolă nu prea merge treaba asta, ”că sunt camere”. Evident, treaba asta nu prea merge pentru că gondola e privată, iar telescaunul e ”de stat”. Hai să vedem dacă statul eșuează în a pune camere și la telescaun.

Așadar, dragă vechi prieten, dacă asemănarea nu e o coincidență, dă tu mai departe mesajul ăsta unde trebuie, că poate practica asta care nu ne face cinste încetează înainte să ”se pună camerele”.

Încep, încet, încet, să cred că suntem din ce în ce mai puțini, nu din ce în ce mai mulți oameni care înțeleg că fac parte din ceva mai mare.

Și că foarte curând vom rămâne singuri pe bune, și nu-n photoshop ca-n poza asta.

©­ Fotografie și editare Fisheye.ro

 

La mulți ani Cezare!

 In loc de "La multi ani"...

Am avut intotdeauna o problemă cu urările de ziua mea, iar anul ăsta părea să fie mai rău decât în alții, până m-a sunat un bun amic din adolescență și-am povestit vreo juma' de ceas cu zâmbetul pe buze.
Chiar și-așa, începusem textul ăsta (întrerupt acum de telefonul de la celalalt bun amic din adolescență), așa că aș face bine să-l termin.
Nu știu de când, dar aș zice că dintotdeauna mi-a plăcut esența oamenilor, nu suprafața lor. De-acolo am eu mult dispreț pentru lucrurile făcute doar să pară faine, precum machiajul, minciuna sau ipocrizia. De-aia am făcut tot posibilul să lucrez undeva unde să nu port costum, unde să nu trebuiască să mint doar pentru a vinde. Am crescut și am învățat că lucrurile nu sunt așa de simple, dar plăcerea pentru esența oamenilor și a lucrurilor mi-a rămas.
Și-așa ajung la veșnica urare de ”La mulți ani” pe care nu mă sinchisesc să o propovăduiesc și mă feresc să o primesc, pentru că am considerat că n-are pic de esență.
Eh bine, și aici am crescut și am învățat că esența ți-o mai și faci cu mâna ta, astfel că aș aprecia enorm dacă în loc de ”La mulți ani” mi-ați da un like, un review, o notă, orice, la unul sau la toate paginile businessurilor mele, businessuri care chiar au nevoie de băgare de seamă aici, în virtual. Mult mai multă nevoie decât mine.
 
Le las aici, să nu vă cer chiar luna de pe cer căutând care dracu' or fi alea.

Cronologic vorbind, prima este Pro Ski Instructors. Și mi-a luat ceva timp să găsesc esența acestui job (că nu-i tocmai business) care mă face atât de fericit. M-am întrebat de multe ori ce utilitate ar avea să învăț eu pe cineva să schieze, deci să practice un sport cel puțin neprietenos cu mediul. (N-o să insist pe partea cu defrișările, ci mă rezum doar la ratracele diesel și sper doar că pomparea apei la deal se face noaptea cu energie de la hidrocentrale).
Aici esența este educația, sub orice formă vine ea.
Am purtat mult respect multor profesori, iar prin facultate nu mă vedeam altceva decât profesor universitar. Heck, m-am și înscris la master cu gandul că-l fac doar ca să pot intra la doctorat, dar mi-a plăcut la nebunie și am mers la toate cursurile. Trișez puțin, dar ador să văd fețele oamenilor când ceva în corp le face click și, brusc, corpul lor a înțeles ce trebuie să facă să ia curbă, sau să frâneze, sau să se aplece cu încredere în față. Simt că am luat tot ce a fost mai bun de la toți profesorii pe care i-am admirat și am adus pe pârtie, unde le dau tuturor, contra unui cost financiar foarte mare (din păcate și din punctul meu de vedere), tot ce pot face eu pentru a transforma orice fricos într-un cuceritor de pârti. Așadar, în loc de ”La mulți ani, Cezar!” dați un share, review pe Facebook (https://www.facebook.com/proskiinstructors/) sau Google (https://g.page/Pro-Ski-Instructors/review?rc)

Apoi vine CUB. Aici chiar nu-mi aduc aminte, dar sigur nu-i dintotdeauna (că doar am făcut Autovehicule Rutiere, nu Facultatea de Vândut, Reparat Utilizat sau Închiriat Biciclete) pasiunea mea pentru biciclete și pentru un viitor bicicletizat al lumii. Cert este că nu văd altă cale de a ne salva de la o moarte rapidă prin poluare și lentă prin schimbări climatice (deși vin tocmai invers acolo unde vin), decât bicicletizarea intensivă în orașe și electrificarea în afara lor.
CUB vine de la Curierat Urban pe Bicicletă și a fost creat cu scopul de a înlocui cel puțin câteva mașini care plimbă inutil tona de metal prin oraș pentru mici plicuri sau pachete, chiar și cu mâncare. Ideea fost finanțată prin StartUP Plus, un program foarte fain finanțat de UE (diferit de românescul StartUP Nation which sucks), care s-a potrivit ca o mânușă croită fix pentru ideea mea, nu de făcut bani, din păcate, ci de a contribui la o lume mai bună - un Brașov mai bun, în cazul meu, că n-am devenit global. Chiar dacă circumstanțele (altele decât COVID) m-au forțat să virez mai mult către reparații de biciclete, CUB rămâne încă, în esență, un business dornic să ajute orașul, atunci când orașul va dori să se ajute pe sine.
L-ar ajuta și pe el un like pe facebook (https://www.facebook.com/cub.cube) - cu ocazia asta am aflat ca n-am profil de companie de curierat la google :) încă un lucru pe to-do list. La multi ani Cezar!

Despre CUB Bike Service, v-am zis, am fost forțat de circumstanțe să accelerez mai rapid și mai tare decât curieratul și acum reparăm biciclete mai mult decât curierăm. Și acolo e nevoie de un ”La mulți ani”, că ne vin tot mai mulți spunându-ne că nu au auzit de noi, iar asta, când petrecem o zi stând degeaba în așteptarea clienților, ne doare...chiria.
Review aici (https://g.page/r/CZ22DOc6R5mNEAg/review), like și share aici (https://www.facebook.com/CUBrasov)

Cât despre politician... acolo chiar am motive să fiu dezamăgit :) Dar hey, un șut în fund e tot un pas înainte! Așa că sunt binevenite și acelea, aici: https://www.facebook.com/CezarUSR

În încheiere, vreau doar să menționez că abia aștept să văd dacă vor fi rătăciți care vor ura clasicul ”La mulți ani” fără să citească amărâtul ăsta de text, așa cum nici eu nu citesc multe texte.
Să scurtez: ai citit până aici, dă-mi like-uri, review-uri, note (după caz) - ajută enorm și apreciez pe măsură, vorba chinezilor de pe AliExpress. Chiar dacă n-ai beneficiat de servicii, dă un review despre om, chiar dacă-i nasol.
N-ai citit? Urează-mi la multi ani pe Facebook - it will fill me with joy and I will forever be thankful to find out if the world is as superficial as I sometimes think it is.

Oare când și la noi?

 Urmăresc autovehiculele rutiere de cand am dat de internet si, de fapt, putin inainte de asta, pentru ca primele accesari ale internetului le-am făcut de la job-ul sora-mii, care vindea mașini. 

Atât de mult mi-au plăcut, că am ales să aprofundez cât se poate de mult, până m-am facut inginer auto, cu o placere deosebită în a le proiecta.

Concomitent cu mașinile, am fost pasionat de ecologie, astfel că la facultate am intrat întâi la Ingineria Sistemelor de Energie Regenerabilă si abia ulterior am decis să mă mut. Ba chiat si atestatul la informatică mi l-am făcut despre sisteme alternative de producere a energiei.

Mașinile electrice le urmăresc de când am aflat de GM1, una din primele produse de un producator mare. Cu mult înainte să existe Tesla, al carei fan am devenit instant cu mult inainte sa apară la Top Gear.

https://m.hotnews.ro/stire/24520783?amp

Vestea asta, cu mașinile electric este la fel de bună precum cele în care este raportat consumul integral de electricitate "verde" din UK.

Nu inteleg de ce explică jurnaliștii HotNews de ce în zona noastră nu se pot adopta mașinile electrice cu aceeași ardoare precum in Norvegia (cel mai mare producator european de petrol!!).

Care este problema în a taxa mașinile emițătoare de gaze cu efect de seră cu o grămadă de bani pe care să-i redirectionezi fix în masini electrice?

Oricum dăm 10000 de euro la achizitia de electrice, de ce nu i-am da din buzunarul celor care își cumpără fosile?

Unde mai pui că au o accelerație de-ți antrenează gâtul mai ceva decat privitul tenisului.

Că vai, nu au autonomie de la Constanța la Oradea, de parcă merge tot românul zilnic atât.

Mi se pare incredibil ca noi inca ne batem pe gazele de la Marea Neagră, când ar trebui sa ne batem pe urmatorii producatori de vehicule electrice.

Poate știți doar de Tesla, care deși a produs de 20 de ori mai puține mașini decât Toyota anul acesta, valorează cat Toyota, Volkswagen (cu tot cu Audi, Porsche, Seat, Skoda, Lamborghini, Bugatti si alte marci pe care le mai detine), si urmatorii 3 cei mai mari producători, luati la un loc. 

Pe lângă Tesla au mai rasarit vreo 3-4 producatori chinezi care, cu aceeași strategie, valoreaza acum mai mult decat Ford, de exemplu, care vinde de o suta de ori mai multe mașini decat ei. 

Nu înțeleg de ce România nu reușește să privească înainte, ci alege să-și epuizeze energia căutând frimituri care o fac să ramana acolo, undeva în urmă

Să sper că va face noul ministru al mediului pași în direcția asta, a viitorului? 

Și vă rog, nu mă atacați cu lipsa infrastructurii de încărcare sau cu acel un concediu pe an cand mergeți în altă țară, că de banii economisiți vă închiriați mașini de lux o săptămână, pentru acele concedii.

Oh, si poate incepem să impozităm odată  emisiile de CO2, since we're here.

Fierbe bula și partidul în campanie. Și nu asa cum ar trebui

 Și uite așa fierbe partidul.

Ce s-a întâmplat?

Păi a fost convocată de îndată ședință a Consiliului Local al Municipiului Brasov (CL). 

Există 3 feluri prin care se poate convoca ședința:

1. Ședința ordinară, care este minim odată pe lună

2. Ședința extraordinară care poate fi de oricate ori, dar care trebuie convocată cu minim 5 zile înainte de a se întâmpla

3. Ședința de îndată - afli cu 2-3 ore inainte. 

În ședința asta am făcut celelalte formalități necesare pentru ca acest Consiliu sa functioneze: 

1. Am asistat la jurământul celor care nu îl depuseseră

2. Am votat viceprimarii

3. Am votat comisiile si președinții si secretarii lor.

3.1 Am asistat la două luari de cuvant ale PSD-ului: prima, admirabilă, de jos pălăria, după care a urmat un discurs populist care a anihilat orice urma de impresie bună de la prima. 

3.6 Un jurnalist care urla în plen cum că nu beneficiază de libertatea presei, că il roagă organizatorul să stea în spațiul dedicat presei, iar el nu accepta pentru că obiectivul camerei nu e suficient de bun. În repetate rânduri. 

Mnoh, in sala de plen, toate aceste voturi au fost date in urma unor negocieri cât se poate de simple și civilizate, ghidate, practic, de codul administrativ.

Componența comisiilor releva rezultatele  alegerilor.

Înainte, comisiile erau de cate 5 membri. Acum, ca să împărțim cum zice codul administrativ, a trebuit sa facem comisii de câte 7, că altfel primea PSD mai mult decât merita, iar noi primeam la fel de mult ca PNL-ul, deși avem un consilier în plus. 

USRPLUS avea practic numar egal cu PNL, insa acum, la 7 membri per comisie, avem unul in plus, asa cum avem si in CL.

Un consilier pe care ghiciți unde l-am băgat!

Exact acolo unde vor ei sa fie Scripcaru președinte de comisie. La urbanism.

Viceprimarii:

Ei sunt numiți de primar și votați de către CL. Primarul nu numește de capul lui, ci se consultă cu consilierii tuturor partidelor. Așa se face că mandatul trecut, ca să poată avea voturile CL, primarul a fost nevoit să aleagă viceprimari de la PMP si UDMR

Deci in ciuda faptului ca PNL obtinuse 30%, iar PMP si UDMR cate 6%, PMP si UDMR primeau cate un viceprimar, iar PNL nu. De frica de a pierde controlul Consiliului Local, PNL a acceptat sa nu aibe viceprimar in ciudat faptului ca a castigat cele mai multe voturi.

PMP si UDMR deveneau, astfel, așa numitele "partide balama". Niște partide care deși sunt minoritare, au foarte multă putere de decizie. 

Ei bine, în actuala configuratie, singurul partid care poate fi balama este PSD. Iar balamaua nu își intră in rol decât dacă USR zice da și PNL zice nu, astfel că orice decizie iei, o iei având în vedere că dacă nu sunteți de acord, decide PSD-ul.  Ori, eu nu cred că asta și-ar dori electoratul nostru.

După tot procesul de negociere în care am căzut de acord cu PNL-ul si chiar cu PSD-ul asupra tuturor aspectelor ce țin de împărțirea conform Codului Administrativ a rolurilor in CL, am votat.

Ce a relatat presa locală?

Allen Coliban a fost exmatriculat din facultate!!

Scripcaru este sef la urbanism! Huă USRPlus!

Cu alte cuvinte, a explodat bula.

Așadar, ziua de ieri, în loc să fie despre pregătirea următoarei ședințe CL, a fost despre peticirea bulei. 

AMR 4 ani. 

Am depus jurământul.

 

Credit Foto: Nicolaie Tacu

Adică am jurat să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor Municipiului Brașov.
Dar înainte de jurământ, puțin context:

După ce am aflat că am fost ales consilier și ne-a trecut oboseala și mirarea, ne-am pus evident, întrebarea: what now?

- Citiți codul administrativ!

... ne-au zis si juristii si primarul.

Dupa ce l-am primit în format kindle, l-am ras într-o seară.

M-am speriat de cele 300 de pagini, dar am sărit repede la capitolul Consiliului Local și după ce am adormit, înainte de final, de-abia așteptam să reiau lectura, aflând la reluare că adormisem la penultima pagină.

Pe scurt, Codul asta administrativ e legea care zice cum anume funcționează fiecare entitate administrativă, Parlament, CJ, CL, poate si guvernul, nu știu exact. E chiar fain de parcurs.

In entuziasmul meu de copil necredincios in cele prezentate subiectiv la ora de religie, m-am speriat cand am vazut urmatorul articol: 117.(1) Consilierii locali aleși al căror mandat a fost validat depun următorul jurământ în limba română: Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei/orașului/municipiului/județului. . . Așa să îmi ajute Dumnezeu!

M-am speriat, efectiv.
Am intrat direct în filmul începutului de mandat fix cu o minciuna. Așa să-mi ajute Dumnezeu?!??!
Really?

De ce ***** mă-sii nu l-a ajutat Dumnezeul ăsta pe Dragnea, pe Ciordache, pe Năstase mai devreme?
Ca să nu zic de Iliescu!

Sau de ce ne-a scăpat de ei după atâta amar de vreme?

Căile Domnului sunt misterioase, stiu.

E mai simplu decât să spui că DNA-ul e picky și că are super multe obstacole.

Revenind.
După furia aia am recitit tot articolul, care continuă cu: Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă. Jurământul se imprimă pe un formular special și se semnează, în două exemplare, de fiecare ales local.

Mnoh, m-am calmat pe de-o parte și m-am panicat pe partea cu... fuck, o să ies în evidență dacă n-o sa-l zic. Dar nu pot să-l zic, wtf do I do?!

Eh bine, cu consilierii ne vedem pe zoom de două ori pe săptămână. Și unul dintre ei a zis că vrea să transmită la secretariatul primăriei, să nu-i printeze formula religioasă pe jurământ și a întrebat cine mai vrea.
Hop, jumătate dintre consilierii USR Plus nu vor folosi formula religioasă. 

Trecem peste faptul că după primul telefon la secretariat am primit răspunsul că ”Nu se poate, așa e tipizat”. Am rezolvat-o până la urmă.

Emoția tot rămânea.

Urma să fiu primul dintre consilierii despre care știam că vor înfăptui jurământul laic, deci aveam emoții.

Eh bine, când am ajuns acolo, m-am emoționat și mai tare, pentru că nu voiam nici să pun mâna pe Biblie, iar asta poate fi interpretată adesea greșit.
Norocul popularității mele este acela că peste biblie era așezată o umilă cărticică numită Constituția României. Se și aude pe filmare cum am vorbit cu mine zicând, ”Oh, Constituția”, înainte să-mi așez mâna pe ea.

Credit Foto: Nicolaie Tacu

 
În fine, am depus jurământul și, după cum zice Brașov Metropolitan, e posibil să fi fost primul consilier ever care să fi depus jurământul laic. În acest caz, mă bucur teribil că au fost alți 5 oameni care au făcut-o în acest consiliu. E un semn de civilizație, din punctul meu de vedere.

Needless to say că am fost inspirat de Remus Cernea în toți acei ani în care s-a luptat în parlament pentru jurământul laic al Președintelui și al membrilor Guvernului.

Termin cu un citat din Remus Cernea:  "Cred că România va fi cu adevărat o țară democratică atunci când va avea președinte o femeie membră a etniei rrome, lesibană și atee, adică atunci când foarte multe prejudecăți adânc înrădăcinate nu vor mai conta"

Mai avem mult. Dar începem cu primul pas.

Credit Foto: Nicolaie Tacu

A doua Dacie pe care mi-o voi cumpăra

 Dacia Spring, desigur.

Au anunțat prețul pentru ea. Și, deși nu e încă disponibilă și nu va fi pentru persoane fizice, până prin septembrie 2021, tot va fi cam cea mai ieftină mașină electrică din Europa, la aproape jumătate din prețul a orice există pe piață.

Dacia does it again, surprinzător, cu un produs made in China. 

Revenind. Eu credeam că nu imi voi cumpăra prea curând o mașină electrică, deși m-am dus și am terminat facultatea de "Autovehicule Rutiere" ca să știu cum să îmi construiesc singur propriul Ariel Atom electric, să bat Tesla Roadster...la curul gol. 

Astfel, dacă va mai fi și la anul oferta de 10000 de euro de la stat pentru o electrică, mă înscriu la precomandă. Pe modelul "shut up and take my money!!"

Dacă era si made in Romania era și mai bine.

De ce?

Păi ca cei 10000 de euro s-ar fi dus la salariul unui român, iar așa se duc in China, pentru ca ei și-au făcut infrastructură pentru electrice, iar noi... 

Revenind la tehnic.

Va costa aproximativ 17000 de euro în varianta de bază si probabil pe la pragul magic de 20000 ceva mai full, să iei ecobonusul. 

Are 110% filosofia Dacia adică te duce din A in B in siguranță, confort si ieftin. Are curaj să aibe doar 45!! de cai putere pentru ca oricum Loganul meu n-are 75 decat la 5000+rpm, unde oricum nu-l duce nici naiba.

Are o baterie minusculă pentru ca oricum, fiind de oraș, nu te duci la mare cu ea.

Iar daca vrei, totuși să mergi la mare cu ea, faci o oprire la un fast charge 20 de minute. 

E mult mai revoluționară decât lasă orice impresie să creadă.

Cu alte cuvinte, ce poate fi mai tare decat Dacia in raport calitate/preț?

Ați ghicit! Dacia made in China!

Curierat Urban pe Bicicletă în Brașov

 Tocmai am aruncat vorba că vom începe, în sfârșit, să facem curierat pe bicicletă în Brașov.

Mi-a luat aproximativ câteva luni să-mi fac curajul să fac asta - au fost multe lucruri care m-au deviat de la acest pas uriaș pentru mine, infim pentru exterior. De la proiectul de finanțare cu care am dezvoltat aplicația, cumpărat bicicletele, la diferite chichițe din el care m-au făcut să încep să repar biciclete și la implicarea în alegerile locale și parlamentare, toate m-au deviat de la visul meu: să anunț că încep, ca să mă pot ocupa de a dezvolta acest serviciu și a mă convinge dacă într-adevăr merge sau nu.

Adică au apărut și Glovo și Food Panda și Tazz by emag de la decizia mea de a încerca până la a anunța că ”gata, suntem capabili să facem asta!”

Ani de zile a fiert asta în mine. Atât de emoționant a fost anunțul ăsta pentru mine.

Îl pun și-aici, ca să fie experiența completă:

 

Acum partea mindfuckingblowing:

Am scris mesajul și am dat post.

Urma să selectez și pagina service-ului și să dau share și de acolo, după care să scriu un mesaj pe pagina personală - chestii standard de facebook, de care știu și eu.

Eh bine, n-am apucat să selectez altă pagină, pentru ca la nu mai mult (și nu exagerez cu nimic) de două secunde, a bătut cineva în geamul service-ului și m-a rugat să ies afară, pentru că probabil nu avea mască și a citit mesajul cum că ieșim noi dacă n-au ei mască.

Exact, omul tocmai a trecut pe-aici să mă întrebe dacă am dat drumul la partea cu curieratul.

2 secunde.

Și întreba interesat, pentru că are un business de reumplere cartușe și tot trimit cartușele prin oraș și mă întreba dacă nu cumva ar fi o soluție să colaborăm. Nu cred că are rost să exprim cum îmi venea să îl îmbrățișez, să sar în sus de bucurie, să îi explic uimitoarea coincidență să înțeleagă cât de multă presiune a eliberat postarea de pe sufletul meu.

Nu cred nici in minuni, nici in Dumnezei, dar jizăs, m-a fascinat coincidența asta!

Atât. Nu rămâne de văzut decât dacă luni vom avea vreun client.

I'll let you know!