luni, 11 ianuarie 2021

La mulți ani Cezare!

 In loc de "La multi ani"...

Am avut intotdeauna o problemă cu urările de ziua mea, iar anul ăsta părea să fie mai rău decât în alții, până m-a sunat un bun amic din adolescență și-am povestit vreo juma' de ceas cu zâmbetul pe buze.
Chiar și-așa, începusem textul ăsta (întrerupt acum de telefonul de la celalalt bun amic din adolescență), așa că aș face bine să-l termin.
Nu știu de când, dar aș zice că dintotdeauna mi-a plăcut esența oamenilor, nu suprafața lor. De-acolo am eu mult dispreț pentru lucrurile făcute doar să pară faine, precum machiajul, minciuna sau ipocrizia. De-aia am făcut tot posibilul să lucrez undeva unde să nu port costum, unde să nu trebuiască să mint doar pentru a vinde. Am crescut și am învățat că lucrurile nu sunt așa de simple, dar plăcerea pentru esența oamenilor și a lucrurilor mi-a rămas.
Și-așa ajung la veșnica urare de ”La mulți ani” pe care nu mă sinchisesc să o propovăduiesc și mă feresc să o primesc, pentru că am considerat că n-are pic de esență.
Eh bine, și aici am crescut și am învățat că esența ți-o mai și faci cu mâna ta, astfel că aș aprecia enorm dacă în loc de ”La mulți ani” mi-ați da un like, un review, o notă, orice, la unul sau la toate paginile businessurilor mele, businessuri care chiar au nevoie de băgare de seamă aici, în virtual. Mult mai multă nevoie decât mine.
 
Le las aici, să nu vă cer chiar luna de pe cer căutând care dracu' or fi alea.

Cronologic vorbind, prima este Pro Ski Instructors. Și mi-a luat ceva timp să găsesc esența acestui job (că nu-i tocmai business) care mă face atât de fericit. M-am întrebat de multe ori ce utilitate ar avea să învăț eu pe cineva să schieze, deci să practice un sport cel puțin neprietenos cu mediul. (N-o să insist pe partea cu defrișările, ci mă rezum doar la ratracele diesel și sper doar că pomparea apei la deal se face noaptea cu energie de la hidrocentrale).
Aici esența este educația, sub orice formă vine ea.
Am purtat mult respect multor profesori, iar prin facultate nu mă vedeam altceva decât profesor universitar. Heck, m-am și înscris la master cu gandul că-l fac doar ca să pot intra la doctorat, dar mi-a plăcut la nebunie și am mers la toate cursurile. Trișez puțin, dar ador să văd fețele oamenilor când ceva în corp le face click și, brusc, corpul lor a înțeles ce trebuie să facă să ia curbă, sau să frâneze, sau să se aplece cu încredere în față. Simt că am luat tot ce a fost mai bun de la toți profesorii pe care i-am admirat și am adus pe pârtie, unde le dau tuturor, contra unui cost financiar foarte mare (din păcate și din punctul meu de vedere), tot ce pot face eu pentru a transforma orice fricos într-un cuceritor de pârti. Așadar, în loc de ”La mulți ani, Cezar!” dați un share, review pe Facebook (https://www.facebook.com/proskiinstructors/) sau Google (https://g.page/Pro-Ski-Instructors/review?rc)



Apoi vine CUB. Aici chiar nu-mi aduc aminte, dar sigur nu-i dintotdeauna (că doar am făcut Autovehicule Rutiere, nu Facultatea de Vândut, Reparat Utilizat sau Închiriat Biciclete) pasiunea mea pentru biciclete și pentru un viitor bicicletizat al lumii. Cert este că nu văd altă cale de a ne salva de la o moarte rapidă prin poluare și lentă prin schimbări climatice (deși vin tocmai invers acolo unde vin), decât bicicletizarea intensivă în orașe și electrificarea în afara lor.
CUB vine de la Curierat Urban pe Bicicletă și a fost creat cu scopul de a înlocui cel puțin câteva mașini care plimbă inutil tona de metal prin oraș pentru mici plicuri sau pachete, chiar și cu mâncare. Ideea fost finanțată prin StartUP Plus, un program foarte fain finanțat de UE (diferit de românescul StartUP Nation which sucks), care s-a potrivit ca o mânușă croită fix pentru ideea mea, nu de făcut bani, din păcate, ci de a contribui la o lume mai bună - un Brașov mai bun, în cazul meu, că n-am devenit global. Chiar dacă circumstanțele (altele decât COVID) m-au forțat să virez mai mult către reparații de biciclete, CUB rămâne încă, în esență, un business dornic să ajute orașul, atunci când orașul va dori să se ajute pe sine.
L-ar ajuta și pe el un like pe facebook (https://www.facebook.com/cub.cube) - cu ocazia asta am aflat ca n-am profil de companie de curierat la google :) încă un lucru pe to-do list. La multi ani Cezar!

Despre CUB Bike Service, v-am zis, am fost forțat de circumstanțe să accelerez mai rapid și mai tare decât curieratul și acum reparăm biciclete mai mult decât curierăm. Și acolo e nevoie de un ”La mulți ani”, că ne vin tot mai mulți spunându-ne că nu au auzit de noi, iar asta, când petrecem o zi stând degeaba în așteptarea clienților, ne doare...chiria.
Review aici (https://g.page/r/CZ22DOc6R5mNEAg/review), like și share aici (https://www.facebook.com/CUBrasov)

Cât despre politician... acolo chiar am motive să fiu dezamăgit :) Dar hey, un șut în fund e tot un pas înainte! Așa că sunt binevenite și acelea, aici: https://www.facebook.com/CezarUSR

În încheiere, vreau doar să menționez că abia aștept să văd dacă vor fi rătăciți care vor ura clasicul ”La mulți ani” fără să citească amărâtul ăsta de text, așa cum nici eu nu citesc multe texte.
Să scurtez: ai citit până aici, dă-mi like-uri, review-uri, note (după caz) - ajută enorm și apreciez pe măsură, vorba chinezilor de pe AliExpress. Chiar dacă n-ai beneficiat de servicii, dă un review despre om, chiar dacă-i nasol.
N-ai citit? Urează-mi la multi ani pe Facebook - it will fill me with joy and I will forever be thankful to find out if the world is as superficial as I sometimes think it is.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu