sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Fierbe bula și partidul în campanie. Și nu asa cum ar trebui

 Și uite așa fierbe partidul.


Ce s-a întâmplat?

Păi a fost convocată de îndată ședință a Consiliului Local al Municipiului Brasov (CL). 


Există 3 feluri prin care se poate convoca ședința:

1. Ședința ordinară, care este minim odată pe lună

2. Ședința extraordinară care poate fi de oricate ori, dar care trebuie convocată cu minim 5 zile înainte de a se întâmpla

3. Ședința de îndată - afli cu 2-3 ore inainte. 

În ședința asta am făcut celelalte formalități necesare pentru ca acest Consiliu sa functioneze: 

1. Am asistat la jurământul celor care nu îl depuseseră

2. Am votat viceprimarii

3. Am votat comisiile si președinții si secretarii lor.

3.1 Am asistat la două luari de cuvant ale PSD-ului: prima, admirabilă, de jos pălăria, după care a urmat un discurs populist care a anihilat orice urma de impresie bună de la prima. 


3.6 Un jurnalist care urla în plen cum că nu beneficiază de libertatea presei, că il roagă organizatorul să stea în spațiul dedicat presei, iar el nu accepta pentru că obiectivul camerei nu e suficient de bun. În repetate rânduri. 


Mnoh, in sala de plen, toate aceste voturi au fost date in urma unor negocieri cât se poate de simple și civilizate, ghidate, practic, de codul administrativ.


Componența comisiilor releva rezultatele  alegerilor.

Înainte, comisiile erau de cate 5 membri. Acum, ca să împărțim cum zice codul administrativ, a trebuit sa facem comisii de câte 7, că altfel primea PSD mai mult decât merita, iar noi primeam la fel de mult ca PNL-ul, deși avem un consilier în plus. 

USRPLUS avea practic numar egal cu PNL, insa acum, la 7 membri per comisie, avem unul in plus, asa cum avem si in CL.

Un consilier pe care ghiciți unde l-am băgat!

Exact acolo unde vor ei sa fie Scripcaru președinte de comisie. La urbanism.

Viceprimarii:

Ei sunt numiți de primar și votați de către CL. Primarul nu numește de capul lui, ci se consultă cu consilierii tuturor partidelor. Așa se face că mandatul trecut, ca să poată avea voturile CL, primarul a fost nevoit să aleagă viceprimari de la PMP si UDMR

Deci in ciuda faptului ca PNL obtinuse 30%, iar PMP si UDMR cate 6%, PMP si UDMR primeau cate un viceprimar, iar PNL nu. De frica de a pierde controlul Consiliului Local, PNL a acceptat sa nu aibe viceprimar in ciudat faptului ca a castigat cele mai multe voturi.

PMP si UDMR deveneau, astfel, așa numitele "partide balama". Niște partide care deși sunt minoritare, au foarte multă putere de decizie. 

Ei bine, în actuala configuratie, singurul partid care poate fi balama este PSD. Iar balamaua nu își intră in rol decât dacă USR zice da și PNL zice nu, astfel că orice decizie iei, o iei având în vedere că dacă nu sunteți de acord, decide PSD-ul.  Ori, eu nu cred că asta și-ar dori electoratul nostru.


După tot procesul de negociere în care am căzut de acord cu PNL-ul si chiar cu PSD-ul asupra tuturor aspectelor ce țin de împărțirea conform Codului Administrativ a rolurilor in CL, am votat.


Ce a relatat presa locală?

Allen Coliban a fost exmatriculat din facultate!!

Scripcaru este sef la urbanism! Huă USRPlus!

Cu alte cuvinte, a explodat bula.

Așadar, ziua de ieri, în loc să fie despre pregătirea următoarei ședințe CL, a fost despre peticirea bulei. 


AMR 4 ani. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu