La unele capitole sunt un om destul de simplu; toată viața m-am considerat un om sarac, iar la un moment dat, l-am vazut pe un prieten pe care-l respectam eu mult la vremea aceea, cum ca manca la restaurant aproape zilnic. Si m-am intrebat daca voi ajunge vreodata ca el. De fapt, nu m-am intrebat, ci visam sa ajung asa, sa pot manca zilnic tot ce-mi doreste suflețelul meu.
Fără sa-mi propun degrabă, am ajuns să-mi indeplinesc acest vis chiar din prima zi de munca la Schaeffler Romania, cand am intrat in cantina fabricii si am aflat ca mancarea, oricum ieftină, este subventionată 70% de angajator. Asa se face ca 2 ani si jumatate am mancat fix ce mi-a dorit inima, implinindu-mi un vis, dar si fizicul cu 4-6kg.
Trecand totusi la partea cu "inca" din titlu:
Petrec destul de mult timp in medii internaționale, alaturi de oameni noi cărora le zic ca Brasovu-i cel mai fain.
S-ar putea, intr-adevar, sa nu fie cel mai fain - desi n-am gasit altul mai fain încă.
Probabil că cel mai important din lucrurile care-l fac să fie cel mai fain îl reprezintă anturajul.
In primul rand, suntem o gașcă uriașă de voluntari, adica de oameni care fac lucruri frumoase pentru alti oameni. Mai mult decat atat, ne administram singuri si avem propria viziune de grup, adica modelam viitorul asa cum ni-l dorim. Sau punem și noi o cărămidă pentru un viitor mai bun, cam așa.
Mereu mi-am imaginat ca treaba asta se va termina in momentul in care vom creste mari si va trebui sa ne luam viata-n piept, sa renuntam la idealismul care ne impinge de la spate si sa ajungem in final sa realizam ca tot voluntariatul pe care l-am făcut pana acum nu ne va plati factura la dentist si nici alte lucruri de care am putea avea nevoie la un moment dat.
Dar iata ca se poate, cu un astfel de anturaj, sa ajungi sa continui lucrurile astea idealiste si "cand esti mare".
Avem noi in grupul asta un prieten din ăia pe care nu simti ca ii meriti si totusi continua sa stea pe langa tine - poate știți genul si sper ca aveti si voi unul. E genul de om care preferă sa-si dea salariul cadou cuiva drag decat sa se duca sa-si repare un dinte, sau doi, sau pe toti.
E ca mine in multe privințe, in special cand vine vorba de aruncat bani mulți in stânga și-n dreapta. Noroc ca oricat ar costa, eu merg la dentist cand e nevoie și pot sa-l indrum si eu pe calea asta. Problema a aparut atunci cand l-am indrumat si mi-a zis ca n-are bani (a se intelege ca mai bine face un cadou de acei multi bani pe care i-ar da la dentist).
Atunci a venit ideea care mi-a reconfirmat ca Brasovu-i cel mai fain nu pentru ca orasul ci pentru ca anturajul.
Matematica:
Se da un voluntar inimos care a voluntariat o gramada la viata lui si inca o face cu zambetul pe buze - din pacate, zambetul lui nu este perfect, asa cum ar merita sa fie.
Se cere:
1. Un medic stomatolog inimos, care sa înțeleagă importanța unui voluntar inimos care a voluntariat o gramada la viata lui si inca o face cu zambetul pe buze - din pacate, zambetul lui nu este perfect, asa cum ar merita sa fie.
2. Un tehnician dentar inimos, care sa inteleaga... te-ai prins.
3. O gramada de voluntari inimoși care sa plateasca serviciile (cercetarea, dezvoltarea, productia, vanzarea, transportul materialelor stomatologice) oamenilor care nu știu ca un voluntar inimos are nevoie de o dantură perfectă pentru a aduce bucurie totală celor din jur.
Problema, repet, are o solutie frumoasa.
Se numește .... Brașov.
Pentru mine, asta inseamna inca un vis împlinit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu