Tigari

Sper ca asta sa fie cea mai faina postare a mea, nu de alta, dar rasete mai aprige n-am starnit in viata mea, povestind ceva.
Si sper sa fie pentru ca am pregatit ceva fain la final.

Long story short, eram prin Macedonia, vizitand-o asa, in fuga, cu masina, cu bicicletele pe capota, dormind la o prietena intalnita intr-un proiect Erasmus+, dar dormind si la marginea drumului, in cort, oriunde ne prindea seara.
Si pe langa multele lucruri faine din Macedonia, preturile sunt unul din lucrurile care m-au facut sa-mi placa maxim. Stiti bine, pretuiesc foarte mult putinii bani pe care-i am, si-atunci imi maschez zgarcenia sub forma de respect pentru entitatea comerciala care ofera pretul cel mai mic.
Dar tigarile...
Un euro inseamna 61 de dinari macedoneni.
Un pachet de tigari, din cele mai putin costisitoare, adica din cele pe care le fumeaza mama, costa 75-80 de dinari. Si-apai, eu, pe mama o cam dispretuiesc din acest motiv, pentru ca fumeaza. Si pentru ca a fumat dintotdeauna. Si ea stie asta, dar nu se poate lasa, iar eu nu prea o pot ierta.
Long story short, din nou, ea e unul din oamenii slabi de self-control, care nu ca prefera, dar simt ca n-au de ales si dau 17.5 lei (3.7 Euro) pe zi pe tigari, dar lasa datoriile sa curga la intretinere, apa, curent si altele.
Eu nu prea merg pe-acasa, de ceva ani - poate de doua-trei ori pe an. Asa ca m-am distantat de familie. Ma mai suna, ma mai intreaba daca-s bine, ma intreaba daca-s fericit si daca am bani. Trei da-uri si apoi incepe sa-mi povesteasca de fratele meu alcoolic si de necazurile ei, dar si de fericirile pricinuite de nepoatele si nepotii nostri.
Am calatorit mult, dar in afara de niste amintiri din care am uitat deja mare parte, n-am prea adus nimic inapoi, cu atat mai putin acasa la mama. De data aceasta mi-am facut eu planul: ii duc eu tigari si ea plateste intretinerea de banii pe care i-ar fi dat pe acele tigari. M-am interesat cu cate tigari am voie sa ies din Macedonia, am aflat ca e voie cu 200 de tigari de om, l-am intrebat pe Tibi - partenerul meu in aceasta calatorie sprancenata - daca el vrea sa ia tigari pentru cineva, iar cand mi-a raspuns ca nu, am decis ca voi merge acasa la mama cu 400 de tigari, adica aproximativ 20 de pachete. Sau 2 cartuse, cum se zice pe la noi.
Am schimbat banii, am intrat in supermarket si, soc si groaza, nu numai tigarile sunt ieftine, ci totul! Inainte sa intram in Macedonia am umblat in niste tari mult prea turistice pentru gusturile noastre, deci, implicit, mult prea scumpe - aici reveni si as zice ca doar una singura era scumpa, dar acolo ne-am petrecut cel mai mult timp - Muntenegru. Sa revii la niste preturi mai mult decat normale a fost un soc absolut, fapt care m-a facut sa cheltui aproape toti banii schimbati pe lucruri care nu erau tigari.
Vazandu-ma, insa, la casa cu vreo 640 de dinari, am cumparat 6 pachete de tigari West. Acum, tigarile astea West nu se gasesc in Romania si nu cred ca s-au gasit vreodata, deci n-am idee daca-i plac mamei, insa copil fiind, McLaren Mercedes aveau sponsor acest West, despre care foarte tarziu am aflat ca produceau si vindeau tigari. Pentru mine, copil fiind, erau super tari pentru ca sponsorizau echipa mea favorita de Formula 1...
Oricum, la plecare, aveam sa mai schimb bani si sa cumpar restul de tigari pana la 20 de pachete.
Si asa am si facut, astfel ca la iesirea spre Serbia - tara pe care urma doar s-o tranzitam, am umplut rezervorul pana a dat pe-afara motorina cu doar 4.5 lei/litrul - as opposed to 5.84 cat e la noi, in Romania. Si de-acolo mi-am luat si restul de pachete, 12 la numar, pana la 20. De data aceasta am platit 75 de dinari pe ele.

Si-apoi n-aveam decat sa mergem toata ziua cu masina prin Serbia, pentru a trece granita la Portile de Fier 2, sa dormim undeva in boschetii romanesti.
Am vizitat orasul Nis foarte succint si-apoi i-am dat bice spre granita.
Am ajuns la granita noaptea, pe la 22-23.
Iesirea din Serbia: o vama foarte mica, o lumina rosie de semafor si o bariera. Nicio persoana.
Oprim la bariera si asteptam. Ne fluiera din spate un vames - si cand zic vames ma refer la persoana care controleaza bunurile care intra sau parasesc tara - dam inapoi si incepem sa vorbim. Bungheste cateva cuvinte in romana, dupa care ne intreaba daca stim engleza. Raspundem ca da, apoi ne intreaba de unde venim. Povestim, ca am trecut prin Bosnia, Muntenegru, Albania, Macedonia si acum, dupa o luna, ne intoarcem acasa. Ne intreaba, evident, de ce suntem 2 persoane cu trei biciclete, ii raspundem ca iubita lui Tibi a plecat mai devreme cu trenul. Ne roaga sa-i sugeram niste plaje faine prin Muntenegru, ca vrea si el sa mearga si nu prea stie unde. I-am recomandat bolovanul din imagine, pentru ca ala fost cel mai plat loc pe care am dormit in cele 10 zile petrecute acolo

In fine, isi face treaba si ne intreaba si daca avem tigari, alcool, alcool tare. Incepem sa-i povestim, ca avem o sticla de vin pe undeva prin harababura din masina, una de tuica - ne intrerupe, ne intreaba daca-i de casa, zicem ca da, si-apoi alte intrebari prietenesti, dupa care ne ureaza seara buna si sa mergem sa asteptam la bariera sa ne controleze politia de frontiera actele.
Mergem, ne dam seama ca tocmai am trezit un om care dormea dus, pentru ca pe la Portile de Fier 2 n-a trecut nimeni niciodata granita duminica la 10 noaptea, astfel ca ala e probabil schimbul la care poti sa mergi la chef inainte de munca. Bă, si iese unu' chel, masiv, suparat, ne ia actele de-am crezut c-o sa le bage in cuptor, nu in scanner, apoi asteptam...
Vine, din fericire, cu actele intregi si ne ureaza noapte buna.
Mergem mai departe, trecem impresionantul baraj pe Dunare si ajungem la vama romaneasca.
Buna seara!
Buna seara, zicem noi cu mare rasuflare, ca am ajuns in sfarsit acasa.
Ne intreaba politista, draguta chiar, de ce avem trei biciclete daca suntem doar doi, ii spunem ca prietena lui Tibi a plecat mai devreme cu trenul, ne intreaba de unde venim, repovestim traseul prin Balcani, ne ureaza seara buna si apoi ne spune sa asteptam vamesul.
Ii multumim, ii uram serviciu usor si apoi asteptam vamesul.
Vine vamesul, un tip scund, masiv, cu mustata, cu o insigna pe piept purtata precum agentii FBI vazuti prin filme si ne intreaba de unde venim si daca transportam droguri, tigari, alcool. Raspund eu foarte senin si sincer ca venim din tarile balcanice, in special Macedonia, ca avem 20 de pachete de tigari, moment in care ma opreste si ma intreaba:
-CATE?!
-20, ca am citit ca asta e maximul permis
- Aratati-mi-le va rog.
Nu va imaginati ce harababura era in masina, veneam dupa 3 saptamani de stat la cort, saptamani in care am folosit absolut tot ce aveam prin rucsaci, iar toate lucrurile au avut diferite prioritati prin masina in diferite perioade, astfel ca desi toata bancheta spate era ocupata pana la nivelul ferestrelor, cam stiam ce si unde se afla si puteam ajunge la obiecte foarte usor.
Asa se face ca stiam ca pachetele West sunt in rucsacul mare care este aproape gol in portbagaj, iar cele 12 pachete L&D sunt in rucsacelul mic, verde, pe bancheta, ca erau proaspat cumparate. Ies din masina, vars cele 12 pachete pe o banca indicata de vames dupa care ii zic ca le avem pe astea si alte 6 portbagaj. Imi zice clar ca 12 plus 6 fac 18, nu 20 cum am declarat. In momentul ala imi dau seama ca matematica mea nu mai e la fel de buna ca alta data, insa memoria, surprinzator, m-a ajutat sa-mi aduc aminte ca am cumparat 6+12 si ca doar mi-am dorit sa am 20. Dar in mintea mea era chiar mai bine, ca poate acel "cate?!" se mai domolea - cine stie, poate era voie sa intrii doar cu 10 in tara sau asa ceva. In fine, ne zice sa le scoatem si pe cele 6 din portbagaj, desfacem bicicleta, deschidem portbagajul, golim rucsacul spre marirea gramezii de la 12 la 18 si gata.
- Astea-s toate?
- Da, 18.
- Sigur?
- Sigur!
Insa m-am scarpinat in cap, ca poate naiba stie daca si pe unde-or fi cazut pachetele.
- Si daca va las cinci minute, nu mai scoateti alte pachete?
- Nu cred, nu.
- Bine, va las 2 minute sa va ganditi daca mai aveti alte pachete - aveti grija amenda este 3000 de lei daca va controlez si gasesc alte pachete decat cele 18 declarate.
Cu transpiratiile udand bine tricoul si chilotii, ma mai scarpin odata in cap si-l intreb si pe Tibi: ba, sigur am luat 6 plus 12?
El zice la fel de nesigur ca mine ca da.
- Da, sigur avem doar 18.
- De unde le-ati cumparat?
- Din Macedonia.
- Macedonia e in UE?
- Acum, pe 2 septembrie vor vota daca vor sa intre in UE, deci mai au putin.
- Bun, conform legii, aveti voie sa pastrati doar 4, pe celelalte trebuind sa le abandonati. Aveti de ales intre a le abandona si a plati o amenda de 3000 de lei.
Mi-a cazut fata, iar transpiratia s-a transformat in inundatia.
- Pai cum? Ca am citit ca e voie cu 200 de tigari de om, nici macar nu avem 200, ca pachetele lor au cate 19 tigari si nici macar n-avem 20 de pachete.
- Conform legii, din tarile din afara EEA aveti voie sa introduceti doar 2 pachete de persoana, deci 4 pachete impreuna.
- Dar am citit si scria altfel
- Unde ati citit?
Si mi-am adus aminte in momentul ala, ca eu citisem cu cate am voie sa ies din Macedonia cu 200 de tigari, nu ca am voie sa intru in Romania, insa i-am zis, dezamagit, unde am citit
- Pe site-ul usembassy, ca acolo am gasit detalii.
- Bun, deci, ce decideti?
- Pai putem sa ne gandim?
- Pai ce sa va ganditi?
A intrebat stiind clar ca nu-i nimeni nebun sa aleaga 12 pachete de tigari in locul a 3000 de lei...
- Pai nu stiu, putem sa ne intoarcem?
- Nu stiu
Si o intreaba pe draguta politista de frontiera daca ne-a facut trecerea.
Cand afla ca raspunsul e da, ne zice ca nu ne putem intoarce.
- Pai si cum, le abandonam pur si simplu? Dar e munca mea, nu pot sa le arunc pur si simplu, vreau sa ma duc in Serbia sa vad ce fac cu ele.
In acest timp, tot cautam informatii pe site-ul ministerului afacerilor externe, informatii pe care le-am gasit si mi-au confirmat spusele vamesului - 2 pachete de om.
In momentul confirmarii informatiilor i-am tras o privire demna de mila, pentru ca stiam ca nu sunt in stare sa-i zic ca ii las si lui 2-3 doar, doar m-o lasa sa trec cu restul. Cu toata privirea mea demna de mila, omu' a stat neclintit in fata legii. N-am avut curaj sa-l intreb nici daca pot trece cu doua pachete si apoi sa revin sa mai trec odata pentru alte 2 si tot asa.
Pana la urma, politista, vazand privirea mea demna de mila, ii zice vamesului:
- Stati un pic sa intreb daca se pot intoarce
- Stam.
N-am stat foarte mult si s-a intors cu fata putin mai luminata spunandu-i vamesului ca ne putem intoarce in Serbia.
- Va puteti intoarce, dar ce faceti? Ca pe-aici nu mai veniti!
- Nu stiu, le dam la oameni, trecem pe la Portile de Fier 1, facem ceva, dar nu le aruncam, e munca mea, n-o arunc pur si simplu. Si-aici puteam sa-i si plang, spunandu-i ca de fapt nici macar nu fumam, ca le-am luat pentru mama, ca are datorii la intretinere, frate-miu alcoolic, etc. Dar, din nou, vazandu-l destul de profesionist, nu cred ca l-ar fi clintit, asa ca oricum n-am avut curaj sa indraznesc sa incerc.
- Bine, va puteti intoarce.
...zise el tinand actele noastre in mana.
Bagam tigarile toate in rucsacelul verde, il bagam in masina, intrebam pe unde ne intoarcem, ne urcam in masina si urmam instructiunile cuminti, stiind ca are actele noastre.
Am mers inainte pana am intrat pe celalalt sens de circulatie apoi am trecut din nou frontiera spre Serbia.
Doamna de la iesirea din tara ne asculta povestea si ne zice sa nu incercam sa le ascundem in masina, ca ne confisca masina. Si vorbea cu o grija materna.
Da doamna, nu incercam sa incalcam legea, doar incercam sa nu ne batem joc de munca noastra dintr-o mica lipsa de informare.
Si-am trecut iar spre Serbia. Trecem Dunarea si ne intampina acelasi vames prietenos.
- Buna seara, de ce va intoarceti? 
- Stiti, am avut 18 pachete de tigari si n-am stiut ca nu avem voie si nu ne primesc si, si, si.
- 18? Ia sa le vad.
Scoatem rucsacelul verde, nestiind daca avem voie sa intram in Serbia cu 18 pachete de tigari din spatiul CEE, deci, din nou, tremurand si inotand in propria transpiratie.
- Pai si cand v-am intrebat de ce nu mi-ati zis, ca v-as fi zis eu.
- Pai v-am zis de vin, de tuica, n-am apucat sa va zicem si de tigari
- Pai si nu puteati sa-i dati doua pachete la vames, sa va lase sa treceti?
- Nu, ca doar nu suntem contrabandisti, n-am stiut regula, ne conformam.
- Bai baieti, imi pare rau. Ce-o sa faceti acum?
- Pai mergem la Portile de Fier 1, ca aici nu ne mai primeste si incercam acolo, fie dam oamenilor sa ni le treaca, fie trecem noi de mai multe ori, orice ar fi, nu incalcam legea.
A pufnit, zambind, si ne-a urat seara buna. Cand sa plecam ne zice ca mai putem lua oameni in masina, sa trecem de mai putine ori. Ii multumim si intram determinati in drumul nostru pe Portile de Fier 1.
Pe drum, ma informez si mai bine cu privire la legi si chestii, ca doar asa am vazut eu pe toate grupurile civice care contesta autoritatile cu legea-n mana.
Nu-i scurt drumul pana la PF1, asa ca am avut timp sa dezbatem: era tarziu, iar Tibi era obosit, iar eu determinat. Nu-mi aduc aminte care sa fi fost ultima data cand simteam asa o determinare si mi-era frica sa nu cumva sa o pierd daca ma bag la somn.
Dar pana la urma, insistand la Tibi sa-si spuna si el parerea mai cu tarie, am decis sa dormim undeva intre.
Mult spus somn, ca de n-am citit la normative si legi...
A trebuit sa vina dimineata dupa cateva ore de somn ca sa dau de o chestie de la MAE care zice ca trecerea repetata cu ... tigari... se considera in scop comercial si se trece prin procedurile de import.
Deci dimineata, in timp ce simulam ipostaza in care bagam in rucsac, lipit de spatele rigid, pachetele de tigari si incepeam sa transpir si sa tremur doar facand asta la 50km de granita, mi-am dat seama ca nu o pot face si ca nici sa trec de multe ori nu pot, asa ca imi ramaneau doar bunii samariteni care ar fi rezonat cu povestea mea cu multe tigari din Macedonia.
Ne-am strans repede cortul si pe la 8 eram la Punctul de trecere a frontierei Portile de Fier 1.
Soc si stupoare, in loc de cozile colosale imaginate, nu era nicio masina.
Asta era nasol, ca nici nu as fi putut merge la ghereta politiei sa intreb oamenii daca vor sa duca tigari. Nu de alta, dar mi-l imaginam pe Vlad Voiculescu cum statea el acolo cu medicamente impotriva bolilor grave si eu doream sa trec... tigari.
Asa ca am asteptat un pic si am vazut ca nu prea vin masini.
Am decis sa treaca Tibi cu doua pachete, iar eu sa raman inainte de granita cu restul, sa opresc masini - se pare ca mi-a ramas determinarea, insa e mult mai greu cand arati fix ca un traficant de droguri care opreste masini ca sa ii intrebe daca vor sa ... ceva. Eram eu intr-o bluza foarte portocalie, rucsacul meu negru si bicicleta mea cu cadru de carbon. Era frig, mi-am pus gluga. Incepuse ploaia, m-am adapostit sub o terasa a unui magazinas cu alcool.
Buba e ca nu prea treceau masini. Still.
Am reusit sa opresc doua masini cu numere romanesti insa m-au refuzat.
Dupa aproximativ doua ore am decis ca nu se mai poate, ca n-am nicio sansa asa si m-am dus sa ascund tigarile in boscheti. Le-am ascuns, mi-am pastrat doua pachete, le-am pus in rucsac printre zecile de croissante ieftine din Macedonia si am mers spre Romania.
Frontiera sarba a fost usoara. Am ajuns la cea romana.
- Buna ziua, vin din Macedonia si am cumparat prea multe pachete de tigari, am fost la Portile de Fier 2 si ne-au zis ca nu avem voie sa trecem cu mai multe de doua pachete.
- Cate pachete?
- 18
- Sa le vad
- Pai nu le am la mine, le-am lasat in Serbia, am luat doar 2, ca cu atat e voie.
- Aha
- Intrebarea mea este: de cate ori pot trece granita fara sa fiu considerat traficant?
- Odata la 7 zile.
Liniste
- Pai... pai... uh... pai...
si ma uitam cumva spre locul unde am ascuns tigarile, de partea cealalta a Dunarii...
- Si daca am uitat ceva acolo, ce, nu pot sa ma mai intorc?
- Nu stiu, intrebati la vama
Merg la vama, dau de o doamna care parca era mama, acum cativa ani.
- Buna ziua, vin din Macedonia si am cumparat prea multe pachete de tigari, am fost la Portile de Fier 2 si ne-au zis ca nu avem voie sa trecem cu mai multe de doua pachete.
- Cate pachete?
- 18
- Sa le vad
- Pai nu le am la mine, le-am lasat in Serbia, am luat doar 2, ca cu atat e voie.
- Pai si cu restul ce faceti?
- Pai asta vreau sa va intreb: pot sa trec inapoi sa le iau, fara sa fiu considerat contrabandist sau ceva? V-am zis, nu m-am informat, dar nu vreau sa incalc legea, sa risc amenzi sau mai stiu eu ce.
- Pai si de cate ori sa treceti granita?
- De 5 ori
- Aaa, da. Linistit.
- Multumesc foarte frumos!!!
Si cu o bucurie copilareasca am biruit!
Am mers la Tibi si i-am zis ca le-am zis, ca am intrebat, ca putem merge.
Descarc rucsacul si stupoare:
Aveam 4 pachete de tigari la mine.
Am ramas amandoi masca, mai mult eu decat Tibi, ca nu stiam ce sa zic sa il conving ca sunt prost si ca le-am luat din greseala pe celelalte doua, fara sa creada ca sunt hapsan si ca le-am luat de avar ce sunt. In fine, m-a crezut sau nu, m-a ajutat, s-a suit pe bicicleta si-a venit cu mine sa trecem in Serbia.
Le-am povestit povestea si celor de la iesirea din Romania, au ras putin si ne-au urat succes.
La intrarea in Serbia am spus iar povestea, au ras si ne-au dat buletinele sa mergem
5 minute mai tarziu ne-am postat la coada de trei masini, ne ploua deja.
Am trecut fara sa zica Politia nimic.
In Romania, alta coada, alti politisti de frontiera.
- Buna ziua, venim din Macedonia... tigari... trecem de 4 ori, acum mai avem 3 treceri...
- O zi buna in continuare!
La iesirea din tara o doamna draguta:
-Vai, dar asta nu-i vreme de biciclete - chiar nu era. Ploua si batea vantul.
- Vai doamna, de-ati stii, vedeti, noi venim din Macedonia, am luat prea multe tigari, acum ele sunt in boscheti si noi trebuie sa trecem granita de inca 3 ori pentru a le aduce...
- Serios?
Zise ea cu un zambet pe care incerca sa-l stapaneasca
- Da, stim, e amuzant, puteti rade, face bine.
Si ne-a dat buletinele, am plecat si a putut sa rada linistita.
A doua intrare in Serbia a fost fara probleme, desi se tot schimbau oameni in ghereta aia alba.
La iesirea din Serbia era doamna blonda de la prima trecere,
- Buna ziua din nou, mai venim doar de doua ori.
- Ne-a zambit si ne-a dat buletinele.
Si la granita romana a fost rapid ca nu le-am mai povestit.
Urma a treia trecere, iesirea din Romania
- Buna ziua, venim din Macedonia...
- Buna ziua, treceti
Intram fara probleme in Serbia
La iesire deja stiau cine suntem. Ne-au pus sa aratam tigarile. Ne-au intrebat ce timbru au. L-am aratat. Ne-au intrebat daca n-avem mai multe. Era evident ca nu, ca eram uzi si s-ar fi vazut. Dar si-a facut treaba.
In Romania venise vamesul care l-a luat putin cam tare pe Tibi cand a trecut singur cu masina, intrebandu-l de ce sunt trei biciclete si doar un om, daca are tigari, alcool si altele.
Aveam emotii, o fi inlocuit-o pe doamna care semana cu mama si care era la fel de sufletista.
Din fericire, pana am trecut noi, s-a luat de altcineva si am trecut pe langa el fara sa ne intrebe nimic.
Urma ultima trecere - eram obositi si uzi si mult mai putin determinati, dar totusi mergeam. Simteam ca daca ceva merge greu sau dam de belea acum, e din cauza ca suntem calici si nu ne multumim (multumesc) cu 14 pachete.
Iesim din Romania. La trecerea-n Serbia politistul s-a enervat. S-a ridicat in picioare si ne-a intrebat:
- Ba, da' ce faceti aici? Va plimbati ca pe bulevard? Ce-i asta?
Eu cu o fata la fel de plouata ca geaca zic:
- E ultima oara. Chiar e ultima oara.
Si cu un gest evident enervat ne respinge buletinele si ne face semn sa trecem.
Un pic suparati continuam incet prin vama, moment in care iese in viteza vamesul si incepe sa urle la noi in sârbă. Dupa vreo 3 propozitii il intrerup si-i zic ca intelegem doar romana si engleza
- De cate dracu ori treceti pe-aici, ce e asta? Bulevard? Va bateti joc de noi?
- E ultima oara, promitem!
- Bine, treceti, sa nu va mai prind pe-aici.
- Multumim si ne cerem scuze.
Am luat si ultimele pachete de tigari si ne-am indreptat spre vama.
Moment in care ne-a cuprins un gand:
- Tibi, daca acum, ca nu ne-a scanat buletinele cand am intrat, ne iau cum ca am intrat fraudulos in tara la ei?
Si cu teama asta am pornit tremurand spre ultima granita.
Cu exact aceeasi nervozitate ne-a facut semn sa trecem fara sa ne ia buletinele.
Le-am multumit umil, ne-am cerut scuze si le-am urat o zi buna.
Iar acum, momentul mult asteptat: ultima intrare in Romania, ultima sansa sa ne transformam din turisti chitrosi in contrabandisti de tigari.
Dar am trecut.
Si acum am 18 pachete de tigari pe care i le pot da mamei, ca sa-si poata plati intretinerea.

And it might just be the first present I ever bring from abroad.
Tibi a adus magneti de frigider si cercei pentru Silvia, iubita lui.

Am scris o gramada, pentru ca sunt putin introspect acum.
A murit Nusu.
Stupid, inecat in lacul din Codlea.
Mare alpinist, mare alergator montan, super schior alpinist. Mega om, mega parinte.
Moare inecat, probabil de inima.
Pizda ma-sii de treaba.
Omu' era modelul meu de cum poti sa fii mega sanatos si fit la 40+ ani.
Stiu, omu' a murit iar eu ma gandesc la mine.
E ok, in perioade de-astea trebuie si personaje negative.
Here you go, contrabandistu' egoist.

Aveau Robin and the Backstabbers o melodie...

Cand mergeam prin Patagonia singur cuc ascultam Alt+J si The Jezabels, astfel ca acum de fiecare data cand ascult una din cele doua formatii vad clar lacul in care se oglindea perfect muntele din față.
Acum sunt in autobuz, mergand din Malaga spre Ubrique si de vreo ora tot am in dreapta niate pereti calcarosi foarte fragmentați, foarte cățărabili. Ascult Robin and the Backstabbers, albumul Bacovia Overdrive si-mi aduc aminte de o conversatie pe care o aveam pe Sitei - un bar din Brasov in care ne petreceam nopțile dupa ședințele CPNT - legată de niste versuri de-ale lor, pe care nu le intelegea nimeni in afara de mine, iar eu, inginer aspirant la acea vreme, nu stiam cum sa explic ce inteleg.
"...si nu-i important dac-ai pierdut sau castigat, e important ca n-ai participat..."
Acum pot s-o explic printr-o sintagmă care mi-a facut studentia si vreo doi ani de dupa absolut fabuloasă și absolut fabulosi: the fear of missing out.

Advanced planning and stuff

So we're at the time where we do so many things in a year that people 50 years ago did in 10 years. My guess it's that tractors are bigger, more processes are more automated and more and more people are free to do stuff. And loads of more stuff to do, also. And there's way more factors to take into consideration for this, but I'm not discussing about it now.
What I want to think about is planning. And making plans that spread anywhere from 1 hour to one entire year, maybe more for some people. Not for me. It seems that all my plans go as far as one year, but I'm not going to talk about this either.
It just came to me that whenever we were planning on marathons and projects in general, we left quite a lot of things for the last week - it was the small things that no one could have thought to integrate into their role so that they were left for whoever felt them or whoever was feeling responsible or, ultimately, the project manager. Or, why not, eternity :)
And I came to think about it because I looked at my google calendar and see that I already know who I'm going to spend the next 4 months with, even though I'm going to travel to 5 or more countries in the meanwhile. Of course, other people will appear, but the important thing is that I won't be able to prioritize anyone new because of my freaking schedule (which is awesome, by the way).
And I thus wonder if there will be a time when people will plan so much ahead that they just give up planning and start living a spontaneous life? And I'm talking about the majority of people, not just a few.
It's just like with Facebook - it seems to be the greatest social tool that anyone could have ever imagined - but still, it pushes people away from each other. We dreamed so much and so long for having it and now that we do have it, we just want to give up using it.
Of course, there's people who didn't even start planning or who will never start, but I really wonder when will the time to give up planning come. I just imagine that as being the next hippie era and I hope I'll live to see it.
Thank you.

Plec

Prima intrebare pe care mi-o pun cei care ma cunosc este: unde.
A doua intrebare este mai mereu cat timp sau pana cand?
Există o a treia intrebare pe care in mod categoric nu o adreseaza nimeni, pentru ca toată lumea presupune ca in altă parte e mai bine, ca lumea e frumoasă si trebuie vizitată.
Ca sa trecem pe subiect, plec in Cehia pentru un training finanțat de UE prin programul Erasmus+, ca team member voluntar, intre 9 si 22 mai.
Apoi merg intr-un youth exchange, finantat de UE prin programul Erasmus+, ca participant sub 30 de ani (adică încă tânăr, da?!), in Ubrique, Spania, de pe 27 mai pana pe 3 iunie, dar nu inainte de a petrece 2-3 zile in Malaga. Si una după!
Apoi ma-ntorc pe 4, umblu teleleu pana pe 10, cand plec in Ungaria la un Training Course finantat de UE prin programul Erasmus+, TC despre cum sa fii un trainer (tastatura imi sugera, in loc de trainer, milionar).
Bun, acum ca am lamurit cele doua intrebari, trecem la intrebarea mai importanta: de ce?
Iar aici raspunsul e atat de complex ca o sa pornesc laptopul sa scriu.
Gata. l-am pornit.
Locuiesc in Brasov, care fara "probabil", este cel mai fain oras din tara asta - am scris deja un articol cu acest "de ce?". Fiind cel mai fain oras, care ar fi motivele pentru care as pleca din el, fie ca vorbim de-o zi sau de 10 sau de 30.
Primul ar fi pentru ca pot, pentru ca lesa mea temporala este foarte lunga si ma lasa sa plec cat timp imi doresc si, evident, oricat de departe, vorbind de distante pamantene. Se pare ca mi-am construit viata-n asa fel incat sa imi permita aceasta libertate - da, libertate, cuvantul ala pe care ni-l aducem aminte doar cand nu mai avem parte de el (ea).
Vad tot felul de oameni pasionati de calatorie - unii de locuri, altii de culturi, altii de combinatia dintre ele, unii de orase, unii de natura, altii de oameni - si-mi zic tot mai des ca eu ma plimb pentru a intalni oameni noi. Culmea e ca nu pentru ca nu-mi plac astia vechi, ci pentru ca cu oameni noi imi pot permite sa fiu cine vreau eu sa fiu, sa explorez alte extreme, chiar daca, fara exceptie, ma prezint exact ca cine sunt, complet sincer.
Plec, de asemenea, pentru ca-i fucking gratis frate!
Gratis. Sa mergi in toata Europa, sa cunosti oameni (europeni) din toate tarile posibile in continentul asta, cu cazare si masa asigurata, transport decontat, cu traineri pe care ajungi sa-i adori sau sa-i urasti, dupa caz, dar de la care ai o gramada de invatat, intr-un program intens de invatare despre diverse subiecte de interes pentru oricine ca si cetatean european, dupa care urmeaza programul intens de socializare, dupa care urmeaza aplicarea lucrurilor invatate.
gratis! UE vrea ca noi sa ne simtim egali, chiar daca diferiti si uniti, chiar daca suntem departati. Adica fix opusul lui Brexit si fix opusul lui "Romanii este buricul pamantului". Mai mult decat atat, vrea sa ne faca sa intelegem ca musulmanii nu-s dracu' pe pamant, nici inamicul si nici teroristul de serviciu, ci ca-s oameni, ca noi, poate religiosi, poate nu, poate nevoiasi, poate nu. Si multe alte lucruri care sunt complet departe de noi, romanii, care avem ca toata lumea, foarte multe lucruri (probleme) in gradina proprie si suntem prea ocupati cu ele ca sa mai vedem dincolo de acele ziduri numite granite.
Plec sa ma dau mare. Aici nu exagerez. Sa ma dau mare cu cat de frumos e in Romania (si de fapt, in Transilvania), cat de ieftina e berea si cat de frumos e anturajul meu, organizatia din care vin si mai ales orasul din care vin: Brasov. (inca!). Stiu ca mandria e cel mai grav pacat, iertati-ma ortodocsilor, dar nu pot sa nu fiu mandru de lucrurile astea, cat timp am pus si eu umarul, catusi de putin la ele. (mai ales la a fi client fidel pentru berile ieftine!)
Plec pentru ca cunosc romanii si din 3 minute de interactiune i-am imbracat in 17 prejudecati din care le este foarte greu sa iasa. Deja fac asta si cu strainii, dar imi ia mai mult de 3 minute, ceea ce e minunat. Aici, ortodocsilor, daca aveti posibilitatea sa influentati cumva ce va scrie in viitoarea Noua Scriptura, scrieti ca nu sunt foarte bune prejudecatile - daca nu scrie deja (ca poate n-o cunosc, totusi asa de bine :) ).
Dar cel mai important lucru pentru care plec este faptul ca am unde ma intoarce. Si-mi ofer o pauza de la viata minunata pe care ai mei prieteni mi-o ofera si pentru care nu le multumesc niciodata indeajuns. (imi pare rau bă!) Si va multumesc ca ma primiti inapoi, oricat de mult as fi plecat. Sper sa nu mi se simta lipsa though!
E extrem de mult de scris despre lucrurile si oamenii la care ma intorc si ar cam trebui sa ma impac cu gandul ca n-o sa apuc sa va prezint si voua astea, asa cum mi-am planuit.

Si da, sunt si gagici faine in aceste proiecte in care merg eu...
Dar si aici sunt: http://ciurik.blogspot.ro/2018/05/adormisem.html

Adormisem

La propriu, adica seara, dupa 80km de pedalat, dușat, vizionat o cursa de Formula 1 si adormit in timpul ei. Cand, dintr-o data, urlă comentatorii: nuuuu!!!
Evident, m-am trezit. Dar m-am trezit ca dintr-un cosmar, cu palpitatii, intrebandu-ma daca ceea ce se misca e sangele in vene sau e cutremur si se clatina blocul. Dupa primele astfel de intrebari, m-am obisnuit si ma calmez stiind ca e inima mea si corpul meu care prinde avant (tensiune crescatoare, odata cu pulsul).
Si m-am trezit, practic, un om mai bun, cu chef de scris, asa ca am luat cel de-al doilea laptop, insa nu inainte de a-mi instala pe telefon TeamViewer, sa pun o melodie pe calculatorul conectat la monitor care tocmai a terminat de redat cursa de Formula 1 din Baku, Azerbaijan - frumoasă cursa, by the way.
Si de ce un om mai bun? Pai pentru ca am chef de scris, pentru ca am pus alarma sa ma trezesc maine la 7, desi sunt frant dupa cele 4 zile de biciclit, dar in special pentru ca merg maine la Baicoi sa-i curat tatalui meu casa si curtea de toate lucrurile inutile, devenite deja gunoaie. M-am trezit optimist, ceea ce e foarte bine dat fiind pesimismul meu (desi nu-i chiar pesimism, cat e o lipsa acuta de chef) din ultimele 3 zile.
- Dar ce-i cu cei 80 de km de pedalat de astazi?
- Buna intrebare, multumesc!
Pentru ca singur nu fac nimic, m-a motivat Thea sa propun o tura iar un gand genial m-a trimis sa-l intreb pe Braneanu' daca stie vreun loc unde se poate face baie langa Fagaras, sa ne dam cu bicicletele. Dupa ce mi-a indicat unul, am facut instant legatura cu legendarul Tur al Țării Berii Făgărașului.
- Ce-i aia?
- Buna intrebare, multumesc!
Turul Berii Țării Făgărașului este tot o inventie CPNTistă, in strânsă legătura cu Braneanu', dar mai ales cu prima si singura editie de In Transylvania, un festival la care am participat si eu la un moment dat.
De acel festival ma leaga cateva amintiri faine:
1. Ruxi castigase bilete la festival, insa in lipsa de viziune cum ca am vrea sa participam la el, a donat biletul, pana la urmă am decis sa mergem, iar eu eram chitit sa imi cumpar bilete, fiind singurul din prietenii mei (nu putini) care ar intra acolo cu un bilet cumpărat. Nici nu costa foarte mult, anyway. In fine, in drumul spre festival, in masina noastră, Violeta, mi-am luat prima amenda de viteza, platita pe loc politistului, folosind banii de bilet. Maxim de frustrant.
2. M-au ajutat prietenii mei sa intru cumva, schimband bratari, intrand pe sub gard si fel de fel de alte metode inedite, in asa fel incat ieseam si intram fara sa platim intrare (studentie, ce sa-i faci - de fapt working on shit salary)
3. In timpul zilei nu prea era mult de facut sau vazut, asa ca ieseam din perimetru pentru a ne plimba cu bicicletele in jurul zonei (festivalul era pe partia de la Drăguș). Oprindu-ne in fiecare sat sa bem cate-o bere, acest obicei si-a capatat rapid denumirea de Turul Berii Țării Făgărașului, sau Turul Țării Berii Făgărașului, ambele variante fiind corecte si promovate ca atare.
Foarte fain era ca ajungeam la festival seara numai bine, prajiti (padon, pregatiti) pentru inca o seara de petrecere copioasă.
Asadar, iată ca am venit cu ideea si ma bucur ca am avut onoarea sa organizez, prima editie oficiala a acestui eveniment. Un hibrid, desigur, dar o incercare bună si o ocazie excelentă de a umple cele patru zile oferite de weekendul prelungit de 1 mai.
Entuziasmul a provocat o adevarata parada de documentare si comunicare urmata de o liniste completa din partea mea si o inevitabila agitatie din partea fetelor neobisnuite cu stilul meu "lasa ba ca merge-asa" de a organiza lucrurile. Planul in capul meu era sa mergem cu trenul pana-n Fagaras si de-acolo sa mergem pe langa Olt pana ajungeam la lacul stabilit de comun acord cu Vlad cum ca ar fi locul potrivit pentru noi, sa facem o tura scurta prin satele la sud de Olt, savurand o bere in fiecare, urmate de o intoarcere si somnire, pregatire pentru a doua zi, lunga, pe colinele Transilvaniei, adica in Podisul Hartibaciului - a doua cea mai mare arie protejata din Romania.
La fel ca Racosul, acele locuri mi se par absolut fantastice, cu satele lor parca uitate de lume, cu drumurile prafuite si presarate pe alocuri cu copii saraci pe biciclete care abia merg, cu caldura lor toropitoare si magazinele cu bere ieftina, carciumi populate de betivii satului toata ziua - racorindu-se si ei cu berea cu 2.5 lei la bar.

Astfel ca, trenul de ora 7, 11 oameni cu 11 biciclete intr-o sageata albastra pentru care am primit doar 4 bilete de bicicleta, ne lasam bagajele grele la Maria-n masina, Maria care venea cu alte doua fete frumoase, care urmau sa steie in tabara de corturi sa se relaxeze in timp ce noi strabatem satele si berile.
Iesim noi din gara si, trecand prin dreptul barului din fata garii facem misto-uri cum ca "hai sa intram". Misto-uri serioase - adica nu se gandea nimeni ca am putea bea o bere la ora 8:50. Asta pana cand fix in fata barului i se rupe lantul lui Ghighimoc. Noroc ca aveam presa de lant cumparata cu o zi inainte. Dar asta ne-a asigurat de cate-o bere la ora 9 dimineata. Epic inceput de tura!
Si daca nu sunteti de acord ca e epic, wait. Am reparat lantul insa i-am zis ca nu s-a prins foarte bine o za si ca s-ar putea sa se mai rupa odata, moment in care voi elimina zaua buclucasa. Zis si facut: 800 de metri mai tarziu, a doua bere a zilei.
In doua ore ajungem si noi in locul desemnat pe Google Maps ca fiind ideal, https://www.strava.com/activities/1539725767

  observam faptul ca-i aproape de o constructie de lemn in care se tunde iarba foarte zgomotos si care are si muzica tare si langa care riscam sa fim supusi unui tratament incorect cu manele in urmatoarele 4 zile, fapt pentru care decidem sa cautam alt loc de campare. Maps ne zice cum ca e mai avale o padure unde ar incapea corturile si hamacele noastre si unde am avea parte de linistea mult dorită.
Gasit, mutat, carat bagajele doua sute de metri pana la apa in care n-am intrat mai deloc in cele patru zile, pus corturile sub salciile care au plans neincetat pe noi, iar dupa 2-3 ore de "plecăm in 5 minute" am reusit sa ne urnim spre primul sat pe la ora 13:30. Dridif, primul sat, prima bere, a intrat de minune. Dridif, primul sat, prima bere, prima ratacire. In drumul nostru spre urmatoarea bere am pierdut calea si am ajuns intr-un camp arat, pe care l-am arat si noi suplimentar cu bicicletele. 11 oameni, unuia i s-a rupt șaua, iar noi toti am gasit baloti de fan pe care am incercat sa-i facem obstacole de trial (fara succes), obiecte de pe care sa sarim pentru a ateriza (tot fara succes), dar pe care i-am apreciat pentru ca au rupt din monotonia, sau mai bine zis agonia pedalatului pe teren arat.
Am ajuns in cele din urma in satul urmator, Luța, doar pentru a afla ca acest sat nu beneficiaza de mult doritul bar, magazin sau mult dorita crâșmă, astfel ca am parcurs tot câmpul degeaba. Da' nu-i problema - mai sunt sate. Urmatorul pe lista: Ludișor. Alt sat alta bere - or so we thought. Ăsta avea și bar si magazin, insa erau inchise, urmand a deschide la 5, adică peste 40 de minute. Si-apai urmatorul sat era aproape. Voivodeni it is then. Aici am gasit si bere si inghetată si ne-am pus pe marginea drumului, in sant, langa betivul satului care ne-a deschis berile cu un briceag. Acolo-am stat mult, poate si pentru ca am decis sa cumpar slana (gușă fiartă) si mustar... intinzandu-ne pana la urma la o adevărată masă câmpenească in mijlocul satului.
De-aici nu ne-a ramas decat sa continuam spre Voila si sa ne oprim la ABC Market Maria sa ne umplem rucsacii cu merinde pentru seară, să ne bem berea cuvenită si apoi s-o luam din loc spre Cincșor, ultimul sat al zilei - si cel mai apropiat de locul nostru de campare - aproximativ.
In Cincșor n-am mers la crâșmă, ci ne-am oprit pe iarbă-n fața magazinului sătesc, langa biserica fortificată. Având doi vorbitori de germană printre noi, i-a luat la vorbă un alt neamt, stabilit acolo, care i-a convins să faca un tur de biserica cu el.
Am decis sa merg si eu in acest tur, poate pentru ca neamtul zambea mai mult decat un neamt obisnuit, dar poate si pentru ca am crezut ca o sa fie gratis :)
In turul bisericii ne explica intr-un mod foarte frumos, intr-o engleza frumoasa, istoria Transilvaniei si a sasilor din Transilvania. N-o s-o zic aici, ci va indemn sa vizitati - costa doar 5 lei.
Ce-as vrea sa scriu aici, insa, este legat de modul de organizare din acele vremuri - vorbim de secolele XII pana in XVIII, cand nu aveau primarie, nu aveau guvern sau alte forme de organizare pe care sa le injure zilnic pentru lipsa de implicare, ci aveau responsabilitate. Fiecare-si facea bucatica lui, plus bucatica comuna a comunitatii, adica daca-si facea vecinu' casa, il ajuta, daca era mult de cules mergeau la cules, iar cand era vorba de organizare, evident, se intalneau in fiecare duminica la biserica, iar dupa slujba incepea organizarea efectiva a satului, cu liderii de grupuri.
Acum mai sunt 15 sasi in sat, din care 10 merg la biserica duminica, iar cel mai tanar este acest neamt de 60+ ani, care pare ca are grija de acea biserica fortificata, de casa parohiala, de fosta scoala sateasca si de inca o casa in care locuieste. Coincidenta sau nu, acelea sunt cele mai ingrijite constructii din sat.
Dupa biserica, am mers la casa noastra, corturile asezate frumos pe malul Oltului de care ne-am ferit toate zilele. Acolo am inceput sa adunam lemnele foarte sarace caloric, sa le asezam intr-o gramada si sa pregatim mancarea ce urma sa sfaraie pe gratarul nu foarte sfaraitor. Pentru ca mancasem toata ziua si pentru ca ma simteam ciudat de obosit si pentru ca era o atmosfera destul de ploiasa in tabara, am decis sa sar peste cina, sarind in cort. M-am mai trezit pe la ora 3 noaptea ascultandu-i pe baieti cum cantau la chitara si la voce, dand vina pe dezacordarea bietei chitari. Rock on boys! Traseul zilei https://www.strava.com/activities/1539726351

Se pare ca voinicii nostri au mers la somn pe la ora 4.
Trezirea a fost la liber, insa sub amenintarea faptului ca vom pleca la 10, intrucat cam atunci ar ajunge noii veniti: Misha si Carmen.
Am reusit in cele din urma sa plecam la 12:40 in ceea ce era promis a fi tura lunga.
Ne-au iesit pana la urma 42 de km, vizitand satele Calbor, Boholt, Soars, Rodbav si Cincsor https://www.strava.com/activities/1539726386.


Fain a fost cand am mers spre primul sat, am ales un drum forestier de pe care Levi a iesit la un moment dat pentru a ne filma de sus, iar restul plutonului, in loc sa mearga in continuare, au suit si ei dealul spre Levi.
Nu mai tin minte exact cate sate/beri am parcurs/baut, dar tin minte ca intr-unul din sate am ocupat locul in sant si-am mancat si baut acolo berile calde din magazinul proaspat deschis la ora 17, pentru doar 5 minute. La acel sat ne-am pus sa mai si reparam biciclete, fapt care a facut-o pe Thea sa creada/observe faptul ca "ii cam trage dreapta" ghidonul, iar intr-un exces de spirit ingineresc a decis sa-si testeze teoria luandu-si mainile de pe ghidon si punandu-le inapoi cam tarziu, acest test facand-o sa apese frana din greseala si sa inceapa sa țopăie intr-un mod foarte amuzant pe langa bicicleta, ca intr-un final sa cada in fund.
Aceasta a fost prima cazatura amuzanta a turei. Sigur am fi avut si altele daca n-ar fi plecat Thea in urmatoarea zi.
Asta a fost de asemenea prima zi soldata cu o pana de cauciuc, consemnata in dreptul lui Levi. Tot pe-acolo a facut si Alex pana, si mi-a zis ca nu mai are nevoie de camera, caci are destule acasa. Asa ca i-am luat camera sparta, am lipit-o si am asteptat sa mai faca o pana pentru a i-o inmana pe cea reparata pentru doar o bere.
In aceasta a doua seara am reusit si eu sa stau in picioare sau pe izopren si sa-i ascult pe baieti cum canta la chitara pentru fetele care le dormeau in poală, fete la care s-au adaugat si noile sosite - Vava si Caro. So romantic!
Maestrul Levi a organizat gratarul pe care a pus si micii adusi de noii sositi: Nicu, Pupaza, Chitanu, Braneanu, Catalina, Dora si Adi, Teo si Smara.
Si iata ca astfel ajungem in ziua 3, o gasca mai mare, cautand sa mergem pe ruta Cincsor - Gherdeal - Bruiu - Somartin - Noul Roman - Cincsor
https://www.strava.com/activities/1541693888.



Am urmat traseul marcat tocmai de participantul nostru, Braneanu', de care ne-am despartit cand am ajuns aproape de Rucar, despartire care s-a soldat cu inca o pana de cauciuc, la aproximativ 1km departare. #LeviAiPană. Eram destul de insetati, astfel ca ne-am desfacut berile pe care le caram din primul sat, Cincsor. Plecam mai departe spre Gherdeal si ghici ce: #LeviAiPană. Evident, am crezut ca nu a fost lipit petecul bine, dar nu. Avea doi alti spini in roata! #LeviAiPană. Aici deja isi facea planuri despre ce cauciucuri sa-si ia, era convins ca o sa isi cumpere Panaracer, la recomandarea lui Nicu, care tocmai ii repara cea de-a 4-a gaura in cauciuc. In timp ce-i asteptam pe ceilalti, care erau mai inceti pe coborare, am decis sa reparam penele lui in timp ce Alex zburda fericit pe bicicleta full suspension a lui Nicu. Reparat, gata, plecam. Stai! #AlexAiPana! Eram deja ultimii, ne aflam la marginea satului Gherdeal si i-am dat drumul lui Nicu sa plece spre sat sa-si viziteze amicul, ca reparam noi pana lui Alex.
Fiind foarte intarziati si foarte insetati, trecem rapid prin Gherdealul fara de magazin satesc sau crasma si ne grabim sa ajungem in Bruiu. Nu stiam daca Nicu a terminat vizita la amicul din Gherdeal dar am aflat curand ca o terminase, cand l-am gasit pe drumul spre Bruiu si i-am zis #NicuAiPana - la ambele roti echipate cu Panaracer :) Si desi le-a lipit, a ajuns in Bruiu cu ambele cauciucuri moi, ca sa afle ca magazinul se deschide abia peste 20 de minute, adica la ora 16.
Stam, asteptam, n-a deschis. Panicați, incepem sa misunam prin sat, sa-ntrebam localnicii care magazin cand deschide. Ne-au linistit zicandu-ne ca deschid la 17 sau 17:30.
Si noi ne-am linistit plecand spre urmatorul sat, Șomartin. Aici am nimerit fix la ora deschiderii, cand berea din frigider era la fel de calda ca asfaltul la soare, vara. Chiar si-asa, am ras o bere racita cu inghetata si am ingerat-o cu pufuleti si pe cea de-a doua, racita in lada de inghetata.
Nicu era deja cu masina, nereparandu-si pana si fiind preluat de Andreea, soția lui.
Aceasta e masina care m-a tras pe mine toata urcarea spre Noul Roman, reusind probabil un record pe Strava pe acea urcare - noroc ca n-aveam Strava pornita.
De-acolo, din Noul Roman, sat pe care nu l-am vizitat, am mers direct spre Cincsor. Planul era sa mergem pe malul sudic, indiguit, al Oltului. Si asta am si facut, cu toate ocolisurile aferente afluentilor canalului paralel cu Oltul, la un moment dat, raman eu cu Levi si cu Dani sa facem ceva, nu mai tin minte ce, insa le zicem celorlalti sa mearga inainte, ghidati de Misha. Apoi plecam si noi si ghici ce, trecem pe-un pod peste Olt, fapt care sigur nu trebuia facut. Si-l vad pe Dani cu pedaleaza incercand sa bata ceva recorduri mondiale pe distante scurte si-mi dau seama ca... nu ne mai aude si ca trebuie mers dupa el. S-a dus Levi. A pedalat super tare si a reusit sa urle suficient de tare incat sa-l auda Dani si sa se intoarca amandoi pentru a merge pe drumul corect, la sud de Olt. Si continuam si la un moment dat, cand mergeam in paralel cu Dani pe un drum forestier, ma atinge Levi pe mana dreapta, miscandu-mi putin ghidonul in stanga. M-am redresat, insa el avand viteza mai mare a fost dezechilibrat, fortat spre un countersteering direct in... Dani. #LeviAiBuba!
De-acolo nu i-am mai gasit pe ceilalti, nici drumul corect, astfel ca am ales sa mergem pe asfalt paaana in Cincsor. Si intr-un ritm infernal tinut de Levi, asta am facut si am ajuns in Cincsor fix la 3 minute in urma grupului mare. Apusese soarele, berea nu mai intra la fel de bine.
Am mers la corturi si ne-am apucat de mancat chips-uri si pufuleti, plus diversele lucruri ramase din celelalte zile.
Ziua urmatoare era incertitudine pura: stiam ca exista trenuri cu care ne puteam intoarce si stiam ca putem merge pe biciclete pana acasa. Nu stiam ce vom alege.
Patru insi am pedalat pana acasa
Doi insi s-au intors cu masina si bagajele
Si alti 4 cu trenul din Fagaras.
Intoarcerea am facut-o pe traseul Dridif - Fagaras - Sercaia (bere) - Sinca Veche (bere) - Sinca Noua (bere) - Paltin - Holbav (energizant) - Cristian - Brasov
https://www.strava.com/activities/1543575255