Maraton Piatra Craiului, Zarnesti, 2012

Cursa mea:
Stau in spatele lui Radu Diaconescu exprimandu-mi obiectivul: sa nu ma bata Pisi. In sinea mea, de fapt, imi doream sub 5 ore. 4:59 daca ar fi posibil. Eram langa Mihai si Mihaela, vorbeam, ii admiram noua freza a lui Nusu si apoi am inceput sa numaram.

Start!

Sprint; Dupa ce-am ocolit vreo 3 oameni, am ajuns in fata, poate prea in fata, deoarece la curba eram langa Balanescu...hopa. Total neinspirat, i-am zis lui Balan "Vezi Balane, ti-am zis ca te prind...". Text pe care, in timpul cursei, m-am gandit ca mai bine ziceam "Hai cu iepurele!" Dar da, ritmul mi se parea foarte incet, mai ales tintand cont ca-s cei mai buni din tara, dar totusi m-am abtinut de la a ii depasi. Am incetinit fara sa simt nevoia si m-am lasat depasit de cei pe care-i credeam mult mai buni. Apoi mi-am propus sa ma tin dupa Tilea Pepi, fapt ce mi-a reusit tocmai pana-n Saua Funduri. In fine, apoi toata cursa a fost o lupta cu mine insumi, ba mai trecea un Alex Fodor pe langa mine, ba un Marc, ba un Bebeselea.

Eram super ok pe urcarea pe funduri, nu m-au depasit decat vreo 2-3, ceea ce era un real succes. La table, de exemplu, am baut 4 pahare cu lichide, am umplut butelca si-am plecat. In funduri, am vazut lumea oprindu-se, printre ei si Pepi, n-am inteles de ce; eu i-am dat la vale. Pe la grohotis am depasit si eu cativa, Adi Iordache, Rares Manea si altii as zice eu. Fix inainte de Spirlea, nu stiu cum, nu stiu de ce, am calcat stramb. Glezna stanga, ca de obicei, insa in premiera la un maraton sau cursa. N-am stiut ce se va intampla, insa dupa 20 de pasi nu mai simteam aproape nimic din durerea initiala; o simteam insa slaba, iar sechelele inca le mai simt.

La Spirlea imi zice Cornel cum ca "Bravo ba, hai ca esti cu Alex, cu Szokolszky, cu astia..." Eu de cel din urma auzisem, dar nu stiam care din cei care m-au depasit este. In fine, am tot coborat Spirlea fara sa depasesc pe cineva, fapt care m-a mirat, intrucat data trecuta depasisem aici ceva oameni. Pe forestier cand ajung vad doi alergatori, fix Alex cu Szokolszky. Am incercat sa ma tin dupa ei, n-am reusit, aveam vreo 200m fiecare de celalalt, iar pana la Plaiul Foii m-a prins si cel din urma. Apoi incepea calvarul.
Nu stiu daca e cu adevarat neputinta fizica, pe cat e psihica. Gandul ca n-am idee cat voi face pe urcare, lipsa orientarii in teren m-a facut sa incep sa merg mai incet decat intr-o tura montana normala, toata urcarea. Inca mai astept timpii de pe site, dar probabil am facut mai mult de-o ora. Am si simtit-o ca pe-o ora, lunga, urata, dar asta face MPC-ul MPC. Mai pe sus se auzeau urlete, clopote, talangi. Mi-am propus sa ma las depasit de numai 10 oameni, dupa al 4-lea am uitat de numaratoare. Si mai sus, in locul unde era schimbat traseul, apare si Luci: eu il intreb ce cauta aici, el ma intreaba acelasi lucru, apoi imi zice toate laudele din lume, gen "urmatorul Balan", da' ma consolez cu gandul ca n-am eu vointa lui si merg mai departe. Imi zic unii ca-i numa' curba de nivel si deci arunc betele gasite prin padure si o iau la pas. Dupa curba de nivel, ajungem pe creasta propriu zisa a Dianei - jale! Nu mai aveam niciun fel de putere, l-am lasat pe cel din spate sa treaca in fata, abrupt rau, rupt, rupt! Il vad cu coada ochiului pe Cornel Mic (FishEye) sau il aud (nu mai stiu) dar stiu ca i-am zis ceva de genul "vezi ca vin, pozeaza-ma!".
Numai la cascaval imi statea gandul si la faptul ca regretam ca n-am mancat cascaval in Plaiul Foii.

In fine, ajung la Andrei si Oana in post, pe altcineva n-am vazut. M-am asezat, am bagat cascaval si  paine-n mine, le-am zis ca-s mort, le-am lasat borseta, pelerina de ploaie si bidonul; i-am remarcat pe Pepi si inca cineva cum treceau pe-acolo fara sa alimenteze. Il intreb pe Andrei cati km mai sunt de aici, zice ca 12. Apoi am plecat si eu, cot la cot cu Ţale Andrei...care anul trecut a scos 4:40. Nu stiam cat timp facusem, nu stiam mai nimic, speram insa la sub 5 ore.  Inainte sa incepem sa coboram partea abrupta il intreb pe Ţale cat avem pana aici si-mi zice 4:21. Clar, iar aveam sa fac 5 ore jumate; interesant era, totusi, ca nu ma depasise nicio gagica inca...
Si la vale zice ca hai ca macar sub 5 ore sa scoatem...eu i-am bagat o privire de /:) (in sinea mea evident) si zice ca el atat scoate pe plat in antrenamente, mentionand faptul ca aici e coborare, dupa care dispare, in 2 minute.

Si-apai pana la coltii chiliilor mi s-a parut ca am facut 2 minute, iar de la colti inca o ora pana la finish. Era un tip la un moment dat cu un ghiozdan de scoala, dinala de se balanganea de colo, colo. Data trecuta la fel am patit, era unul in fata mea identic, poate putin mai gras, pe care pur si simplu nu-l puteam ajunge. Am ajuns pe altul, depasit si dupa ce l-am intrecut m-a prins din nou pe portiunea de asfalt unde am fost complet demoralizat si am renuntat sa mai incerc sa alerg. As fi vrut sa-i zic sa terminam impreuna, insa mi-era rusine. De accelerat nu mai aveam putere cum am de obicei astfel ca inainte de curba la dreapta i-am zis sa mearga, eu am ramas mai incet ca sa primesc si eu o poza la finish singur...inca nu stiu daca am primit una in care sa arat a om...dar mai astept.

Fericit? Nu prea. M-am antrenat 26 de minute la urcare + 15 la coborare plus vreo 25 pe plat. Nu duc 41 km. Duc 21 foarte bine. De fapt, nu stiu daca e bun timpul pentru un om fara antrenament, dar lipsa antrenamentului trebuie sa fie un motiv de rusine, nu unul de mandrie, la fel cum in liceu era lipsa studiului individual de-acasa. Dar fie, sper sa scap si de aste prejudecati si sa ma antrenez si eu vreo luna legata in viata asta - vine iarna, am schiuri de tura, sunt curios cat ma voi da.

Multumit? Cat de cat, nu m-a intrecut nicio gagica si am scos doar cu 5 minute peste 5 ore. Balan mi-a dat mai putin de o ora, Cipri nu m-a facut, nu mi-a facut nici primul timp, e binisor. Dar sunt afectat, ma doare genunchiul si muschii au trecut la o etapa dincolo de febra, nu stiu ce nume are.

In Magura, poza de Cindy

 La table, parca

 Plaiul Foii

 Aici faceam ceva gesturi, dar n-au fost surprinse la timp si a iesit...asta :|

 Si cu tipul cu care am alergat pana la final

 Marea neputinta de pe Diana

Si incredibila neputinta de la finish!

P.S. Sper sa citesc asta inainte sa ma inscriu la un alt maraton, vreodata! Urneaza sigur Azuga Trail Race - sa vedem ce iese.

Ultima vara?

Iata ca am ajuns sa scriu si despre asta. C'est fini. Scriu sperand ca vreodata, candva, voi respecta planul meu de a lucra un an sa strang bani pentru a sta 2 liberi. E un plan indraznet, asa cum ar trebui sa fie orice plan la varsta de 22 de ani.

Ca fapt divers, stau in curtea facultatii, langa ceva studente, mai multe, nu stiu de unde sunt. Una insa, pare a fi Lori; Loredana Bratu, prima fata care m-a sarutat. Nu ma recunoaste, eu a trebuit sa ma uit la ceva poze cu noi ca sa ma asigur ca-i ea, insa nici acum nu sunt sigur, asemanarea, oricum, ar fi izbitoare. Tot bine arata :))

In fine, vorbind despre vara. Citind pe blog, reiese ca am fost odata in Retezat, odata-n Mt. Blanc, un semimaraton si cam atat. In realitate, a fost o vara in care am stat cumulat la unul din domicilii mai putin de 2 saptamani.

N-am scris nimic despre perioada petrecuta in Vama si Bulgaria, poate pentru ca am fost prea relaxat, poate pentru ca privind in retrospectiva, imi place din ce in ce mai mult, dar sigur unul din motive e faptul ca inca n-am primit pozele de la Cornel Mic.

Povestea cu Vama incepe din Brasov, continua pe Varful Moldoveanu, trecand prin Verticala Romaniei: un proiect initiat de Braneanu', ce presupunea parcurgerea traseului din cel mai inalt punct natural al Romaniei, Vf. Moldoveanu, pana la nivelul zero, respectiv in Vama sau in Delta, la lacul Razim, totul in 24 de ore cu 10 lei de echipa (echipa de 2).

Din multitudinea de oameni incantati de idee au ramas doar patru participanti; eu, Braneanu, George si Cipri, ultimii doi nemaimergand cu ocazia vreodata.

In fine, sper ca despre asta sa vorbesc intr-un post ulterior, daca n-am facut-o deja. Ma mir ca n-am scris nimic despre verticala, e cam a doua cea mai sonora treaba pe care-am facut-o.

Ajuns acasa, ma uit pe calendar si incep sa scriu despre vara. Sa-ncepem cu inceputul:
Luni, prima zi de vara (vacanta) am mers la scoala, mi-a dat Profu' ceva tema de lucru, am mai mers marti, nu  era nimeni acolo si de atunci n-am mai mers, deoarece nu mai tin minte de ce.

Apoi a urmat montaniada, unde-ncape loc de povesteala multa. Pe scurt, am fost 3 echipe CPNT, clasate pe locurile 1, 2 si 4, cu Caraimanul intre noi. Echipa mea, adica eu, Ruxi, George, Bogdan si cred ca si Ciri, s-a comportat excelent in toate probele, astfel ca la final am obtinut un binemeritat loc...4 (cu toate ca au gresit clasamentele si trebuia sa fie Caraimanu' pe 2, noi pe 3, si cpnt 3 n-avea ce cauta pe 2 :)) dar fie, all's good!

Dupa Montaniada au urmat 2 zile de foc in care n-am stat o secunda - urma Marathon7500, trebuia depusa munca. Sper sa scriu ceva si despre asta. La 7500 am plecat cu trenul, cu bita, cu nasul, singur, pe Dichiu. Despre 7500, ce pot spune e ca a fost multa munca dar si distractie si mai ales satisfactie.

Dupa 7500 am stat 2 zile acasa dupa care am plecat in Verticala Romaniei, cu finish in Vama.
In Vama au urmat cateva zile de relax, vreo 10, mai precis, combinate cu zile prin Bulgaria, si terminate cu Folk You. Luni, am venit la Brasov, au urmat doua zile de cocot, din ce reiese de pe calendar, dupa care a urmat trofeul FDC.

La trofeu, cu greu am strans oameni de-o echipa, am fost sef de echipa, se pare. Foarte slaba participarea, insa noi l-am avut pe Bejan la Cocot, pe Teo Mica la Cros, Orientare si Cocot, pe mine la orientare (desi m-a batut Cornel Mic) si pe Cipri la cros. Am mers cu bicicleta din Predeal (pentru ca trebuia sa ma intorc sambata seara in Brasov, pentru a ajunge duminica dimineata la trenul de Simeria, intrucat organizam tabara de vara). In fine, rezultatele au fost nesurprinzatoare - am castigat Crosul (desi Cipri a iesit pe 3), Escalada si orientarea si am iesit pe 3 la teoretice si pe 2 la cultural (cultural in care am fost eu solist si Cornel chitarist - slava cerului ca n-au fost camere video). Trebuie neaparat sa vorbesc despre cros - a fost al doilea cros castigat de mine: Prima oara s-a intamplat la Baia de Fier, anul curent, cand l-am intrecut pe Bogdan pe un sprint de final pe care mi-am dat duhul. In al doilea cros castigat am avut de tras tare, intrucat eram in ghetutele Quechua si in spate il aveam pe Ionut de la Carpatia, adversar obisnuit al lui Balan, nu al meu. Pe langa Ionut, mai era si Cipri, despre care stiam ca alearga, nu stiam si cum. Start, 5km, alerg, Ionut se apropie, coborare, Ionut dispare. Intorc, Ionut apare tarziu. Alerg, Ionut reapare. Sprintez, Ionut dispare si apoi ajung spre finish: coborarea din drum la cabana Diham, pe noroi - cel putin amuzant (pentru spectatori) si infricosator (pentru mine). Am castigat trofeul!
A mai fost o faza faina cand am plecat sambata seara (desi nu voiam) si a reusit Catalina sa ma sune in timp ce eram la viteza maxima la vale pe bita, sa ma-ntrebe daca ar fi ok sa plecam luni in Retezat...dai la deal, inapoi, bucuros!

L.E. Acest post a fost gasit in 24 aprilie 2018 ca si draft si am ales sa il public asa. Probabil a fost muult mai lunga vara. Sigur a fost. Acel semn al intrebarii era menit sa fie o chestie pesimista, optimistul din mine sperand ca nu va fi ultima vara si ca voi mai hoinarii si vara urmatoare, dupa terminarea facultatii si ca ma voi angaja doar prin toamna.
N-a fost sa fie. Am avut doar 3 saptamani de vacanta de vara dupa anul 4 si pe 5 august 2013, dupa 5 ore de somn (proaspat sosit din Vama), m-am dus la prima zi de munca. Pentru 2 ani si jumatate.

Tabara de Vara CPNT 2012 - Retezat

Dupa multe variante, am ramas eu organizatorul taberei la care se mai anuntasera 2 participanti: Catalina si prietena ei, Ioana.
Trenul de Budapesta pana-n Simeria - 50 lei ka ching! (m-am trezit la casa cum ca nu mai am tichetele de tren)
Simeria bere, apoi tren pana-n Ohaba de sub piatra, statie in care vedem ca am ajuns doar cand a inceput trenul sa plece din nou :)) Dai, strange tot si fugi pe usa, zi-i la naş sa opreasca trenul ca au uitati cascatii sa coboare.

Dai, mergi la panou, intereseaza-te de masina pana-n Cârţa, afla ca e 12 lei pe 20km si alege sa mergi pe jos :)

Nu trec multe masini si opreste una, mica. Trei baieti intr-un Peugeot 206 care-au zis ca n-avem loc dar "incercam o chestie". Astfel, unul din ei merge in bratele celui din dreapta si ne lasa pe noi 3 cu bagaje enorme in spate. Am stat nemiscat tot drumul.

Dar fain, ne lasa unde se termina asfaltul, caci nu mai functiona suspensia si dadea cu curu-n bolovani.

Mergem, le ia pe fete un pirat ce le da si juma' de litru de benzina pentru primus, cost total 10 lei.

L.E. Vroiam sa fac un post mare, insa nu am cand, nu am vointa necesara sa dedic scrisului timpul meu. Astfel ca, pe zile, am facut ture:
Luni - Carta - Gentiana - ne-am oprit pana-n curmatura bucurei, ca erau obosite fetele si se intuneca.
Marti - Curmatura Bucurei - Bucura - construire adapost vant - ca batea vantu' fratioare!
Miercuri - Bucura - Peleaga - Papusa - Portile Inchise - Lacul Galesu - Valea Rea - Valea Pietrele - Bucura
Joi - Bucura - Crucea Trasnitului - Poiana Peleaga - Bucura
Vineri - Bucura - Vf. Retezat - Bucura
Sambata - Bucura - Zanoaga - Bucura - cu ceva ocolisuri pe varfuri si creste.

 Aici am pus cortul seara

 Si aici la Bucura, impreuna cu cea mai mare baricada de vant

 :)

 Cat m-am chinuit eu sa-i trimit un La multi ani mai special nepoatei mele...

 Si Cezarul in elementul lui. Stanci de topait pe ele

 Porţilii inchise

 Tăul Ţapului

 Stanci :D

 Stanci din nou, tot Portile inchise

 Ţopăind pe oriunde, mai ales peste ape

 Wait for meee!

 Aici e o chestie, n-as sti sa zic e, un adapost pentru ciobani, in orice caz, foarte frumos realizat

 Aveam motive sa ne termem de ursi, le mancam TOATA mancarea

 Le calcam prin culcusuri

 Si Tura 3, spre Retezat, Varful

 Iete-o stanca, hai pe ea! Ridica-te, da' n-am curaj! Mnoh, bun, ne urcam la intoarcere, fara rucsac

 Retezat!

 Hai c-am avut curaj!

 Iete ba!

 VASSER!

 Stancaaaa

poze de la Catalina, multumesc!

Ciucas Trail Running - Semimaraton

Mnoh, hai c-am facut-o si pe-asta: Mi-am propus sa nu imi mai rup picioarele la maratoane, astfel ca s-a deschis portita cu semimaratoanele: Am fost la Semimaraton Intersport, dupa care a urmat Ciucas.

M-am inscris timpuriu pe site (moca - felicitari lui Truly c-a reusit sa-l faca cu inscriere gratuita) si priveam cu un oarecare scepticism startul: nu m-am antrenat decat vreo 3-4 km prin Milano, iar pe Mont Blanc am fost un maxim Prafalau, de-abia mergeam.

In fine, revenind la start, am mers acolo cu Balan si Iuli (maraton), Braneanu, Ruxi si George Sacele (semimaraton) si Cornel ăl Mare (ultramaraton) si Teo Mica (suporter alergareţ).

Si start! Eram in spate, la vreo 4 metri de Balan, admirand lumea din primul rand, lume care, exceptand cativa, n-avea ce cauta acolo. In fine, alerg sprintand si jalonand printre oameni, astfel ca-i prind pe cei buni in primii 70 de metri si raman, surprinzator, cu ei pana pe urcare. Pe Balan, de exemplu, l-am avut in vizor primii 4 kilometri, pana s-au despartit traseele. Apoi urma urcarea, capitol la care stiam ca stau prost si la care-l asteptam pe Branean sa ma depaseasca. Urcam, ne apropiam de jumatea urcarii si el tot nu aparea... Apoi, aproape de stancarie, il vad si ma relaxez, ritmul era oricum prea tare, a trecut unu' pe langa mine si mi-a zis sa imi reglez respiratia, ca ma sufoc ;))

Aproape de varf l-am lasat pe Branean sa ma depaseasca si crezand ca nu pot sa ma tin dupa el am lasat-o mai incet. Am observat faptul ca ia avans pe urcare si ca ma apropii de el pe coborare, astfel ca mi-am fixat target sa nu mai fiu depasit de altii. Apoi, mergand aproape de el, vad ca vin coborari mai tari, astfel ca ma duceam mai tare (ce-i drept, cu cost - genunchii mi-i simteam in creier - cand puneam calcaiul inainte). Pana la urma, pe una din urcarile usoare din creasta, il depasim pe tipul ala inalt, pe care nu ne-asteptam sa-l vedem macar. Tot pe-acolo apare unu-n rosu care era din alt peisaj, zici c-ar fi plecat mai tarziu de la start. Mai felicitam cate-un om care ma depasea, ma dadeam la o parte, ii uram toate cele bune: la el eram la maxim, nu puteam sa scot un cuvant pe gura si a trecut ca fulgerul. Mai tarziu am aflat ca-i din Constanta si ca se antreneaza pe plaja :)

Apoi, incepand coborarea ce stiam ca are sa tina pana la finish si observ ca merg mai tare :)

Si dai, alearga Cezare fara sa te uiti in spate. Si-am alergat, n-am mai depasit pe nimeni si m-am tinut dupa un tip cu CocaCola pe spate, astfel ca dupa ce el s-a oprit sa isi lege sireturile l-am depasit si nu l-am mai vazut. Incepeam apoi o cursa, nu de urmarire, ci de cautare, a urmatorului, ca era clar ca-i mult mai in fata. Intai trebuie sa precizez ca a fost o coborare incredibila: abrupta pana la dumnezeu (sau mai bine zis pana la subsol) si pavata cu niste dale transversale de beton, dale care-mi faceau viata un calvar si ritmul de sprint. Asa se face ca am ajuns pe ceva urcari scurte pe-o curba de nivel, sa alerg la deal doar ca sa-mi mentin ritmul cardiac.

In post am baut doar 2 pahare cu apa, de dragul de a nu sta mult, sa-l prind pe urmatorul. Si-am alergat toata padurea singur, fiind nevoit sa ma orientez, ca sa vad ca la iesirea din ea era cel din fata mea, la vreo 300 de metri, unu' in tricou albastru. Pana mea, dai la vale, dai pe plat, dai pe forestier, nu l-am mai prins, oricum, eram foarte multumit de ritmul meu. Intru in cheia si de acolo nu recunosteam niciun peisaj, nimic, urmam marcajele punct albastru, erau mai vizibile decat benzile alb cu rosu sau cele negru cu galben. Alerg tot singur, fara om in fata, fara om in spate asteptand finalul. La un moment dat observ antenele parabolice mari din Cheia si ma gandesc ca nu am venit pe-acolo, insa apoi gandesc ca la dus poate am mers pe alt drum sau poate mergeam cu capul in pamant, langa Balan. Si continui pe punct albastru, intru pe asfalt, finishul nu se vedea, muzica nu se-auzea. Ajung in centrul satului, aproape de drumul national, si-mi dau seama ca nu e bine, m-am ratacit undeva. Intreb lume, imi zic ca sunt singurul alergator care a trecut pe acolo. Apoi recunosc peisajul si incep sa alerg la deal, sa ajung la finish. Astfel a ajuns Cezar al meu la finish prin partea cealalta a portii, fara sa-l aplaude careva, sau sa-i dea vreo medalie. Ma vede Truly, ma-ntreaba ce-am facut...aia e.

Apoi mai stau 2 minute si vine Braneanu'. Dupa alte 5 minute merg la oamenii cu laptopuri si aflu ca-s pe locul 9 la Open - foarte interesant, vad insa ca mai scrie un loc 3, locul 3 la categorie, fapt la care nu ma asteptam, astfel ca mi s-a facut pielea gainii imediat. Si incredibil de emotionat, merg la Branean sa-i arat pielea, sa-i zic ca-s pe 3. El, nevazand pielea, a crezut ca-i arat cat de bun sunt ca am iesit pe locul 3 :))

In fine, aflu ca m-au depasit 2 oameni in rataceala mea si ca cel in albastru era Mihai Orleanu. Da, as fi iesit la un minut de el... si tinand cont de descalificarea celui de pe locul 1, as fi fost pe locul I la categorie :| si pe locul 7 la open :) Dar astea sunt "arfifosturi..."

Apoi urmeaza o perioada de megaofticare combinata cu un megaentuziasm dupa care mergem inainte si-o vedem pe Ruxi in cursa vietii, apoi si pe Balan castigand maratonul, dupa care ne-am retras sa halim, moment in care ni s-a alaturat si Iuli.

Dar da, frumos pe-acolo, La multi ani Teo Mica, bere, Tedi, bere, paste, premiere :)

Astea-s cam singurele 2 poze ce le-am gasit, Multumesc Mihai Barbu.

Tura aleatorie in Crai

Asta ca sa se stie ca nu am stat degeaba acasa marti, 11 septembrie 2012...11 ani de la 9/11 by the way.

Am fost cu Teo mica si Smaranda in Crai pe traseul: Plaiul Foii, Craita, Aninata, Braul de Mijloc, Lanturi, La Om, Ascutit, Padinile Frumoase, Curmatura, Botorog, Zarnesti.

Costuri intampinate: Salam 4 lei, Paine, 2.5 lei. Bilet de tren 2.2 lei. Ocazie inapoi in Brasov: 0 lei.

Ce sa zic, c-am vazut si capre, c-am catarat ca idiotu' pana ma doare tot piciorul drept, c-am citit ce-am scris in jurnalele refugiilor acum 2 ani, ca era sa cad din creasta in prapastie, ca nu mi-a lipsit nimic?

Neaaah!  Superba vreme! Superba tura!

O tura prin Mont Blanc

 Mnoh, si-am zis sa mergem sa facem in fiecare zi cate-o tura prin masivul Mont Blanc sau prin vecinatate.

Si-am plecat noi in prima tura: traseul trece practic prin curtea casei la care suntem cazati astfel ca magnificul sentiment de a iesi din casa direct in traseu a trecut si prin noi :)

Traseul propus mergea pe o muchie pana in punctul in care ghetarul din valea stanga si cel din valea dreapta se unesc. Punctul, numit sugestiv "junction", marcheaza finalul traseului turistic. Nu aveam idee la ce altitudine vom ajunge, astfel ca mergeam aproape orbeste, dar cu peisaje magnifice in stanga si in dreapta!

 Poteca este destul de larga si face multe serpentine, ce-i drept, e destul de abrupta muchia, dar impadurita. Marcajele sunt impecabile, timpii sunt destul de realisti, sau toti turistii de aici sunt mai bine antrenati ca noi. La fiecare intersectie de poteci exista un marcaj, astfel ca riscul de rataceala scade spre zero. Ah, si mai apar si momâi din cand in cand.

Ajunsi la prima cabana, Chalet du Bossons, mai mergem si pana la una din cele 2 puncte de belvedere indicate, evident, la cel mai apropiat. In drum spre acesta, scosesera oamenii o barca gonflabila:

 Evident ca cu acel "gunoi" din poteca, venea si o explicatie: in 1966, contactul cu un Boeing 707 a fost pierdut deasupra Mont Blancului, astfel ca avionul a intrat intr-una din crestele ce duc spre varf, tot pasagerii murind. Barca e o ramasita din avion, ramasita care a coborat odata cu ghetarul (ghetar care se deplaseaza cu 125 de metri pe an) si a fost scos la suprafata in acest an de catre un elicopter al Salvamontului). Cam asta e ceea ce am reusit noi sa deslusim din panoul scris doar in franceza.

 Asta e ceea ce ni se arata de la punctul de belvedere aflat la un minut de cabana. Aguille du Midi si

 Muntii pe care noi ii numim Baiului, din motive de amuzament.

 Ah, si cam asa arata cabana.

 Urcand mai departe, ni se aratau ceva munti mai indepartati, si din cand in cand si valea Chamonixului.

 Am gasit un marcaj ciudat la un moment dat: era ceva de genul ca pe faleza se merge in maini, eventual in cap. Eu am incercat sa ma supun dar a fost foarte greu.

 Ulterior, tot urcand, am reusit sa vedem ghetarul si de deasupra, iar dupa inca o ora am ajuns la cea de-a doua si ultima cabana - Les Pyramides (sper ca asa se numea). De aici, tot drumul in sus am fost acompaniati in stanga de Aguille du Midi, cu magnifica lui telecabina fara stalpi intermediari, si in dreapta de o piramida pe care eu am botezat-o Matterhorn (da, stiu ca-s neplimbat si neinformat si ca chiar daca as fi, n-as avea memorie pentru ele).

In sus, traseul ocolea o creasta mai stancoasa, alegand o ruta prin iarba. Noi, insa, am ales culmea matematica si aceasta aventura ne-a adus o rasplata destul de frumoasa: am gasit un fel de trepied ale carui picioare de otel sau aliaj, treceau prin pietre decorate, o ciudatenie completa, foarte bine ancorat si foarte frumos si divers decorat, in timp ce sub el se afla o cutie in care erau introduse ceva scrisori intr-o limba necunoscuta noua. Probabil am uitat sa precizez cine mi-e fotograf si partener de tura(e). Bogdan.

 Apoi am continuat inainte si ne-am reintalnit cu poteca, realizand ca traseul de aici inainte va fi marcat cu punct galben (din abundenta).

 Avion cu motor...

 Foamea-i grea, efortu-i mare!

 Mai departe, am dat de niste capre dinastea de-ale lor, Chamois sau Muflon, cum le zice nu stiu, cert e ca nu se speriau de noi. Dupa ele, imediat si neperturbate, au coborat alte 2 "caprioare", in alergare si filmandu-se cu iPhone-ul, coborand insa, destul de rapid (UTMB fast!).

In sfarsit, ajungem si noi intr-o zona mai putin abrupta si care ne ofera o panorama mai larga, urmand ca dupa 500 de metri sa ajungem si la Jonction, punct aflat la cota 2589. :) Acolo, niciun barbat, doar 3 gagici la diverse varste, stateau si mancau. Vederea era...faina.

 Aici incercam sa facem poze de grup, astfel ca la a doua incercare a batut vantul si a daramat camera, rezultand poza de mai jos, focalizata atent pe stalpul indicator.

 Apoi o poza de proba...

 Si una de grup

 Locul.

Tot pe-acolo am observat si ceva fundatie pentru stalpi de telecabina credem noi, iar apoi pe linia acestora, mai sus am observat si-o cabana, refugiu al Clubului Alpin Francez, enorma, amplasata intr-un loc cu totul special: In mijlocul ghetarului, pe o stanca.

 Ah, am uitat de ăia! Deci, pe drum, erau unii care sapau si dadeau cu un fel de grebla. Ne-am oprit langa unu' si l-am intrebat ce face acolo. Ne raspunse ca face niste canale pentru scurgerea apei, ca poteca sa nu devina un V-shaped canal, ca pe Jepii mici. Da, erau platiti pentru asta, 6 luni pe an, 5 zile pe saptamana, 8 ore pe zi.

Si-apoi la vale, lejer. La un moment dat am vrut sa iesim din traseu, pe o alta varianta, mai prin vale, insa un semn cu un om taiat si oamenii care urlau la noi de sus ne-au facut sa mergem totusi pe acelasi traseu inapoi, specificand detaliul ca din traseu intram in casa. No more car to home, no more walk through the park! HOME!

Spre final, din cauze stomacale, am inceput sa alergam! :)

Iar cuvantul zilei a fost Bonjour!