Muzica in timp de izolare

Uitasem de muzică.

Mai intru din când în când pe Youtube să pun muzica dar end-up-uiesc pe videouri cu mașini sau tech stuff.

Dar acum am reușit.
Si mi-am adus aminte de o poveste faina:

Eram după o tabără de iarnă CPNTistă, când, în drum spre Brașov, de la Cabana Cuca, ne-am oprit la Bejani acasă să facem cartofi prăjiți.
Într-o atmosferă faină, am auzit printre vocile gălăgioase o melodie faină de tot.
Am fredonat-o acoperindu-mi urechile, am mers pe la fiecare-n parte să-i întreb dacă știu ce melodie e. N-am avut inspirația să merg la calculator să văd ce melodie era sau cine o cânta.
Seara s-a terminat iar eu am rămas cu melodia în cap. Ya'll know that feeling.

Aveam telefonul din poza de mai jos, deci nu, nu aveam opțiunea de a shazamui. 
Dar am fost deștept și am început să fredonez melodia, înregistrându-mi vocea pe acest telefon. O mai uitam, dar din când în când mergeam în telefon și mi-o reaminteam și o reintroduceam cu drag în creier pentru restul zilei. Din când în când mai întrebam pe unu-altu dacă o știe, dar toți se uitau la mine ca la ultimul nebun.

Toate bune și frumoase până când mi-am pierdut telefonul.
 N-am regretat nimic altceva decât lipsa melodiei înregistrate și prostia implicită din pierderea unui obiect semi-prețios.
 Asta se întâmpla cam la jumătate de an de la audiția melodiei.

După încă jumătate de an uitasem de existența melodiei pentru că uitasem ritmul ei și deci nu mai puteam s-o fredonez ca ultimul freak, fiecărei persoane care părea cât de cât interesată sau pricepută la muzică.

Altă iarnă altă tabără de iarnă, iar la Cabana Cuca.
O mică paranteză, de pe vremea când încă aveam telefoane ca cel de mai sus, în taberele de vară nu aveam semnal GSM, internet și nici electricitate. Tabăra dura 9 zile, iar singurele pauze de GSM erau la peste 1500m, pe crestele învânturate, unde oricum nu prea-ți doreai să șezi vorbind la telefon - că atunci chiar era doar telefon.
Dar fie, aia-i alt capitol nostalgic.

Muzică.
A, în tabără aveam muzică, aveam chitară, aveam chitaristă și nu, nu beam decât într-una din zile, că în rest eram nevoiți să ne odihnim pentru următoarea zi lungă.

Dar melodia!

S-a terminat încă o tabără de iarnă plină de aventuri și ne oprim iarăși la Bejani să balotăm cartofi prăjiți. Încă era uitată povestea cu melodia care m-a fascinat cu un an în urmă. Și uitată a rămas până a început iar să iasă din calculatorul lor.
Pure, delightful magic!
Era Walking on a Dream de la Empire of the Sun.

Brusc, toate emoțiile, toate transpirațiile, toată adrenalina disponibilă m-a zburat din locul unde stăteam până în fața calculatorului și am notat-o ultra-rapid pe noul meu telefon Nokia E72, cumpărat cu banii din premiul de la Olimpiada Națională de Rezistența Materialelor.
Și aia a fost.
Un an de zile și un maxim cumul de factori m-au adus în același loc și pe mine și pe acea melodie.

Și de fiecare dată când o ascult îmi trezește instant trei poze:
- o zarvă de oameni pe un fundal muzical magic,
- un eu bucuros sărind ca un spirit printre oameni să ajung să văd melodia, aducându-mi aminte tot anul ce a trecut, inclusiv
- suferința pierderii telefonului cu cea mai faină clapă din lume!

Și nu, n-ați citit atâta doar ca să întrați în sufletul meu, ci vă și premiez cu o altă melodie de la aceiași Empire of the Sun - Alive.

Izolare (mai) plăcută să aveți!