Adică perspectivă.
Încălzire globală. Adică schimbări climatice.
Prima lectie de ski din sezon o tin la Sinaia, ca in Brasov încă nu a nins.
Si mai gasesc doi prieteni, sa umplu masina, sa nu contribuim triplu la schimbări.
Ajungem la 1400, ei se duc sa se dea, eu imi aștept clienții. Vin clienții. Cei mai faini. Numai zambete si bucurie. Pe sus frig, entuziasm, tot ce-i trebuie unei zi de ski faine. Mai putin mancare. N-am avut timp sa-mi iau mancare. Am murit, asadar, de frig.
De foame n-am murit, ca am primit o felie de cozonac de la clienti.
La un moment dat am ales sa le dau cheia baietilor ca sigur ajung ei primii la masina.
Si bine am facut, căci au ajuns cu vreo doua ore inainte.
Dar a fost ok, ca au pornit mașina, s-au incalzit. Am ajuns si eu la masina si repede m-am schimbat sa plecam. Dar nu porneste mașina.
Stupoare. A pornit cu 30 de minute in urma, a stat pornita si acum nu mai vrea.
Nu intelegeam, aveam lumini, pornise acum 30 de minute, dezbateam daca e alternatorul, bateria sau electromotorul. Dezbaterea s-a incheiat: Am intors-o si-am impins-o la vale. A pornit ca unsa - normal - avea motorul cald.
Si a mers o vreme, pana a inceput sa faca bordul mai ceva decat bradul de craciun autentic romanesc in flacari. Dar chiar si-asa, am stins luminile si a mai mers o vreme. Pana n-a mai mers deloc, adica pana n-am mai avut scanteie, pentru cunoscatori.
Si-am tras frumos pe dreapta si dai diagnosticare la -5 grade Celsius.
Scoate-i alternatorul, ca ala e de vina.
Scoate-l daca stii cum.
Cauta tutoriale.
Nu exista, de zici ca e primul alternator stricat din istoria loganurilor.
Ingheata.
Nu-ti suna clientii. Te suna ei, ca au trecut pe langa tine.
Te-ntreaba daca ai nevoie de ajutor.
Zi-le da.
Se intorc, se uita putin la noi, ei cu masina noua, neputinciosi.
Decidem ca n-avem de ce sta, ca oricum nu stim cum sa-l desfacem si n-avem cheie de 16. Cu ei macar putem merge pana la gara sa luam trenul.
Ajungem la gara, avem tren doar inter regio si doar peste vreo 90 de minute.
Ne luam un covrig-doi si ne postam la ocazie.
Nu ne ia nimeni.
Baietii renunta si iau bilete de tren.
Vin sa ma anunte si consider prea mult 13 lei biletul, asa ca eu continui sa stau la ocazie, o ocazie la care nu prea treceau masini.
Dar vin ei sa isi ia schiurile si, odata cu ei, vine si autobuzul.
Fericiti, mergem spre bus. Ma sui eu primul (fara schiuri), ei, infofoliti, cu schiurile si claparii in maini, in spatele meu:
- La Brasov. Cat e biletul?
- 14 lei.
- CAT!?!?
pe un ton normal, spre logic, soferul:
- 14 lei.
- Aia e.
Si luam loc.
mai erau 20 de minute pana la tren.
20 de minute pe care le-am petrecut in urmatorii 3 km, stand la coada din Busteni.
Am ajuns acasa de-odata cu trenul. Nu stiu cine-a platit, dar ne-a costat mult. Dar despre costuri, imediat.
A. Am uitat sa zic, coborand scarile spre rental, am zis sa ma distrez imitand clienta care cobora lateral si mi-am rupt o clapa la ... clapar.
Am zis ca-i simplu, e Adi cu mine, el are pistol de nituit si nituri, oricum il duc acasa, tzac pac si am plecat. Simplu pana i-am aratat clapa, a fost si el de acord, a ramas la el, doar ca nu l-am mai dus eu acasa, iar acum claparul e la mine, clapa la el - in alt municipiu.
Revenind.
Mai sunt zile:
Cu lectiile invatate, imi cumpar toate cele necesare sanvisurilor, imi tai cozonac, le ambalez, le bag in geaca. Si aici trebuie sa insist pe incredibilele sanvisuri facute in 30 de minute fiecare. Cu cata atentie, cat detaliu! Bag in rucsac cheia tubulara de 16 necesara desfacerii alternatorului, imi caut claparii de rezerva. Ma uit la meteo sa vad cum va fi vremea, vantul. Mai imi iau un buff, ce sa mai, cea mai tare pregatire pentru o zi de munca. Mi-am luat si bilet de tren, am confirmat ora intalnirii cu clientii. Totul era aranjat.
Ziua urmatoare, alarma suna mai devreme decat e necesar. Obosit pentru ca m-am jucat cu prietenii Casa del George, dupa care am cautat pentru a 10-a oara cum se scoate un alternator de pe masina, aman alarma cu 10 minute.
Nicio graba, am fost pregatit. Verific inca odata ora exacta de plecare a trenului. 7:36. Zic ca daca plec la 7:25 de-acasa sigur ajung la tren.
Am intarziat putin, plec la 7:27 de acasa, asa ca ma grabesc putin.
Cand ajung sa vad gara, ma uit la ceas sa ma linistesc si vad ca e si 33 de minute. Fuck! alerg, eu care nu pot alerga din cauza gleznei luxate la baschet in octombrie. Alerg si ajung pe peron la 7:35.
Peronul arata ca intr-un film post-apocaliptic. People-less.
Zero. Nada. Niciun tren, niciun om.
Nici nu stiam ce sa ma intreb: n-a venit, nu exista, vine-n alta zi, s-a rupt calea ferata, am venit cu o ora prea tarziu, una prea devreme. M-am uitat la bilet si zicea intr-adevar ca e la si 36, dar sosirea, nu plecarea. Plecarea era cam cand am decis eu sa ma uit relaxat la ceas sa ma asigur ca prind trenul, adica la si 33.
Inca un bilet de tren irosit.
Merg la autobuz, din nou. Aceiasi 14 lei. Nu mai conta.
Intru-n el prin usa din spate, singura deschisa, fix langa evacuarea unui alt microbuz.
Mirosea a suicid in el.
Asta plus faptul ca am alergat panicat fix dupa o masa relaxata, mi-a schimbat atentia de la sunat clientii sa-i informez, la voma venind simtind-o cu gatul.
N-am vomitat si nici nu ne-a sinucis nimeni. Am ajuns in Sinaia, dar clientii au intarziat (sic!) pentru că coadă pe DN1 la Comarnic.
Si-am urcat si la 1400. Si ne miram de ce naiba coboara unii la ora asta.
Am inteles cand am ajuns acolo: bate vantul si nu circula gondolele.
Are you fucking kidding me?!?
E ok, mnoh, nu muncesc azi, nu-mi primesc banii, dar macar sa-mi scot alternatorul, sa-l duc in Brasov, sa... ceva!
Ajung la masina, se ofera clientii sa ma astepte 30 de minute pana desfac ala.
Tot n-am inteles pe unde, iar cheia de 16 pe care-am luat-o e prea lunga sa desfac ce-mi planuisem sa desfac, dar oricum nu aia cred ca trebuia sa desfac.
Asa ca am desfacut bateria de acumulatori a masinii si am bagat-o-n rucsac sa o iau acasa sa o incarc, sa ma duc maine cu ea sa aduc masina folosind puterea inmagazinata in baterie.
Si in cele din urma am ajuns la gara din nou.
Cu rucsac cu plumb in el, schiuri, clapari si bete. Si sanvisuri si cozonac si apa si dulciuri si chei si frontala si incarcator pentru frontala pe care trebuia sa il folosesc in tren, pentru ca demontarea alternatorului s-ar fi desfasurat pe intuneric! But instead, imi cumparam bilet online la tren. Si am ales sa nu-l iau pe-al CFR-ului interregio de la 11:32, ci sa merg cu softransul de la 11:44 pentru ca e cu 2 lei mai ieftin si oricum n-am mers niciodata cu el. Am rezervat biletul si am asteptat sa treaca cele 25 de minute la fel de relaxat ca dimineata, relaxat ca (macar, hopefully) mare parte din problemele zilei mi le cunosc. Surpriza, am decis sa fiu extrem de precaut si sa verific faptul ca trenul la care am facut rezervare este cel corect.
Ghici ce: facusem rezervare pentru un tren de la ora 21:30, iar cele 2 minute ramase pana la trenul CFR-ului nu-mi permiteau sa cumpar un bilet si la CFR.
Mi-am luat totusi inima in dinti, acidul sulfuric in spate, claparii si betele intr-o mana, schiurile in alta, speranta in suflet si m-am dus la tren.
L-am intrebat pe nas ca daca am gresit rezervarea, pot totusi sa ma sui in tren la acelasi pret? Eram oricum tentat sa astept 2 ore pana la urmatorul tren regio, doar ca sa platesc 6 lei cum e normal.
Dar m-a acceptat.
Si am ajuns acasa si v-am scris povestea asa, poate invatati si voi sa nu fiti chiar atat de zgarciti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu