vineri, 22 martie 2019

Mi-a povestit mama...

că atunci când a fost ea la Poiana Mărului a fost cu tatăl ei, cu căruța, plină de prune uscate și de țuică. Le-a dat pe cartofi, cartofi pe care i-a dus la vagon la Brașov, să-i ducă la Galați. Și apoi, în 2-3 zile, au ajuns undeva lângă Galați și au vândut cartofii.
Pe ea a luat-o tataie pentru ca, având copilul cu tine, nu te oprea miliția sau, dacă te oprea, nu te controla de țuica pe care trebuiau să ți-o confiște.
Am întrebat-o unde dormeau, mi-a răspuns că în căruță, că aveau plapuma, perna și toate cele. Mi-a zis că era frumos, că era altfel.
Am vrut s-o întreb ce făceau dacă ploua, dar aș fi risipit farmecul scurtei povestiri.
N-am contenit din a ma întreba ce făceau oare orășenii vremilor în acel an 1965, n-am contenit din a ma întreba cum arătau drumurile patriei pe-atunci, din a mi-o imagina pe mama studiind conștiincioasă la lumina lumânării sau toridele zile de vară când mi-am imaginat că se întâmpla povestea.
M-a întrebat dacă tot așa sunt casele, una la 2-3 kilometri, nu ca la Vulcana, una lângă alta.
Probabil n-aș fi stat cu ea la telefon 12 minute dacă nu mă uitam prin geamul pensiunii la acele case rare, mai rare decat mi le-am imaginat eu când ne-a spus profesoara de geografie în școala generală despre ele. Dar am stat.



Si a fost magic!

Dar așa cum eu scot telefonul din buzunar să-l sun pe careva și mă trezesc o oră mai târziu că nu știu de ce am intrat pe facebook și de ce am scos telefonul din buzunar, așa și mama m-a sunat că mi-a văzut ea biografia pe WhatsApp (îi arătase soră-mea, probabil pe facebook o postare cu mine in campania #OameniCaTine) si a vrut sa mă întrebe dacă am părul lung ca în poza aia.

Am avut maxima răbdare să-i explic că-i poza din campania electorală din 2016, adica de ieri, practic.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu