Turul Oltului

Cele mai multe titluri de la mine de pe blog se numesc ”Despre azi” pentru că de obicei scriu ce s-a întâmplat în ziua respectivă. Ăsta nu se numește așa deoarece e publicat două zile mai târziu.


Azi e mai special.


Azi mi-a fost furat portofelul.


Contextul e o plimbare gândită de mine, pusă pe hârtie (facebook), implementată tot de mine, dar într-un regim mai puțin organizat, mai mult hei-rup/ad-hoc, dar totuși organizat în cadrul CPNT - Clubul pentru Protecția Naturii și Turism.
Se numește Turul Oltului pe caiac și pe bicicletă și n-are nevoie decât de explicații legate de logistică.
Plecând din Lunca Câlnicului cu caiacele și din Brașov cu bicicletele, turul presupune parcurgerea Oltului, de la confluenta Oltului cu Raul Negru, adică de unde devine mare până unde devine prea mare ca să mai fie fain. în fiecare zi îți alegi cu ce te propulsezi, cu padela sau cu pedala, ne vedem la mijlocul zilei/traseului să bem o bere și să mâncăm împreună, apoi ne vedem seara în alt loc, punem cortul, gătim și apoi, dacă mai putem, mâncăm.
Nu știu dacă sună dull sau nu, dar în cele 2 zile și jumătate de până acum, am padelat sau pedalat minim 40 de km, astfel încât am ajuns seara rupți și înfometați, plouați și înfrigurați, chinuindu-ne grav să ne mai și gătim. Adaugă mâncare și treci la somn.
Mă rog, practic, graba asta a fost dată în principal de faptul că tura planificată de 5 zile a fost scurtată la 4 din cauza unei zile ploioase și friguroase de 1 mai. Acum, 2 zile și jumătate mai târziu, am recuperat bine de tot distanța pierdută, dar am pierdut bine de tot spiritul găștii strânse la VREO forma de foc povestind ceva (orice!!)
Dar să revenim, povestea este despre cum mi s-a furat portofelul, nu despre Turul Oltului.
Glumeam, nu revenim, ci divagam.
V-ați întrebat vreodată de ce n-ați auzit de oameni care se duc cu caiacul pe Olt, în ciuda faptului că are o faună mega faină?
N-are săritori, e aproape de Brașov, cel mai turistic oraș al țării, navighezi 130 de km pe el și ești tot la 50 de km de Brașov, treci prin sate transilvănene, dar nu e totuși popular. Nu auzi despre închirieri caiace pentru mers pe Olt. Nu auzi nici măcar de faptul ca Oltul trece pe la mai puțin de 15 km de Biserica Neagra.
Nu auzi. Pentru ca e o hazna.
E o rusine.
E ceea ce e PSD pentru politica romanească. Sau pentru România.
E România săracă.
E România urata.
E, dacă vreți, Romania profunda.
Repet, are o fauna incredibila. Zeci de rațe, zeci de berze, zeci alte specii de păsări.
Sute de PET-uri de bere, sute de bucăți de polistiren, zeci de saci de rafie, multe bucăți de bureți, bidoane de ulei de motor, mingi de fotbal, copăi.
E un râu care are niște câmpii inundabile imense, păscute frumos. Nu frumos, superb! de sute de oi - arată ca niște zeci de terenuri de fotbal imaculate, fără tribune și fără spectatori. Arată superb.
Dar e plin de gunoaie. E lipsa de educație în cea mai spectaculoasă formă a ei. dacă vă simțiți vreodată curioși de cum arată un popor necivilizat și nu vă daţi seama în mall la Coresi, mergeți 10 km până la Olt. Nu vă mai gândiți la India și China. Uitați-vă în spatele curții. Mergeţi pe un pod, staţi un sfert de oră, număraţi zecile de PET-uri care vor trece pe sub voi și apoi aplaudaţi-vă. Aşa cum aplaudă unii când scoate Dragnea fiecare căcat de cuvânt (sau cuvânt de căcat). Ştiu că nu sunteţi voi cei care aplaudaţi la Dragnea, dar noi suntem ăia care izolăm săracii și sărăcia, care mergem în concedii ”în afară”, ca apoi să ne plângem că nu avem o țară ca afară, dar că e frumoasă pentru ca are gropițe. Și râdem. Și apoi ne dăm seama cât suntem de nenorocoși, că proști n-avem curaj să ne numim, că apoi n-am mai avea forță să ne și plângem de milă.
Oltul nu trece (norocul lui) prin satul Hetea. Vă încurajez să treceți voi. Pe jos, ca drumul nu e bun dacă plouă.
Mergeți să vedeți cum arată o comunitate care încă se luptă pentru supraviețuire zilnic, cum pereții lor pot avea orice culoare, cât timp culoarea e de culoarea cărămizii netencuite, cu textură de zidărie. Mergeți să vedeți ce înseamnă să nu îți pese unde dracu arunci gunoiul și apoi întrebați-vă de ce dracu nu-l colectăm selectiv acasă.
Mergeți și explorați. Asta trebuie să însemne turismul - explorare.
Dar stai bă Cezare, dar ce-am făcut eu?
Exact asta e întrebarea! Ce ai făcut de ai permis să se ascundă mizeria și sărăcia sub preș?
”Dar io mi-am plătit impozitele, am plătit toate taxele toată viața”.
Da, iar în cel mai bun caz ai făcut scandal că ți-a ieșit o groapă-n cale pe-un DN intre două mari orașe.
Ai verificat vreodată ce se întâmplă cu banii pe care-i dai la stat? Ai cerut vreodată să fie cât de cât vizibil, sau măcar controlabil?
”Dar eu nu am aruncat gunoaie!”
De ce nu?
”Așa am învățat, așa am fost educat”
Mhm, și simți că ți-e de-ajuns să fii TU educat, nu?
Simți, pentru ca nu te oprești niciodată pe malul Oltului să-l vezi. Nu mergi niciodată-n Hetea, pentru ca nu e nimic turistic de văzut.
Nu e nimic turistic în 6 frați fără educație și viitor, tu ești educat, vei fi oricum deasupra lor. Vei avea suficientă protecție în clădirea de sticlă în care vei lucra. Sau să-i zic globul de cristal?
Uite, de exemplu, el e Darius. E unul din cei 6 frați, mijlociu a zis el.

Și el încă are un pic de noroc - el nu e din Hetea. Are 13 ani. Nu mai merge la școală de la 9. Aleargă după turiștii pe biciclete, odată pe lună, când mai trec prin satul lui.
Altfel, nici el nu prea știe cu ce se ocupă. Maică-sa e prea ocupată să îi crească pe ăia mici.
L-am întrebat de ce nu merge la școală. A zis că nu-i place. L-am întrebat: dacă ți-aș da bani, ai merge la școală?
”-Da!”
Câți bani ai vrea, ca să mergi la școală?
”Nu știu.”
Păi zi acolo, o sumă.
”O sută de lei.”
O sută de lei pe cât timp?
”Nu știu”
O lună, două, cât?
”Pe două luni”
Pai bun, și ai învăța dacă ai primii banii?
... și conversația a continuat mai mult decât pot să-mi adun eu răbdarea să vă povestesc, înainte să vă zic cum mi-a fost furat portofelul. El e din Comăna de Jos. Un sat la asfalt, între Șercaia și Hoghiz. Asfalt bun de altfel. E refăcut de curând, că a fost cocoșat de mașinile care transportă ciment. Satul are inclusiv centru de informare turistică, are panouri maro care arată spre obiective turistice. Are post de Poliție cu două Loganuri în față.

Am plecat mai departe, spre satul următor, să ne întâlnim cu cealaltă jumate de grup, care era cu caiacul pe Olt. Deși știam că o viitură a luat podul pe sus anul trecut, am zis să mergem, poate au pus ceva temporar în loc. Câteva exprimări sătene ne-au dat de înțeles ca nu ar fi gata încă podul, dar curiozitatea ne-a împins către explorare - turism, din punctul meu de vedere.
L-am părăsit pe Darius și am pornit către pod. Podul Comăna - Crihalma, dacă nu v-ați prins. El a fost luat de apă în anul 2018 dacă nu mă înșel, în principiu din cauza PET-urilor adunate la baza lui când a venit viitura. Nu-i nimic, construim altul, orice, numai să nu se vadă gunoiul de sub preș, să nu pută haznaua.
Am ajuns acolo și, spre surprinderea noastră, într-o zi de sâmbătă a unui weekend prelungit, se lucra pe două planuri.
Se monta barajul de fier care permite turnarea betonului pe cursul firesc al râului și se fasona betonul pentru un pilon de pe uscat. Ingineri ce suntem (sau am fost), am rămas acolo vreme de 30 de minute, să vedem cum, folosind o macara și un imens vibrator hidraulic, se înfig grinzile alea speciale 8 metri în pământ - curiozitate maxim satisfăcută. Ne mai uităm puțin pe Maps și concluzionăm că nu ajungem în Crihalma azi, că îi convingem pe caiaciști să oprească pe malul ”nostru” de Olt și că mergem să le cumpărăm niște parizer și muștar, să li-l ducem la mal. Ne-am întors în Comăna, iar Darius, băiat isteț, ne aștepta ascuns după o mașină, sărindu-ne în față să ne sperie.
Nu ne-a speriat, dar a punctat la cuteness și l-am luat pe ghidon până în centrul satului, la magazin.
Când să zică să nu pun frână brusc, am apăsat-o și a coborât ca regele plin de adrenalină în fața magazinului - magie hidraulică pe care, probabil, n-o va înțelege niciodată dacă nu intervine cineva curând. Nu că ar fi nevoie, că nici ceilalți tineri colegi de călătorie de-ai mei nu cred că o înțeleg, dar asta doar pentru că s-au specializat pe altceva.
Am intrat în magazin și, cerând toate cele trei tipuri de parizer din galantar, am apucat să schimb doua-trei vorbe cu doamna care-l felia. Printre vorbele schimbate mai erau 2-3 replici adresate lui Darius, sa iasă din magazin, iar noua doua-trei replici în care ne zice să avem grijă ca a furat odată o camera foto de la alți turiști, tot așa, împrietenindu-se cu ei.
Am luat toate tipurile de parizer, două tipuri de slană, muștar, trei cepe mici și roșii (nu tomate, că-s 20 de lei kilul - cepe roșii!), pâine și o mare pungă de pufuleți cu aromă de pizza. 46 de lei o masă pentru 12 turiști flămânzi - scump, am considerat eu.
N-am cumpărat o plasă în care să le bag, că nu cumpăr niciodată, că mi se pare absurd, că am învățat să bag lucruri în rucsac, că m-am învățat să nu dau banii pe ele, pentru că atunci când am învățat asta, credeam că banii = resurse, pentru că acum am crescut și am învățat că banii înseamnă munca oamenilor, iar de resurse nu îi pasă nimănui - nu că de munca oamenilor le-ar păsa prea tare.
Dar da, n-am cumpărat o plasă, m-am uitat în jur după prietenii mei din tură, dar ei ieșiseră toți din magazin lingându-și înghețatele, inclusiv noul meu prieten Darius, care primise o înghețată de la unul din noi. M-au lăsat amanet să ascult cum reproșează una din vânzătoare unei cliente că are datorie mare la caiet și că dacă nu recuperează curând, nu o mai servește. Dar m-am descurcat, am pus toate cumpărăturile grămadă în brațe, am ieșit, le-am reproșat că m-au lăsat amanet, am înșirat toate cumpărăturile, am oftat că au fost scumpe și văzându-l pe Darius lângă ele, cumpărăturile noastre, am zis să ascult totuși de doamna vânzătoare și să verific dacă mai am portofelul. Ce să vezi, am transpirat instant.

Continuarea apare doar dacă citește cineva tot amarul ăsta de text scris de pe frumoasa noastră pajiște inundabilă din Veneția și strâng cumva 100 de lei să merg la Darius să văd cum poate fi reintrodus la școală.