Cum se fabrică (intenționată cacofonia) căderile nervoase

 

Despre ziua de azi,

 

Care a inceput ieri

 

Care de fapt a inceput altcandva saptamana asta.

 

Dar eram un pic frustrat ca intr-o zi de sambata, eu trebuie sa iau niste materiale pentru un teabuilding, sa merg la service sa inchiriez 4 biciclete, ca apoi sa ma intorc la un moment dat sa le preiau și sa le dau altcuiva.

Intr-o zi de sâmbătă.

 

Sa-ncepem, deci cu bicicletele.

Mare fericire mare, pe la jumatatea saptamanii, niste fete din Bucuresti  rezerva 4 biciclete (din 5!!) pentru sambata.

La vreo ora dupa ce-au confirmat, ma suna Tibi

– Cezar, tocmai am rezervat 5 biciclete pentru sambata.
- Aoleu, nu, erau rezervate (din pacate) 4 deja.
- Aoleu
- Suna-l, spune-i ca doar duminica se poate.
- N-am numarul și a plecat. A zis ca a mai inchiriat.
- A, e bine, il cautam in contractele anterioare, il gasim, il sunam și-i spunem.
- Ne vedem la service.

In tot acest timp, eu umblam prin Hornbach sa cumpar niste materiale pentru un teambuilding la care urma sa fiu event manager – pentru prima oara la evenimentele altcuiva. Asta dupa ce facusem niste vizite in Poiana (3 bucati) sa planificam, rezervam, platim, caram logistica, etc.

Cand ajung la service, caut prin toti clientii de inchirieri, gasim vreo 4 compatibili, ii sunam, nu-i niciunul. Doar unul dintre ei a zis ca a inchiriat și ca ar mai vrea sambata o bicicleta, dar ca ne suna mai tarziu sa ne zica.

Mnoh, acum sa vezi shit-show. O sa vina omu sa ia 5 biciclete vineri seara, iar noi o sa-i zicem ca... a venit degeaba, ca mnoh, suntem prosti de facem rezervari una peste alta, dar avem principii – primul venit primul servit.

Am aflat ca și-au luat oamenii concedii ca sa vina sa se dea cu bicicletele noastre, a fost heart-breaking și ma injuram eu in mintea mea.

Dupa ce-au plecat foarte rapid, ma suna cel care rezervase de fapt.

- Salut, ce s-a intamplat?
- Pai, basically, suntem retardati și v-am rezervat peste altii și nu v-am luat nici macar numarul de telefon, deci n-am avut cum sa dam de voi. Mai mult, nu stim cum sa ne revansam, adica ramanem cu o bicicleta și putem sa v-o dam gratis.
- Nu ne ajuta.

Suna iar telefonul:
- Buna ziua, aveti niste biciclete de inchiriat pentru sambata?
- Sunteti din vreunul din grupurile care au rezervat deja?
- Nu, dar am mai luat de la voi
- Din pacate nu avem decat o bicicleta libera sambata.
- Dar duminica?
- Da, duminica avem 5 disponibile
- Ok, vrem duminica, 3 biciclete, venim sambata seara sa le ridicam.
- Da, dar le veti ridica cu bateriile descarcate, va dam incarcator sa le incarcati singuri.
- Da, in regula.

 

Suna iar telefonul, era tipul cu ... noi retardati, rezervari duble.

-          Salut, duminica n-aveti 5 biciclete?

-          Voi faceti misto de mine?

-          Adica?

-          N-ai sunat tu adineauri?

-          Nu, suntem noi cu rezervarea gresita și anulata de voi

-          Aoleu....
    Tocmai au rezervat altii 3 biciclete duminica. Am 2 sa va ofer gratis...

-          Nu ne ajuta.

FUCK MY LIFE

 

Credeti ca asta era de ajuns?
Vineri noapte imi dau mesaj fetele de la Bucuresti:

-          Venim maine la 9-9:30!

-          Oh thank God! Ma bucur enorm, căci am refuzat o rezervare de 5.

A venit, a venit dimineata.
Cezar se duce voios la service, după un somn indurerat de o partida de baschet dupa 6 luni de lipsa, precedate de aproape un an.

Voios nonetheless.

-          Buna, am sosit.

-          Buletinul, contractul

-          Toate bune, dar achitam doar 2 biciclete noi, vin apoi inca 2 și achita și ei.

-          Și cum fac contractul, pe 2, sau pe 4?

-          Pai pe 4, dar achitam doar 2

-          Pai dar vă dati seama că nu puteti sa plecati cu 4 biciclete achitand doar 2, nu?

-          Dar vin in 4 minute ei.

-          Pai perfect, hai ca facem instructajul impreuna atunci.

-          Dar vrem sa achitam.

-          Pai hai sa asteptam putin, sa vina și ceilalti, să achitati impreuna.

-          Nu, vrem să achitam.

-          Ok, card sau cash?

-          Card

-          Sigur, imediat.

Scot telefonul și intru-n aplicația de plata cu cardul. Incerc odata, nu merge.
A doua oara, nu merge
A 3-a, nu merge

-          Dar sigur nu-mi ia de 3 ori banii?

-          Da, sigur, ca trebuie PIN-ul la sume peste 100 de lei.

-          Dar de ce nu incercam la asta? (aratand spre casa de marcat)

-          Este casa de marcat aceea, POS-ul e pe telefon, dar nu prea merge. Imediat, dau restart și mai incercam odata.

Sună telefonul, ora 9:10, era Ruxi, voia sa stie daca vin să mâncăm împreună.

-          Nu pot vorbi acum, mănâncă singură.

 

Intre timp, vine și titulara contractului, care era pe-afara cu niste baieti din Brasov.

-          Totul Ok? Da, incercam sa platim cu cardul, dar nu reusim.

-          Pai de ce nu incercati la asta? (aratand spre casa de marcat)

-          Este casa de marcat aceea, POS-ul e pe telefon, dar nu prea merge. Acum se restarteaza și vedem daca merge.

-          Pai și ce facem daca nu merge?

-          Pai mai ramane varianta Cash sau cu ordin de plata

-          Aoleu, unde-i un bancomat?

-          La aproximativ 300m distanta

Intre timp, apare și cea de-a 3-a colegă, singură.

-          Mnoh, haide!

-          Dar esti singura?

Intreabă una din fete

-          Da.

-          Pai și tipul?

-          Sunt singură, hai sa mergem.

-          Pai și cum facem cu rezervarea?

-          Aia e, platesc doua biciclete, hai sa mergem.

 

Moment in care intervine brasoveanul nostru, amicul fetelor.

-          Nu-i nevoie, că la noi la Brasov nu jecmănim oamenii, nu-i asa amice?

-          .... așa o fi...

-          Super, plătim cash zise tipa cea mai grăbită, a 3-a sosită.

-          Imediat.

Atunci m-am pus să scot bonul cash din calculator, prin noul program de gestiune instalat și pus in aplicatie de mine. Cam toata saptamana asta am facut, am adaptat service-ul sa poata avea o gestiune digitala, in cloud, cum trebuie.

Ghici ce... casa se blocheaza cu la jumatate... și nu-și mai revine...

S-a terminat ziua și tot nu și-a mai revenit.  

 

Am avut mare noroc ca n-au insistat fetele cu bonul fiscal, astfel că mi-am putut dedica urmatoarea jumătate de oră debugging-ului casei de marcat. In prima faza, n-a functionat la plata cu cardul. Am pus noi la oha acolo un cod și a mers. Am crezut ca problema era rezolvata.

Acum nu mergea la plata cash.

Și-apai am scos un bon fara noul program de gestiune – naiba stie cum o afecta asta gestiunea pe de-a intregul, dar nu mai aveam rabdare.

Dar ce sa vezi:
Sună telefonul.

-          Bună ziua, ma numesc Xulescu X, suntem de la ANAF și desfasuram un control inopinant, va rugam sa va prezentati la sediul firmei.

Mnoh, cum ar fi sa fi fost și asta adevărată?

La telefon era de fapt unul din oamenii sunati de mine in timpul saptamanii, cautand pe cei care rezervasera și care-a zis ca ma suna cand și daca vrea sambata o bicicleta.

-          Salut, da, am bicicleta libera astazi.

-          Super, pot trece pe la 12-12:30 sa o ridic?

-          Da, eu sunt aici.

 

 

Sună iar telefonul, ora 9:40

-          Salut, sunt Bogdan, poti veni pana in ora 10 sa ridici printurile? (n.r. pentru teambuilding-ul programat miercuri) Că vreau să plec de-acasă la 10.

Printurile nu erau necesare decât miercuri, dar organizatorul este foarte bine organizat și vrea sa fie toate lucrurile gata mult inainte de vreme.

-          Salut, dacă-i musai, cu plăcere.

Bogdan locuiește cam pe lângă mine, așa că merg, iau printurile vietii și merg acasă, să mănânc. Ruxi fericită, am prins desertul împreună. Măcar atât.

 

Nici n-apucăm să povestim suficient, că mă sună omu’ cu rezervarea de la 12:30, că va ajunge la 12:30. Perfect, in sfârșit se întâmplă lucrurile așa cum sunt planificate.

Mai mult, mă sună niște oameni care au nevoie de-o reparație minoră la biciclete, ca să plece cu ele-n tură.

-          Nu ne poate ajuta nimeni acum, ajutați-ne vă rugăm!

-          Bine, vă ajut, haideți la 12:45, predau o bicicletă și apoi lucru la ale voastre

În drum spre service, răspund la telefon:

-          Salut, sunt băiatul cu rezervarea de la 12:30, hai că am comis-o:

-          Adică?

-          Pai am venit să ridic bicicleta

-          Așa...

-          Și mi-am dat seama că deși am vorbit cu tine la telefon, am crezut tot timpul acesta că vorbesc cu un alt rental și m-am prezentat la ei. Imi cer scuze.

-          Stai linistit, este complet în linie cu ziua de astăzi. Dar de curiozitate, la ce rental ai mers?

-          La xxxxxx

-          Am inteles, au bite cu motor central?

-          Da

-          Am inteles, nicio problema, zi faina.

-          Imi cer scuze din nou.

-          Stai linistit, nicio problema, e karma.

Măcar au venit oamenii de le-am reparat bicicletele fucking sambata.

Și dacă tot sunt aici și e o zi de cacat, hai măcar să fac inventarul. Ca să imi dau seama ca nu mai pot face inventarul, căci am taiat deja un bon fiscal și-a iesit din gestiune ceva...

Și asa m-a prins seara cu urechile prinse in programul vietii de gestiune – eu sunt prost, nu el, el e chiar decent, că au venit deja să predea bicicletele.

In afară de faptul că sărea o baterie și că s-a gândit brasoveanul nostru să bage surubelnita in incuietoare ca sa nu mai sara bateria (WTF man?!?), totul a fost ață. Măcar atât.

Îi sun pe următorii:

-          Salut, sunt gata bicicletele

-          Aoleu

-          Ce s-a întâmplat?

-          Păi am băut, nu pot să vin după ele.

-          Nicio problemă. Mâine.

-          Da, mâine.

-          Ok, mersi.

Și așa se fabrică cedările nervoase.

Nu.
Stai.

La un moment dat, pe la ora 12, am aflat că nu se mai ține teambuildingul de miercuri pentru care m-am pregătit mai precoce decât... ceva cu sex.

Seară bună în continuare.