Despre alcoolici și prejudecăți, după meci.

Ne-am întors noi într-o zi supărați acasa de la meciul Romaniei cu Spania, vizionat într-un bar.
Pe drum, vedem doi oameni beți, unul încercând să-l ridice pe celălalt. Ea mă-ntreabă dacă-i ajutăm. Eu zic ca nu, ca bețivii au dumnezeul lor, n-au nevoie de noi.
Trecem pe lângă ocolindu-i pe stradă, pentru ca era și o mașina parcată pe trotuar. Eram safe, nu ne puteau afecta cu mașina între noi.
După ce am trecut, ne oprim să vedem dacă au totusi dumnezeul lor si vedem că ăl mai treaz nu prea reușea să-l ridice pe celălalt.
Văzând asta, am decis să cercetez.
Mă apropii și văd ca unul e mai bătrân ca altul, deci puțin probabil să fie drinking buddies. Apoi realizez că ăl tânăr, care încerca să-l ridice pe ”amic” nu era beat, ci doar neputincios.
Încerc și eu, fac o prindere cum am învățat la Crucea Roșie, ridic de pe partea stângă, doar că pe partea dreaptă nu prea se controla individul, așa că n-am putut să facem mare lucru sau să vedem vreun rost în a-l ridica.
Îl lăsăm jos și începem să-i punem întrebări.
Era atât de beat că se bâlbâia într-un stil grav, că nu-nțelegeai ce zice, altceva decât că să-l ducem acasă. Ne era clar că nu avem cum, încercam să îi deblocăm telefonul ăla al lui, cu tastele mai mari decât ecranul (cine-a mai pomenit așa ceva!), și ghici ce: nu reușeam frate! Eu!
Până la urmă a sunat o Ana. Era soția sau fiica, încă n-am aflat. Ne-a zis că locuiește aproape și că ne-ar fi recunoscătoare dacă l-am aduce, că ea nu poate să vină după el.
Era surprinsă de faptul că e beat, că tocmai vorbise cu el și se îndrepta spre casă.
Între timp, trec niște băieți stașnici cu câte o șaorma în mână și îi rugăm să ne ajute. Unul din ei îl recunoaște pe om, cum că-i vecină-su și că n-are ce să-i facă. Mi-a văzut fața maxim iritată și apoi și-a regândit speech-ul și și-a mai mestecat un pic din șaormă. Apoi, în timp ce îl aranjam pe om să stea în fund, rezemat de mine și de-o țeavă de gaze, îî ascult cu colțul ochiului pe băieți spunând cum îți mănâncă alcoolul zilele, ficatul și sistemul nervos. Apoi îl văd pe nea Costel că își apucă mâna dreaptă tremurândă cu mâna stângă sănătoasă și o masează.
Ne decidem să sunăm la ambulanță și să îi facem să înțeleagă că omu-i beat peste măsură și că nu-i nimeni să-l ajute în afară de noi și că-i mai degrabă datoria ambulanței decât a mea. L-aș fi suit într-un taxi, însă deja văzusem că e puțin lovit la cap și că transpiră foarte tare. Aceste detalii plus conversația băieților cu alcoolul, ficatul și sistemul nervos m-au convins că nu e o idee bună să îl suim în taxi.
Vine ambulanța după o așteptare mai lungă decât ne așteptam, dată fiind proximitatea noastră de sediul lor. Dar vine.
Iese asistenta și-l întreabă dacă a băut.
Omuț suflă hotărât înspre ea.
Ea face doi pași în spate și-l roagă să nu sufle, ci să-i răspundă.
Foarte bâlbâit îi zice că vrea acasă, că nu vrea la spital.
Ea-i zice că nu-l poate duce acasă și apoi îi observă brațul aproape paralizat.
Ne cere să îi arătăm obiectele pe care le deține, îi arătăm sticluța de bere, caserola de carne tocată și geanta cu portofelul, banii și telefonul.
Băieții vecinii lui plecaseră, am uitat să zic.
Încercăm să-l ridicăm, să-l punem pe targă și vedem că tot greu și tot din cauza piciorului stâng care-i tremură și pe care nu-l poate controla.
Începe și personalul ambulanței să-l trateze ca pe-un om care are nevoie de ajutor și nu ca pe un alt bețiv, moment în care, văzând schimbarea atitudinii lor, îmi dau seama că omul nu era bețivul care credeam eu că e.
Îl lăsăm în grija ambulanței care pleacă cu sirenele pornite spre spital și începem procesul etapei.
Bâlbâială gravă, transpirațiile puternice, panica evidentă, paralizia pe toată partea dreaptă, toate cursurile de prim ajutor, anii la Crucea Roșie nu au reușit să ne facă să trecem peste prejudecata unui alt alcoolic distrat, să ne dăm seama că omu' tocmai avuse un atac cerebral.
Sper doar ca învățătura asta să nu-l fi costat pe om jumătate de corp.
Și că dacă citiți, învățați și voi din greșeala mea și n-o comiteți și voi, că nu e un sentiment fain