I-auzi mă, m-am umplut de bani!

Nici nu știu despre ce să zic că ar fi articolul ăsta, căci am atât de multe sentimente amestecate încât parcă e o confesiune la preot.
Încep cu începutul:
Nu mai știu când, mi-a venit ideea de a crea un serviciu de curierat pe bicicletă în Brașov, iar cine mă cunoaște știe de ce: e singura idee care îmi împacă și dorința de implicare în societate și comunitate, dar și nevoia de a îmi asigura traiul de zi cu zi, cât și o șansă pentru traiul din viitor.

Prin 2016, când eram mare fan al Guvernului Cioloș și propovăduiam acest guvern în toate țările prin care mergeam, urmăream un program pe care-l pregăteau ei, care în faza aceea trebuia să fie pentru oamenii care nu mai avuseră o firmă, deci să trezească o masă amorțită de antreprenori. 

Cum eram implicat maxim în CPNT, proaspăt demisionat din inginerie, viitorul suna minunat nu numai pentru mine, ci, în sfârșit, și pentru țara asta.
Programul mult urmărit de mine pe Startup Cafe, o publicație marca HotNews, se numea StartUp Plus și avea șansa să fie cel mai bun program de fonduri europene gândit vreodată în România.

Eh bine, prin 2018, eram în Ungaria, la un Training Course finanțat prin Erasmus+, unul din multele la care am participat în acel an, cam pe la jumătatea celor programate. Era despre Upcycling, adică despre refolosirea unor materiale cu alt scop decât cele pentru care au fost create. Un concept fain, va ajunge probabil prin România mainstream cât de curând. Dar nu asta contează. Contează faptul ca acolo am decis ca acela să fie ultimul proiect Erasmus+ la care mai particip, deoarece simțeam că nu mai construiesc pentru nimeni, nici măcar pentru mine.

Într-unul din workshopuri ne-au adus câțiva tineri care au avut afaceri pe baza Upcyclingului, iar o gagică făcea rucsaci din centuri de siguranță pe care le lua de la mașini dezmembrate. Rucsaci pentru curieri pe bicicletă.

Eu încă de pe-atunci aveam piticii mei cu curierii pe bicicletă, dar atunci am decis categoric că vreau să pornesc pe acest drum în care eu să construiesc ceva, iar StartUp Plus să fie mânușa care să îmi dea puterea financiară pentru a construi cu adevărat, dar și doza de responsabilitate necesară începerii.

Așa că mi-am luat inima-n dinți și am aplicat la Iceberg - nu mai țin minte cum am dat de ei ca fiind organizatori, probabil un google search și i-am ales pentru că auzisem numai de bine de ei, vizitându-i, chiar, o dată, pentru un briefing pe fonduri europene de mediu.

Am aplicat, iar câteva zile mai târziu, când deja ajunsesem în țară, aflu că voi face parte din prima serie de cursanți care vor fi instruiți să își deschidă o afacere și să își scrie proiectul pentru finanțare.

Cum era luna iulie, iar eu eram un burlac băgat în coordonarea voluntară a voluntarilor la ultima ediție a ce avea să fie Marathon 7500 organizat oficial de CPNT, am decis că voi prioritiza șansa de a primi finanțare în fața oricărei alte oferte. Așa se face că am plecat de la un teambuilding pe care-l organizam pentru voluntarii 7500, lăsându-i pe cei doi discipoli, Alex și Vava să se descurce cu participanții în duminica activităților, deoarece eu voi pleca 6 zile să învăț să fac afaceri inovative. Asta însemna implicit că voi rata, pentru prima oară de când sunt la Brașov, startul unui Marathon 7500. Cu un an în urmă aș fi zis că dacă o gleznă strivită nu m-a oprit din a fi acolo la start, nimic n-o va face. Și mă bucur că a apărut ceva, nu pentru că nu-mi place 7500, ci pentru că am avut puterea si dedicația să renunț la 7500 pentru ceva care are potențialul de a construi ceva pentru comunitate și pentru mine în același timp

La cursul ăla am aflat că e un consorțiu de entități care organizează aceste cursuri care se finalizează cu depunere de proiecte, 400 la număr, din care 44 vor fi finanțate cu 36000 Euro (intre timp a scăzut leul și au devenit 34000 Euro.

Am dat acolo de un tandem de profesori incredibil de faini: complet diferiți, unul risk-it-all care ar vinde produsul înainte să deschidă firma și una foresee-it-all care ne-a învățat exact cum se face un plan de afaceri, cum se face o afacere, cum se administrează, cum se crește și tot așa, the geeky part of it.
A fost atât de fain și de instructiv încât mi-am scris proiectul pe care urma să-l depun folosindu-mă de cele 6 zile pe care le aveam acolo, chiar dacă urma să-l depun doar peste 4-5 luni, aflându-ma în cușeta trenului care mă aducea acasă dintr-un proiect Erasmus+.

Cu multe emoții, proiectul a fost aprobat cu un punctaj mediocru (71/100) la scris și mediocru (76/100) la pitch, dar suficiente cât să mă pună pe locul 24 din 48, adică dead-in-the-middle.

Fast forward 8 luni și am semnat contractul de finanțare acum o lună. Asta înseamnă ca în aproximativ o lună îmi vor întra în contul firmei 126953 lei, bani din care îmi voi plăti câteva (sper eu că mare parte) din costurile firmei, precum chiria sediului, mobilarea/utilarea acestuia, voi cumpăra 4 biciclete electrice, voi plăti pentru realizarea unei platforme software,  contabil, salarii și echipamente de fiscalizare, plus niște bani de marketing.
Ce voi câștiga eu din asta?
Păi bineînțeles că mi-am bugetat un salariu minim pe economie, ca trebuia să strâng bani din ceva să pot susține afacerea dacă cumva nu merge (și șansele-s foarte mari să nu meargă), ca să nu fiu nevoit să dau înapoi 126953 lei pe care nu-i am și nu-i voi avea prea curând. 

Oricine mă cunoaște știe că m-am băgat în asta pentru experiență. Pentru faptul că nu mai pot gândi să lucrez pentru alții pe nimicuri, așa cum am făcut după facultate. Pentru faptul că oricine m-a angajat recent știe că lucrez fie pe gratis fie pe bani multi (nu foarte mulți), de obicei pe gratis. Am o bucurie fantastică atunci când gândesc designul logo-ului, când lucrez la site-ul companiei, când concep condițiile generale poștale, când gândesc cum ar putea fi mai simplu de făcut o operațiune sau alta. Am o frică uriașă când mă gândesc la cum voi căuta eu clienți, pe cine voi angaja să mă ajute, ce voi face iarna, unde naiba găsesc sediu, de unde naiba mai pun bani, dacă mi se termină rezervele, că de pus trebuie, că altfel dau 126953 lei înapoi.
Și totuși, cu fricile astea merg înainte și descopăr ce înseamnă să fii antreprenor în România, încercând să găsesc totuși și bucurii copilărești pe drum. 

Așadar, proiectul meu se numeste Curierat Urban pe Bicicletă, prescurtat CUB, despre care găsiți detalii la CUB.eco Are logo-ul gândit de mine ca-n prima poză și corectat de Cornel ca să arate ca-n a doua poză.

L-am rugat pe Cornel sa încline literele, că eu nu știu cum

Și în trei minute mi-a dat asta.

Planul este să ofer afacerilor din Brașov, care au nevoie să transporte lucruri de colo-n-colo în oraș, și fie le trimit cu taxiul fie rup din timpul angajaților pentru asta, în oricare din cazuri, umplând orașul de trafic nenecesar și de cel puțin o tonă de metal plimbat inutil folosind combustibili fosili. În același timp, doresc să văd cât mai multă infrastructură pentru biciclete în acest oraș, că de mașini m-am săturat. Doresc să văd cât mai mulți bicicliști, iar pentru asta vreau să cred că pot crea joburi foarte faine, de liber profesioniști care-și aleg câți bani să facă și când să-i facă. 

Nu, nu-mi doresc să văd din ce în ce mai mulți oameni care nu se mișcă nici până la restaurant ca să mănânce, dar mă bucur că le este livrată mâncarea ȘI pe bicicletă.

Cea mai faină parte pe care le-o prezint prietenilor e că Iceberg Consulting, cei care îmi administrează mie finanțarea, sunt coordonați de o firmă de la București, alături de ceilalți parteneri din proiect, Fundatia Civitas și Primăria Alba-Iulia. Acea firmă se numește Structural Consulting Group și a fost fondată de Dan Barna și Dragoș Jaliu. De Barna am auzit prima oară când era în guvernul tehnocrat și se zvonea că ar putea veni să candideze la parlamentare, fapt care mă bucura teribil. De Dragoș n-am auzit decât la cursurile Școlii de afaceri organizată în cadrul proiectului StartUp Centru când ne-a facilitat un atelier extrem de fain despre cum funcționează flow-ul unui proiect (cum ar fi un pod). Și de el am rămas plăcut impresionat, iar mai târziu am aflat că ei au sunt (sau erau) ownerii site-ului fonduri-structurale.ro, principalul site sugerat de google la căutări despre fonduri europene. M-am simțit într-o companie foarte, foarte capabilă și like-minded, la fel și cu mulți dintre cei care și-au meritat locul între cei 48 de finanțați.

Și-apoi vine ultimul (în sensul de cel mai recent, nu de final) episod din această (so far) frumoasă epopee: momentul în care Dan Barna candidează la prezindențiale, eu sunt fericit pentru asta și merg chiar să strâng semnături pentru asta, mă mir că lumea n-a auzit de Dan Barna - și mulți că vor vota USR dar nu știu cine-i Dan Barna, moment în care încep o poveste aproape la fel de frumoasă ca cea cu Nicușor Dan. Daca USR era partidul făcut de ND, DB este omul promovat de USR. Și-i fain.

Numai că atunci îmi trimit toți apropiații un link din presa brașoveană care zice că ”fosta firmă a lui Dan Barna a umplut simpatizanții USR de bani europeni”. Și ca să nu mai intrați și voi pe linkul ăsta, va citez: 

”Fosta firmă a lui Dan Barna – stăpâna banilor

Mai exact, fosta firmă a lui Dan Barna a gestionat 11,7 milioane de lei acordate de stat și Uniunea Europeană pentru încurajarea antreprenoriatului în Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Ultimul este județul de baștină al candidatului USR+PLUS la președinția României. Practic, GCD a organizat cursuri pentru aproape 400 de persoane și a selectat cei 48 de norocoși care primesc finanțare pentru afacerea lor. Cei care au fost selectați de oamenii lui Barna au primit câte 33.300 euro nerambursabili în cadrul proiectului. Am analizat o parte din personajele de pe listă pentru a vedea cui au dat banii foștii parteneri de afaceri ai lui Barna.

 

Fost candidat USR printre câștigători

Pe lista celor selectați de Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare să ia bani europeni se regăsește și Alexandru Cezar Crican. Acesta s-a regăsit și pe lista de candidați ai USR în județul Brașov. El a aspirat la un post de deputat.”

După care se iau de alt coleg de partid zicând: ” Adjunctul filialei USR Ghimbav – bani de la fosta firmă a lui Dan Barna Pe lista de „premianți” cu fonduri UE se regăsește și Mircea Toiu. Acesta este absolvent  al cursurilor proiectului Start-up@CENTRU. În afară de punctajul obținut la selecție, Toiu mai are un atuu.  
Mircea Toiu este vice-președinte al filialei Uniunii Salvați România din localitatea Ghimbav. „USR Ghimbav a deschis agenda administrației locale către cetățeni. Doar împreună vom reuși să construim Ghimbavul de mâine”, susține acesta pe pagina de internet a filialei.” 

Și, ca penibilul să fie complet, redau și un fragment din articolul mare din care a fost preluat ăsta mic, care ne include doar pe noi doi: ”Iulian Pufu, un alt „premiant” își exprimă și el susținerea pe Facebook pentru Bogdan Rodeanu, deputat USR de Galați.” 

Cu alte cuvinte, dacă faci parte din proiectul ăsta și ai VREO afinitate politică, meriți să fie făcut să pară că politica ți-a adus banii. Atât poate presa asta a noastră, oare? Ma rog, apoi a fost preluată și primeam postări plătite pe facebook cu articolul cel mare, ”ancheta națională”, apoi liderii PNL din Brașov au rostogolit-o mai departe.

E fascinant cum te transformă ăștia în ce vor ei, cu suficienți bani și voință.
După 12 ani neîntrerupți de voluntariat, iată că ajung, în sfârșit la ziar!
Mulțumesc!

Civism cu cea de-a doua jumatate a măsurii

După cum relatam în articolul anterior, n-am reușit, domn'le, în luni de zile de când mi-am pus în gând, să fac ceva cu privire la groapa/dealul de gunoi din fața blocului în care locuiesc de 7 ani.
După câteva gesturi în această direcție, am avut parte și de prima înfrângere - propriul meu plan m-a învins.
Dar nu-i problemă, că am auzit că ce nu mă doboară, ma face mai puternic.
A trecut, așadar, încă o zi, iar eu mă duc spre Misha să-mi recuperez toporul, să ascut scândura, s-o înfig în virgina groapă.
Ies din bloc, voios, civic, Captain Civic și, surpriza?

Da, după nici 24 de ore de la transformarea deal -> groapă, groapa nu mai e virgină, iar eu trebuie să aștept intervenția chirurgului revirginizator (sau revirginizant, cum i-o zice).

Și nu, n-am mai mers la Misha să iau toporul.

Civism cu jumatate de măsură

În fața blocului în care locuiesc din 2012, cetățenii și-au format un foarte prost obicei, acela de a arunca orice deșeu care nu încape într-o pubelă, lângă clopotele de colectare selectiva, pe un spațiu verde, spațiul de sub bara de bătut covoare.
Altcineva cu spirit civic sună din când în când la compania de strâns gunoaiele și cheamă un camion cu macara cu gheare să strângă gunoiul de acolo. Că doar e mai ușor să plătești în plus ”la gunoi” decât să faci bani amendându-i pe cei care arunca aiurea gunoiul.
E, povestea asta se repeta cam de 2-3 ori pe luna, aproape ca-i un serial care apare în fiecare săptămână, numai bun de vizionat de mine, mare pasionat de hidraulică (brațul hidraulic al macaralei cu gheare), mai ales că acolo s-a format, practic o groapă. Groapa se umple apoi și astfel devine... o groapă de gunoi, drept în fața blocului meu.

Așa se face că am decis să iau atitudine și să stopez fenomenul.

Am decis să fac un print pe care să scriu un text din care să se înțeleagă ca nu e OK să arunci gunoaiele aici.
Trei săptămâni mai târziu am realizat că nu am imprimantă unde să imprim un amărât de A4.

Au trecut astfel vreo 2 luni și, masina de gunoi trezindu-mă din nou mai devreme decât îmi impune mie programul meu de vacanță de vară, am realizat că între timp a ajuns o imprimantă la Casa del George, astfel că pot imprima mesajul meu.

Am imprimat, am folosit ultima folie de plastifiere din casă și mai rămânea doar de afișat undeva.

Ce să vezi, iar au trecut trei săptămâni și eu încă n-am reușit să gândesc un sistem de afișare OK.

După alte 30 de zile, observ o scândură pe balcon, scândură care nu e dintr-un lemn prea valoros și pe care o pot, deci, folosi cu riscul de a o pierde. Nu, nu am lemn valoros pe balcon, am doar o scândură dintr-un lemn nobil, din care am tăiat bucăți subțiri să confecționez suporturile de biciclete.

După ce am terminat planul genial de alăturare a hârtiei plastifiate de scândura suport, nu-mi mai rămânea decât să pun în aplicare planul. Din nu știu ce motiv, nu le-am unit atunci pe cele două. Nu vă faceți griji, am găsit ieri, adică 35 de zile mai târziu, capsatorul și le-am unit!

Ba, mai mult, ieri au și transformat dealul de gunoi din fața blocului, din nou, într-o groapă de gunoi aproape virgină, numai bună de afișat acest mic mesaj scris de mine, un mesaj scurt pentru om, dar mare pentru cartier, vorba răposatului.

Ieri, grăbit să merg să dau o tură prin oraș să caut spații de închiriat pentru viitoarea mea afacere și modul în care văd eu să ajut orașul ăsta,  aproape că am uitat să iau semnul să-l afișez. Noroc cu Ruxandra care mi-a reamintit de intenția mea inițială și mi-a pus chestia în brațe, brațe care țineau deja ghidonul bicicletei.

În fine, eroul din mine, Captain Civic e puternic și iese cu ambele (semnul și bicicleta, nu doar ghidonul ei), reazemă bicicleta și începe să caute, ca un cățel ce stă să facă ”pe el”, un loc unde să așeze semnul. Fără vreun ciocan la îndemână, fără scândură ascuțită, încearcă pământul din virgina groapă, de lângă, de sub, de peste, încearcă și Marte și nimic. Nu reușește să înfigă steagul civilizației în virgina groapă! Se mai învârte o rundă ca un cățel în căutarea locului perfect și îl năpădesc problemele: cum să se împartă între legatul bicicletei, urcatul în casă să refacă scândura, să ia ceva de ascuțit, cum să ia toporul de la Misha, cum să găsească spațiu de închiriat pentru CUB, cum să găsească spațiul înainte să vină ploaia, cum să nu pară un cățel care se învârte în jurul cozii în ochii prințesei care-l privește de la balcon cum se învârte în jurul semnului în virgina groapă, cum să nu pară că face asta în ochii vecinilor care deja erau mai numeroși la geamuri, privind omul din virgina groapă, și tot așa!
Evident, n-am legat bicicleta, am încetat să mai par un cățel care se învârte în jurul proprii cozi în căutarea locului perfect din virgina groapă, am alergat repede până sus, am lăsat semnul pe hol, mi-am recunoscut înfrângerea, i-am dat coada dintre picioare prințesei și am plecat să-mi găsesc cuibul comercial, lăsând datoria lui Captain Civic ”pe mâine”.

Bineînțeles, mâine nu cu sensul de peste treizeci de zile, ci chiar o zi mai târziu.

Aș scrie și continuarea dar mi se pare prea faină întâmplarea și cum am reușit s-o relatez, așa că voi separa cele două articole și îl voi publica pe următorul când voi primi aici sau pe facebook mai mult de 15 comentarii (cumulat), sau 15 emoticoane de sad (trick să văd dacă ați citit chiar tot). N-are cum să fie așa de faină următoarea, dar măcar aflați ce-am făcut sau n-am făcut.
Cu Captain Civic, nu cu CUB!

Și ca să nu fie iar un articol lipsit de poze, aveți o fotografie cu semnul și aici, nu numai pe Facebook!