Normal ca i-am raspuns "da", ca doar era februarie si urma sa merg in 4 alte proiecte.
Vreo doua luni mai tarziu a gasit nebunu' un proiect in care era cert ca vom fi acceptati.
Asa se face ca am avut o succesiune de evenimente fabuloasa: Teambuilding CPNT, Training StartUP Plus, Marathon 7500, Vama, Ezerec, Vama, Delta, Bosnia si, cum am numit-o eu, ce-o mai fi.
Urmează sa vedem ce-o mai fi fost :)
Teambuildingul m-a lasat cu un gust minunat, chiar daca am fost nevoit sa plec duminica devreme si sa-i las pe discipolii Vava si Alex sa se ocupe de organizar si strans. Mi-au tremurat turloaiele de emotii, dar am reusit sa ma detasez si sa am incredere ca rau n-are cum sa fie
In TB-ul asta am aplicat multe elemente despre care credeam ca n-o sa le vad in CPNT vreodata si, surpriza, au fost fantastic de faine.
Enumar: orientarea de dimineata sub amenintarea ploii, atingeri intre CPNTisti, contact vizual, scenarii de prim-ajutor in cadrul orientarii, strans de lemne, facut foc si facut mancare, transportarea berilor, nebautul berilor in timpul zilei, relfectie dupa ateliere, atingerea numerelor in cerc impreuna, cercul de dans treaz, iar duminica a fost cursul de prim-ajutor propriu zis si jocul despre facts and assumptions.
A, si sex.
Cu ce-am ramas de la trainingul de StartUp Plus e increderea ca am sanse mari sa primesc finantare, ca e fezabil proiectul, ca dintre cei doi traineri foarte diferiti mi-a placut de gagica mai degraba retinuta in a porni o afacere inainte de a avea toate cifrele care sa-i dea bine, in dauna antreprenorului curajos care vinde inainte sa aibe produsul. Am retinut faptul ca sunt doua modalitati diferite, nu una buna si-una rea.
De la 7500 am ramas cu noaptea petrecuta cu brio la carma concursului, cu toate ca am fost complet absent (pentru prima data de cand sunt in CPNT) in saptamana concursului. Am intampinat castigatorii la microfon, apoi am dat startul turei scurte, dupa care am dormit. Dupa trezire, am continuat la microfon, cu Misha, supravegheati indeaproape de Andreea gravida, realizand ca imi place la nebunie, aducandu-mi aminte de cat de bine m-am simtit in acest rol si la Fagaras.
Si toata ziua am dat la microfon, pana mi-a cazut vocea. Dar, oricum, s-a terminat concursul atunci.
Am ramas de-asemenea cu o parere foarte faina despre eveniment, despre cat de fain erau aranjate masinile si despre, din nou, cat de faini sunt voluntarii.
Mai pe seara fie am obosit, fie m-a enervat Ruxandra, dar m-am enervat pe Levi, care a ramas ca eroul sus la Omu cu bagaje si alte cele si a facut petrecerea sa nu mai fie petrecere. Oricum, m-am dus la somn.
A fost a 10-a editie de 7500. Prima la care aleg sa nu stau la foc.
Pentru ca poti face orice, dar nu poti face totul. ;)
Si-apoi m-am enervat, ca la mare mergeam doar eu cu Tibi si Silvia, iar Levi a zis ca ei merg dupa Albatros, ca sa poata incheia 7500. Iar el a plecat la Electric :| shit move dewd.
In fine, am mers la Bucuresti cu Rita, apoi toti 4 la mare. Am bagat cateva zile in vama, zile care au fost chiar foarte, foarte faine. Au venit si gagicile din Bulgaria, Ana si Tedi, chiar daca doar pentru o noapte, noaptea aia a fost pur si simplu magica, dansand ca un descreierat pana la rasarit. M-am intrebat sincer ce a pricinuit aceasta descreierare si nu am reusit sa-mi raspund - o fi fost prezenta fetelor cu care am impartasit momente foarte adanci in Cehia sau o fi fost sticla de vin sau muzica, oricum, a fost magic.
Apoi am mers in delta unde tot ce voi retine e ca iar am castigat si ca am jucat O GRAMADA de fotbal si mai vreau. Mi-a placut la nebunie sa joc fotbal, mi s-a parut ca am jucat fain si ca echipa si eu, personal. Am jucat pe ploaie, pe ud, am zburat, am cazut, am ras, a fost fabulos de fain. Am jucat si volei, dar acolo, cumva, am pierdut, desi chiar credeam ca o sa castigam fara drept de apel.
Apoi orientarea in stea, noaptea. Jizas! Ce noroaie - am plecat cu telefonul pe post de busola, am cazut in primii 5 metri si mi-am distrus fisa de control. Apoi mi-am mai distrus o fisa de control. Apoi am mers la un post care pur si simplu nu era acolo, oricum m-a batut Cornel Mic la curu gol. Fain, frumos. Am plecat beat, m-am intors energic.
Apoi am stat la focul de tabara pana pe la 4, cand am plecat spre Bucuresti.
A condus Silvia. Cica a adormit la volan. M-am trezit 2 secunde cat a strigat Tibi la ea.
Apoi m-am trezit prin Tulcea.
Otopeni, somn.
A. Mi-au spart cantaretii telefonul pe-al carui display il sparsese Misha prin aprilie, la ski. M-am enervat pe autorul necunoscut si le-am cerut tuturor bani pe el.
Pe drumul inspre Bosnia mi-am cumparat un alt telefon, aceiasi marca, modelul urmator, dar practic acelasi telefon.
In Bosnia l-am spart in a 3-a zi de folosire.
Aveam cumva sperante mari de la proiectul din Bosnia, intrucat era despre antreprenoriat - noua mea directie. Si desi le-am spus oamenilor despre proiectul meu, n-am simtit ca m-ar fi ajutat in vreun fel. Ba, chiar, dimpotriva. N-am inaintat mai deloc.
Am socializat, insa, cu frumoasa cehoaica, Alice, cu cracii de 2 metri care nu poate concepe un partener mai scund, cu mega fainul indian pe care l-am poreclit Raj Koothrapali si pe care-l cheama Ajinkya si a venit din partea Suediei, cu italienii Matteo si Emir, cu cehul Jan - pe care l-am admirat foarte mult in ciuda faptului ca nu l-am descifrat mai deloc. Emma din Italia m-a socat ca stie "canta cucul bata-l vina" si m-a fericit prin faptul ca se muta in Palermo, fapt care a dus la lungi conversatii despre cat de faina este Sicilia. Reinis, letonul, este practic fix un CPNTist fara munti, care tocmai terminase un Rogaining de 24 de ore si care cand s-a terminat proiectu s-a dus pe jos la aeroport - la 100 de km distanta. :) crazy beautiful fucker.
M-a mai impresionat si Kasper, danezul care se transforma din soldat in pedagog si care are un tatuaj mega realist. M-a batut rau de tot Ilias la sah, l-am batut pe trainerul estonian care nu prea mai stie ce e Estonia - de cat a umblat, m-au dezamagit albanezii care, pe cat de mare aveau sufletul, nu puteau sa iasa din prejudecatile mele, la fel ca fetele localnice, din Bosnia. Polonezii au venit pusi pe baut. Si-au baut mult si, parca, fara rost, la fel si Alice, care era perpetuum acolo unde era mai mult alcool si mai putin somn. Si-au mai fost lituaniencele, care erau mega faine, dansatoare de salsa si alte dansuri de genul. Iustina si Guste, 2 fete de nedespartit, cu care am povestit extrem de mult.
Mi-a placut de-acolo jocul cu constructia de parasute in vederea aterizarii unui ou in siguranta de la etajul 4, joc la care mi-am dus echipa catre succes. Dar la a carui reflectie am fost mega frustrat de lipsa de interes a coechipierelor, bosniecele, in acel caz.
Si s-a terminat si proiectul asta, proiect despre care am spus ca ar fi ultimul.
Urma sa ne continuam aventura...undeva. Nu stim unde, stiam doar ca mergem inspre Muntenegru.
Cum ne-au speriat la granita cand am intrat in Bosnia, stiam ca avem 2 zile la dispozitie sa parasim tara fara sa avem probleme, asa ca am mers si-am vizitat cascada sugerata de Cornel si Irina. Superba cascada. Am platit intrarea, am intrat, am inotat, am sarit, am admirat poduri faine si-am iesit si plecat la somn
 |
| Jucariile noastre favorite |
De unde o aveam?
Pai de la pustanii astia turci, care au incredere maxima in Erdogan fara sa-si dea seama ca vine dictatura islamică peste ei, iar cand isi vor da seama va fi prea tarziu. Dar m-au ascultat. Cu respect. Si eu i-am ascultat tot cu respect. Impresionanti. Ar fi fost si mai impresionanti daca n-ar fi fost cu totii minus unul fumatori.
Fantastic cat de multa lume pune botu'.
 |
| Si astfel de cladiri |
In prima zi, pe-un munte. Habar nu am cum ii zicea. Dar avea fructe de padure. Si "ursi" care sa le manance.
Asta-i o piatra pe care o am acum pe birou si care, acum, nu mai pare asa interesanta.
Good advice-ul primit de la Irina si Cornel
Am aflat - ca doar suntem ingineri. Si sa vedeti ce-am gasit apoi!
E in Dubrovnik. Orasul ala FOARTE scump din Croatia. Unul din locurile care nu ma atrag pur si simplu din prisma preturilor. Ceea ce e normal, au crescut preturile tocmai pentru a respinge turisti ca mine.
Da-i fain. Totu-i o cetate cu ziduri inalte si tot arata ca poza de mai jos.
Imi imaginez ca daca iti inchiriezi un airbnb acolo, ai putea sa intrii putin in atmosfera de-acum ceva vreme.
Plus, cica ceva cu Game of Thrones se intampla pe aici.
In orice moment erau vreo suta de oameni care intrau in turul de 10Euro legat de GoT.
Ciudat (pentru mine)
 |
| O masa copioasa, cu vedere. |
Ma rog, orasul lor.
But hey, am ajuns la mare! Tibi adoră marea. Silvia adora bronzul.
Si Silvia zambeste in poze.
Nici in locul asta n-a fost sa fie, desi era extraordinar de fain.
Iar acest flamingo roz se distra de minune.
Umbra chiar si la amiaza - de-aia am stat aici 3 zile, ca doar aveam o gramada de mancare.
Aici am scris vreo 14 pagini intr-o noapte si tot aici am terminat de citit The Time Machine, carte furnizata de George si ruinata de mine lasand-o pe salteaua uda de transpiratie. Frumoasa carte. Frumoasa introducere in literatura SF.
E
E
Este! Primul apus in mare pe care-l vede Cezar vreodata.
Eveniment valabil si pentru bicicleta mea.
Ghici scorpion ce a vazut Cezar pentru prima oara-n viata...
Iar asta-i o poza care nu putea scapa nepublicata - eu, citind Robinsonii Bucegilor in timp ce Tibi-i pregatea surpriza Silviei. Surpriza ce nu poate fi publicata
L.E. am aflat. Budva.
L.E. Era Budva.
Aici merita mentionat drumul.
Am mers din Muntenegru, topiti si obositi de caldura, undeva tot in Muntenegru, adica din Podgorica pana in Plav, sperand sa urcam pe Zla Kolata, pentru ca acolo parea un munte fain.
Bai baiatule, aveam de ales intre 160km prin Muntenegru sau 87.9 prin Albania, o tara pe care nu o mai vizitase niciunul din noi.
Pai ce crezi.
Si ce fain a fost!! Am dat de-un drum de cazi in cur de cum arata! Un fel de Transfagarasan, care duce de nicaieri pana nicaieri si care e proaspat asfaltat sau proaspat modernizat sau proaspat construit.
Recomand!
Asta este un complex de izbucuri in Prokletije. Sunt cateva lacuri care pur si simplu se alimenteaza din pamant si curg mai departe in alte lacuri si apoi intr-un rau.
Oh, the irony
Iar asta este raspunsul pe care-l asteptam: cum se fac podurile alea din beton turnat la fata locului, cu deschidere foarte mare: pre si post tensionand betonul si construind simultan in fata si-n spate, pentru ca turnul sa nu-si piarda echilibrul.
Si cum am ajuns noi in Podgorica iar, mergand spre mare... s-a oprit motorul.
Era sambata. Au reparat baietii la masina, au inchis tot, au testat si ghici ce... tot curge. Era sparta piesa asta care intra in motor.
Si ghici ce, au gasit una la dezmembrari - 20 de euro.
Si-au inlocuit-o.
Si-au lucrat 5 ore la masina.
Si ne-au cerut 50 de euro in total.
Le-am pupat picioarele si am plecat fericiti spre mare.
Eh, daca o sa auziti vreodata de CUB sau CUBe, sa stiti ca aici au fost finalizate detaliile financiare pentru inceperea afacerii. Nu aratau bine la momentul ala, adica nu-mi faceam deloc avere, dar avea sansa sa functioneze chestia.
De la bolovanul magic am plecat la o plaja celebra pentru pietrisul mai marunt pe care-l numesc ei plaja. Si care se inchide imediat dupa apus. Si n-ai voie sa pui cortul. Nici hamacul.
Si-apoi am gasit si plaje nisipoase - si-am petrecut doua zile la ele mancand strict la restaurante de lux.
Max climb.
N-am o poza, dar ne-au vazut a iesirea din Albania cu 3 biciclete, 2 insi, masina plina cu haine aruncate peste tot - ne-au luat la control. Si, ca pe vremuri, am scos TOT din masina si am aratat ca n-avem droguri, omu' s-a asigurat pana si sub carpeta, a batut in praguri, s-a uitat in filtrul de aer. Era clar ca daca transportam, ne prindea.
La recomandarea Iskrai, o fatuca super draguta pe care am intalnit-o in Cehia la Care to Communicate si care are un apartament aici, apartament din care traieste impreuna cu mama-sa si sora-sa :) In Skopje.
A, da, am intrat in Macedonia.
Ideea e ca am vizitat-o pe Iskra la ea acasa, in Bitola.
Bitola-i al doilea cel mai mare oras din Macedonia, dar nu va panicati, are 87000 de locuitori. Panicati-va pentru faptul ca orasul in care traiti (cu siguranta) nu se compara cu agitatia care-i miercuri seara in oraselul asta. Si faceti sa fie, ca-i frumos al naibii.
You know, odata pe an folosesc strava, si-atunci se opreste.
Prietene, MULTE!!!!
I-am raspuns simplu, razand, ca a fost atat de chill concediul incat the craziest thing a fost scorpionul ala.
Well, pana aici...
Am vizitat canionul Matka. Un complex de 2 lacuri pe un canion foarte spectaculos si ingust, pe marginea caruia au construit oamenii o poteca faina, sapata bine, cu balustrada, pe care am ales sa mergem cu bicicletele. Vazand ca e mai mult trial si ca avem mult pana la capatul canionului, unde este o pestera vestita, am legat bicicletele si-am mers pe jos.
E frumos canionul, nu pun toate pozele.
Cand am intrat in canion am vazut ca au caiace si ne intrebam daca sa dam 10 euro pe jumatate de ora, oricum, ne parea scump, asa ca am decis sa continuam pe jos.
Am ajuns la final si: soc si groaza: pestera nu e pe partea cu poteca, ci pe partea cealalta. Si nu exista niciun pod, nimic sa treci.
Si cum Tibi iubeste marea si apa, m-a convins sa traversam. Ma rog, eram usor de convins, ca mi s-ar fi parut fain.
Tactica: lasam portofele si telefoane pe partea asta a canionului, luam tricouri si pantaloni sa ne schimbam dupa ce trecem, sa nu murim de frig in pestera. Eu am bagat pantalonii sub casca de bicicleta si tricoul deasupra.
Eh, Tibi n-avea casca, avea doar borseta, dar era relaxat, pentru ca al sau telefon era waterproof.
Si dupa eforturi titanice de convingere sa intram in apa rece...
Tibi a intrat cu picioarele si urla cat de rece e.
Eu ziceam ca daca intra cu totul, eu sar in cap si inot pana pe partea cealalta.
Tibi a intrat pana la genunchi si nu-si mai simtea picioarele, urla in continuare.
Asta se intampla in vazul celor cativa barcagii care aduceau turisti la pestera asta celebra. Si poate in prezenta unei barci pline de astfel de turisti, care nu intelegeam de ce suntem pe partea cealalta.
In fine, dupa mult ras si incurajari, a intrat Tibi in apa si eu am sarit in cap.
Dumnezeule, cat de rece era!
In prima faza, m-am amuzat de cat de mare mi-a fost surpriza.
In a doua faza, m-am convins ca daca dau tare din maini, ma tine sa inot pana la capat si ma si incalzesc.
In a treia faza am inceput sa ma ingrijorez cu privire la curent si la directia in care ar fi mai bine sa inot.
In a patra faza am ajuns la jumatatea distantei si corpul meu incepea sa simta din ce in ce mai grav temperatura extrem de scazuta a apei din lacul care totusi curgea cu viteza deloc de neglijat.
In a cincea faza incercam sa combin rasul cu respiratia si sa evit sa iau guri de apa, chiar daca era delicioasa.
In a sasea faza m-am panicat, asa ca am dat si mai tare din maini, pana am ajuns la ponton, unde am inceput sa rad fara sa ma pot abtine.
Ajung, si cum pun mana pe ponton il aud pe Tibi, din spate, incercand sa strige, pe jumatate inecat si pe trei sferturi sugrumat de borseta care-i cazuse pe spate si-l apasa pe cap atat de tare incat daca apa era sarata era de mult inecat, ajutor!
Primul gand a fost ca nu stiu cum dracu sa salvez un om de la inot.
Am intors capul, am vazut ca-i aproape, asa ca mi-am intins mainile si am ajuns la mana lui si l-am tras pana la ponton.
Am uitat de frigul apei, dar totusi am iesit foarte repede si ne-am asezat pe ponton, eu cu rasul meu panicos interminabil, el cu bucuria ca nu s-a inecat, desi il apasa greutatea.
Si in compromisul asta intre ras si respirat, vine un barcagiu dinasta turistic si ne intreaba de unde suntem.
Tot printre rasete si respiratii ii zicem cu un zambet larg ca din Romania.
-Aha, si vreti sa urcati la pestera?
- da, dar mai stam, ca suntem rupti
- bine, dar daca intrati trebuie sa platiti 200 de dinari (3 euro)
- bine, multumim.
- puteti sa-i platiti la mine
- stati asa, ca vedem, sa ne revenim si vedem
- vedeti ca daca urcati e acolo un coleg si puteti sa-i platiti lui
- da, mai nene, am inteles
- vedeti ca daca nu platiti si va prindem, platiti 400 de persoana.
- da, am inteles, va multumim pentru amabilitate
Si asa ne-am frustrat, dar eram fericiti, ca pania si frigul ne-au bagat ceva droguri in noi.
Au poposit langa noi niste baieti din Germania cu caiacul, care tocmai padelasera 45 de minute pana aici si intelegeau perfect prin ce treceam dupa ce le-am zis ca am inotat. Initial au crezut ca suntem zei si-am inotat tot canionul pe care ei l-au padelat.
Apoi am ajuns pe aceeasi pagina si i-am rugat ca dupa ce ies din pestera sa ne duca si pe noi pe cealalta parte a canionului, propunere pe care au acceptat-o cu mare drag. Dormeau si ei in boscheti si intelegeau cum e sa n-ai bani de toate, facand totodata misto de faptul ca habar nu au cat trebuie sa plateasca pe caiace.
Am incercat sa urcam la pestera, insa ne-au prins si ne-au cerut bani, le-am zis ca n-avem si am coborat la loc, asteptandu-i pe germani sa ne treaca apa.
M-am simtit foarte infractor si foarte nebinevenit in acea pestera. Si desi aflasem de la baieti ca are doar 30 de metri si e plina de rahat de liliac, parca tot vedeam actiunea drept un esec frustrant. Tot drumul de intoarcere prin canion m-am gandit la cum l-as fi putut minti mai bine pe barcagiul de la intrare in asa fel incat sa intram, totusi. M-am gandit ca puteam sa ma iau de el ca nu ne poate da bon de intrare, ca suntem din alta tara, ca, ca, ca, dar foarte nasol m-am simtit.
Sarac, zgarcit si nebinevenit.
Dar macar acum, cel mai nebunesc lucru pe care l-am facut a fost sa inotam intr-o apa mai rece decat zero Kelvin.
El e asa cum am fost eu pana acum vreo 2-3 ani.
Nu e dispus sa plateasca pentru mai nimic. Mai degraba face el totul.
Asa ca pentru urmatoarea poveste o sa folosesc persoana I plural, desi eu am inceput sa mai platesc pentru diverse servicii, gratie lui Levi si a tuturor celor care fac glume despre mine zgarcit la bani :)
Povestea se intampla in drumul nostru din Bitola spre Skopje, dupa canionul Mata
Urma din Macedonia sa mergem in Romania.
Si intrebarea e: cum facem sa evitam autostrazile cu plata? Ca timp aveam, motorina aveam, ca doar cumparaseram din Macedonia cu 1Euro litrul.
Iskra ne-a zis ca in Macedonia autostrazile nu costa, dar a zis ca nu baga mana-n foc, ca nu prea merge cu masina.
Si-ntradevar, prima parte n-a fost cu plata - urmatoarea da.
Si inainte de urmatorul punct de plata al autostrazii am decis sa iesim, ca doar e un drum pe langa autostrada, care pare sa fie chiar mai fain.
Bai baiatule. Stii deciziile alea pe care le iei din zgarcenie pentru care ajungi sa platesti inzecit?
Imediat ce-am iesit de pe autostrada, dam de un pod care fie era in constructie fie tocmai fusese distrus, dar era clar ca socoteala de pe GPS nu se potriveste cu cea din teren.
Cobora un drum pana la baza podului, insa cand am mers pe el ne-am speriat putin ca e cam offroad si ca daca e sa il urcam la loc, nu stiu daca reusim.
Dar pana la urma am trecut si ce sa vezi: drumeagul asta trecea printr-o mlastina.
Si trebuie sa ne intoarcem. Pe drumul ala offroad pe care de-abia l-am coborat. Urca-l tu pe-ala care-i si abrupt si plin de cratere in care poti sa ramai suspendat, si de doar 2m latime.
Cu mari emotii si cu mare viteza am reusit sa il urcam.
Apoi am gasit drumul corect, drum care trecea pe langa un lac chiar fain, lac in care i-ar fi placut o baie lui Tibi.
Dar am continuat, ca mai aveam mult pana la Skopje.
Si drumul se ingusta atat de tare, incat parea ca e iarna la raliu, de atingea vegetatia si-n stanga si-n dreapta - atentie, drumul era cu dublu sens!
La un moment dat incepe sa fie mai putin prietenos, cu ceva gropi, dupa care a devenit neasfaltat.
Am trecut pe la 2 metri de autostrada, fiind despartiti doar de un gard de plasa, de-ti venea sa-l dai jos sa intrii pe minunatul drum cu o gramada (2) de benzi.
Vazand ca drumul devine din ce in ce mai rau, incepem sa injuram, sa ne regretam decizia zarcita si sa ne interesam cat naiba mai tine asa. Cum n-aveam net si nu voiam sa distrugem masina in the middle of nowhere, am decis sa ne intoarcem, sa platim pentru autostrada, in speranta ca n-om sta mult pe ea.
Si daca nu parem suficient de zgarciti la faza asta, un segment dinasta de autostrada e 5 lei. Vreo 20 de lei toata distanta sau asa ceva.
Am decis totusi sa ne rasfatam si sa mergem pe autostrada pana-n inima Skopje-ului.
E-n parcare? Du-te si verifica, ca cine stie cand ramai in pana.
Dai click pe el daca ai chef de ras, ca aici nu mai e decat o poza de la Baile Herculane - un loc ciudat, unde toata lumea vorbeste limba romana.
URMA
ProPark Adventure Race editia 4, copilul meu pe care l-am dat spre adoptie.
ProPark Adventure Race editia 4, copilul meu pe care l-am dat spre adoptie.
Copil care a crescut diferit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu