Canionul Cioranga

Dorind ca venirea mea la Brasov in acest weekend sa nu fie atat de scurta incat sa merg DOAR la Duatlon (cu toate ca s-a dovedit un eveniment care sa merite deplasarea de unul singur), am zis sa fac si o tura. Eu am vrut, altii au vrut asa ca eu, Balan, Bogdam si Smendre, aveam sa mergem in Crai in vederea efectuarii unei ture pentru care Smendre si-a luat papuceii la el (asta inseamna ca si-a luat si coarda si niste fiare). De remarcat e faptul ca inalnirea era la 8 in fata la Bogdan si inalnirea a avut loc la 8 jumate in fata la Smendre (devine foarte amuzant cand te gandesti unde locuiesc cei 2 relativ fata de Zarnesti)

Plecam noi in cele din urma, mergem, ajungem in Zarnesti, ne oprim la magazin si cand sa intram il vedem pe Iuli, impreuna cu 2 sau 3 gagici, venind spre noi. Eu am intrat sa cumpar diversele si apoi am iesit si am observat ca a ramas o singura gagica, necunoscuta pana atunci, Paula pe numele ei, completand astfel formatia ce aveam sa o compunem pe traseul zilei: Canionul Cioranga

Amuzant a fost si faptul ca pe la jumatea drumului spre Plaiul Foii, Bogdam s-a dat jos din masina si printr-o insiruire amuzanta de evenimente a ajuns la destinatie pe plafonul masinii, ca ultimul cocalar :))

Si ii dam la deal, direct din parcare, luam o poteca in sus, o pierdem, traversam in stanga si iesim la plaiul acela care duce la Malul Galben. Urcam prin padure schimband vorbe/informatii cu noul om in tura: Paula. Aflam ca-i maratonista, CMDZ-ista, gimnasta, ca a castigat Ciucas Trail Running 2011 la categoria ei, in fine, a trecut timpul si peisajul pe nesimtite. Odata ajunsi la Malul Galben, dand sa urcam in sus, incep sa cada pietre, si cad tatii...multe, mari si cu viteza! Smendre se fereste, Bogdam dupa el, iar noi ne-am ascuns jos unde era imposibil sa fim loviti, admirand cum treceau bolovanii suierand la 20m de cei 2 de mai sus. Scapam nevatamati, eu alerg toata, sa-i zic asa, saritoarea, ajung sus si imi reiau ritmul, cuminte, la coada. Ajungem la Refugiul Ascuns, ne intalnim cu ceva oameni, mancam, apoi recit oamenilor frumoasa poezie fara sa le zic titlul! Confirma si ei ca e tare si la sfarsit Paula ma intreaba care e titlul, asteptandu-se sa fie Dilema sau ceva de genul, deci exista cel putin un om care a inteles ceva din poezia asta, in afara de faptul ca e despre basini si basinosi. Poezia la care ma refer este Dilema de George Toparceanu, cea pe care am recitat-o la trofeu la FDC.

Continuand, ajungem la intrarea in Canion, peisajul schimbandu-se intr-unul cu care nu sunt obisnuit in Crai dar care este dominant si face din Crai un munte atat de frumos si de putin circulat.

Traseul incepea cu o saritoare pe care as fi putut sa o urc fara coarda dar la care nu as fi indraznit una ca asta, continua cu una mai mica, cu fereastra pe care am urcat-o in papucei si mi-a placut foarte tare! Dupa astea 2, urmeaza potopul. Diiitai saritoarea de 20+ metri, care se urca prin partea dreapta si care n-o recomand grupurilor mai mari de 2 deoarece se creeaza un balans foaarte mare! Asta in cazul in care te sperie in ultimul hal astfel de aspecte ale unei escalade. Primul urca maestrul, apoi e urmat de discipolul Bogdam care scoate coarda din carabe si ajunge sus destul de repede iar apoi urca admiratorul EU care a picat direct din intrarea in traseu si caruia i s-au contractat muschii antebratului de la prima bucla. Cu chiu cu vai si in cel putin 30 de minute, am reusit sa ajung sus complet panicat si cu caile aeriene superioare COMPLET uscate. Vreau sa specific faptul ca atunci cand zic complet panicat nu zic ca nu-mi place :) este doar o panica incontrolabila (logic, ca doar de-aia ii zice panica) si care nu ma lasa sa gandesc corect, sa-mi controlez muschii corect si care ma face sa hiperventilez in permanenta.

Lasand la o parte timpul scos (chiar daca nu era intrecere) si caderea de la intrarea in traseu, am catarat destul de ok traseul. Adica jalnic, dar l-am urcat (tinandu-ma de carabe, nu altfel - dar asta nu-i treaba atat de usoara pe cat parea inainte sa o fac)

Ok, urma Paula care cocota in adidasi Puma ce pareau de jucarie, dar cu care alergase ceva maratoane montane. Sus, ne faceam pronosticuri cu timpii fiecaruia. Eu i-am dat Paulei 45 de minute si a urcat in 33, lui Iuli i-am dat o ora si a urcat in 9 minute iar la Balan n-am avut nicio indoiala si deci a urcat mega rapid.

Dupa asta am continuat pe vale dar n-am mai fost acelasi om, am tremurat pana am ajuns sus pe poteca :-< Da, eu, marele muntoman! (ma rog, cat de mare poate fi un om de 1.7m)

De acolo am iesit in Valcelul cu fereastra si apoi in creasta, la 5 minute de Ascutit. In Ascutit am mancat si am coborat inapoi pe traseul clasic spre Refugiul Sperantelor (Ascuns) adica pe unde am venit la urcare. Noaptea ne-a prins destul de sus, cand inca nu intraseram in padure iar Paula n-avea frontala asa ca i-a donat-o Balan.

Toate bune si frumoase pana la grohotisul de la Malul Galben unde eu eram terifiat de bolovanii cazatori de mai devreme. Eu am ales sa merg pe partea dreapta a grohotisului cum cobori ceea ce n-a fost o idee atat de rea. Partea proasta, inevitabila, a fost faptul ca eram in adiasi si TOT PRAFUL DIN LUME s-a strans la mine in papuci, aaa, si toate pietricelele! Dar da, am ajuns cu bine la masina dupa inca o tura de alpinism get pe get (sau cum s-o zice) by Smendre (vezi Seaca Caraimanului). In masina n-am rezistat eu prea mult treaz, in sensul ca m-a luat somnul pana sa ajungem in Zarnesti, nu m-am dat jos din masina cand au salutat-o oamenii pe Paula, la fel cum nu m-am dat jos din masina nici cand am ajuns in Brasov si i-a lasat pe astia, evident, nu stiu unde. Stiu doar ca le-a povestit Balan despre mine cum ma lua somnul in orice masina prindeam la ocazie cand mergeam cu el.

Noapte buna si multumesc Smendre pentru inca o tura pliiiiina de adrenalina!
La cat mai multe!