vineri, 12 octombrie 2012

Mont Blanc

Dupa multa gandire si regandire, iata ca am ales sa scriu pe blog in loc sa ma uit la un film, The magic of Belle Isle in cazul de fata.

Tura, spectaculoasa prin nume, nu s-a lasat mai prejos si ne-a oferit acelasi nivel de adrenalina precum era asteptat, sau cel putin la fel de multe povesti frumoase (sau interesante, eventual amuzante).

Dupa ce am mers prin Champex Lac (Elvetia) si Les Contamines noaptea, pe ploaie, sa-i incurajam pe alergaretii de la UTMB, a venit randul sa facem si lucrul pentru care am mers acolo in primul rand: Varful. Toate cele 7 zile de la cazare le-am petrecut intr-un scepticism clar, impacati cu gandul ca va trebui sa mergem in Germania sa facem un varf de 4000 de metri, din cauza vremii.

In ziua cu pricina, insa, vremea se anunta faina, o eventuala ploaie (showers le ziceau ei - in engleza), asa ca am plecat. La 6 eram la tren, acesta n-a venit, astfel ca am luat autobuzul spre Les Houches. Rucsacul era foarte greu!

Astfel incepea epopeea noastra propriu zisa spre Mont Blanc: eu cu Bogdan, "rupti in gura" de somn, cu rucsacii cat noi, din Les Houches, pe traseu marcat, dar interzis, pana-n Nid D'aigle, ultima statie a Tramvaiului "du Mont Blanc", unde trebuia sa ne intalnim cu Balan si Luci, ei asteptandu-ne pe noi, sau invers.


Pe la n-am idee cat era ceasul, primim bip, pornim statia si incepem sa vorbim, eram la distanta destul de mare de civilizatie si ne miram ca ne functioneaza draciile.


 Acolo sus trebuia sa ajungem, era cota 3200...cum ar veni
 Una din cele 2 parti palpitante ale traseului pana la Nid d'Aigle (2100), a fost cea de deasupra, 
unde cadeau pietre...multe, de-aceea ziceau si ca e interzis traseul. Cea de-a doua a fost pe o muchie foarte interesanta, impadurita, prapastioasa in ambele parti, dotata cu un cablu de otel, izolat.
 Sus puteti admira vederea din statie (se vede Chamonixul si norii sai) iar jos este Tramway du Mont Blanc, tramvai care costa 27 de euro dus intors din Les Houches (incluzand telecabina pe la care noi n-am trecut)
 Aici se vede in partea stanga calea ferata ce duce pana spre ultima statie (acum in lucru) de la 2300 m altitudine.
 Iar asa se merge cand vine tramvaiul. Multa lume, parca excesiv de multa. S-a spart conducta cu turisti, aceasta este impresia lasata.

 Exista 2 rute de a ajunge la Tete Rousse, astfel ca oamenii au facut una de urcare si una de coborare.
 Capre: Ei au mai multe tipuri de capre, 3 as zice eu. O au pe cea neagra, care arata aproximativ la fel ca a noastra, insa mult mai putin sperioasa. Mai au Ibecşii, care au niste coarne superfaine - de vazut in pozele urmatoare. Si mai au Muflonii, despre care eu nu stiu nimic, sau poate aia cu coarne mari sunt mufloni. Ask Smendre.


 Scuzati marele cur din imagine, nu ne apartine.







 Desert. Pur si simplu desert, cu cateva limbi de zapada, proaspata.













 Nu stiu de ce, dar am ales sa merg in Mont Blanc cu ghetuţele mele Quechua Forclaz care fac cat isi au pretul - 69 lei. Astfel ca a trebuit sa ma schimb cand zapada a devenit de neocolit, pentru ca m-as fi udat la picioare prin gaura provenita din disparitia unui crampon.
 Scara de fier :))
 Mnoh, un refugiu foarte fain, pe care nu l-am vazut cand trebuia, dar despre asta mai tarziu.
 Deja vedeam Tete Rousse, si era din ce in ce mai clar, ca ajungem cel putin la 3200m
 Foarte clar se vedea si Gouter, dar aia era tinta pentru day 2.
 Tot drumul si toate zilele am salutat lumea cu Bonjour sau Salu'. La un moment dat, pe-aici, altcineva decat Balan, Bogdan sau Luci, ne-a intrebat cum merge treaba...in Romana. In momentul ala, n-am stiut ce sa raspund...pur si simplu m-am blocat :)) Foarte amuzanta treaba, sa nu stii ce sa zici. Erau 2 baieti din Timisoara, unul din ei mai fusese pe Mont Blanc si-si ducea un prieten acolo. Noi aveam in plan sa plecam la 2 noaptea din Tete Rousse si sa coboram pana in Les Houches a doua zi, iar ei ne-au convins ca e mai ok sa mai dormim o noapte in Vallot si sa plecam la o ora rezonabila din Tete Rousse.







 Muntii de 2200m pe care-am fost zilele trecute pareau niste...chestii, mici, mult prea mici!
 Aguille du Midi nu mai parea atat de sus,



Refugiul Tete Rousse

Gouterul infumurat
 Vedere spre Ghetarul Bionnassay
 Si un filmulet care arata cam cat de rupt eram la 3200m...

 Aflasem de la Tudor, timisoreanul, ca acel varf ducea pe Dome du Gouter (4300m), fiind o alta ruta catre Mont Blanc, mai extrema, desigur.
 Cezar si Peisagiul
 Cortul si mortaciunea... era ora 3 si dormeam deja
 Si norii ne-au invaluit...incetul cu incetul
 Poza asta a facut-o Bogdan ca sa vada lumea cat de ordonat e el...
 Si asa s-a incheiat seara pentru ei, la ora 7-8, ca pentru mine ora 3 a insemnat somn :). Un Piure de cartofi cu...nimic altceva. Mai bine mancam faina!


Noaptea, incepe sa se auda un zgomot destul de agasant...ploua. Era oarecum normal, tinand cont ca era asteptata de prognoza, dar tot putin ingrijoratoare a fost.

In fine, trezirea la 7, plecarea la 8, ceva de genul.
Urma sa traversam vestitul Grand Culoir, sa urcam singura portiune tehnica a traseului, anume cea de la 3200 la 3800, un fel de grohotis de sisturi pe alocuri, stanca pe alte locuri, presarate cu zapada si impanzit cu cabluri.

Si aici s-a terminat bateria de la camera foto a lui Bogdan. Urmeaza poze cu Balanmobilul :)
 In poza de deasupra ma aflu eu dupa ce am trecut de vestitul Grand Couloir
 Catararea ce-am numit-o noi a fi mixta. Usoara.



 Aici, pentru prima oara, Aguille du Midi se infatiseaza mai jos decat noi. Mandria e la maxim!

 Refugiul Gouter, despre care se aude ca ar fi cam instabil, motiv pentru care se presupune ca a fost construit cel nou.
 ...cel nou




 Creasta ce-o vedeam de jos ca ducea spre Dome du Gouter...era sub noi acum
 ...pentru ca eram pe Gouter
 Si vedeam Mont Blancul!
 In plan departat, la baza muchiei, se poate vedea refugiul Vallot
 Care se vede cam asa dinspre Varf

 Aici, agonizantele ultime serpentine, si mai jos mortaciunile: Balan cu neputinta si eu cu durerea de cap

 Dar continuam...
 Si cam asa a fost tot drumul dus: in dreapta (Italia) nori de toate formele, modelele si marimile, iar in stanga (Franta) totul senin si clar. Din ce-am putut eu deduce, la fel ca in Bucegi, cel mai inalt punct al zonei nu permite deplasarea norilor. O granita cum rar vezi prin alte parti.






 Look mama, that's me! And a great view behind me!
 Spider-man!
 Si aici ne-am oprit. Pe varful Mont Blanc, 4808m altitudine. Maxim in UE! MAXIM AM ZIS!
 Si aici urmeaza o mica istorisire: A facut Bogdan trei tricouri ca cele din imaginea de sus, unul pentru fiecare. Eu, l-am uitat pe al meu jos, la 3200. Singura posibilitate ramasa pentru a face si eu o poza cu tricou CPNT pe mine ar fi fost cea exprimata mai jos.
 Deci, schimband tricoul cu Balan, ne-am gandit spontan sa facem o poza si asa...ca doar nu suntem dezbracati degeaba. Nu urlam de forma, chiar era foarte frig. Si vantalau!
 Asa, am tricou!

 Dar da, asa se merge pe Mont Blanc: cu haine groase, cu piolet si coltari!
 Pioletul, bineinteles, trebuie tinut amenintator, sau cel putin precum un trofeu!

 Un nou cuvand in franceza: noila (dupa modelul "VoiLa - iata")
 And the road back
 Aici e cand si-a adus aminte Balan ca are un tricolor la el...patriotismul asta
 Si poza lui de facebook!

 Aici era o simulare de urcare, ca am zis ca facem mai multe poze cu acest fantastic pesaj cand coboram. And we did!




 And my personal favourites...









 Smile boys, we did it!

Bun, ce sa zic, a fost foarte greu. In primul rand trebuie precizat faptul ca pur si simplu nu puteam sa merg mai repede, vorba lui Balan, "efortul il simtim ca fiind anaerob", efort la care maratonistii nu se simt prea bine. Astfel, mergeam cateva zeci de metrii si trebuia sa ma odihnesc. Si eu ca eu, dar Balan, oameni buni, BALAN, mergea mai incet ca mine :) Asta in timp ce Bogdan alerga ca un copil spre varf. Nu ma asteptam sa fie chiar atat de grava treaba cu oxigenul si nici nu-mi pot imagina cum e la 8000 m. Spre exemplificare, la coborare am avut si 2 portiuni de plat si una de urcare, o urcare de 4 metri pe o lungime de 30 de metri: la coborare eram sprinteni ca pe oriunde altundeva, la urcare, in schimb, imediat simteai neputinta. Dar frumos!





Mai jos e o imagine din refugiul Vallot, in Franta, la 4400 de metri. Gunoi. Dupa acea usa era plin, afara e doar ce n-a mai incaput acolo.
And off we go...


Gandindu-ne cu drag la clipele de sus, am ajuns la bolovani.




In final, Multumesc lui Bogdan, Balan si Luci pentru transport. Sponsorilor de pe tricou si celor care nu apar acolo.
Trebuie insa sa mai precizez ca ne-am intalnit cu Kilian Jornet; omu' urca pe Mont Blanc, plecase la 8 dimineata din Chamonix, la 5 era inapoi in Nid d'Aigle. In pantaloni scurti, tricou si adidasi, cu pufoaica legata la brau, si cu niste pantaloni foita probabil bagati printr-un buzunar. Fantastic!
Noi ne-am intalnit cu el si la coborarea de pe Dome du Gouter, dar eram departati unul de altul astfel ca l-a intalnit primul Bogdan, care l-a intrebat :"are you Killian?", el a raspuns da, si Bogdan i-a zis ceva de genul ok, o zi buna :)). Urmatorii erau Balan cu Luci care l-au recunoscut imediat si au facut poze cu el si au vorbit si toate cele. Ultimul eram eu, care l-am vazut, mi-am pus problema ca poate fi el, dar n-am avut curaj sa-l intreb, astfel ca m-a salutat el primul si eu doar am salutat inapoi. Cam atat.



2 comentarii:

  1. - ai vazut magic of belle isle cu mine
    - unde varf de 4000 de m in germania?
    -unde ai vazut tu mufloni? http://en.wikipedia.org/wiki/Muflon
    - dupa cum se vede in poze era fasole cu carnati, nicidecum piure gol
    atat :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări, Cezar, ție și colegilor tăi !

    Când vii prin zonă, aș vrea să stăm de vorbă.

    Nicu Posta
    A.T.Chindia

    RăspundețiȘtergere

Biserica Romana