duminică, 23 octombrie 2011

Valea Costilei

Oh da! Sar peste niste posturi si trec direct la ultima tura efectuata, o ultima epopee douamiiunshpeana pe taramurile abrupte prahovene.
Propusa miercuri de Smendre, fara o destinatie anume, tura din ziua de vineri mi s-a parut mai interesanta decat cursul de Bazele Ingineriei Auto si deci am luat atitudine astfel incat vineri la 7:50 eram in fata la Sergiana, in duba la Dani si in drum spre Smendre. L-am ridicat si pe Smendre de la domiciliu si, dupa o scurta pauza de masa la Kaufland, l-am ridicat si pe Balan din OMV-ul de la iesirea spre Bucuresti.

Ajungem in Busteni, alimentam rucsacii cu-ale gurii si pornim catre refugiul Costila, punctul de plecare spre traseul nemarcat al Vaii Costilei. Evitam sa luam apa de jos, astfel ca odata ajunsi la bancuta unde e si izvorul am remarcat cu stupoare ca acolo e doar apa statuta, tulbure si plina de ace de brad, apa care, dupa ce am gustat-o, am decis sa nu imi iau rezerve. Odata ajunsi la refugiu am constatat ca avem apa de baut multumita celor ce-au trecut pe-acolo candva si au lasat si pentru altii "in need", multumiri multe!

Si-am plecat: la inceput nu era nicio urma de zapada asa ca necesitatea corzii a fost pusa la indoiala de catre Smendre care a lasat-o totusi in rucsac dupa ce a insistat Dani sa o avem ;)). De aici a inceput distractia: am catarat toate stancile posibile ale superbei vai.
Ulterior a aparut zapada: la prima limba mai mare (de zapada) ne-am pus parazapezile si am si intrat pana la talie in zapada. Apoi Smendre a pus coltarii in picioare, pioletii in maini, si asa a mers pana la iesirea din vale. A fost ceva foarte foarte interesant de vazut, din cauza ca pioletii aia aproape ca faceau minuni, iar el se tinea de ei ca de o coarda bine ancorata.

Noi, astia mai umani ne-am chinuit ba cu piolet ba fara, ba cu coltari ba fara, ba prin zapada ba pe stanca si-am reusit sa traversam diversele portiuni ale vaii care iarasi m-a convins ca e cea mai frumoasa din Bucegi (pentru stilul si preferintele mele in materie de cocotz). As putea sa detaliez fiecare saritoare in parte (exagerez desigur), insa nicio naratie nu poate reflecta ce-am simtit eu cat timp am urcat toata valea.

Trec direct la momentele in care am avut nevoie de coarda: iata ca memoria ma lasa si nu mai stiu unde am avut nevoie la urcare dar stiu ca am folosit-o cel putin odata. Dupa o vreme, Dani s-a cam molesit si s-a lasat cuprins de teama si panica caracteristica mie in atatea situatii la inaltime. M-am simtit foarte bine stiind ca nu sunt eu acela si de data aceasta insa stiam ca el poate face fata presiunii si ca va fi totul bine asa ca mi-am permis sa ma exteriorizez relativ la necazul sau :)) sa ma scuze daca l-a deranjat dar eram prea fericit ;))

Am ajuns in cele din urma si sus, ne-am hotarat sa coboram pe Brana Aeriana si i-am dat la drum: am ajuns deasupra peretelui Vaii Albe, cel mai inalt perete vertical din Romania si vederea a fost una pe masura. Toti ne puneam pe burta pe marginea prapastiei si parca tot simteam ca ne atrage in jos.

O intrebare, de curiozitate: daca am stat langa cineva in picioare, la marginea prapastiei inseamna ca mi-am incredintat viata in mainile acelui cineva sau doar ca am incredere cum ca acel cineva nu-i nebun? :))

Revenind, pe coborarea pe care am mai coborat de 2 sau 3 ori mi s-a facut frica si am tratat-o cu mult mai multa prudenta (implicit si maini tremurande), asta doar dupa ce am dat o piatra la vale (spre valea Costilei si nu spre valea Alba) si am privit-o cum facea salturi de cate 20-30 de metrii :0

Am folosit coarda si la coborare, la o saritoare pe care nu stiu cum am tratat-o in celelalte ture pe-acolo, pentru ca nu era zapada in ea si totusi mi s-a parut destul de grea. In fine, ajungem si pe Brana Aeriana si apoi la vale pe valcelurile alea pline de pericole :)

Am avut si probleme in a gasi traseul dupa ceva vreme, noroc ca l-am gasit pana sa se intunece, astfel incat am reintrat pe poteca ce duce la Ref. Costila si am ajuns in siguranta aproape de refugiu, acolo unde am si mancat ceva rapid pentru ca apoi sa coboram glont (nu foarte rapid ci foarte precis) pana la masina, langa caminul alpin din Busteni.

Acolo, ne-am schimbat, ne-am vaitat, am vazut masina cum a ramas fara motorina, am bagat busteanul in portbagaj, am schimbat o roata cu una mai mica si in cele din urma am plecat spre Brasov.

In Brasov am mers la Cornel acasa, locul in care acesta facea ne-a primit sa bem o bere in cinstea nuntii Teodorei, din ziua urmatoare.

Valea Costilei, cocotz mixt, AWESOME!

marți, 11 octombrie 2011

Maraton Piatra Craiului 2011

Bun! Dupa o mare lipsa relativa de activitate (a.k.a. relaxare), am revenit la Brasov in vederea sustinerii colocviului de practica. Am facut asta miercuri, incercand sa o combin cu o prezenta la sedinta CPNT, fapt ce l-am si realizat. Am stabilit faptul ca teambuildingul va avea loc si ca eu ma voi ocupa de centralizarea fotografiilor, fapt ce s-a dovedit a fi mai mult de atat, in sensul ca am organizat the whole damn thing! Dar despre asta mai tarziu, weekendul ce urma era MPC-ul la care eu am cerut expres sa fiu voluntar, in memoria tricoului meu rupt la Padina Fest. Zis si facut: Balan ne-a rezervat un loc in "loja muncitorilor", prin aceasta cale dorind sa-i multumesc!

Bun, si vine si dimineata de sambata, 1 octombrie, MPC day. Ne imbarcam in masina la Bogdam, eu, el, George si mai trebuia sa vina si Iulia dar n-a aparut. Am ajuns in Zarnesti fara graba, ne intalnim si cu restul cetei CPNTiste, ii salutam respectuos si merem sa parcam. Restul insemna Cornel (proaspat operat la gingii, VictorMic cu Andreea si George Olaru cu Mitica, cei 2 din urma dorind sa efectueze o tura prin Crai.

Merem la start, salutam lumea, ne bagam in seama, ne gasim posturi, asteptam startul si, dupa urale, vuvuzele, tipete si incurajari, pornim spre post: eu cu Bogdam spre Spirlea, George inspre Diana si Andreea in Plaiul Foii. Nenea cu care am mers pana la Plaiul Foii, Sergiu pe numele sau, nu se grabea deloc, asa cum o faceam eu cu Bogdam care trebuia sa mai mergem O ora pana la destinatie. Bidoane nu ne-au dat deloc iar pahare am reusit sa stoarcem circa 50. In cele din urma plecam in graba spre Spirlea, urcam, in 40 de minute ajungem acolo ca sa-l vedem pe nenea Nae coborand sa ia apa din vale in timp ce noi urcam nestiind ce ne astepta sus: toate bune si frumoase, sperante slabe sa vina vreun participant prea curand. Ne-am facut treaba, am carat apa cate unu, 10 litrii de-odata (atata capacitate adusese nea Nae de la Plaiul Foii)

Ce-am facut eu in Spirlea am simtit-o ca pe o munca in toata regula, in afara de momentele in care incurajam frenetic, fluieram, urlam si notam fiecare participant care trecea pe-acolo. Primul a trecut Bostan, Balan a trecut al 10-lea si la restul n-am mai tinut numaratoarea. Dupa primii 30 de participanti consumasem 10 litrii de apa iar dupa urmatorii 30 consumaseram 30 de litrii :)). Dupa inca putine drumuri am realizat ca nu facem fata cu caratul apei de la izvor si am decis sa coboram la izvor pentru a ajuta la hidratarea concurentilor. Intre timp au trecut si Iulia, Postoaca, Cornel, Iuli; pe toti i-am salutat si incurajat cum am putut mai bine, nereusind sa hidratez, insa, pe niciunul din ei.

In fine, trec toti, coboram si noi, ajungem in Plaiul Foii, ne indopam cu ce-am mai prins, si luam masina de "ultimii concurenti" pana in Zarnesti, o Superb cu DSG :D

La finish ne-am intalnit cu totii, am schimbat vorbele necesare, am fost la pasta party, programele artistice, premiere si-apoi am mers linistiti fiecare la casa in care dormea, in cazul meu Iulia pisi. Am ales sa raman in Zarnesti deoarece am stabilit cum ca duminica mergem in tura undeva in Crai si ca la 9 ne intalnim in centrul Zarnestiului. Ajuns la Iulia acasa, nu am reusit sa dorm pe jos, muma-sa pregatindu-mi un pat full size, full comfort si tot ce-i trebuie, pat in care am dormit nedezbracat si neintors pana dimineata.

Despre dimineata si ziua urmatoare prefer sa scriu in alt post, nu de alta, dar e cu totul si cu totul altceva si sa fie si la numar, sa am si eu impresia ca am facut multe in viata asta prin care trec cu pasiune!

Biserica Romana