marți, 18 septembrie 2012

Ciucas Trail Running - Semimaraton

Mnoh, hai c-am facut-o si pe-asta: Mi-am propus sa nu imi mai rup picioarele la maratoane, astfel ca s-a deschis portita cu semimaratoanele: Am fost la Semimaraton Intersport, dupa care a urmat Ciucas.

M-am inscris timpuriu pe site (moca - felicitari lui Truly c-a reusit sa-l faca cu inscriere gratuita) si priveam cu un oarecare scepticism startul: nu m-am antrenat decat vreo 3-4 km prin Milano, iar pe Mont Blanc am fost un maxim Prafalau, de-abia mergeam.

In fine, revenind la start, am mers acolo cu Balan si Iuli (maraton), Braneanu, Ruxi si George Sacele (semimaraton) si Cornel ăl Mare (ultramaraton) si Teo Mica (suporter alergareţ).

Si start! Eram in spate, la vreo 4 metri de Balan, admirand lumea din primul rand, lume care, exceptand cativa, n-avea ce cauta acolo. In fine, alerg sprintand si jalonand printre oameni, astfel ca-i prind pe cei buni in primii 70 de metri si raman, surprinzator, cu ei pana pe urcare. Pe Balan, de exemplu, l-am avut in vizor primii 4 kilometri, pana s-au despartit traseele. Apoi urma urcarea, capitol la care stiam ca stau prost si la care-l asteptam pe Branean sa ma depaseasca. Urcam, ne apropiam de jumatea urcarii si el tot nu aparea... Apoi, aproape de stancarie, il vad si ma relaxez, ritmul era oricum prea tare, a trecut unu' pe langa mine si mi-a zis sa imi reglez respiratia, ca ma sufoc ;))

Aproape de varf l-am lasat pe Branean sa ma depaseasca si crezand ca nu pot sa ma tin dupa el am lasat-o mai incet. Am observat faptul ca ia avans pe urcare si ca ma apropii de el pe coborare, astfel ca mi-am fixat target sa nu mai fiu depasit de altii. Apoi, mergand aproape de el, vad ca vin coborari mai tari, astfel ca ma duceam mai tare (ce-i drept, cu cost - genunchii mi-i simteam in creier - cand puneam calcaiul inainte). Pana la urma, pe una din urcarile usoare din creasta, il depasim pe tipul ala inalt, pe care nu ne-asteptam sa-l vedem macar. Tot pe-acolo apare unu-n rosu care era din alt peisaj, zici c-ar fi plecat mai tarziu de la start. Mai felicitam cate-un om care ma depasea, ma dadeam la o parte, ii uram toate cele bune: la el eram la maxim, nu puteam sa scot un cuvant pe gura si a trecut ca fulgerul. Mai tarziu am aflat ca-i din Constanta si ca se antreneaza pe plaja :)

Apoi, incepand coborarea ce stiam ca are sa tina pana la finish si observ ca merg mai tare :)

Si dai, alearga Cezare fara sa te uiti in spate. Si-am alergat, n-am mai depasit pe nimeni si m-am tinut dupa un tip cu CocaCola pe spate, astfel ca dupa ce el s-a oprit sa isi lege sireturile l-am depasit si nu l-am mai vazut. Incepeam apoi o cursa, nu de urmarire, ci de cautare, a urmatorului, ca era clar ca-i mult mai in fata. Intai trebuie sa precizez ca a fost o coborare incredibila: abrupta pana la dumnezeu (sau mai bine zis pana la subsol) si pavata cu niste dale transversale de beton, dale care-mi faceau viata un calvar si ritmul de sprint. Asa se face ca am ajuns pe ceva urcari scurte pe-o curba de nivel, sa alerg la deal doar ca sa-mi mentin ritmul cardiac.

In post am baut doar 2 pahare cu apa, de dragul de a nu sta mult, sa-l prind pe urmatorul. Si-am alergat toata padurea singur, fiind nevoit sa ma orientez, ca sa vad ca la iesirea din ea era cel din fata mea, la vreo 300 de metri, unu' in tricou albastru. Pana mea, dai la vale, dai pe plat, dai pe forestier, nu l-am mai prins, oricum, eram foarte multumit de ritmul meu. Intru in cheia si de acolo nu recunosteam niciun peisaj, nimic, urmam marcajele punct albastru, erau mai vizibile decat benzile alb cu rosu sau cele negru cu galben. Alerg tot singur, fara om in fata, fara om in spate asteptand finalul. La un moment dat observ antenele parabolice mari din Cheia si ma gandesc ca nu am venit pe-acolo, insa apoi gandesc ca la dus poate am mers pe alt drum sau poate mergeam cu capul in pamant, langa Balan. Si continui pe punct albastru, intru pe asfalt, finishul nu se vedea, muzica nu se-auzea. Ajung in centrul satului, aproape de drumul national, si-mi dau seama ca nu e bine, m-am ratacit undeva. Intreb lume, imi zic ca sunt singurul alergator care a trecut pe acolo. Apoi recunosc peisajul si incep sa alerg la deal, sa ajung la finish. Astfel a ajuns Cezar al meu la finish prin partea cealalta a portii, fara sa-l aplaude careva, sau sa-i dea vreo medalie. Ma vede Truly, ma-ntreaba ce-am facut...aia e.

Apoi mai stau 2 minute si vine Braneanu'. Dupa alte 5 minute merg la oamenii cu laptopuri si aflu ca-s pe locul 9 la Open - foarte interesant, vad insa ca mai scrie un loc 3, locul 3 la categorie, fapt la care nu ma asteptam, astfel ca mi s-a facut pielea gainii imediat. Si incredibil de emotionat, merg la Branean sa-i arat pielea, sa-i zic ca-s pe 3. El, nevazand pielea, a crezut ca-i arat cat de bun sunt ca am iesit pe locul 3 :))

In fine, aflu ca m-au depasit 2 oameni in rataceala mea si ca cel in albastru era Mihai Orleanu. Da, as fi iesit la un minut de el... si tinand cont de descalificarea celui de pe locul 1, as fi fost pe locul I la categorie :| si pe locul 7 la open :) Dar astea sunt "arfifosturi..."

Apoi urmeaza o perioada de megaofticare combinata cu un megaentuziasm dupa care mergem inainte si-o vedem pe Ruxi in cursa vietii, apoi si pe Balan castigand maratonul, dupa care ne-am retras sa halim, moment in care ni s-a alaturat si Iuli.


Dar da, frumos pe-acolo, La multi ani Teo Mica, bere, Tedi, bere, paste, premiere :)

Astea-s cam singurele 2 poze ce le-am gasit, Multumesc Mihai Barbu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Biserica Romana