sâmbătă, 31 iulie 2010

One Lovely Week

Ziua buna!
Nu am cum sa descriu in detaliu aceasta minunata saptamana ce tocmai a trecut pentru ca s-au intamplat extrem de multe despre care inca imi aduc aminte - surprinzator. Totusi, rezumatul nu cred ca va fi scurt.

Totul a inceput intr-o frumoasa zi de joi cand m-am indreptat spre Ienachita sa iau ocazia spre Ploiesti, ocazie cu care am batut orice record in materie de timp de asteptare: 0 (zero) secunde. Un binevoitor nene cu Matiz si aer conditionat :X

Dat jos la intrarea in Ploiesti, marsaluiesc cu al meu mare rucsac pana la Carrefour cam 40 de minute, cumpar cate ceva si-i astept pe CPNT-isti cu a lui Smendre duba portocalie.
Urc, salut, ma asez si...am plecat. Dupa cateva opriri neprogramate ne dam jos la debarcaderul din Plopu si ne asteptam cuminti barca ce s-a dovedit a fi o cada (vana) cu motor pentru unii si o salupa superrapida pentru altii :)

Navigam pe niste canale inguste, trecem pe langa lacul Razim, ajungem la complex si suntem intampinati de 2 fete cu tuica si peste si de 98237165983146589363895346 tantari flamanzi.
Imbracati in pantaloni scurti si tricou incercam sa punem corturile - no chance! Ne imbracam, punem corturile si ... ascultam frumoasa simfonie a tantarilor ce treceau pe langa urechile noastre. Mai tarziu, s-a cantat, eu am dormit.

Vineri ,trezire, mancare, stat, facut baie in apa mirobolanta a canalelor artificiale ale Deltei, pe scurt: asteptat ziua de sambata. Parca am jucat si niste volei - ne-am luat o bataie de mama mama!

Sambata!
Ne-am trezit si-am pornit cu cada cu motor spre meleagurile pe care trebuia sa participam la orientare si cros. Surpriza, sa-i zic asa, a constat in faptul ca eu am castigat proba de orientare iar la cros am ajuns pe locul 3. Surpriza pentru mine a fost faptul ca am fost si premiat pentru asta - 2 medalii plus un rucsacel mic mic mic quechua. Nice debut right ?

Ziua a continuat cu probele teoretice la care din putinul care-l stiam am rezolvat destul de bine [noi, echipa(Cezar, Gabi, Mirela, Cornel mic si Alina)]
A urmat apoi alpinismul unde la fete am luat un loc bun, prin Mirela, si o evolutie cel putin spectaculoasa prin Cornel mic.

Apoi a urmat proba surpriza la care, parerea mea, ne-am descurcat cel mai bine - trebuia sa construim o ambarcatiune din stuf si sfoara si sa...ceva...cu ea prin apa. Toata lumea a legat papura intr-un mare si urat ceva iar noi am construit o ambarcatiune de nota 10!aaa...plus ca am avut cel mai tare capitan de vas - Piti.

A urmat culturalul unde, surprinzator sau nu, CPNT a ocupat ultimul loc, fapt ce a dus la obtinerea dezamagitorului loc 2 in trofeul Albatros 2010. Ne-am consolat cu faptul ca nu trebuia sa caram trofeul propriu-zis cu noi.

Aici trebuie sa-l precizez pe Balan care era extrem de fericit de faptul ca nu avea cros in urmatoarea zi si...

Duminica am strans, am plecat, ne-am certat, am ajuns in Vama Veche. Nu stiam ce ma va astepta, am ajuns noaptea, ma gandeam ca trebuie sa astept ziua sa vad cum e Vama dar...hey...am plecat la dans (parca).

Pentru mai multe detalii...mai tarziu. Am o bicicleta pe care trebuie sa o pregatesc de...ca sa fie!

luni, 19 iulie 2010

Marathon 7500 part II




La Pestera am ajuns cu un TICO ( detine titlul de masina ideala pentru mine in acest moment, pana va aparea Chevy Volt care oricum imi va fi imposibil sa-l detin ) pe gratis bineinteles.
Intram in tabara, ne gasim repede loc in cort (la Adi), ne lasam bagajele, ne familiarizam cu imprejurimile si trecem la treaba: bannere, bannere, bannere si alte treburi...
Seara ne-a gasit la chitara fara foc, chitara "interpretata" de Stefi. Iar noaptea am dormit-o deoarece urmatoarea zi trebuia sa transportam cumva 200l suc si apa la Vf. Omu si, credeti-ma, nu a fost treaba usoara, mai ales cand mi-am luat la mine...doar apa si suc iar pe langa asta, oamenii s-au grabit

In fine, coboram de la Omu, venim in tabara si dupa alte treburi pe-acolo nu mai stiu ce am facut dar stiu ca am dormit, urma un somn scurt scurt scurt pana la 5 jumate dimineata. Oh, da, am mai mers si la Padina la o bere, in duba lui Bejan, ne simteam ca niste adevarati bucuresteni.

Vine si dimineata, se da startul la Elita, peste o ora pleaca si Hobby, peste inca jumatate de ora plecam si noi. Mergem relaxat, cu multe pauze si cu chef de distractie. Ajunsi la Omu, George, eu si Catalinux deja nu mai eram foarte distrati. Ne luam apa si suc cat incape (la propriu) si o dam spre Bucsoiu ca apoi sa coboram prin oribilul traseu spre "La prepeleac". Desi am vazut 3 urme (excremente) de urs, nu am avut timp sa ma sperii: George mi-o luase inainte. Fluiera, tipa, ii era frica sa mearga primul, injura, se intreba pe el si ne intreba pe noi cum naiba de a acceptat el sa vina si anul asta la prepeleac. Toate gesturile lui m-au facut sa nu-mi fie frica de urs deoarece nu prea ai cum sa iti fie frica de ceva atunci cand razi de te tii cu mainile de burta! Deci radeam si coboram: am ajuns la locul ce avea sa ne fie casa pentru noaptea ce venea. Am pus cortul, am asteptat sa se incalzeasca, ne-am bagat in el cand a venit ploaia, ne-am copt, eu m-am copt pana m-a luat somnul insa atunci cand a strigat George ca vin primii, am zburat din cort precum glontul din teava, desigur, alarma falsa :)

La ora 4 au sosit primii: erau orientaristii din Cluj, locul 3 de anul trecut. Vroiam sa pastram linistea, locul 2 era aproape de ei... Dupa 21 de minute apare Dani...Dani Spulber. Erau pe locul 2, aveau toate sansele sa castige si au si facut-o...
Surprinzator sau nu, urmatoarea echipa ce a trecut pe la noi a fost Gialin (sau Gianina si Alin Tanase - Castigatorii de anul trecut de la mixt) suprinzator...da...sa fie o echipa de mixt pe locul 3 la general este ceva, dar nu mai este asa surprinzator cand fata din echipa de mixt e Gianina Tanase - cred ca este imbracata cu haine numite vointa, altfel nu se poate explica fenomenul.

Si de atunci au tot inceput sa vina si mai multi concurenti dar si noaptea. Frica de urs disparea de fiecare data cand venea cate-o echipa si aparea cand ramaneam iarasi doar noi trei. Somnul isi cerea drepturile din ce in ce mai tare si ma mai dobora cate o ora - pana ma trezea frigul sau altcineva din post ca vrea sa doarma.

Primii au trecut pe la noi zburand urmatorii au trecut facand pauze de zbor iar altii au tras si-un pui de somn - asa l-am intalnit pe cel mai nesimtit participant la Marathon7500: Dorin din Reghin.

Dorin si-a facut echipa pe forumul site-ului Marathon7500. Voitor si ghinionist a fost un anume Stefan (cred), un baiat de 19 ani din Brasov care era la prima competitie de acest gen. Echipa lor avea un capitan, un sef, si un magar (magar ce duce greul in spate) toate acestea erau Dorin.
Aceasta echipa a ajuns la postul nostru noaptea iar primele cuvinte care le-am auzit au fost "proasta organizare" urmate de niste comentarii nu bine gandite - inteleg...dupa ce alergi 20 de ore nu mai stii sa vorbesti - dar poate stii sa taci.
OK...l-am intrebat de ce este proasta: "pai traseul, pai in postul, pai baiatul, pai eram pe locul 5 pai, pai, pai..." Omul era rupt...ud (logic, avea 2 geci de ploaie pe el), obosit, genunchi afectati, lipsit de putere, si tot asa. I-am dat un tricou uscat (de-al meu), si lui si coechipierului, o bluza groasa de la George, au stat la foc, s-au incalzit, apoi omul a decis ca vrea sa doarma in cort...se baga in cort, in sacul lui George, se dezbraca (de tot) si-si aduce aminte ca-l trece, ii cere coechipierului "ca am vazut eu in spatele cortului" o plosca mobila (daca inca nu e clar, o sa explic - in spatele cortului aveam niste sticle de si cu apa, omul vroia sa se pise in cortul nostru, in sacul nostru de dormit, in sticla noastra de apa, fara sa ceara voie macar), moment in care George a rabufnit: "Oh nu, nu e corect, eu nu sunt obligat sa va tin in cort" si atunci omul a zis...ah..ok, ai dreptate - si s-a culcat.
In ciuda faptului ca am crezut ca vine furtuna cand a sforait de cateva ori, am avut o discutie placuta cu coechipierul lui, Stefan (cred ca asa il cheama).
Dimineata, cand m-am trezit eu, ei plecau...am auzit mai tarziu ca Stefan a avut o problema de respiratie pe Bucsoiu, cauzata probabil de supraefortul depus pentru a sta in coada lui Dorin...Dorin ce-a facut? a mers mai departe pana la Omu si le-a zis celor din post "vedeti ca al meu coechipier are probleme cu respiratia, e pe Bucsoiu" dupa care a coborat la pestera.
Tin sa spun ca George si-a "sters" urmele lui Dorin de pe sac cu rasina de pin (singurul parfum care-l puteam gasi la prepeleac).

De asemenea, amuzant, este si momentul in care s-a linistit George (i s-a diminuat frica de urs): in timpul zilei, a cerut ceva de foc unor turisti - am primit o cutie de chibrituri cu 240 de bete :X, seara, a vazut sprayul meu Nivea si, pe loc, s-a linistit si am inceput sa facem exercitii...eu aprindeam chibritul el apasa "butonul" si ursul ar fi fost instantaneu...ceva, altfel.

Dupa ce au trecut ultimii concurenti de noi, am plecat spre Vf. Omu, unde-am ajuns dupa vreo 2-3 ore >:). Eu si Catalin am ramas acolo in timp ce Mihaela, Catalina si George au coborat in tabara de baza.

Cam asta a insemnat Marathon7500 editia 2010 pentru minte: multi oameni pentru care am cel mai profund respect, un nesimtit si...la Vf. Omu cel mai mare cocalar vazut vreodata de ochii mei, chiar si prin ochelarii de soare!!

Gesturile lui nu pot fi descrise in cuvinte, cea mai buna aproximare pentru ceea ce este acel om este un website: www.cocalari.ro dar nici aceasta aproximare nu este foarte aproape de realitate.

Ca orice discutie plictisitoare, trebuie sa vorbim si despre vreme:
Supertare! am prins ploaie doar doua, maxim 3 ore, ceea ce in 3 zile de concurs este super ok la munte.

De asemenea, la Vf. Omu am prins cea mai aglomerata zi din an - urcau turisti de tot felul pe Valea Cerbului, in jeans, cu biciclete, echipati, neechipati, cocalari ce-au parcurs 80km, si cocalari ce n-au parcurs atat, straini si multi altii. In spatele cabanei erau cel putin 15 corturi seara, seara ce s-a incheiat cu un apus Superb!


De la Vf. Omu am coborat, cu ceva noroc, pe la 11, Eu, Catalin, Gabi, Bogdan si Luminita (o concurenta ce a ramas fara echipa) iar odata ajunsi in tabara de baza, observam multa veselie, bere, chitara, foc si, surprinzator, lume care canta. Am vrut sa stau sa ascult si eu muzichia insa pur si simplu n-am reusit, somnul m-a batut iarasi.

Dimineata ne-am trezit pentru premiere iar, din pacate, eu am fost delegat la laptop sa dau play de...9 ori la we are the champions but hey...glad to help!

Spre jumatatea zilei a venit si furtuna, noroc ca ne-a prins pe drum, in masina - cod galben in Bucegi. Acasa am ajuns cu bunavointa lui Manu si a lui Ionut intr-o Toyota Yaris D4D-Diesel ;)) supermasinuta, saru'mana nea Emi!

duminică, 18 iulie 2010

Marathon 7500

Foarte frumos!
Asa vreau sa inceapa postarea despre maratonul ce azi s-a incheiat.
Aceasta poveste a inceput cu ceva vreme in urma insa pentru mine era un vis, o himera, un superlativ a ceea ce inseamna capacitatile unui om.
Sa lamurim de pe acum: nu am participat la Marathon7500 si nici nu as fi in stare sa o fac.
Mi-a facut, insa, extrem de multa placere sa ajut, cat de mult am putut, la organizare.

L-am informat pe Catalinux si iata ce a iesit:
Miercuri dimineata, ne intalnim in parcare la Kaufland sa imi cumpar cate ceva de-ale guri, ies din magazin si observ ca am extrem de multe dulciuri si singura parte de carne existenta in rucsac erau 3 cutii de pate de ficat...mandy picant.
Cu rucsacul extrem de greu si cortul in mana ne indreptam spre locul de luat ocazia spre ... oriunde, de preferat Moroieni. Nu trec 5 minute si ne iau niste tipi dubiosi intr-un C5 (vechi din pacate) care ne duc la Fieni. De acolo lipa-lipa pana la iesirea din oras, stam 10 minute si ne iau alti 2 tipi dubiosi...de data aceasta erau dubiosi deoarece conduceau un Pajero si au dat cu spatele 100m ca sa ne ia - a trebuit multa convingere din partea copilotului pentru a ne lua - asa am ajuns si pe bancheta din piele a unor bogatasi...targovisteni.
Dropped off in Moroieni, 2 km pe drumul spre tabere, ne reglam rucsacii si o dam la deal. Greu, foarte greu drumul, rucsacul cauza dureri foarte mari si de aceea ne-am oprit de nenumarate ori pe drum. Pe acest drum n-am avut noroc mai deloc de ocazie desi ne-am fi intalnit cu Ileana daca ajungeam mai tarziu...ea a ajuns la Vanatorul la 25 de minute dupa ce am ajuns noi :-<.
Drumul spre Scropoasa, in ciuda rucsacului torturator, a parut mai scurta ca oricand- alta dovada a faptului ca timpul trece din ce in ce mai repede :)
Ajunsi la Zanoaga, Catalinux face o baie iar eu caut lume sa sun sa mai intreb cum o mai duc, da, stiu, am innebunit. Dupa baie iesim la drum si cautam ocazie...Continuarea dupa ce vin de afara: Cris si Teo joaca table cu Mallorca, ma duc sa ma alatur!

Biserica Romana