duminică, 27 mai 2018

Aveau Robin and the Backstabbers o melodie...



Cand mergeam prin Patagonia singur cuc ascultam Alt+J si The Jezabels, astfel ca acum de fiecare data cand ascult una din cele doua formatii vad clar lacul in care se oglindea perfect muntele din față.
Acum sunt in autobuz, mergand din Malaga spre Ubrique si de vreo ora tot am in dreapta niate pereti calcarosi foarte fragmentați, foarte cățărabili. Ascult Robin and the Backstabbers, albumul Bacovia Overdrive si-mi aduc aminte de o conversatie pe care o aveam pe Sitei - un bar din Brasov in care ne petreceam nopțile dupa ședințele CPNT - legată de niste versuri de-ale lor, pe care nu le intelegea nimeni in afara de mine, iar eu, inginer aspirant la acea vreme, nu stiam cum sa explic ce inteleg.
"...si nu-i important dac-ai pierdut sau castigat, e important ca n-ai participat..."
Acum pot s-o explic printr-o sintagmă care mi-a facut studentia si vreo doi ani de dupa absolut fabuloasă și absolut fabulosi: the fear of missing out.

marți, 15 mai 2018

Advanced planning and stuff

So we're at the time where we do so many things in a year that people 50 years ago did in 10 years. My guess it's that tractors are bigger, more processes are more automated and more and more people are free to do stuff. And loads of more stuff to do, also. And there's way more factors to take into consideration for this, but I'm not discussing about it now.
What I want to think about is planning. And making plans that spread anywhere from 1 hour to one entire year, maybe more for some people. Not for me. It seems that all my plans go as far as one year, but I'm not going to talk about this either.
It just came to me that whenever we were planning on marathons and projects in general, we left quite a lot of things for the last week - it was the small things that no one could have thought to integrate into their role so that they were left for whoever felt them or whoever was feeling responsible or, ultimately, the project manager. Or, why not, eternity :)
And I came to think about it because I looked at my google calendar and see that I already know who I'm going to spend the next 4 months with, even though I'm going to travel to 5 or more countries in the meanwhile. Of course, other people will appear, but the important thing is that I won't be able to prioritize anyone new because of my freaking schedule (which is awesome, by the way).
And I thus wonder if there will be a time when people will plan so much ahead that they just give up planning and start living a spontaneous life? And I'm talking about the majority of people, not just a few.
It's just like with Facebook - it seems to be the greatest social tool that anyone could have ever imagined - but still, it pushes people away from each other. We dreamed so much and so long for having it and now that we do have it, we just want to give up using it.
Of course, there's people who didn't even start planning or who will never start, but I really wonder when will the time to give up planning come. I just imagine that as being the next hippie era and I hope I'll live to see it.
Thank you.

marți, 8 mai 2018

Plec

Prima intrebare pe care mi-o pun cei care ma cunosc este: unde.
A doua intrebare este mai mereu cat timp sau pana cand?
Există o a treia intrebare pe care in mod categoric nu o adreseaza nimeni, pentru ca toată lumea presupune ca in altă parte e mai bine, ca lumea e frumoasă si trebuie vizitată.
Ca sa trecem pe subiect, plec in Cehia pentru un training finanțat de UE prin programul Erasmus+, ca team member voluntar, intre 9 si 22 mai.
Apoi merg intr-un youth exchange, finantat de UE prin programul Erasmus+, ca participant sub 30 de ani (adică încă tânăr, da?!), in Ubrique, Spania, de pe 27 mai pana pe 3 iunie, dar nu inainte de a petrece 2-3 zile in Malaga. Si una după!
Apoi ma-ntorc pe 4, umblu teleleu pana pe 10, cand plec in Ungaria la un Training Course finantat de UE prin programul Erasmus+, TC despre cum sa fii un trainer (tastatura imi sugera, in loc de trainer, milionar).
Bun, acum ca am lamurit cele doua intrebari, trecem la intrebarea mai importanta: de ce?
Iar aici raspunsul e atat de complex ca o sa pornesc laptopul sa scriu.
Gata. l-am pornit.
Locuiesc in Brasov, care fara "probabil", este cel mai fain oras din tara asta - am scris deja un articol cu acest "de ce?". Fiind cel mai fain oras, care ar fi motivele pentru care as pleca din el, fie ca vorbim de-o zi sau de 10 sau de 30.
Primul ar fi pentru ca pot, pentru ca lesa mea temporala este foarte lunga si ma lasa sa plec cat timp imi doresc si, evident, oricat de departe, vorbind de distante pamantene. Se pare ca mi-am construit viata-n asa fel incat sa imi permita aceasta libertate - da, libertate, cuvantul ala pe care ni-l aducem aminte doar cand nu mai avem parte de el (ea).
Vad tot felul de oameni pasionati de calatorie - unii de locuri, altii de culturi, altii de combinatia dintre ele, unii de orase, unii de natura, altii de oameni - si-mi zic tot mai des ca eu ma plimb pentru a intalni oameni noi. Culmea e ca nu pentru ca nu-mi plac astia vechi, ci pentru ca cu oameni noi imi pot permite sa fiu cine vreau eu sa fiu, sa explorez alte extreme, chiar daca, fara exceptie, ma prezint exact ca cine sunt, complet sincer.
Plec, de asemenea, pentru ca-i fucking gratis frate!
Gratis. Sa mergi in toata Europa, sa cunosti oameni (europeni) din toate tarile posibile in continentul asta, cu cazare si masa asigurata, transport decontat, cu traineri pe care ajungi sa-i adori sau sa-i urasti, dupa caz, dar de la care ai o gramada de invatat, intr-un program intens de invatare despre diverse subiecte de interes pentru oricine ca si cetatean european, dupa care urmeaza programul intens de socializare, dupa care urmeaza aplicarea lucrurilor invatate.
gratis! UE vrea ca noi sa ne simtim egali, chiar daca diferiti si uniti, chiar daca suntem departati. Adica fix opusul lui Brexit si fix opusul lui "Romanii este buricul pamantului". Mai mult decat atat, vrea sa ne faca sa intelegem ca musulmanii nu-s dracu' pe pamant, nici inamicul si nici teroristul de serviciu, ci ca-s oameni, ca noi, poate religiosi, poate nu, poate nevoiasi, poate nu. Si multe alte lucruri care sunt complet departe de noi, romanii, care avem ca toata lumea, foarte multe lucruri (probleme) in gradina proprie si suntem prea ocupati cu ele ca sa mai vedem dincolo de acele ziduri numite granite.
Plec sa ma dau mare. Aici nu exagerez. Sa ma dau mare cu cat de frumos e in Romania (si de fapt, in Transilvania), cat de ieftina e berea si cat de frumos e anturajul meu, organizatia din care vin si mai ales orasul din care vin: Brasov. (inca!). Stiu ca mandria e cel mai grav pacat, iertati-ma ortodocsilor, dar nu pot sa nu fiu mandru de lucrurile astea, cat timp am pus si eu umarul, catusi de putin la ele. (mai ales la a fi client fidel pentru berile ieftine!)
Plec pentru ca cunosc romanii si din 3 minute de interactiune i-am imbracat in 17 prejudecati din care le este foarte greu sa iasa. Deja fac asta si cu strainii, dar imi ia mai mult de 3 minute, ceea ce e minunat. Aici, ortodocsilor, daca aveti posibilitatea sa influentati cumva ce va scrie in viitoarea Noua Scriptura, scrieti ca nu sunt foarte bune prejudecatile - daca nu scrie deja (ca poate n-o cunosc, totusi asa de bine :) ).
Dar cel mai important lucru pentru care plec este faptul ca am unde ma intoarce. Si-mi ofer o pauza de la viata minunata pe care ai mei prieteni mi-o ofera si pentru care nu le multumesc niciodata indeajuns. (imi pare rau bă!) Si va multumesc ca ma primiti inapoi, oricat de mult as fi plecat. Sper sa nu mi se simta lipsa though!
E extrem de mult de scris despre lucrurile si oamenii la care ma intorc si ar cam trebui sa ma impac cu gandul ca n-o sa apuc sa va prezint si voua astea, asa cum mi-am planuit.

Si da, sunt si gagici faine in aceste proiecte in care merg eu...
Dar si aici sunt: http://ciurik.blogspot.ro/2018/05/adormisem.html

luni, 7 mai 2018

Adormisem

La propriu, adica seara, dupa 80km de pedalat, dușat, vizionat o cursa de Formula 1 si adormit in timpul ei. Cand, dintr-o data, urlă comentatorii: nuuuu!!!
Evident, m-am trezit. Dar m-am trezit ca dintr-un cosmar, cu palpitatii, intrebandu-ma daca ceea ce se misca e sangele in vene sau e cutremur si se clatina blocul. Dupa primele astfel de intrebari, m-am obisnuit si ma calmez stiind ca e inima mea si corpul meu care prinde avant (tensiune crescatoare, odata cu pulsul).
Si m-am trezit, practic, un om mai bun, cu chef de scris, asa ca am luat cel de-al doilea laptop, insa nu inainte de a-mi instala pe telefon TeamViewer, sa pun o melodie pe calculatorul conectat la monitor care tocmai a terminat de redat cursa de Formula 1 din Baku, Azerbaijan - frumoasă cursa, by the way.
Si de ce un om mai bun? Pai pentru ca am chef de scris, pentru ca am pus alarma sa ma trezesc maine la 7, desi sunt frant dupa cele 4 zile de biciclit, dar in special pentru ca merg maine la Baicoi sa-i curat tatalui meu casa si curtea de toate lucrurile inutile, devenite deja gunoaie. M-am trezit optimist, ceea ce e foarte bine dat fiind pesimismul meu (desi nu-i chiar pesimism, cat e o lipsa acuta de chef) din ultimele 3 zile.
- Dar ce-i cu cei 80 de km de pedalat de astazi?
- Buna intrebare, multumesc!
Pentru ca singur nu fac nimic, m-a motivat Thea sa propun o tura iar un gand genial m-a trimis sa-l intreb pe Braneanu' daca stie vreun loc unde se poate face baie langa Fagaras, sa ne dam cu bicicletele. Dupa ce mi-a indicat unul, am facut instant legatura cu legendarul Tur al Țării Berii Făgărașului.
- Ce-i aia?
- Buna intrebare, multumesc!
Turul Berii Țării Făgărașului este tot o inventie CPNTistă, in strânsă legătura cu Braneanu', dar mai ales cu prima si singura editie de In Transylvania, un festival la care am participat si eu la un moment dat.
De acel festival ma leaga cateva amintiri faine:
1. Ruxi castigase bilete la festival, insa in lipsa de viziune cum ca am vrea sa participam la el, a donat biletul, pana la urmă am decis sa mergem, iar eu eram chitit sa imi cumpar bilete, fiind singurul din prietenii mei (nu putini) care ar intra acolo cu un bilet cumpărat. Nici nu costa foarte mult, anyway. In fine, in drumul spre festival, in masina noastră, Violeta, mi-am luat prima amenda de viteza, platita pe loc politistului, folosind banii de bilet. Maxim de frustrant.
2. M-au ajutat prietenii mei sa intru cumva, schimband bratari, intrand pe sub gard si fel de fel de alte metode inedite, in asa fel incat ieseam si intram fara sa platim intrare (studentie, ce sa-i faci - de fapt working on shit salary)
3. In timpul zilei nu prea era mult de facut sau vazut, asa ca ieseam din perimetru pentru a ne plimba cu bicicletele in jurul zonei (festivalul era pe partia de la Drăguș). Oprindu-ne in fiecare sat sa bem cate-o bere, acest obicei si-a capatat rapid denumirea de Turul Berii Țării Făgărașului, sau Turul Țării Berii Făgărașului, ambele variante fiind corecte si promovate ca atare.
Foarte fain era ca ajungeam la festival seara numai bine, prajiti (padon, pregatiti) pentru inca o seara de petrecere copioasă.
Asadar, iată ca am venit cu ideea si ma bucur ca am avut onoarea sa organizez, prima editie oficiala a acestui eveniment. Un hibrid, desigur, dar o incercare bună si o ocazie excelentă de a umple cele patru zile oferite de weekendul prelungit de 1 mai.
Entuziasmul a provocat o adevarata parada de documentare si comunicare urmata de o liniste completa din partea mea si o inevitabila agitatie din partea fetelor neobisnuite cu stilul meu "lasa ba ca merge-asa" de a organiza lucrurile. Planul in capul meu era sa mergem cu trenul pana-n Fagaras si de-acolo sa mergem pe langa Olt pana ajungeam la lacul stabilit de comun acord cu Vlad cum ca ar fi locul potrivit pentru noi, sa facem o tura scurta prin satele la sud de Olt, savurand o bere in fiecare, urmate de o intoarcere si somnire, pregatire pentru a doua zi, lunga, pe colinele Transilvaniei, adica in Podisul Hartibaciului - a doua cea mai mare arie protejata din Romania.
La fel ca Racosul, acele locuri mi se par absolut fantastice, cu satele lor parca uitate de lume, cu drumurile prafuite si presarate pe alocuri cu copii saraci pe biciclete care abia merg, cu caldura lor toropitoare si magazinele cu bere ieftina, carciumi populate de betivii satului toata ziua - racorindu-se si ei cu berea cu 2.5 lei la bar.

Astfel ca, trenul de ora 7, 11 oameni cu 11 biciclete intr-o sageata albastra pentru care am primit doar 4 bilete de bicicleta, ne lasam bagajele grele la Maria-n masina, Maria care venea cu alte doua fete frumoase, care urmau sa steie in tabara de corturi sa se relaxeze in timp ce noi strabatem satele si berile.
Iesim noi din gara si, trecand prin dreptul barului din fata garii facem misto-uri cum ca "hai sa intram". Misto-uri serioase - adica nu se gandea nimeni ca am putea bea o bere la ora 8:50. Asta pana cand fix in fata barului i se rupe lantul lui Ghighimoc. Noroc ca aveam presa de lant cumparata cu o zi inainte. Dar asta ne-a asigurat de cate-o bere la ora 9 dimineata. Epic inceput de tura!
Si daca nu sunteti de acord ca e epic, wait. Am reparat lantul insa i-am zis ca nu s-a prins foarte bine o za si ca s-ar putea sa se mai rupa odata, moment in care voi elimina zaua buclucasa. Zis si facut: 800 de metri mai tarziu, a doua bere a zilei.
In doua ore ajungem si noi in locul desemnat pe Google Maps ca fiind ideal, https://www.strava.com/activities/1539725767

  observam faptul ca-i aproape de o constructie de lemn in care se tunde iarba foarte zgomotos si care are si muzica tare si langa care riscam sa fim supusi unui tratament incorect cu manele in urmatoarele 4 zile, fapt pentru care decidem sa cautam alt loc de campare. Maps ne zice cum ca e mai avale o padure unde ar incapea corturile si hamacele noastre si unde am avea parte de linistea mult dorită.
Gasit, mutat, carat bagajele doua sute de metri pana la apa in care n-am intrat mai deloc in cele patru zile, pus corturile sub salciile care au plans neincetat pe noi, iar dupa 2-3 ore de "plecăm in 5 minute" am reusit sa ne urnim spre primul sat pe la ora 13:30. Dridif, primul sat, prima bere, a intrat de minune. Dridif, primul sat, prima bere, prima ratacire. In drumul nostru spre urmatoarea bere am pierdut calea si am ajuns intr-un camp arat, pe care l-am arat si noi suplimentar cu bicicletele. 11 oameni, unuia i s-a rupt șaua, iar noi toti am gasit baloti de fan pe care am incercat sa-i facem obstacole de trial (fara succes), obiecte de pe care sa sarim pentru a ateriza (tot fara succes), dar pe care i-am apreciat pentru ca au rupt din monotonia, sau mai bine zis agonia pedalatului pe teren arat.
Am ajuns in cele din urma in satul urmator, Luța, doar pentru a afla ca acest sat nu beneficiaza de mult doritul bar, magazin sau mult dorita crâșmă, astfel ca am parcurs tot câmpul degeaba. Da' nu-i problema - mai sunt sate. Urmatorul pe lista: Ludișor. Alt sat alta bere - or so we thought. Ăsta avea și bar si magazin, insa erau inchise, urmand a deschide la 5, adică peste 40 de minute. Si-apai urmatorul sat era aproape. Voivodeni it is then. Aici am gasit si bere si inghetată si ne-am pus pe marginea drumului, in sant, langa betivul satului care ne-a deschis berile cu un briceag. Acolo-am stat mult, poate si pentru ca am decis sa cumpar slana (gușă fiartă) si mustar... intinzandu-ne pana la urma la o adevărată masă câmpenească in mijlocul satului.
De-aici nu ne-a ramas decat sa continuam spre Voila si sa ne oprim la ABC Market Maria sa ne umplem rucsacii cu merinde pentru seară, să ne bem berea cuvenită si apoi s-o luam din loc spre Cincșor, ultimul sat al zilei - si cel mai apropiat de locul nostru de campare - aproximativ.
In Cincșor n-am mers la crâșmă, ci ne-am oprit pe iarbă-n fața magazinului sătesc, langa biserica fortificată. Având doi vorbitori de germană printre noi, i-a luat la vorbă un alt neamt, stabilit acolo, care i-a convins să faca un tur de biserica cu el.
Am decis sa merg si eu in acest tur, poate pentru ca neamtul zambea mai mult decat un neamt obisnuit, dar poate si pentru ca am crezut ca o sa fie gratis :)
In turul bisericii ne explica intr-un mod foarte frumos, intr-o engleza frumoasa, istoria Transilvaniei si a sasilor din Transilvania. N-o s-o zic aici, ci va indemn sa vizitati - costa doar 5 lei.
Ce-as vrea sa scriu aici, insa, este legat de modul de organizare din acele vremuri - vorbim de secolele XII pana in XVIII, cand nu aveau primarie, nu aveau guvern sau alte forme de organizare pe care sa le injure zilnic pentru lipsa de implicare, ci aveau responsabilitate. Fiecare-si facea bucatica lui, plus bucatica comuna a comunitatii, adica daca-si facea vecinu' casa, il ajuta, daca era mult de cules mergeau la cules, iar cand era vorba de organizare, evident, se intalneau in fiecare duminica la biserica, iar dupa slujba incepea organizarea efectiva a satului, cu liderii de grupuri.
Acum mai sunt 15 sasi in sat, din care 10 merg la biserica duminica, iar cel mai tanar este acest neamt de 60+ ani, care pare ca are grija de acea biserica fortificata, de casa parohiala, de fosta scoala sateasca si de inca o casa in care locuieste. Coincidenta sau nu, acelea sunt cele mai ingrijite constructii din sat.
Dupa biserica, am mers la casa noastra, corturile asezate frumos pe malul Oltului de care ne-am ferit toate zilele. Acolo am inceput sa adunam lemnele foarte sarace caloric, sa le asezam intr-o gramada si sa pregatim mancarea ce urma sa sfaraie pe gratarul nu foarte sfaraitor. Pentru ca mancasem toata ziua si pentru ca ma simteam ciudat de obosit si pentru ca era o atmosfera destul de ploiasa in tabara, am decis sa sar peste cina, sarind in cort. M-am mai trezit pe la ora 3 noaptea ascultandu-i pe baieti cum cantau la chitara si la voce, dand vina pe dezacordarea bietei chitari. Rock on boys! Traseul zilei https://www.strava.com/activities/1539726351

Se pare ca voinicii nostri au mers la somn pe la ora 4.
Trezirea a fost la liber, insa sub amenintarea faptului ca vom pleca la 10, intrucat cam atunci ar ajunge noii veniti: Misha si Carmen.
Am reusit in cele din urma sa plecam la 12:40 in ceea ce era promis a fi tura lunga.
Ne-au iesit pana la urma 42 de km, vizitand satele Calbor, Boholt, Soars, Rodbav si Cincsor https://www.strava.com/activities/1539726386.


Fain a fost cand am mers spre primul sat, am ales un drum forestier de pe care Levi a iesit la un moment dat pentru a ne filma de sus, iar restul plutonului, in loc sa mearga in continuare, au suit si ei dealul spre Levi.
Nu mai tin minte exact cate sate/beri am parcurs/baut, dar tin minte ca intr-unul din sate am ocupat locul in sant si-am mancat si baut acolo berile calde din magazinul proaspat deschis la ora 17, pentru doar 5 minute. La acel sat ne-am pus sa mai si reparam biciclete, fapt care a facut-o pe Thea sa creada/observe faptul ca "ii cam trage dreapta" ghidonul, iar intr-un exces de spirit ingineresc a decis sa-si testeze teoria luandu-si mainile de pe ghidon si punandu-le inapoi cam tarziu, acest test facand-o sa apese frana din greseala si sa inceapa sa țopăie intr-un mod foarte amuzant pe langa bicicleta, ca intr-un final sa cada in fund.
Aceasta a fost prima cazatura amuzanta a turei. Sigur am fi avut si altele daca n-ar fi plecat Thea in urmatoarea zi.
Asta a fost de asemenea prima zi soldata cu o pana de cauciuc, consemnata in dreptul lui Levi. Tot pe-acolo a facut si Alex pana, si mi-a zis ca nu mai are nevoie de camera, caci are destule acasa. Asa ca i-am luat camera sparta, am lipit-o si am asteptat sa mai faca o pana pentru a i-o inmana pe cea reparata pentru doar o bere.
In aceasta a doua seara am reusit si eu sa stau in picioare sau pe izopren si sa-i ascult pe baieti cum canta la chitara pentru fetele care le dormeau in poală, fete la care s-au adaugat si noile sosite - Vava si Caro. So romantic!
Maestrul Levi a organizat gratarul pe care a pus si micii adusi de noii sositi: Nicu, Pupaza, Chitanu, Braneanu, Catalina, Dora si Adi, Teo si Smara.
Si iata ca astfel ajungem in ziua 3, o gasca mai mare, cautand sa mergem pe ruta Cincsor - Gherdeal - Bruiu - Somartin - Noul Roman - Cincsor
https://www.strava.com/activities/1541693888.



Am urmat traseul marcat tocmai de participantul nostru, Braneanu', de care ne-am despartit cand am ajuns aproape de Rucar, despartire care s-a soldat cu inca o pana de cauciuc, la aproximativ 1km departare. #LeviAiPană. Eram destul de insetati, astfel ca ne-am desfacut berile pe care le caram din primul sat, Cincsor. Plecam mai departe spre Gherdeal si ghici ce: #LeviAiPană. Evident, am crezut ca nu a fost lipit petecul bine, dar nu. Avea doi alti spini in roata! #LeviAiPană. Aici deja isi facea planuri despre ce cauciucuri sa-si ia, era convins ca o sa isi cumpere Panaracer, la recomandarea lui Nicu, care tocmai ii repara cea de-a 4-a gaura in cauciuc. In timp ce-i asteptam pe ceilalti, care erau mai inceti pe coborare, am decis sa reparam penele lui in timp ce Alex zburda fericit pe bicicleta full suspension a lui Nicu. Reparat, gata, plecam. Stai! #AlexAiPana! Eram deja ultimii, ne aflam la marginea satului Gherdeal si i-am dat drumul lui Nicu sa plece spre sat sa-si viziteze amicul, ca reparam noi pana lui Alex.
Fiind foarte intarziati si foarte insetati, trecem rapid prin Gherdealul fara de magazin satesc sau crasma si ne grabim sa ajungem in Bruiu. Nu stiam daca Nicu a terminat vizita la amicul din Gherdeal dar am aflat curand ca o terminase, cand l-am gasit pe drumul spre Bruiu si i-am zis #NicuAiPana - la ambele roti echipate cu Panaracer :) Si desi le-a lipit, a ajuns in Bruiu cu ambele cauciucuri moi, ca sa afle ca magazinul se deschide abia peste 20 de minute, adica la ora 16.
Stam, asteptam, n-a deschis. Panicați, incepem sa misunam prin sat, sa-ntrebam localnicii care magazin cand deschide. Ne-au linistit zicandu-ne ca deschid la 17 sau 17:30.
Si noi ne-am linistit plecand spre urmatorul sat, Șomartin. Aici am nimerit fix la ora deschiderii, cand berea din frigider era la fel de calda ca asfaltul la soare, vara. Chiar si-asa, am ras o bere racita cu inghetata si am ingerat-o cu pufuleti si pe cea de-a doua, racita in lada de inghetata.
Nicu era deja cu masina, nereparandu-si pana si fiind preluat de Andreea, soția lui.
Aceasta e masina care m-a tras pe mine toata urcarea spre Noul Roman, reusind probabil un record pe Strava pe acea urcare - noroc ca n-aveam Strava pornita.
De-acolo, din Noul Roman, sat pe care nu l-am vizitat, am mers direct spre Cincsor. Planul era sa mergem pe malul sudic, indiguit, al Oltului. Si asta am si facut, cu toate ocolisurile aferente afluentilor canalului paralel cu Oltul, la un moment dat, raman eu cu Levi si cu Dani sa facem ceva, nu mai tin minte ce, insa le zicem celorlalti sa mearga inainte, ghidati de Misha. Apoi plecam si noi si ghici ce, trecem pe-un pod peste Olt, fapt care sigur nu trebuia facut. Si-l vad pe Dani cu pedaleaza incercand sa bata ceva recorduri mondiale pe distante scurte si-mi dau seama ca... nu ne mai aude si ca trebuie mers dupa el. S-a dus Levi. A pedalat super tare si a reusit sa urle suficient de tare incat sa-l auda Dani si sa se intoarca amandoi pentru a merge pe drumul corect, la sud de Olt. Si continuam si la un moment dat, cand mergeam in paralel cu Dani pe un drum forestier, ma atinge Levi pe mana dreapta, miscandu-mi putin ghidonul in stanga. M-am redresat, insa el avand viteza mai mare a fost dezechilibrat, fortat spre un countersteering direct in... Dani. #LeviAiBuba!
De-acolo nu i-am mai gasit pe ceilalti, nici drumul corect, astfel ca am ales sa mergem pe asfalt paaana in Cincsor. Si intr-un ritm infernal tinut de Levi, asta am facut si am ajuns in Cincsor fix la 3 minute in urma grupului mare. Apusese soarele, berea nu mai intra la fel de bine.
Am mers la corturi si ne-am apucat de mancat chips-uri si pufuleti, plus diversele lucruri ramase din celelalte zile.
Ziua urmatoare era incertitudine pura: stiam ca exista trenuri cu care ne puteam intoarce si stiam ca putem merge pe biciclete pana acasa. Nu stiam ce vom alege.
Patru insi am pedalat pana acasa
Doi insi s-au intors cu masina si bagajele
Si alti 4 cu trenul din Fagaras.
Intoarcerea am facut-o pe traseul Dridif - Fagaras - Sercaia (bere) - Sinca Veche (bere) - Sinca Noua (bere) - Paltin - Holbav (energizant) - Cristian - Brasov
https://www.strava.com/activities/1543575255







































































Biserica Romana