sâmbătă, 13 octombrie 2018

Despre astazi

In sens extins, despre astazi este de fapt despre ultimele 2-3 saptamani.
Azi e doar culminarea unei munci care m-a stresat un pic prea mult, dar care mi-a placut la nebunie
Despre astazi este, de fapt, poate, probabil, despre cum mi-am gasit vocatia sau despre cum m-a gasit ea pe mine.
E despre faptul ca m-am mai descifrat putin si am inteles ca toate lucrurile pe care le stiu chiar pot fi bune la ceva, luate impreună, nu separat.
Azi m-am intors pe motorul lui Levi (multumesc!) de la Sacele, unde am tinut un teambuilding simplu, de tip treasure hunt. Nu stiu daca a fost gasca tanara si vesela de vina (adica de merit), dar evenimentul a fost foarte, foarte fain.
Au avut de gasit preoti, mirese, statui, patrupede, creaturi cu mai multe picioare, adrese si alte lucruri care i-au purtat prin Sacele vreme de 2 ceasuri si jumatate si intins pe vreo 10km sau mai mult.
Aveau un spirit de competitie fain si atat de dezvoltat incat aproape ca alergau - ei fiind persoane care in mod normal nu o fac.
Eu am creat tema si detaliile, eu am facut sistemul de impartire a echipelor, eu am gandit sistemul de punctare, eu l-am implementat, eu am facut o prezentare de 20 de slide-uri in 10 minute si am terminat-o cu 3 secunde inainte sa incep sa o prezint, eu am prezentat, eu am arbitrat, eu am selectat pozele, eu le-am aratat filmuletele, eu i-am impacat si eu i-am facut sa rada. Ma rog, erau si ei predispusi, atmosfera a fost foarte faina.
Dar e mai sus, aici, o insiruire de lucruri mici si nu foarte valoroase, care, puse la un loc, creează o valoare foarte frumoasa, valoare pe care n-am crezut ca o voi putea folosi vreodata.
Iata ca s-a intamplat.
Si ca sa fie treaba treaba, la final, dupa toate clasamentele, am iesit in fata si am incercat sa le prezint cele mai amuzante evenimente din cele doua ore si jumatate.
Si aproape ca am facut stand-up comedy. Au ras calumea.
Dar stiti cand au ras cel mai tare?
Cand au vazut ca mi-a pus windows 10-le meu, in stanga, in bara de foldere accesate des, un folder numit EuroSexParties.17.08.27.Lucy.Heart.Filling.Eve...
Mnoh, stii cat au ras cand m-au intrebat care-i faza? :))
Vrei curaj de public speaking? Try this!
Si-apai toata viata mea am fost speriat de gandul ca ar putea afla lumea ca eu vizionez pornografie. Întotdeauna mi-am ascuns cat mai bine filmele. In ultimii ani nici macar n-am mai downloadat. Mi-am format reflex ca atunci când intru pe incognito sa scriu direct beeg.com, chiar daca nu asta vreau sa fac. Mi se întâmplă des sa tastez bee si sa ma opresc la g.
Iar filmul ala era acolo doar pentru ca ma chinui de o grămadă de vreme sa-l downloadez. Nici măcar nu funcționează, e la 97% si nu pot sa-l vad (credeți-mă, am încercat!)






Am plecat de acolo viu, senin, fericit, blindat de armura, pe motocicleta.

Dar de ce m-a stresat asta doua săptămâni? (trei, de fapt) Pentru ca ieri am avut un teambuilding cu 80 de persoane si 10 prieteni care m-au ajutat. Aici vorbim de mult mai multe valori omenesti pe care, luate împreună, n-am crezut sau n-am avut curajul sa cred ca mi-ar folosi vreodata.
Si a ieșit și ala foarte fain. A fost o zi calda și senina, petrecuta alaturi de prieteni, terminata cu cocktailuri si voie buna, asa cum ar fi fain sa fie fiecare zi din viata noastra, fiecare zi in care nu ploua :P
Stresul n-a făcut decât sa construiască aceste zile superbe.

Si simt nevoia sa mulțumesc tuturor celor care m-au sculptat sa ajung asa.
Mulțumesc!

vineri, 7 septembrie 2018

Mare, Delta, Bosnia si ce-o mai fi...

Povestea concediului de 30 de zile din Balcani incepe cu Tibi care m-a intrebat daca mi-ar placea un trip cu masina prin Balcani, decontat de un proiect Erasmus+.
Normal ca i-am raspuns "da", ca doar era februarie si urma sa merg in 4 alte proiecte.
Vreo doua luni mai tarziu a gasit nebunu' un proiect in care era cert ca vom fi acceptati.
Asa se face ca am avut o succesiune de evenimente fabuloasa: Teambuilding CPNT, Training StartUP Plus, Marathon 7500, Vama, Ezerec, Vama, Delta, Bosnia si, cum am numit-o eu, ce-o mai fi.
Urmează sa vedem ce-o mai fi fost :)
Teambuildingul m-a lasat cu un gust minunat, chiar daca am fost nevoit sa plec duminica devreme si sa-i las pe discipolii Vava si Alex sa se ocupe de organizar si strans. Mi-au tremurat turloaiele de emotii, dar am reusit sa ma detasez si sa am incredere ca rau n-are cum sa fie
In TB-ul asta am aplicat multe elemente despre care credeam ca n-o sa le vad in CPNT vreodata si, surpriza, au fost fantastic de faine.
Enumar: orientarea de dimineata sub amenintarea ploii, atingeri intre CPNTisti, contact vizual, scenarii de prim-ajutor in cadrul orientarii, strans de lemne, facut foc si facut mancare, transportarea berilor, nebautul berilor in timpul zilei, relfectie dupa ateliere, atingerea numerelor in cerc impreuna, cercul de dans treaz, iar duminica a fost cursul de prim-ajutor propriu zis si jocul despre facts and assumptions.
A, si sex.
Cu ce-am ramas de la trainingul de StartUp Plus e increderea ca am sanse mari sa primesc finantare, ca e fezabil proiectul, ca dintre cei doi traineri foarte diferiti mi-a placut de gagica mai degraba retinuta in a porni o afacere inainte de a avea toate cifrele care sa-i dea bine, in dauna antreprenorului curajos care vinde inainte sa aibe produsul. Am retinut faptul ca sunt doua modalitati diferite, nu una buna si-una rea.
De la 7500 am ramas cu noaptea petrecuta cu brio la carma concursului, cu toate ca am fost complet absent (pentru prima data de cand sunt in CPNT) in saptamana concursului. Am intampinat castigatorii la microfon, apoi am dat startul turei scurte, dupa care am dormit. Dupa trezire, am continuat la microfon, cu Misha, supravegheati indeaproape de Andreea gravida, realizand ca imi place la nebunie, aducandu-mi aminte de cat de bine m-am simtit in acest rol si la Fagaras.
Si toata ziua am dat la microfon, pana mi-a cazut vocea. Dar, oricum, s-a terminat concursul atunci.
Am ramas de-asemenea cu o parere foarte faina despre eveniment, despre cat de fain erau aranjate masinile si despre, din nou, cat de faini sunt voluntarii.
Mai pe seara fie am obosit, fie m-a enervat Ruxandra, dar m-am enervat pe Levi, care a ramas ca eroul sus la Omu cu bagaje si alte cele si a facut petrecerea sa nu mai fie petrecere. Oricum, m-am dus la somn.
A fost a 10-a editie de 7500. Prima la care aleg sa nu stau la foc.
Pentru ca poti face orice, dar nu poti face totul. ;)
Si-apoi m-am enervat, ca la mare mergeam doar eu cu Tibi si Silvia, iar Levi a zis ca ei merg dupa Albatros, ca sa poata incheia 7500. Iar el a plecat la Electric :| shit move dewd.
In fine, am mers la Bucuresti cu Rita, apoi toti 4 la mare. Am bagat cateva zile in vama, zile care au fost chiar foarte, foarte faine. Au venit si gagicile din Bulgaria, Ana si Tedi, chiar daca doar pentru o noapte, noaptea aia a fost pur si simplu magica, dansand ca un descreierat pana la rasarit. M-am intrebat sincer ce a pricinuit aceasta descreierare si nu am reusit sa-mi raspund - o fi fost prezenta fetelor cu care am impartasit momente foarte adanci in Cehia sau o fi fost sticla de vin sau muzica, oricum, a fost magic.
Apoi am mers in delta unde tot ce voi retine e ca iar am castigat si ca am jucat O GRAMADA de fotbal si mai vreau. Mi-a placut la nebunie sa joc fotbal, mi s-a parut ca am jucat fain si ca echipa si eu, personal. Am jucat pe ploaie, pe ud, am zburat, am cazut, am ras, a fost fabulos de fain. Am jucat si volei, dar acolo, cumva, am pierdut, desi chiar credeam ca o sa castigam fara drept de apel.
Apoi orientarea in stea, noaptea. Jizas! Ce noroaie - am plecat cu telefonul pe post de busola, am cazut in primii 5 metri si mi-am distrus fisa de control. Apoi mi-am mai distrus o fisa de control. Apoi am mers la un post care pur si simplu nu era acolo, oricum m-a batut Cornel Mic la curu gol. Fain, frumos. Am plecat beat, m-am intors energic.
Apoi am stat la focul de tabara pana pe la 4, cand am plecat spre Bucuresti.
A condus Silvia. Cica a adormit la volan. M-am trezit 2 secunde cat a strigat Tibi la ea.
Apoi m-am trezit prin Tulcea.
Otopeni, somn.
A. Mi-au spart cantaretii telefonul pe-al carui display il sparsese Misha prin aprilie, la ski. M-am enervat pe autorul necunoscut si le-am cerut tuturor bani pe el.
Pe drumul inspre Bosnia mi-am cumparat un alt telefon, aceiasi marca, modelul urmator, dar practic acelasi telefon.
In Bosnia l-am spart in a 3-a zi de folosire.
Aveam cumva sperante mari de la proiectul din Bosnia, intrucat era despre antreprenoriat - noua mea directie. Si desi le-am spus oamenilor despre proiectul meu, n-am simtit ca m-ar fi ajutat in vreun fel. Ba, chiar, dimpotriva. N-am inaintat mai deloc.
Am socializat, insa, cu frumoasa cehoaica, Alice, cu cracii de 2 metri care nu poate concepe un partener mai scund, cu mega fainul indian pe care l-am poreclit Raj Koothrapali si pe care-l cheama Ajinkya si a venit din partea Suediei, cu italienii Matteo si Emir, cu cehul Jan - pe care l-am admirat foarte mult in ciuda faptului ca nu l-am descifrat mai deloc. Emma din Italia m-a socat ca stie "canta cucul bata-l vina" si m-a fericit prin faptul ca se muta in Palermo, fapt care a dus la lungi conversatii despre cat de faina este Sicilia. Reinis, letonul, este practic fix un CPNTist fara munti, care tocmai terminase un Rogaining de 24 de ore si care cand s-a terminat proiectu s-a dus pe jos la aeroport - la 100 de km distanta. :) crazy beautiful fucker.
M-a mai impresionat si Kasper, danezul care se transforma din soldat in pedagog si care are un tatuaj mega realist. M-a batut rau de tot Ilias la sah, l-am batut pe trainerul estonian care nu prea mai stie ce e Estonia - de cat a umblat, m-au dezamagit albanezii care, pe cat de mare aveau sufletul, nu puteau sa iasa din prejudecatile mele, la fel ca fetele localnice, din Bosnia. Polonezii au venit pusi pe baut. Si-au baut mult si, parca, fara rost, la fel si Alice, care era perpetuum acolo unde era mai mult alcool si mai putin somn. Si-au mai fost lituaniencele, care erau mega faine, dansatoare de salsa si alte dansuri de genul. Iustina si Guste, 2 fete de nedespartit, cu care am povestit extrem de mult.
Mi-a placut de-acolo jocul cu constructia de parasute in vederea aterizarii unui ou in siguranta de la etajul 4, joc la care mi-am dus echipa catre succes. Dar la a carui reflectie am fost mega frustrat de lipsa de interes a coechipierelor, bosniecele, in acel caz.
Si s-a terminat si proiectul asta, proiect despre care am spus ca ar fi ultimul.
Urma sa ne continuam aventura...undeva. Nu stim unde, stiam doar ca mergem inspre Muntenegru.
Cum ne-au speriat la granita cand am intrat in Bosnia, stiam ca avem 2 zile la dispozitie sa parasim tara fara sa avem probleme, asa ca am mers si-am vizitat cascada sugerata de Cornel si Irina. Superba cascada. Am platit intrarea, am intrat, am inotat, am sarit, am admirat poduri faine si-am iesit si plecat la somn
Jucariile noastre favorite

 Sarajevo arata bestial. O impletire de nou cu vechi, cu dealuri si munti de-o parte si de alta a văii, cu sticle si betoane, cu stil si culori. Mi-a placut la nebunie sa-l vad, sa-i vad gloantele din pereti, cladirile ciuruite care spun povestea locului mai bine decat orice.



 Râzi, hă? Stii ce fain a fost dupa ce mi-am dat masca jos?
De unde o aveam?
Pai de la pustanii astia turci, care au incredere maxima in Erdogan fara sa-si dea seama ca vine dictatura islamică peste ei, iar cand isi vor da seama va fi prea tarziu. Dar m-au ascultat. Cu respect. Si eu i-am ascultat tot cu respect. Impresionanti. Ar fi fost si mai impresionanti daca n-ar fi fost cu totii minus unul fumatori.

 Provocarea cu parasutarea oului


 Provocarea cu transportul bilelor la mama naibii
 Random moment presenting stuff

 Poza cu maimutele la muzeu

 Cladiri ciuruite privite dintr-un hub modern cu fatada ruginie.
 Replica dupa masina in care a fost asasinat Franz Ferdinand, pe podul din fundal.
 Un pod supersmecher, fara vreo sustinere la baza
 Podul cu pricina razboiului mondial
 Si frumosul Sarajevo la amurg
 Say hello to my Czech, Indian and Latvian friends
 Big size chess

 I've been lucky to meet this guy - Ajinkya
 The lucky guy
 Asta merita o scurta poveste: oamenii au gasit un munte care seamana cu o piramida, l-au nivelat sa semene mai tare, au sapat niste galerii prin el, au gasit sau adus niste bolovani mari pe care-i marketizeaza ca fiind de ceramica de-acum 40000 de ani, facuti cu quartz inauntru, sa anuleze vibratiile negative ale apei care curge la 20 de metri dedesubt si acum iti cer 10 euro ca sa intrii sa vezi ce "descoperiri" au gasit ei.
Fantastic cat de multa lume pune botu'.

 Mostar si faimosul sau pod - cititi despre Mostar, are o istorie foarte interesanta, chiar si ce se intampla acum e interesant.

 Unul din curajosii care sareau de pe pod daca se strangeau 200 de euro pentru asta.

 Oh, da, au o statuie cu Bruce Lee.

 Si un turn bisericesc gigantic

Si astfel de cladiri
 Iar aici se termina proiectul si incepe aventura noastra.
In prima zi, pe-un munte. Habar nu am cum ii zicea. Dar avea fructe de padure. Si "ursi" care sa le manance.




Asta-i o piatra pe care o am acum pe birou si care, acum, nu mai pare asa interesanta.

Good advice-ul primit de la Irina si Cornel


 Frumosul pod pentru care a trebuit sa fac un mega research sa aflu cum naiba se construieste, avand o deschidere uriasa pentru un pod nesuspendat.
Am aflat - ca doar suntem ingineri. Si sa vedeti ce-am gasit apoi!


 Ea e Silvia cand zambeste

 Apoi am dat de podul asta!

E in Dubrovnik. Orasul ala FOARTE scump din Croatia. Unul din locurile care nu ma atrag pur si simplu din prisma preturilor. Ceea ce e normal, au crescut preturile tocmai pentru a respinge turisti ca mine.
Da-i fain. Totu-i o cetate cu ziduri inalte si tot arata ca poza de mai jos.
Imi imaginez ca daca iti inchiriezi un airbnb acolo, ai putea sa intrii putin in atmosfera de-acum ceva vreme.
Plus, cica ceva cu Game of Thrones se intampla pe aici.
In orice moment erau vreo suta de oameni care intrau in turul de 10Euro legat de GoT.
Ciudat (pentru mine)

O masa copioasa, cu vedere.



 Am parasit rapid Dubrovnikul, ca astia nu te lasa sa boschetaresti la ei in tara fara sa le dai 200 de euro pe amenda pe motiv ca nu-ti permiti tara lor. :)
Ma rog, orasul lor.
 Si aici era sa prind primul apus pe mare din viata mea. N-a fost sa fie.
But hey, am ajuns la mare! Tibi adoră marea. Silvia adora bronzul.


Si Silvia zambeste in poze.

Nici in locul asta n-a fost sa fie, desi era extraordinar de fain.

Iar acest flamingo roz se distra de minune.

Umbra chiar si la amiaza - de-aia am stat aici 3 zile, ca doar aveam o gramada de mancare.
Aici am scris vreo 14 pagini intr-o noapte si tot aici am terminat de citit The Time Machine, carte furnizata de George si ruinata de mine lasand-o pe salteaua uda de transpiratie. Frumoasa carte. Frumoasa introducere in literatura SF.

 Inginerii sunt disperati dupa faze de-astea! sa-ti aterizeze avionul deasupra - ce poate fi mai galagios?
E

 E
 Este! Primul apus in mare pe care-l vede Cezar vreodata.

 Eveniment valabil si pentru bicicleta mea.

Ghici scorpion ce a vazut Cezar pentru prima oara-n viata...

Iar asta-i o poza care nu putea scapa nepublicata - eu, citind Robinsonii Bucegilor in timp ce Tibi-i pregatea surpriza Silviei. Surpriza ce nu poate fi publicata


 Kotor, oare?
 E posibil, nu mai stiu.
L.E. am aflat. Budva.
 Inca o masa luxoasa consumata la restaurantul de lux al Kotorului - nu cred ca era Kotor, dar nu mai stiu ce era.
L.E. Era Budva.
 Caprele de la granita cu Albania - ca de ce nu?

Aici merita mentionat drumul.
Am mers din Muntenegru, topiti si obositi de caldura, undeva tot in Muntenegru, adica din Podgorica pana in Plav, sperand sa urcam pe Zla Kolata, pentru ca acolo parea un munte fain.
Bai baiatule, aveam de ales intre 160km prin Muntenegru sau 87.9 prin Albania, o tara pe care nu o mai vizitase niciunul din noi.
Pai ce crezi.
Si ce fain a fost!! Am dat de-un drum de cazi in cur de cum arata! Un fel de Transfagarasan, care duce de nicaieri pana nicaieri si care e proaspat asfaltat sau proaspat modernizat sau proaspat construit.
Recomand!

 

 Singura cladire cu mai mult de 2 etaje de pe traseul asta de 87km.

Asta este un complex de izbucuri in Prokletije. Sunt cateva lacuri care pur si simplu se alimenteaza din pamant si curg mai departe in alte lacuri si apoi intr-un rau.


 Oh doamne, am plecat in prima tura. O tura in care Silvia a decis sa mearga acasa. Asa de faina a fost tura si atitudinea noastra :))

 Cum trenul Silviei pleca a doua zi la 20, aveam timp sa bag o tura in dimineata urmatoare - si asa am facut. M-am trezit de dimineata si-am bagat un speed hiking pana pe Zla Kolata.
 Lasandu-i pe-astia mici in nori.

 Principala chestie faina la muntii astia cu varfuri de peste 2600 e faptul ca-s din calcar, ceea ce nu gasesti in Romania. Asa ca am avut de catarat o gramada pana acolo.
 Mare parte din muntii astia sunt in Albania, iar granitele sunt trase fara sa tina cont de relief. Adica mergand pe-o muchie te trezesti ca ai trecut dintr-o tara in alta, fraudulos. So be careful.

 Intr-un final, mi-am facut curaj sa vorbesc cu vreo doi turisti care coborau, destul de devreme de pe varf si care carau niste bolovani de vreo 5kg fiecare. Mi-au zis ca s-au trezit la 4 si-au plecat spre varf si ca varful de langa Zla Kolata e mai fain, cu vedere mai buna. Si i-am crezut si bine am facut. Am mers singur si am savurat asta din plin, uitandu-ma la cei zece oameni de pe varful de vis-a-vis care n-aveau loc sa-si faca o poza singuri, de parca erau pe Mont Blanc.
 And here I am.
 And there they were

 
 O stana prietenoasa care stie sa si comunice asta.

 Si o vale pe care daca urci prea mult intrii fraudulos in Albania :)

Oh, the irony

Iar asta este raspunsul pe care-l asteptam: cum se fac podurile alea din beton turnat la fata locului, cu deschidere foarte mare: pre si post tensionand betonul si construind simultan in fata si-n spate, pentru ca turnul sa nu-si piarda echilibrul. 

Si cum am ajuns noi in Podgorica iar, mergand spre mare... s-a oprit motorul.

 Am ramas fara apa, s-a spart iar furtunul care duce in radiatorul de incalzire la interior.
 Dar l-am reparat. Problema era ca inca curgea apa.
 Noroc ca am impins masina sa o scoatem din drum si am nimerit fix langa un service.
Era sambata. Au reparat baietii la masina, au inchis tot, au testat si ghici ce... tot curge. Era sparta piesa asta care intra in motor. 
Si ghici ce, au gasit una la dezmembrari - 20 de euro.
Si-au inlocuit-o.
Si-au lucrat 5 ore la masina.
Si ne-au cerut 50 de euro in total.
Le-am pupat picioarele si am plecat fericiti spre mare.

 Si am gasit acest fabulos bolovan. Intr-o mare de pietroaie unde nu-ti puteai pune salteaua sau prosopul... am gasit bolovanul asta. A fost magnific! Asta-i poza concediului!

 La un moment dat ne-am dat jos de pe bolovan, ca nu mai puteam de cald. Si-am ajuns la umbra acestor pini.
Eh, daca o sa auziti vreodata de CUB sau CUBe, sa stiti ca aici au fost finalizate detaliile financiare pentru inceperea afacerii. Nu aratau bine la momentul ala, adica nu-mi faceam deloc avere, dar avea sansa sa functioneze chestia.


De la bolovanul magic am plecat la o plaja celebra pentru pietrisul mai marunt pe care-l numesc ei plaja. Si care se inchide imediat dupa apus. Si n-ai voie sa pui cortul. Nici hamacul.
 
 Dar macar am putut vedea apusul asta superb.

 Ultimul apus in mare, de altfel.
Si-apoi am gasit si plaje nisipoase - si-am petrecut doua zile la ele mancand strict la restaurante de lux.
 Moving on: am trecut prin Albania.

 Am dat o tura prin Tirana
 Am vazut ce era de vazut,



 Le-am admirat singura cladire inalta, care si-asta-i in curs de construire.

 L-am admirat si pe doamne-doamne si biserica asta interesanta.

 Centrul, desigur. Platoul, cum s-ar zice la Targoviste.
 Monumentul prieteniei dintre Albania si Kuweit?
 Inscriptii inspirate
 Pokemoni
 Mihai viteji pe bolovani mari
 Banci frumoase
 Cladiri cu stil
 Si piramidaaa!
 Piramida pe care-ti puteai testa aderanta la papuci combinata cu curajul de a urca mai sus.
 Max climb.

 Astea erau niste prinzatoare ca de vapoare, pe un pod pe sub care nu treceau vapoare, dar care aratau al naibii de bine!
 Si-am plecat, incet, incet, din Albania. Trecand pe langa aceasta frumoasa cladire invadata de buburuze.

N-am o poza, dar ne-au vazut a iesirea din Albania cu 3 biciclete, 2 insi, masina plina cu haine aruncate peste tot - ne-au luat la control. Si, ca pe vremuri, am scos TOT din masina si am aratat ca n-avem droguri, omu' s-a asigurat pana si sub carpeta, a batut in praguri, s-a uitat in filtrul de aer. Era clar ca daca transportam, ne prindea.
 Si-am ajuns in acest superb loc, numit Ohrid.
La recomandarea Iskrai, o fatuca super draguta pe care am intalnit-o in Cehia la Care to Communicate si care are un apartament aici, apartament din care traieste impreuna cu mama-sa si sora-sa :) In Skopje.
A, da, am intrat in Macedonia.
 Ohrid, ladies and gentlemen.
 Ohrid!
 Noila Ohrid
 ...
 Iskra, ladies and gentlemen.
 Si prima mea vizita la un sediu YMCA

Cine vrea sa stie ce-am facut eu cu banii astia trebuie sa citeasca urmatorul articol:

 Inginerii auto au observat imediat o masina care nu se gaseste la noi: Zastava, adica Yugo, adica masina yugoslava fabricata pana prin anii 2000 in Macedonia.
 Cu astea n-am inteles ce era.
Ideea e ca am vizitat-o pe Iskra la ea acasa, in Bitola.
Bitola-i al doilea cel mai mare oras din Macedonia, dar nu va panicati, are 87000 de locuitori. Panicati-va pentru faptul ca orasul in care traiti (cu siguranta) nu se compara cu agitatia care-i miercuri seara in oraselul asta. Si faceti sa fie, ca-i frumos al naibii.
 Cu Iskra ne-am plimbat si am vorbit. Am mancat multi struguri si am dormit. Apoi, ea a trebuit sa plece, asa ca am plecat si noi la baza unui munte, Pelister, munte pe care a doua zi l-am dovedit. 2600m cu bicicletele, forestier cu pietre mari, integral. Am coborat de ne-au cazut mainile, doar ca sa aflam ca s-a oprit trackul strava la un moment dat pe coborare.
You know, odata pe an folosesc strava, si-atunci se opreste.


 Am vazut un Aro vechi local. - interesanta intalnire
 Si, OMG, cate afine. Un munte intreg. Jur. Si mari si dese!
 OMG what have I done?

 Si cum ma chinuiam eu sa urc forestierul asta despre care-mi ziceam ca e imposibil fara un 4x4 autentic, coboara nenea asta pe langa mine...

 Apoi coboara si concurenta de la afine.

 Dar e ok, ca am ajuns la antena din varf.

 De unde vedeam lacul asta mare. Si vedeam si Grecia, tara pe care eu inca n-am vizitat-o, dar de la care am prins semnal GSM, asa ca am putut vorbi cu Mama la telefon, dupa ceva vreme. Si-am stat pe net pana ni s-au incins telefoanele si inghetat mainile.
 Dar revenind, am revenit fix in acelasi loc in care nu aveai cum sa calci fara sa omori un milion de afine.


 Pentru prima oara-n viata mea, am cules afine intr-un recipient. Si-am avut trei zile apoi.



 Dupa care drumul ne-a dus in Skopje, capitala Macedoniei, un oras cu MULTE statui.
Prietene, MULTE!!!!


 Dar si poduri romane faine.

 Arcul de...?