luni, 6 mai 2019

Turul Oltului

Cele mai multe titluri de la mine de pe blog se numesc ”Despre azi” pentru că de obicei scriu ce s-a întâmplat în ziua respectivă. Ăsta nu se numește așa deoarece e publicat două zile mai târziu.


Azi e mai special.


Azi mi-a fost furat portofelul.


Contextul e o plimbare gândită de mine, pusă pe hârtie (facebook), implementată tot de mine, dar într-un regim mai puțin organizat, mai mult hei-rup/ad-hoc, dar totuși organizat în cadrul CPNT - Clubul pentru Protecția Naturii și Turism.
Se numește Turul Oltului pe caiac și pe bicicletă și n-are nevoie decât de explicații legate de logistică.
Plecând din Lunca Câlnicului cu caiacele și din Brașov cu bicicletele, turul presupune parcurgerea Oltului, de la confluenta Oltului cu Raul Negru, adică de unde devine mare până unde devine prea mare ca să mai fie fain. în fiecare zi îți alegi cu ce te propulsezi, cu padela sau cu pedala, ne vedem la mijlocul zilei/traseului să bem o bere și să mâncăm împreună, apoi ne vedem seara în alt loc, punem cortul, gătim și apoi, dacă mai putem, mâncăm.
Nu știu dacă sună dull sau nu, dar în cele 2 zile și jumătate de până acum, am padelat sau pedalat minim 40 de km, astfel încât am ajuns seara rupți și înfometați, plouați și înfrigurați, chinuindu-ne grav să ne mai și gătim. Adaugă mâncare și treci la somn.
Mă rog, practic, graba asta a fost dată în principal de faptul că tura planificată de 5 zile a fost scurtată la 4 din cauza unei zile ploioase și friguroase de 1 mai. Acum, 2 zile și jumătate mai târziu, am recuperat bine de tot distanța pierdută, dar am pierdut bine de tot spiritul găștii strânse la VREO forma de foc povestind ceva (orice!!)
Dar să revenim, povestea este despre cum mi s-a furat portofelul, nu despre Turul Oltului.
Glumeam, nu revenim, ci divagam.
V-ați întrebat vreodată de ce n-ați auzit de oameni care se duc cu caiacul pe Olt, în ciuda faptului că are o faună mega faină?
N-are săritori, e aproape de Brașov, cel mai turistic oraș al țării, navighezi 130 de km pe el și ești tot la 50 de km de Brașov, treci prin sate transilvănene, dar nu e totuși popular. Nu auzi despre închirieri caiace pentru mers pe Olt. Nu auzi nici măcar de faptul ca Oltul trece pe la mai puțin de 15 km de Biserica Neagra.
Nu auzi. Pentru ca e o hazna.
E o rusine.
E ceea ce e PSD pentru politica romanească. Sau pentru România.
E România săracă.
E România urata.
E, dacă vreți, Romania profunda.
Repet, are o fauna incredibila. Zeci de rațe, zeci de berze, zeci alte specii de păsări.
Sute de PET-uri de bere, sute de bucăți de polistiren, zeci de saci de rafie, multe bucăți de bureți, bidoane de ulei de motor, mingi de fotbal, copăi.
E un râu care are niște câmpii inundabile imense, păscute frumos. Nu frumos, superb! de sute de oi - arată ca niște zeci de terenuri de fotbal imaculate, fără tribune și fără spectatori. Arată superb.
Dar e plin de gunoaie. E lipsa de educație în cea mai spectaculoasă formă a ei. dacă vă simțiți vreodată curioși de cum arată un popor necivilizat și nu vă daţi seama în mall la Coresi, mergeți 10 km până la Olt. Nu vă mai gândiți la India și China. Uitați-vă în spatele curții. Mergeţi pe un pod, staţi un sfert de oră, număraţi zecile de PET-uri care vor trece pe sub voi și apoi aplaudaţi-vă. Aşa cum aplaudă unii când scoate Dragnea fiecare căcat de cuvânt (sau cuvânt de căcat). Ştiu că nu sunteţi voi cei care aplaudaţi la Dragnea, dar noi suntem ăia care izolăm săracii și sărăcia, care mergem în concedii ”în afară”, ca apoi să ne plângem că nu avem o țară ca afară, dar că e frumoasă pentru ca are gropițe. Și râdem. Și apoi ne dăm seama cât suntem de nenorocoși, că proști n-avem curaj să ne numim, că apoi n-am mai avea forță să ne și plângem de milă.
Oltul nu trece (norocul lui) prin satul Hetea. Vă încurajez să treceți voi. Pe jos, ca drumul nu e bun dacă plouă.
Mergeți să vedeți cum arată o comunitate care încă se luptă pentru supraviețuire zilnic, cum pereții lor pot avea orice culoare, cât timp culoarea e de culoarea cărămizii netencuite, cu textură de zidărie. Mergeți să vedeți ce înseamnă să nu îți pese unde dracu arunci gunoiul și apoi întrebați-vă de ce dracu nu-l colectăm selectiv acasă.
Mergeți și explorați. Asta trebuie să însemne turismul - explorare.
Dar stai bă Cezare, dar ce-am făcut eu?
Exact asta e întrebarea! Ce ai făcut de ai permis să se ascundă mizeria și sărăcia sub preș?
”Dar io mi-am plătit impozitele, am plătit toate taxele toată viața”.
Da, iar în cel mai bun caz ai făcut scandal că ți-a ieșit o groapă-n cale pe-un DN intre două mari orașe.
Ai verificat vreodată ce se întâmplă cu banii pe care-i dai la stat? Ai cerut vreodată să fie cât de cât vizibil, sau măcar controlabil?
”Dar eu nu am aruncat gunoaie!”
De ce nu?
”Așa am învățat, așa am fost educat”
Mhm, și simți că ți-e de-ajuns să fii TU educat, nu?
Simți, pentru ca nu te oprești niciodată pe malul Oltului să-l vezi. Nu mergi niciodată-n Hetea, pentru ca nu e nimic turistic de văzut.
Nu e nimic turistic în 6 frați fără educație și viitor, tu ești educat, vei fi oricum deasupra lor. Vei avea suficientă protecție în clădirea de sticlă în care vei lucra. Sau să-i zic globul de cristal?
Uite, de exemplu, el e Darius. E unul din cei 6 frați, mijlociu a zis el.





Și el încă are un pic de noroc - el nu e din Hetea. Are 13 ani. Nu mai merge la școală de la 9. Aleargă după turiștii pe biciclete, odată pe lună, când mai trec prin satul lui.
Altfel, nici el nu prea știe cu ce se ocupă. Maică-sa e prea ocupată să îi crească pe ăia mici.
L-am întrebat de ce nu merge la școală. A zis că nu-i place. L-am întrebat: dacă ți-aș da bani, ai merge la școală?
”-Da!”
Câți bani ai vrea, ca să mergi la școală?
”Nu știu.”
Păi zi acolo, o sumă.
”O sută de lei.”
O sută de lei pe cât timp?
”Nu știu”
O lună, două, cât?
”Pe două luni”
Pai bun, și ai învăța dacă ai primii banii?
... și conversația a continuat mai mult decât pot să-mi adun eu răbdarea să vă povestesc, înainte să vă zic cum mi-a fost furat portofelul. El e din Comăna de Jos. Un sat la asfalt, între Șercaia și Hoghiz. Asfalt bun de altfel. E refăcut de curând, că a fost cocoșat de mașinile care transportă ciment. Satul are inclusiv centru de informare turistică, are panouri maro care arată spre obiective turistice. Are post de Poliție cu două Loganuri în față.

Am plecat mai departe, spre satul următor, să ne întâlnim cu cealaltă jumate de grup, care era cu caiacul pe Olt. Deși știam că o viitură a luat podul pe sus anul trecut, am zis să mergem, poate au pus ceva temporar în loc. Câteva exprimări sătene ne-au dat de înțeles ca nu ar fi gata încă podul, dar curiozitatea ne-a împins către explorare - turism, din punctul meu de vedere.
L-am părăsit pe Darius și am pornit către pod. Podul Comăna - Crihalma, dacă nu v-ați prins. El a fost luat de apă în anul 2018 dacă nu mă înșel, în principiu din cauza PET-urilor adunate la baza lui când a venit viitura. Nu-i nimic, construim altul, orice, numai să nu se vadă gunoiul de sub preș, să nu pută haznaua.
Am ajuns acolo și, spre surprinderea noastră, într-o zi de sâmbătă a unui weekend prelungit, se lucra pe două planuri.
Se monta barajul de fier care permite turnarea betonului pe cursul firesc al râului și se fasona betonul pentru un pilon de pe uscat. Ingineri ce suntem (sau am fost), am rămas acolo vreme de 30 de minute, să vedem cum, folosind o macara și un imens vibrator hidraulic, se înfig grinzile alea speciale 8 metri în pământ - curiozitate maxim satisfăcută. Ne mai uităm puțin pe Maps și concluzionăm că nu ajungem în Crihalma azi, că îi convingem pe caiaciști să oprească pe malul ”nostru” de Olt și că mergem să le cumpărăm niște parizer și muștar, să li-l ducem la mal. Ne-am întors în Comăna, iar Darius, băiat isteț, ne aștepta ascuns după o mașină, sărindu-ne în față să ne sperie.
Nu ne-a speriat, dar a punctat la cuteness și l-am luat pe ghidon până în centrul satului, la magazin.
Când să zică să nu pun frână brusc, am apăsat-o și a coborât ca regele plin de adrenalină în fața magazinului - magie hidraulică pe care, probabil, n-o va înțelege niciodată dacă nu intervine cineva curând. Nu că ar fi nevoie, că nici ceilalți tineri colegi de călătorie de-ai mei nu cred că o înțeleg, dar asta doar pentru că s-au specializat pe altceva.
Am intrat în magazin și, cerând toate cele trei tipuri de parizer din galantar, am apucat să schimb doua-trei vorbe cu doamna care-l felia. Printre vorbele schimbate mai erau 2-3 replici adresate lui Darius, sa iasă din magazin, iar noua doua-trei replici în care ne zice să avem grijă ca a furat odată o camera foto de la alți turiști, tot așa, împrietenindu-se cu ei.
Am luat toate tipurile de parizer, două tipuri de slană, muștar, trei cepe mici și roșii (nu tomate, că-s 20 de lei kilul - cepe roșii!), pâine și o mare pungă de pufuleți cu aromă de pizza. 46 de lei o masă pentru 12 turiști flămânzi - scump, am considerat eu.
N-am cumpărat o plasă în care să le bag, că nu cumpăr niciodată, că mi se pare absurd, că am învățat să bag lucruri în rucsac, că m-am învățat să nu dau banii pe ele, pentru că atunci când am învățat asta, credeam că banii = resurse, pentru că acum am crescut și am învățat că banii înseamnă munca oamenilor, iar de resurse nu îi pasă nimănui - nu că de munca oamenilor le-ar păsa prea tare.
Dar da, n-am cumpărat o plasă, m-am uitat în jur după prietenii mei din tură, dar ei ieșiseră toți din magazin lingându-și înghețatele, inclusiv noul meu prieten Darius, care primise o înghețată de la unul din noi. M-au lăsat amanet să ascult cum reproșează una din vânzătoare unei cliente că are datorie mare la caiet și că dacă nu recuperează curând, nu o mai servește. Dar m-am descurcat, am pus toate cumpărăturile grămadă în brațe, am ieșit, le-am reproșat că m-au lăsat amanet, am înșirat toate cumpărăturile, am oftat că au fost scumpe și văzându-l pe Darius lângă ele, cumpărăturile noastre, am zis să ascult totuși de doamna vânzătoare și să verific dacă mai am portofelul. Ce să vezi, am transpirat instant.

Continuarea apare doar dacă citește cineva tot amarul ăsta de text scris de pe frumoasa noastră pajiște inundabilă din Veneția și strâng cumva 100 de lei să merg la Darius să văd cum poate fi reintrodus la școală.


vineri, 22 martie 2019

Mi-a povestit mama...

că atunci când a fost ea la Poiana Mărului a fost cu tatăl ei, cu căruța, plină de prune uscate și de țuică. Le-a dat pe cartofi, cartofi pe care i-a dus la vagon la Brașov, să-i ducă la Galați. Și apoi, în 2-3 zile, au ajuns undeva lângă Galați și au vândut cartofii.
Pe ea a luat-o tataie pentru ca, având copilul cu tine, nu te oprea miliția sau, dacă te oprea, nu te controla de țuica pe care trebuiau să ți-o confiște.
Am întrebat-o unde dormeau, mi-a răspuns că în căruță, că aveau plapuma, perna și toate cele. Mi-a zis că era frumos, că era altfel.
Am vrut s-o întreb ce făceau dacă ploua, dar aș fi risipit farmecul scurtei povestiri.
N-am contenit din a ma întreba ce făceau oare orășenii vremilor în acel an 1965, n-am contenit din a ma întreba cum arătau drumurile patriei pe-atunci, din a mi-o imagina pe mama studiind conștiincioasă la lumina lumânării sau toridele zile de vară când mi-am imaginat că se întâmpla povestea.
M-a întrebat dacă tot așa sunt casele, una la 2-3 kilometri, nu ca la Vulcana, una lângă alta.
Probabil n-aș fi stat cu ea la telefon 12 minute dacă nu mă uitam prin geamul pensiunii la acele case rare, mai rare decat mi le-am imaginat eu când ne-a spus profesoara de geografie în școala generală despre ele. Dar am stat.



Si a fost magic!

Dar așa cum eu scot telefonul din buzunar să-l sun pe careva și mă trezesc o oră mai târziu că nu știu de ce am intrat pe facebook și de ce am scos telefonul din buzunar, așa și mama m-a sunat că mi-a văzut ea biografia pe WhatsApp (îi arătase soră-mea, probabil pe facebook o postare cu mine in campania #OameniCaTine) si a vrut sa mă întrebe dacă am părul lung ca în poza aia.

Am avut maxima răbdare să-i explic că-i poza din campania electorală din 2016, adica de ieri, practic.


duminică, 20 ianuarie 2019

Nu știu pentru alții cum e...






Dar pentru mine, cand ma gandesc la Marathon 7500, ma gandesc la prieteni, la natura si la un stil de viata.
N-am participat niciodata, desi am fost prezent la 9 editii.
Inca nu stiu unde e a naibii Stana Regala, desi am organizat concursul de doua ori  (si asta nu inseamna ca inca n-am fost acolo, doar ca imaginatia mea a facut ca Stana Regala sa fie ceva super luxos, cu oi cu blana aurita, undeva pe langa castelul Peles, si-apai, daca am fost sau nu, nu mai conteaza, eu tot aia ma astept sa fie acolo.)

Am auzit de 7500 cand eram monitor intr-o tabara, intre liceu si facultate, in Bucegi, in tabara Cerbul.
Mi s-a parut la fel de fantastic precum povestile despre raliurile Salvamont pe care mi le povestea Dragos Ionescu si de care eram fascinat peste masura.

Stiam deja ca merg la Brasov la facultate si stiam deja ca voi adera in CPNT, fara sa stiu, de fapt ce este CPNT.

Imi imaginam ca e ceva mare, intangibil. Un Titanic al cluburilor de munte.
Asa era, doar ca nu s-a scufundat - s-a facut mai mare si mai frumos si mai destept.
Coincidenta, numita viata mea, face ca in ultimii 10 ani, negresit ca Mos Craciun, eu sa ma aflu in Bucegi in al 2-lea weekend din iulie.

Atat de negresit cand, acum, in al 11-lea an, semi-decis fiind sa nu mai fac parte din organizarea 7500, n-am nici cea mai vaga idee unde as putea merge pe 13 iulie. Aproape ca ma simt ca un mosneag care face 7500 pentru ca nu stie ce altceva ar putea face, pentru ca altceva n-a invatat.

Echipa, oricare ar fi ea, a ramas fara motivatie. Au trecut 10 ani frumosi si concursul asta s-a transformat intr-un stres continuu care a distrus echipe, in loc sa le inchege, a departat oamenii, in loc sa-i apropie si a schimbat montaniarzii intr-un mod pe care nu ni l-am dorit.

Nu m-am gandit ca daca ii facem sa alerge vor deveni sportivi de performanta care vor alerga de la un concurs la altul dupa bani. Nu m-am gandit ca, desi am facut concursul mai confortabil de la an la an, tot nu e de ajuns, nu m-am gandit ca n-or sa ne faca statuie ca tinem taxele de inscriere jos, ci o sa ne faca cu ou si cu otet ca nu dam bani multi la premii. Nu m-am gandit la multe lucruri rele.
Dar cel mai important, nu m-am gandit vreodata ca o sa uitam de ce il facem.
Asta nu.
Si uite ca am uitat.

Si am omis sa ii invatam pe altii de ce il facem
Si, mai grav, am omis sa ii invatam pe altii cum sa il faca.
Sper din tot sufletul (si chiar am vaga impresie) ca n-am omis sa ii facem pe concurenti si publicul in general, sa il aprecieze pentru ceea ce a fost si pentru ceea ce mai poate fi.

Am  mai spus-o si o s-o repet:
Am tinut cu dintii ca tricoul Marathon 7500 sa nu fie un panou publicitar, ci o amintire frumoasa.

Am tinut cu dintii si am platit cu miile de euro pentru asta. N-am platit, ci am investit in voi, dragilor participanti, ca voi sa aveti o poveste cu care sa-i cuceriti pe cei tineri (sau de orice varsta) cu povestile cu care m-a vrajit pe mine Dragos Ionescu.



Azi decidem daca Marathon 7500 ramane o poveste a trecutului sau una a prezentului.

Dacă va fi una a prezentului, ceva sigur se va schimba (nici în bine, nici în rău, cât în altfel).
Dacă va fi una a trecutului, spiritul va ramâne. Poveștile vor rămâne, copiii fascinați de poveștile voastre vor rămâne.

Noi ramanem cu satisfactia am am crescut odata cu concursul, cu satisfactia ca e atat de fain ca au mai aparut 3 ultramaratoane fix in Bucegi (fie ca e fain muntele, fie ca a vrut cineva sa faca un 7500 mai fain, fie ca n-au avut alte idei, fie ce-o fi), cu regretul ca noi nu ne-am spus povestea bine (sau cu satisfactia ca am spus-o si ca 7500 nu mai e ce trebuie pentru mișcarea actuala si ca vor veni cu alte idei geniale).

Cu emoție,
Tânărul.


P.S. Doar pe 31 ianuarie 2019 vom comunica decizia luată.




luni, 26 noiembrie 2018

Cluj? Da!

M-am apucat de dans, ca mi-am adus aminte ca pentru mine, God is a DJ. Si daca tot am precizat asta, merita reamintit cand mi-am adus aminte de asta.

1. Cand eram prin liceu si adoram astfel de muzica.
2. Cand am dansat pentru prima oara treaz in preajma altor oameni, prin Letonia pe-undeva.
3. Weekendul trecut, in Cluj.

And with this in mind, incepe sa fie clar ca apogeul vietii mele de clubber, despre care spuneam ca a fost in liceu, incepe sa se zguduie, incepe sa aibe concurenta in Cezarul de la 28 de ani, care a redescoperit muzica anul trecut.

Ma rog, muzica a tot ascultat, dar in background.
Si i-au placut chefurile, mai ales cele la care punea el muzica!

Dar de ce am mers la Cluj?
1. Gagici, desigur, sa nu uitam care cap conduce corpul.
2. Ca singura oara cand am fost, eram cu ocazia spre Franta si ne-a lasat un nene in Cluj, la iesire, iar noi am mers pana la Mall sa luam un izopren, ca atat de pregatiti eram sa facem Tour de Mont Blanc. Si cam aia era singura impresie personala despre Cluj.
Insa am auzit atat de multe incat trebuia sa merg sa ma conving.

Si-am mers.
Am amanat un weekend, era sa dam cancel si la al doilea, adica am renuntat la cazare, apoi am revenit si-am zis ca venim totusi.
Chiar. I-am zis lui Stefan, tipul supersmecher din Cluj pe care l-am cunoscut in Alsotold, Ungaria, viitor consilier local in Cluj (crossed fingers dude!), ca vin, l-am intrebat daca ma poate caza, mi-a zis ca da, ca ne lasa cheile, etc.
Apoi i-am zis ca nu mai venim, ca s-au tras baietii pe cur.
Apoi m-a sunat Carmen zicand: Cezar, am auzit ca mergi la Cluj - ma iei si pe mine?
Fuck yeah!
Am fi fost eu, ea, Tea si Miruna.
Apoi, cand scoteam chestiile din masina, sa fac curat si loc pentru pasageri, ma suna Carmen sa ma-ntrebe daca ma incurca daca se trage pe fese.
I-am zis ca da, asa ca nu s-a mai tras pe fese. Si bine a facut!

Si pana la urma a zis si Levi ca vine, astfel ca din 3 la dus, am mai luat 2 gagici la BlaBlacar, una mai faina ca alta, pe una am lasat-o in Mures si am luat alta, tot faina! Poate cel mai fain road trip ever, acel drum la Cluj. Cu tot cu un accident mortal la care l-am trimis pe Levi in vesta sa dea prim ajutor unui om cu rani incompatibile cu viata. Noroc ca era super departe si pana ajuns el acolo, deja venisera legistii. Da' a fost ok, ca a iesit din barul din fata bisericii omul accidentat, deci n-are cheltuieli mari sau deranj logistic la inmormantare. Doar a trecut drumul...vietii. Pacat ca s-a bazat pe trecerea de pietoni, nu pe vazul propriu. Nota bene, asigurati-va cand treceti drumul, mai ales c-o sa-si ia Alex Stoleru permis, si-apoi si Vava. Legea nu va salveaza viata, legea va pedepseste daca o curmati altuia. Atentia salveaza vieti!

Dar da, am ajuns in Cluj, am mers sa luam cheia, sa lasam bagajul unei alte gagici, sa ne cunoastem cazarea (multumim Stefan), sa se sperie Carmen de cazare si sa doarma la fete in camin (multumim Stefan), sa gustam un pic din cele cumparate si sa purcedem catre locul numit Janis.

Un mare motiv pentru care am avut pauza de muzica si de dans a fost faptul ca se fuma in cluburi. Eu, inamic dedicat al fumatului, am decretat la un moment dat ca nu mai merg in locuri in care se fumeaza, faceam lobby pe langa Vali sa-si transforme Tipografia in SmokeFreePlace, dar, cel mai important, mergeam adesea acasa cand berea se tinea in locuri cu fum.
Cluburile parca sunt o exagerare a nevoii umane de a fuma.
Alt mare motiv cred a fost Ruxandra, dar n-as stii sa zic cum - poate ma intimida, poate ceva, dar oricum, n-am prea apucat timpul cand eram si impreuna si nici nu se fuma indoor in Romania. Pacat, nu?

Si-apai locul asta numit Janis... are bere cu 3 lei pana la ora 23 - mi-am luat Beck's la 3.5 - am fost arogant.
Si, daca-ti vine sa crezi, se fumeaza inauntru frate!
Si cica vine politia, le inchide locul, apoi il deschid pe alta firma.
Si tot asa. E incredibil!
Au gasit oamenii loop-hole-ul.
Locul ar fi ideal daca nu s-ar fuma, jur.
Muzica tare, buna, podium pe care sa dansezi, bautura ieftina...pana la 23, dupa care oricum bei apa de la toaleta.
Mega fain.
In fine, am iesit pe la 23, ca cereau taxa de intrare si ne astepta cineva afara.

Si mergeam catre nu stiu ce petrecere de aniversare a 5 ani de Beard Brothers. Asta pana a inceput Miruna sa planga si-am mers cu ea sa vad ce are, s-o consolez. Si asta s-a transformat dintr-o seara de dans intr-o seara in doi in care n-am aflat nimic mai mult decat ca gagicile sunt de neinteles (sorry girls!) Dar tot a fost mai interesant decat o seara cu dans, ca doar dans am tot bagat anul asta, gagici ioc.
Deci pot, asadar, sa multumesc Mirunei pentru oportunitatea de-a sterge o lacrima de pe-un obraz, deci pentru diversitatea din viata mea.
Multumesc Miruna!
Apoi imi exploda vezica si muream de frig, ca doar nu mi-am luat geaca cu mine, si-apai dupa 2-3 ore de vorbit iarna in hanorac, nu ma mai puteam misca. Dar am gasit o toaleta la fabrica de bere, am mai petrecut putin timp la caldura dinauntru, dupa care i-am dat voie sa mearga la acasă, ca nu imi dadeam seama daca fata incerca sa plece si o tineam eu cu insistenta mea de om beat sau fata chiar dorea sa sar pe ea si sa o sarut pasional, dupa care să alergăm împreună către cel mai apropiat pat liber. Si-apai decat sa fiu curajos, mai bine am fost a fuckin' boyscout si i-am oferit alegerea ei. Prost, stiu, ar spune unii.
Fricos as zice eu. Dar si decent. Dar cui dracu-i pasa de decența mea?
Tot ce ramane despre mine in ochii celorlalti e frica, iar in ochii mei decența. Ma rog, nu stiu nici eu (sorry girls!)




Am mers la dans in cele din urma, m-am alaturat grupului, insa ceva lipsea. Lipsea un succes, lipsea o esenta. Inca nu stiu daca lipsea Miruna sau era muzica un pic cam grea.
Si grea nu in sensul de minimal, cat mai degraba fumată.
Era un retro party, cu un DJ la vreo 50 de ani care punea muzica retro buna. Atmosfera era chiar faina, doar ca eu simteam ca lipseste ceva.
Am dansat, dar nu cum as fi vrut.
Am dansat cum as fi vrut doar cand a plecat nenea si a intrat niste muzica un pic mai noua.
Doar ca atunci eram oricum prea obositi, asa ca am plecat.

Am bagat o shaorma la chifla intr-un loc pe care-l pot asemana foarte usor cu str. "Republicii" din vama, dupa care ne-am trezit ziua urmatoare.

Trebuia sa ne trezim la 7 sa mutam masina, sa nu platim 5 lei pe ora.
Dar ne-am trezit la 12, ca noua alarma a lui Levi nu era o alarma pe telefon, ci frica de amenda, astfel ca din 2 in doua ore se mai trezea si mai platea parcarea.

Noul meu stil de trezire, ca mi-am dezinstalat fb de pe telefon, este cu Tinder.
Iar in Cluj ai, practic, swipe right infinit.
Dar am avut un match super fain.
Un zambet care m-a vrajit.
Si oricat de mult nu-mi place superficialitatea Tinderului, imi place matchmakingul pe care-l face.
Ma rog, si unor fete cred ca le plac pozele mele, poze la care n-am mare contributie.
Si-apai sa te trezesti afland ca persoanei care poseda acest zambet i-a placut ceva la profilul tau de Tinder... asta-i viata buna!

Habar nu am daca am voie sa pun poza ei aici si habar nu am daca ar fi deranjată de asta.
Ea e Ana, fata care statea in hamac sambata la 12.
Ea e Ana pe care am invitat-o peste tot in Cluj sambata si pe care n-am reusit s-o conving de nimic, treaz fiind.
Aflam ca nu mai mergem la panou, aflu ca, de fapt, am o limba iritata sau inflamata la maxim, probabil de la o alergie la ghimbirul din bomboana pe care mi-a dat-o pasagerul Anamaria (nu era stricata bomboana, ca toti am supt cate una), aflu ca stam in ploaie 2 ore cu tortul in mana, asteptandu-l pe Ghighimoc sa il sarbatorim (la multi ani bă frumosule!), aflu ca mergem sa bem intr-un loc ieftin, in care cand am ajuns am vazut ca-i berea 6 lei.
Si aflu ca locul chiar e fain.
Se numea Hash si avea oferta la 5 beri, una gratis, deci 5 lei berea, deci decent, nu ieftin.
Fain era tipul de la bar, care, desi comandai berile la oferta, ti le aducea pe rand, reci, cand era nevoie.
Am baut vreo multe beri, ca doar jucam jocuri de baut, dar n-am dat decat vreo 200 de lei pe ele, si si pe-aia nu i-am dat noi, ci Ghighimoc (la multi ani bă urâtule!).
Si-am plecat catre magicul loc numit Flying, pentru care primisem chiar niste fluturasi foarte grosi prin cele doua ore de stat in ploaie in piață. Shaorma intai.
Cand sa intru in shaormerie, fara sa-mi fie foame, ca doar nu-mi simteam limba, deci nici rost sa mananc n-avea, ma suna fratemeleu. Fratemeleu ma suna doar cand e beat, ca probabil doar atunci are curaj sa vorbeasca cu mine.
Buba a fost ca si eu eram beat.
Asa ca i-am raspuns :)
Si raspunsul meu nu i-a placut.
Dar mie da.
L-am rugat sa fie mai responsabil si sa ma sune doar intre orele 12 si 18, ca eu doar atunci lucrez, iar el e mai rar beat atunci - dar pe un alt ton.
Apoi am mers in club. Reticent ca era 15 lei taxa, dar am zis ca daca tot sunt in Cluj...
Cand am aflat ca de aia 15 lei primesc si-un shot, imediat m-am inveselit si pregatit de dans.
Bai baiatule, de fapt, aici am vrut sa ajung.
Erau 2 DJ, eram beat, insa n-am contenit din dans decat atunci cand mergeam la toaleta sa umplu sticlele cu apa.
Atunci l-am simtit, din nou, pe Dumnezeu.
Spre deosebire de cel crestin, asta are doar 2 fete, pe ambele le vezi si, in niciun caz, fara multa experienta, nu poti sa faci ce face el. Sa intre in sufletul meu in halul ala!
Aveau baietii (dumnezeii, pardon) aia un still de a mixa melodiile, ca bagau un mashup, dupa care faceau mashup cu alta melodie. Adica frate, Godlike. Si melodii de am turbat!
Da. Am turbat. Nu m-am oprit din dans decat cand nu am mai putut de picioare - noroc ca mi-am luat adidasii cu talpa groasa si moale, de speed-hiking, ca altfel ma opream mai repede.
A fost, desi diferit, mai bun ca sexul, ca doar a durat doua-trei ore!
A avut si elemente faine, de dans cu gagicile, dar stiam ca posedat fiind de dumnezeu, nu pot sa ma dedau la acte atat de umane precum sexul.
There was me, god and his music.
Si vreo 2 litri de apa de la toaleta (nu uitam sa ne hidratam!)
Multumesc baietilor alora doi pentru talentul, munca, experienta si placerea de a ne pune noua, supusilor, prohodul potrivit.
Si-asa s-a transformat sambata in duminica.
Dar duminica, pentru ca am fost un credincios bun si am prohodit si ritualizat pana tarziu, religia sufletului meu m-a rasplatit cu curajul Anei care a avut curajul sa iasa in oras sa ne vedem.
De ce-as scrie despre o intalnire de pe Tinder la care aveam la dispozitie o oră?
Pentru ca aceasta a fost ceea ce eu am numit ”my first date, ever”.
Si i-am zis si ei asta, si-a facut niste ochi mari si frumosi si m-a intrebat ”cum de?”
Si apoi am vizualizat niste meandre din pestera Ratei, niste drumuri unduite din Patagonia, niste curbe luate fain cu motorul, niste conversatii faine in parc si i-am zis ca asa m-au dus pe mine drumurile in viata.
Astfel ca intalnirea asta a fost cam asa cum am dorit eu, sau cum mi-am imaginat-o: imbracat cu hainele de ieri, intr-o cofetarie (pentru ca nu mai duce nimeni fetele la cofetarie nowadays), ea imbracata in galben, deloc grasa, deloc timida?, decenta, interesanta, complet diferita de asteptarile mele, suficient de multe lucruri incat sa-mi para rau ca n-am decat o ora la dispozitie. Si o prajitura rea!
Mi-ar fi placut sa vorbim si despre sex, nu numai despre calatorii.
Promit s-o fac data viitoare.
Promit. Caci, cand vine vorba de comfort zone, cea mai buna arma e atacul :D
Fetelor, get ready, Cezar's gonna talk sex again.

Si-apai a mai fost drumul lung pana la Mures, cu 5 oameni in masina, apoi drumul scurt pana la Brasov, doar cu Levi.

Multumiri!
Levente, pentru o prietenie faina tare
Tea, pentru ca il chinui pe Levi cu iubirea ta (si fosta si viitoare)
Miruna, ca ai plans si ca ai dansat cu mine
Stefan, ca ne-ai cazat
Carmen, ca atunci cand faci lucrurile de care ti-e frica esti minunata, aproape la fel de minunata ca Misha.
Fetelor din BlaBlaCar, ca ma ajutati sa tin masina in viata si ca sunteti faine!
Ghighimoc ăla mic, ca l-ai adus pe Fabi la Cluj
Ilie, ca semeni cu Fabi
Alina, pentru ca il chinui pe Fabi cu iubirea ta
Anamaria, ca ai dansat cot la cot cu noi.
Ghighimoc ăla mijlociu, ca ai un frate asa urât!