jandarmul care arunca chiștoace pe jos
instructorii care sar coada
lucratorul de la scaun care ia șpagă
Astăzi simt nevoia să-mi exprim frustrările "de la muncă" în public, pentru simplul motiv că lucrez în public, iar actorii de azi pur și simplu m-au copleșit.
Încep în ordine alfabetică, pentru că altfel nu reușesc să le clasific.
1. Instructorii care se bagă-n față la coadă, cu sau fără client, cu sau fără ore la care trebuie să ajungă.
Zilele astea e coada de aprox 20-30 de minute, coadă supravegheată atent de câte un jandarm, ca nu cumva să ia loc cineva la ea fără mască. Nu prea contează pe unde intri la coadă, cât timp ai mască. Și din nu știu ce dracu motiv, mă frustrează pe mine MAXIM când se bagă câte unul în față la coadă, adesea lângă mine, cu sau fără pretext, cu sau fără scuze sau motive, doar cu dorința de a nu face prea mare tam-tam dacă e văzut. Și mereu m-am întrebat cine ar trebui să-l sancționeze pe om, în afară de un frustrat ca mine, care oricum îl pune într-o poziție defensivă din care cu greu poate ieși. Adică în general îi e mai ușor să „suck it up, aia e. mai bine nesimțit dovedit decât să mă dau învins cum vrea fraierul ăsta de-un metru și-un pic”
Eu, în uniforma mea de instructor de schi, din care aproape că-mi bat clientul dacă pleacă fără bon, simt o obligație morală ca, pe lângă a-l învăța pe client să schieze, să fie om. Așa trec peste orice teamă aș putea avea, pentru a oferi un exemplu integral de om, nu doar de schior.
Și detest. Repet, detest când trebuie să explic asta unui instructor de schi care crede că se bagă în fața rândului fix lângă mine, coleg de breaslă, că înțeleg eu cum e cu graba la ore. Înțeleg că fie ți-e lene să cari casa de marcat cu tine, fie nu-ți încape în geacă, fie efectiv nu vrei să dai 10 la sută la stat pentru că îl urăști că e administrat de nemernici pe care-i consideri, negreșit, mai nemernici ca tine, însă nu înțeleg unde ți-e omenia. Unde, în cele 12 clase de educație formală pe care trebuie să le ai ca să fii instructor, ai învățat că e ok să sari rândul, mai rău, purtând o uniformă care-i face de căcat pe toți cei ca tine? De căcat! Și-or să zică mulți că pierd respectul clientului dacă întârzie, sau că pierd chiar cei 120 de lei de pe-o oră, poziționându-se din start mult peste cei toți care stau la coadă civilizat, ei având de pierdut doar timp, nu și bani sau respect.
2. Jandarmul care aruncă chiștocul de țigară pe jos.
Stăteam iar la coadă frustrat că jandarmilor le pasă doar de mască, nu și de civilizație. Am văzut că unul dintre ei fumează și mi-am adus aminte de nopțile cu protestele, când le-am atras atenția că nu e ok să fumeze în timpul serviciului și apoi am întrebat cine-l amendează pe el că a aruncat chiștocul pe jos. Mi-am zis în mintea mea că omul, teoretic, e în pauza de țigară, și că nu-l pot ruga să stea puțin mai sus, să-i împiedice pe oameni din a se băga în față la coadă. Și am trecut de el, însă-l aud pe Levi din spate, care începe cu un ton autoritar să îl întrebe: ”De ce ați aruncat țigara pe jos?”
Dacă nu-l știți pe Levi, el e un coleg de-ai mei cu 10 cm mai mare (also a joke) și cu 2-3 note mai jos în voce, dar care se frustrează sensibil mai rapid decât mine la faze de-astea. Dar cum l-am auzit, am legat instant piesele puzzle-ului și m-am rățoit la jandarm de i-am tăiat maul lui Levi :))
- Băi omule! Tu ești cel care ar trebui să-i amendeze pe cei care aruncă chiștoacele pe jos!!
Moment în care rapid mi-a arătat degetul mișcat stânga-dreapta zicând că e treaba poliției aia.
- Bun, mergeți că sunt 10 metri mai jos, rugați-i să vă amendeze.
Și aici intră tiparul clasic de ”mergi băiete mai departe, ce faci atâta scandal pentru un chiștoc”, mutându-și privirea în jos și spre o altă parte, parcă dând volumul mai încet. Și tare aș vrea să mă prindă unul dintr-ăștia într-o zi frumoasă când chiar am timp să umblu cu ei pe la toți superiorii, ca în final să realizăm că nu avem proceduri de penalizare pentru chiștoace aruncate pe jos.
Nu știu cum, zău, să explic ce simt când văd aruncarea chiștocului. Îmi dau seama că pentru unii sunt cele 2-3 grame de gunoi, însă pentru mine este lenea dusă la extrem în toate planurile vieții, de la lenea strămoșilor de a avea grijă de copii, la lenea deschiderii cărții, lenea de a asculta de părinți, lenea de a verifica o informație din mai multe surse, lenea de a mai merge la școală azi, lenea de a mai face încă câțiva ani de școală, lenea de a mă interesa (măcar!) unde DACĂ, nu unde e un coș de gunoi. Pe bune, băgați-i frate în față la vaccinare, că au lene cronică (și genetică!).
3. Șpaga la scaun.
Ăsta e un subiect mai delicat, dat fiindu-mi funcția și văzând că omul de acolo seamănă cu un vechi prieten despre care știu că are-o rudă pe la instalații.
Altă frustrare de-ale mele este momentul ăla când nu știu cum să-i răspund copilului când mă întreabă "ei de ce trec pe dedesubt (sau pe lângă, în cazul telescaunului de sus)?"
Mă rog. Știu, dar nu-mi place să-i spun realitatea, așa că rog copilul să întrebe operatorul (când nu stă închis în cabina lui). Și să aud customer service-ul operatorului cum bagă motive de la "bagă antrenorul când coboară” la ”sunt copii neastâmpărați, ce să le faci”.
Într-o zi, însă, m-am enervat și i-am spus operatorului că vreau să beneficiez și eu de oferta cu antrenorul - cine-mi numără urcările. Apoi a făcut aceeași față ca a jandarmului și l-a lăsat pe colegul să bage replica cu copiii. Apoi m-am prezentat, i-am spus că scaunul e al orașului și că orice intrare netaxată e un furt acoperit de el, deci că-l rog pur si simplu să-și facă treaba pentru care e plătit.
Mă rog din nou, azi, la telescaunul mare, în hărmălaia aia, am reușit să văd în sfârșit schimbul de bani dintre un boarder care dorește să intre la scaun mai ieftin și operatorul care dorește să ajungă acasă... mai bogat puțin.
În cazul în care doriți să știți exact cum se face, e așa: te duci la telescaunul Ruia, intri prin partea dreaptă, la ultimul turnichet, unde poți intra fără cartelă dacă bagi picioarele pe rând pe la limita din dreapta a turnichetului. Poți face asta de câteva ori până se conving băieții (operatorii) că tu într-adevăr ai plătit sau nu la ei. (sunt curios dacă îți arată obrazul dacă te dai de prea multe ori). Dacă te-au depistat, încetinesc sau chiar opresc instalația în momentul în care ești așezat și vin și-ți fac morală (hoțul strigă hoțul!) sugerându-ți voalat că asta o pot face doar șmecherii (care au cotizat).
Cum cotizezi?
Simplu, intrii pe-acolo pe unde am zis, după care traversezi maxim stânga și faci un semn operatorului ca și cum l-ai cunoaște. El iese frumos și dai noroc cu el, tu ținând în mână ceva bani. Cam cum se plătesc în filmele americane drogurile. Că și schiul tot un drog e pentru unii, iar șpaga tot ilegală e.
Din câte am înțeles de prin stațiune, la gondolă nu prea merge treaba asta, ”că sunt camere”. Evident, treaba asta nu prea merge pentru că gondola e privată, iar telescaunul e ”de stat”. Hai să vedem dacă statul eșuează în a pune camere și la telescaun.
Așadar, dragă vechi prieten, dacă asemănarea nu e o coincidență, dă tu mai departe mesajul ăsta unde trebuie, că poate practica asta care nu ne face cinste încetează înainte să ”se pună camerele”.
Încep, încet, încet, să cred că suntem din ce în ce mai puțini, nu din ce în ce mai mulți oameni care înțeleg că fac parte din ceva mai mare.
Și că foarte curând vom rămâne singuri pe bune, și nu-n photoshop ca-n poza asta.
© Fotografie și editare Fisheye.ro
