Două ore, ca să fiu mai precis.
Atât a durat un moment magnific din viața mea.
La vreo 15km de Brno, într-un centru de cercetași, pe o podea numa' bună de dans, alături de un gagiu cu un cap mai mare decât mine si vreo 6 ani mai putin, un gagiu care mi-a fost trainer de doua ori. De fapt, o dată trainer si o data i-am fost eu asistent într-un training.
Contact improvisation e o activitate cu care am făcut cunoștință într-un moment în care deschiderea mea către astfel de lucruri era absolut aproape zero. Ani mai tarziu am luat parte chiar curajos la trainingul care avea o ora dedicata CI-ului, iar acum am decis să mă înrolez într-o săptămână întreagă de CI, ca și cum aș sări cu bungee-ul de zece ori într-o zi - cam la fel de confortabil.
Si iată-mă aici, în seara dinaintea momentului în care scriu asta, terminând timid un „jam” de CI si urmărind fascinat una din trainerițele venite din Barcelona - și care mă face să vreau sa trăiesc acolo cel puțin o vreme - cum improvizează ea contactul cu un gagiu chel, bine făcut, aproape scund, într-un mod în care-ți dai seama că tipa nu mai are nevoie de sex când face asta. Asta îi citeam pe față, în uriașul zâmbet afișat când nu urla subtil de emoție. Pentru gagiu era deja a doua gagică din seară.
Ca și context, mă aflu aici să învăț cum să introduc CI, drept unealtă pentru lucrul cu tinerii, într-un program finanțat de Erasmus+, adică plătește UE și transportul si cazarea si mancarea si trainerii. Tot ce trebuie să faci este să vrei, să meriți și să dai mai departe. Dacă crezi că nu meriți, fie stai acasă, fie faci ceva ca să meriți fie te bagi și vezi dacă meriți sau nu, poate vei face ceva ca să merți post factum.
Ma rog, învățasem noi câteva mișcări, dar tot ne rostogoleam pe jos lent ca niște viermi care se încalecă aproape grațios, iar din când în când ne mai ridicam în picioare. Când i-am văzut pe ăștia dansând, frățioare, m-am uitat ca la spectacol, nu stiu daca am respirat jumatea aia de oră cât s-au jucat, dar am aplaudat în propriu-mi suflet, așa cum au făcut și ceilalti care urmăreau show-ul.
Imi doream să am curajul să încerc așa ceva.
Dar treaba asta era atat de departe de mine încât, dracu, nici cu ochelari nu o vedeam. Asta fu a patra zi si ne-a luat încet, fără dans, ca eram rupți din primele trei zile. Si bine au făcut. Am băgat multa introspecție, reflecție, împărtășiri cu „familia” și, când în sfârșit credeam că o să dansăm, ne-au băgat niște filme cu fondatorii disciplinei. Unu', Paxton, de prin America, care pe lângă faptul că a inventat o disciplină despre care nu se știe dacă e artă sau entertainment, a și documentat treaba. Adica a filmat prin 1972 destul de mult.
Ne-au arătat și un film de la cea de-a 36 aniversare a disciplinei, unde s-au întâlnit vreo 300 de oameni din toată lumea, într-o sală de sport de prin State. Foarte fain, ce să zic.
Mnoh, seara, eu, după două cafele, aveam o energie maximă. Si noroc ca l-am găsit pe gagiul ăsta pe ring și am început să ne luam la „harță”. Habar n-am cât naiba ne-am hărțuit pe-acolo, cu ritmul cardiac maxim, până a venit o gagică din Grecia să ne hărțuim împreună. 90 de minute nu ne-am dat drumul mai mult de 3 secunde. Oamenii din sală, adică ceilalți 20 de participanți s-au oprit la un moment dat si se întrebau dacă facem CI sau wrestling si, la fel ca noi, se întrebau dacă acum ne oprim sau nu.
Unii dintre participanți dormeau cand ne-am oprit noi. Ma rog, eu, ca gagiul a continuat cu o gagică din Estonia la care vrăjește din prima zi. Are și de ce, că ala care a designuit păpușile Barbie a mers în viitor si a facut un mulaj după fața Katerinei, singura estoniancă din lume pe care o poți atinge fără să se evapore. Ma rog, ea și încă una pe care am întâlnit-o in Ungaria, in iunie, si pe-al cărei nume nu mi-l pot aduce aminte.
Dar au fost 90 de minute după care am tânjit o viață. Sau, mă rog, am vrut să am curajul să tânjesc... o viață. Și da, știu că o viață nu-s câțiva ani, dar dă-mi voie să exagerez un pic.
Și eu ca eu, da' gagiul ăsta, Jordan... e și ziua lui azi!
Mare lucru să ai curaj, să ieși din zona de confort, să îți spargi propriile limite pe care tot tu ți le pui ca boul, pentru că judecându-i pe alții, de fapt, te limitezi pe tine.
Mare lucru!
Mare lucru să scrii asta în loc să-ți scrii CV-ul sau planul de afaceri pe care trebuie să-l depui în trei zile, zile în care n-ai mai mult de 3 ore legat pe zi pentru ele.
Eh, un plan de afaceri, mare lucru
Viața bă! Viața!
