La multi ani Cezar, La multi ani CPNT

Alegeri CPNT 2018


Vai, cate sentimente. La centrul carora, eu.

Dupa 2 ani de munca in folosul comunitatii, am reusit sa primesc absolut zero multumiri sau laude, am primit o vorba cum ca punctul meu de vedere e aberant si una cum ca a fost cel mai slab consiliu de conducere din ultimii 10 ani. Ma rog, le-am primit de la doi oameni care ma urasc din tot adancul inimii, le-am ignorat in masura in care pot fi ignorate si am mers mai departe, in liniste.

Scriu sub presiunea timpului ramas pana la trezire, incepe tabara cu copiii minunati din tabara, cei 4 fantastici care azi au fost imbracati ca la carnaval. Andreea, Vlad, Matei si Miruna. Au fost cinci, insa Stefania a cazut si si-a fracturat (cu deplasare) humerusul - Bravo Cezar, bun instructor.

Dar a fost o sedinta absolut surprinzatoare, o adunare generala in care m-am simtit din nou inferior, dar de data aceasta cumva deasupra, am reusit sa vad lucrurile dintr-o ipostaza exterioara. Un grup serios, catalogat putin stramb doar dupa cei mai vocali actori.

M-a amuzat cum dupa 6 concursuri, Balan a reusit sa retina doar faptul ca am facut o imagine rea in jur ca nu am dat premii in bani la BvM, ignorand complet faptul ca mi-am strivit piciorul la editia 8 de Marathon 7500, venind in Brasov din Bucegi cu motocicleta. A zis ca si acolo am fost depasit, desi tzopaiam cu piciorul vanat din stanga-n dreapta, plecand de la Urgente direct in Bucegi, din nou, cu duba. Ma bucur nespus ca pot scrie aici tot ce am pe suflet si in gand, si sa citeasca doar cine are chef de mine si timp de pierdut. A ignorat complet faptul ca CPNT a fost singurul capitol constant din viata mea, singurul pentru care am renuntat la absolut tot, si aici vorbesc de bani, job, iubita (si cand vorbesc de iubita, vorbesc si de cel mai bun prieten), placeri. Acel dezacord al nostru i-a fost de-ajuns pentru a descrie TOATA conducerea CPNT-ului din ultimii 2 ani, intre care si viitoare lui sotie, ca fiind cea mai slaba din ultimii 10 ani, desi au realizat mai multe evenimente, avem mai multi membri si invartim mai multi bani cu mult mai mult profit in amarata asta de asociatie, avem o contabilitate mult mai clara si mult mai multi oameni de baza implicati.

Ma rog, am trecut peste moment destul de usor. Mi-a fi placut sa am momentul meu in care sa-mi spun parerea personala despre cum a fost, sa precizez eu cum am pierdut-o pe Ruxi in defavoarea CPNT, cum am facut eu acesti doi ani din viata mea un sacrificiu pentru comunitate, cum am fost inspirat de Teo Ciripoi care si-a sacrificat, in puii mei, familia, jobul pentru CPNT. Care s-a lasat de CPNT doar cand a facut un copil. Si nici atunci. A trebuit sa plece in Noua Zeelanda sa ne uite cu totul. Si nici asa, tot ma mai intreaba cum mai e.

Dar da, au fost doi ani in care am dus in spate 2 dintre cele mai frumoase concursuri de alergare montana din Romania. 2 ani epici, pe care nu cred ca am cum sa-i uit vreodata. Acestea vor fi etichetele care ma vor face sa fiu mandru de tanarul Cezar de 25-27 de ani.

Si revenind la alegeri, ce s-a intamplat: cei 2 ani au expirat si era nevoie de un alt consiliu de conducere. Eu, practic, am renuntat la a mai conduce clubul prin iulie, cand m-am certat cu unul din vicepresedinti, un targovistean de-ai mei, Scrici. Practic, la prima critica. De fapt, a doua critica - prima injurie. Astfel, in preajma alegerilor, principala mea frica era aceea ca nu vor exista candidati cu care eu sa fiu multumit. Era Bianca, pe care o vedeam candidand din dorinta de afirmare, de confirmare a propriilor capacitati dar si din simtul responsabilitatii, nevazand vreun alt candidat dornic, merituos sau capabil. Timida, si-a inceput pledoaria, nominalizand cateva lucruri pe care ar vrea sa le faca in CPNT, cativa oameni pe care i-ar vrea in consiliu, printre care si Levi, de fapt Levi si 4 gagici - mega suprinzator si mega amuzant, de altfel.

Apoi si-a inceput Levi pledoaria pentru presedintie si, surprinzator sau nu, m-a vrajit in primele 10 cuvinte. Am simtit absolut tot ce a transmis si am rezonat cu absolut toate ideile lui, idei care mi-au mai ajuns pe la ureche, insa nu sub forma de concepte realiste, sau cel putin nu asa le-am interpretat eu la momentele respective, cand probabil mi-era subminata autoritatea daca erau considerate asa (stupid, I know).

Noul consiliu este format din Levi, presedinte, Alex Stoleru - Vice, Ruxi (da, in cazul putin probabil in care voi uita asta, este iubita pe care am pus-o sub CPNT in lista prioritatilor mele in acel moment) - Vice, Daria - Secretar si Scrici - Trezorier. Mi se pare foarte pertinenta componenta, ma bucur enorm pentru Levi, pentru Alex si pentru Daria si sper sa ii tina entuziasmul pe Scrici si pe Ruxi, caci vor deveni o echipa incredibila care cu siguranta ne vor depasi in performante.

Asa am sarit de la ingrijorare la bucurie teribila pentru noul consiliu.


M-am frustrat pentru graba in care am votat consiliul de cenzori in care am ajuns sa fiu singurul care ma voteaza pentru un loc in acel consiliu insa pe principiul las de la mine, am trecut peste, absolut indiferent, nerealizand ca neparticiparea in acel consiliu ma va face si mai liber. Era totusi un post dorit pe care am crezut ca-l voi ocupa lejer si cu care realitatea mi-a dat in cap Big time. Am inghitit-o super ok, probabil si pe seama oboselii si a febrei datorate virozei prin care trec (treceam).


Cat despre Levi, el este sau trebuie sa fie modelul meu in viata pe termen scurt, iar faptul ca s-a motivat sa se inhame la aceasta uriasa responsabilitate nu poate sa insemne decat un pas in fata pentru el, in viata, mai ales ca isi doreste o oarece stabilitate, familie, copii, etc, iar copilul numit CPNT poate fi exact startul de care are nevoie.

Eu, on the other hand, il vreau pentru mine, copil, imatur, cu timp liber, prieten, lipsit de orizont, pentru a fi confortabil in pielea mea fiind absolut asa cum e descris el mai sus.

Am incredere ca poate crea schimbarea de care CPNT are nevoie, mai ales cea pe care eu n-am avut curaj sa o induc.


In final multumirile:

    Misha

    Andreea

    Ruxi

Din toate cartile pe care le pot scrie despre Misha am ales sa scriu doar asta:
E greu sa-l critici pe Misha pentru ceva. Ma rog, nu e greu, dar nu poti s-o faci, pentru ca el nu te critica niciodata pentru nimic. NIMIC! Este cel mai bun prieten pe care-l poate avea cineva vreodata si sunt foarte norocos ca l-am avut si mai ales pentru ca inca il am, chiar si dupa 2 ani de CO-PRESEDENTIE!

Andreea a fost tot timpul al treilea om din consiliu - poate tot pentru ca nu prea critica ea oameni, dar si pentru ca e o fire darnica. Ea a dus greul contabilitatii, l-a dus cu o modestie incredibila si cu o dedicare fara egal.

Ruxi apare a treia doar pentru ca nu mai e in patul meu de un an si ceva de zile. Ea a fost femeia din spatele barbatului puternic, ajutorul nelipsit la organizarea celor 6 concursuri titanice. Ea incepe o noua aventura in CPNT in timp ce eu ma retrag.


Si vorbind de retragere,  CPNT este al doilea lucru din care ma retrag recent, dupa relatia cu Rux. In USR imi vad o posibila intoarcere, deci nu pot sa spun ca sunt retras complet. Cert este ca ma voi trezi candva prin martie neavand niciun obiectiv de viata, niciun job, bani cat sa-mi ajunga pana la urmatorul sezon de ski fie plictisit complet si in totala cautare de activitati, fie imersat complet in altceva. Eu sper sa fie o aventura antreprenoriala. Sper la fel de mult sa fie una amoroasa. Sper sa am ce face, sa gasesc challenge-uri la care sa ma inscriu si sa regasesc sensul vietii, asa cum e prezentat pe blogul de pe wordpress, cand aveam 19-20 de ani. Acum am implinit 28. La multi ani, Cezar, mai ai 2 pana la 30, pana la cheful cu coliva, pana la pragul psihologic in care nu stii ce ar trebui sa faci.
Sa traiesti o viata buna-n ochii tai sau in ochii altora. Sau exista cale de mijloc?

2017

First half and second half.

The first half was about working and ensuring the fun in the second one. It was also about responsibilities and civic duties which made me feel useful and, at times, important.

The second one is the one worth mentioning here, and it was about the people and the change. The change I am (or was) so afraid of embracing. Out of everything that happened in the second half, I’m glad I didn’t break my leg again and, of course, I’m glad I met all the people I met. Ok, not all, but I’m glad I met few who changed me. Sure, this seems, and might as well be disrespectful to those who supported me without pushing me to change. Constants, Yes my friends – instead of treasures, I consider you constants – the things that don’t change and don’t have to work for. I’m sorry for that. You are great and I am generally not grateful enough for having you.

All this, while thanking those who made me meet myself again, my true self – the one I really want to be. Pointless to think about next year – I really need to finish this year and these few rows do nothing towards that.

The messy new and old Cezar.

1^st of January, 2018
Peștera