Nu va asteptati sa fie vreo naratie de premiu in literatura. Va fi doar o insiruire a evenimentelor intamplate in cele 9 zile de deplasare.
Dupa 5 minute de asteptare m-a luat un cuplu pe la 40 de ani intr-un Opel Astra Classic I pe care nu i-a depasit nimeni pana la Ploiesti si care au fost binevoitori sa ma duca pana la Metro. Urat a fost faptul ca al meu partener de drum a fost lasat sub pod si a trebuit sa mearga pana la Metro, adica 40 de minute. La Ploiesti, stand la ocazie, observam un fum negru in departare... Dupa ce am prins ocazia am observat ca fumul nu provenea de la un cauciuc in flacari cum am crezut, ci de la un Iveco Daily alb, pe jumatate ars si plin de pompieri :-< pacat. In fine, tipul care ne-a luat ne-a zis ca ne duce pana la Cluj daca vrem...el venind de la Tulcea. Plan changed, ajungem in Cluj \:D/!Mergand noi, dupa 3 minute incepe sa miroasa PUTERNIC ca si cum cineva ar fi calcat in niste excremente de...ORICE! Bun, incepem, ne uitam pe talpi, pe rucsaci, mirosul se intețea si s-a intețit pana am decis sa deschidem geamul: grava greseala! cum am deschis geamul a inceput sa miroasa de 10 ori mai tare, parca eram in cocina. Dar e absurd, in stanga si in dreapta e camp treierat, n-are de unde. Inchidem geamul, mai mergem cu mirosul, ce sa facem, si observam, genial, ca in fata noastra e un ditamai TIRul ce cară porci :)
Incetul cu incetul, ajungem sa trecem pe rand de Brasov, Sighisoara, Tg. Mures, A3 si ajungem in Cluj-Napoca. Pentru noi, Clujul reprezenta o amenintare la adresa Brasovului pentru titlul de cel mai frumos oras din tara. Sunt foarte fericit de faptul ca am ajuns in Cluj si-am reusit sa-mi fac o impresie proasta. E foarte asemanator cu Bucurestiul si pentru asta, coboara muuult in ierarhia mea. Ce m-a enervat cel mai tare a fost faptul ca pentru a merge o statie cu autobuzul te costa un leu, doua statii-doi lei, si tot asa pana nu mai ai niciun ban in buzunar, nu pana ajungi la destinatie. Ce-i drept era un autobuz vechi ce mergea in afara orasului, intr-un cartier sau comuna lipita de Cluj-Napoca. In cele din urma am reusit sa ajungem noi la Autostrada A3 din nou, cu mai putini bani decat ar fi fost necesar. Acolo am asteptat ceva vreme, mai putin de 30 de minute, au oprit unii au zis ca nu ne iau fara bani si apoi a oprit un nene care a zis ca ne ia pana la Oradea fara bani. Dupa ce i-am povestit ce facem ne-a zis ca avem noroc, ca ne duce pana la Viena in noaptea respectiva :) Da, si eu am explodat de fericire, intr-un mod silentios, evident. Dupa multe vorbe, discutii si alte schimburi de informatii am aflat ca nenea e fermier in judetul Neamt, are 2 Tractoare de cate 170 de cai fiecare, ceea ce inseamna un pret de 100 si ceva de mii de euro bucata pe care le alimenteaza cu diesel facut "in house" din nimic altceva in afara de rapiță la care adauga 10-20% motorina petroliera. Astfel ii iese litrul de combustibil la 3.5-4 lei, nu aproape de 6 cat e la benzinarie. Acelasi combustibil il folosea si pentru masina cu care mergea acum in Austria, un Hyundai H100 de prin 2001 ce mergea struna. El zicea ca motorina lui are cifra octanica 90, in timp ce motorina de la pompa are cifra octanica 68 daca tin eu bine minte. Astea cu toate ca eu stiu ca motorina e caracterizata de cifra cetanica si nu octanica si ca aceasta e maxim 55 la motorina comerciala. Suna bine oricum iar motorul se simtea incredibil de bine! Tragea mai bine si era mult mai silentios, in schimb, in urma ramanea miros de cartofi prajiti in ulei refolosit a 1000-a oara.
Bun. Mergem noi cu nenea mult si bine, am uitat sa precizez faptul ca era cel mai rapid de pe drum si ca nimeni nu ne-a depasit vreodata, dar ajungem cu bine la granita, alimentam, vinietam, si ne vedem de drum in continuare dupa care eu adorm (evident, e noapte). Prin Ungaria, dupa Budapesta, ma trezesc si eu, mai stam de vorba si la un moment dat se aude ceva...am zis ca-s rucsacii, ca au picat prin spate. Dupa 2 minute observa nenea ca i s-a incins motorul si ca ii fierbe apa...nu-i de bine. Am oprit si ne-am dat seama ca s-a rupt o curea. Dam bancheta la o parte, scoatem frontalele si observam: cureaua ce invartea alternatorul, ventilatorul si servopompa a cedat si s-a incurcat cu cealalta, cea de distributie. Dupa ce o scoatem incercam sa facem toate cele in asa fel incat sa mearga invartit ventilatorul (era singurul ce lipsea pentru functionarea masinii - fiind diesel, n-are nevoie de alternator in functionare), intrucat radiatorul nu era montat frontal sa fie aerisit natural ci era ventilat permanent, functie de turatia motorului. Am tot incercat vreo 2 ore sa inlocuim cureaua insa fara succes asa ca ne-am bagat la somn. Dimineata m-am trezit in spate cu masina miscandu-se si am asteptat pana am facut prima oprire sa observ ca am ajuns la granita cu Austria. Acolo nenea ne-a sugerat sa ne gasim pe altcineva sa ne duca, ca sa nu pierdem timpul degeaba asteptand sa caute el solutii. Si-am stat la stop si ne-a luat un bulgar intr-o dubita pana pe centura Vienei, autostradă fiind aceasta.
De aici i-am dat pe jos pe autostrada pana am iesit de tot din Viena si adica pana ne-a dat politia afara de pe autostrada.
Ei, baieti de treaba, au venit si ne-au spus ca nu avem voie, noi, prefacandu-ne ca nu stim, ii intrebam la fel de politicos cum ajungem la Graz daca nu pe autostrada si astfel de indruma pe un drum paralel, B17 parca, ce merge prin localitati pana in Graz. Bun, multumim, iesim de pe autostrada, ajungem la drumul respectiv si incepem sa facem cu mana, aratand foaia cu A3, adica fix autostrada spre Graz >:) romani afurisiti! Dupa ceva vreme ne-a luat o doamna cu un Audi A4 mai vechi dar in stare buna care ne-a dus pana la prima benzinarie. Din vorba in vorba ne-a spus ca fiul ei a lucrat intr-un fel prin Romanica si ca a auzit numai de bine de romani... iar la final ne-a salutat cu "La revedere!"
In benzinaria asta am crezut ca ne prinde noaptea, deoarece era cumva separata de autostrada, in sensul ca cine iesea din ea mergea in principal spre Eisenstadt, pe alta autostrada. Si-am asteptat noi multa vreme fara speranta si la un moment dat Catalinux pleaca sa caute un loc de cort in uriasa statie peco cu hotel langa ea. Intre timp, opreste unu', negricios el asa, (logic, avea un parinte negru), eu urlu la Catalinux care era la vreo 100m distanta, il sperii pe sofer, ii spun ca suntem 2, ma intreaba daca alea-s toate bagajele, ii spun ca da, si a facut o fatza exact ca romanii care te iau fara bani, desi au oprit pentru bani, ceva gen "mnoh bine, hai ca am oprit acum...".
Tipul era student prin Viena, mergea nu stiu unde, cert e ca spre Graz. Cu al sau Volkswagen Vento mergea cel mai repede de pe autostrada si la un moment dat s-a plictisit si-a zis ca mergem pe alt drum. Neavand nimic impotriva si nestiind ce ne asteapta pe celalalt drum, nu am zis nimic...si bine am facut! Era un drum paralel cu autostrada doar ca mergea prin munti mai mult timp decat autostrada si peisajele erau incredibile!! Oh, acum am vazut marea diferenta dintre drumurile lor si ale noastre, si ce diferenta. Apoi, cand am iesit dintr-un tunel am dat peste un mic orasel, cu o industrie destul de dezvoltata, ieseau aburi din cateva fabrici, fum din 2 altele, si foarte multe case cu aspect potrivit zonei (montane).
Bun. Ne lasa omul intr-o benzinarie enorma la iesirea din Graz spre Klagenfurt, adica exact cum am vrut noi, si apoi ne punem sa mancam ceva dupa care asteptam iar la ocazie. Sperantele erau, din nou, mici, mai degraba foarte mici, astfel ca dupa o ora jumate opreste prinul, un austriac get pe get, rocker tatuat, piercerit, intr-o amarata de Mazda 2 (amarata pentru ca nu i se potrivea, nu ca ar fi avut ceva masina). Bun, si mergem noi ce mergem, discut cu el in limita englezei sale si opreste la un moment dat intr-un rest place, merge la buda si se intoarce imediat...se straduieste si zice el : "I hope you don't think I'm a freak but I really like doing this" si rupe o tigara, scoate ocb-ul pune tutunul acolo iar din torpedou scoate o capsula de plastic speciala pentru pastrarea marijuanei, plina cu...marijuana :) Ia "o portie" (asta insemnand de 2-3 ori cat pun romanii intr-o tigara) si o pune. Nici nu aprinde tigara ca porneste masina si plecam. Omul sustinea ca-i place sa faca asta cand conduce, eu n-am dezaprobat. Si mergem, ne ofera si noua, refuzam politicos si apoi, dupa ce a inceput sa miroasa n-am putut rezista "tentatiei" si i-am cerut. Am fumat si tot fumat si n-a avut niciun efect - dezamagitor, stiu, dar m-am simtit ca un voluntar Peace Corps care merge for the full experience si nu refuza nimic. Apoi am inceput sa vorbim si am aflat ca in Austria iarba costa 10 euro gramul (atat de ieftin mai ales raportat la venituri si la alte preturi) pentru ca ai voie sa cresti planta, te poti duce si cumpara de la orice magazin de flori in ghiveci. In plus poti cumpara si cortul in care trebuie tinuta, lampele UV, nutrienti pentru apa, tot, numai ca n-ai voie sa detii planta rupta sau uscata. Te poti plimba chiar cu ghiveciul prin masina. Asta sa nu o luati de buna, este ceea ce ne-a zis tipul si noi l-am crezut. Prin zona pe unde am mers, la fel erau, autostrazi incredibil de faine si prin munti incredibil de mari. Mnoh, omul mergea in Klagenfurt iar noi i-am zis sa ne ia pana in urmatoarea oprire pe dreapta. Sta omu' si se gandeste si zice ca ne lasa mai incolo chiar, ca a are pofta de un burger king >:) si ne-a lasat superbine, intr-un peco intre Villach si Klagenfurt unde am pus cortul seara.
Cortul am inceput sa-l montam in timp ce ploua iar dupa ce-am terminat de montat a incetat sa mai ploua. Si asa ne-am bagat la somn pt a doua oara, blana am picat desi nu era complet intuneric afara.
Bun, trezirea si hai, incepe day 3.
Si ne postam noi in benzinarie, asteptam, asteptam, eram deja exasperati de cate rulote treceau. Cred ca in viata mea nu am vazut atatea rulote cate am vazut in fiecare zi prin Austria. De acolo ne iau doua gagici care ne-au zis ca merg in Tarvisio si in masina carora m-am uitat de 5 ori pe harta, sa ma asigur ca n-au zis Treviso (oras care era fix in drumul catre Courmayeur) si intr-adevar, zisesera Tarvisio, oras aflat la granita dintre Italia si Austria. Tot era bine, ne-au lasat la cel mai apropiat peco de granita. Acolo am stat vreo 100 de minute dupa care ne-a luat un tip, tanar, croat, mergea acasa prin Italia si care a zis ca ne duce pana in Udine. Pe drum, uitandu-ne pe harta, am observat ca DUPA Udine exista o intersectie de autostrazi, mai bine zis se bifurca autostrada aceea, stanga spre Trieste si dreapta spre Venetia, loc in care trebuia sa ajungem noi. Bun, ii zicem sa ne lase dupa Udine, la un peco pana in bifurcatie. Gaseste el un peco si rateaza intrarea - mergand cu 160 constant, n-a fost deloc greu. Urmatorul peco era la 20-30 de km de bifurcatie, spre Trieste. Ce sa faci, ne dam jos, observam faptul ca nu putem sa mergem sa stam la stop pe sensul celalalt si decidem sa stam aici spre Trieste si apoi om mai vedea. Nici n-am apucat sa scoatem foaia ca au venit Carabinieri si ne-au dat jos. Ghinionul nostru a fost faptul ca exact langa autostrada era un mic drum ce conecta Trieste de Venetia, si cand zic mic ma refer la MIC! era plin de scutere si autobuze de oras, deoarece din Trieste pana in Venetia, vreo 200 km, nu era spatiu neocupat de case sau terenuri agricole mici, amplasate langa case adica practic mergeai in localitate 200 km :)
De acolo ne-am luat directia si am stabilit ca mergem in Monfalcone si apoi pe autostrada. Si mergem noi, trecem de 2 orasele dinastea mici, si ajungem in cele din urma in Monfalcone, oras care ne-a intampinat fix cu o intrare pe autostrada. Perfect zicem noi, doar ca stam ceva vreme si nu ne ia nimeni. Socotind ca asta e intrarea spre Trieste si ca trebuie sa mai fine una spre Venetia, hotaram sa mergem prin oras, sa-l traversam si sa stam acolo. Incepem, mergem iar multa vreme, ajungem la un supermarket, ne cumparam de-ale gurii, dam 10 lei pe cel mai ieftin kilogram de paine, cumparam cele mai ieftine fructe - nectarinele, si niste biscuiti de care si acum ne e pofta si o cutie de lapte. Apoi traversam orasul, intram sa vedem cat costa o bucata de pizza, iesim cand aflam ca-i 2 euro, continuam, ascultam doua romance vorbind intre ele, moldovence dupa accent, apoi trecem pe langa ceva minunat: un magazin de bucate romanesti, pe care era un anunt: preotul x infiinteaza parohie in orasul Monfalcone, doritorii sau sclavii sau nu mai stiu cum scria acolo care vor sa se alature sunt rugati sa....(faca pe prostii si vor fi gasiti - glumesc)
La iesirea din oras, surpriza sau nu, nicio autostrada. Asa ca am decis sa mergem pe drumeag si deci mergem noi la iesire, stam la ocazie o gramada, vedem foarte multe babuţe mergand cu masinuta dracu stie unde. Dupa o ora de stat degeaba ne apucam sa numaram masinile: am ajuns la concluzia ca 27% din masinile din Monfalcone sunt conduse de femei. Dupa aceasta concluzie am mai stat o ora la ocazie si apoi a oprit un nene cu o duba pe partea cealalta a drumului, ne-a chemat si ne-a zis ca ne poate duce 15 km spre Venetia, iar noi am acceptat. In fine, ne duce mai mult, facand un extra efort ne lasa la intrarea pe autostrada, unde era si un mall, supermarket si alte dinastea. Acolo ne-am pus cortul in singurul loc cu pamant necultivat din toata Italia si am dormit ca barosanii!
Cu semnul universal, dar necunoscut in Italia, 
Incepem sa admiram peisajul, sa ne uimim de cat de dens e porumbu' pe la altii, (si la fel de productiv)
Mnoh, si mergem noi mai departe, nimerim si printre campuri, mai aveam vreo 16 km cand intram intr-un orasel care arata cam asa: Parmanova pe numele sau
Bun, mai departe, urmatorul indicator ne arata 12 km ramasi pana in Udine, urmatorul 14, urmatorul 18, punct in care ne-am gandit sa intrebam lumea...am intrebat si ni s-a confirmat: mergem bine!
Si-apai am mers tati, am facut chiar si pauza de masa pe marginea drumului, am desfacut un magnific pate Bucegi, l-am asimilat cu niste paine veche si-am continuat sa mergem. Am mers pana foarte aproape de Udine, de unde ne-a luat un nene intr-o Octavie, cu aer conditionat! Nenea prietenos, ne-a condus pana in centrul orasului Udine, scutindu-ne de cel putin 6 km in afara si vreo 4-5 in oras. In centru am decis sa vizitam ce era de vizitat, ne-am urcat pe-un deal cu un castel fain, am cautat internet si dupa o lipsa acuta de wireless, am decis sa coboram si sa continuam: ori sa gasim un couchsurfer care sa ne gazduiasca in atat de scurta vreme.
Intre timp, iata cu ce ni se delectau ocheanele
Odata coborati de-acolo, ne-am nimerit fix intr-un magazin de articole sportive montane :) Dupa o ora de mirari si holbari, le-am golit magazinul de toate produsele aflate la lichidare: 3 Stichturi, 1 express, un Briceag Victorinox. Total, 28 euro :)
Dupa magazinul vietii, mergem tiptil parasind centrul orasului, catre iesirea spre...Austria! Intre timp, trecand pe langa multe pizzerii, am decis sa intram intr-una sa probam naiba o pizza de la mama ei: am intrebat cat costa, ne-a zis ca-i 2 euro felia si-am iesit de indata! (cea mai mare greseala a excursiei!)
Cand incepea sa dispara soarele, incet dar sigur, ne-am postat la o iesire de orasel si stateam cu semnul, fiecare in cate-un sens, amandoi vrand sa ajungem pe aceiasi autostrada. De acolo ne-a luat un tip intr-un monovolum, care ne-a dus fix pana intr-un lan de porumb :)) Stiu ca suna pedofilic si poate horror, dar omu' chiar a avut intentii bune: In Gemona, acolo unde mergea el, ne-a lasat intr-un loc in care el a crezut ca putem noi sa dormim fara sa fim observati sau fara sa deranjam. Ba mai mult, la debarcare, ne-a oferit 5 euro "sa avem de cafea" pe care i-am refuzat politicosi (eu considerand ca e prea putin pentru banii lor si Catalinux ca nu vrea cafea...yet!) si apoi ne-am vazut de drumurile noastre si de lanul nostru, gazda noastra pentru seara respectiva. Aici am terminat magnificii biscuiti si am ramas doar cu pate Bucegi si...dorinta de a ajunge acasa!
Iesind la drum, ne postam, evident degeaba, ne incercam norocul vreo 2 ore, Catalinux baga o cafea sanatoasa de 2 euro :) see the irony...n-a acceptat 5 euro pt cafea dar a dat 2 euro la numai 12 ore dupa :)
Decidem sa plecam si de aici pe jos si, odata ajunsi in urmatorul oras (care n-a fost deloc aproape), am intrat direct la supermarket si ne-am aprovizionat cu toate cele in afara de paine (evident, din cauza pretului). Tot aici este si celebrul loc in care am decis sa gustam o pizza la mama ei acasa: am vazut acolo 3 feluri de pizza, l-am ales pe cel mai ieftin, ne-am cumparat si niste iaurturi si alte chestii delicioase (adica fix nimic altceva). La iesire, ma uit pe eticheta in care era ambalata pizza si vad pretul: 2.2 euro bucata...si romanul din mine s-a dus repede la omul care a ambalat pizza si i-am zis ca m-a tapit iar el mi-a explicat simplu: numele afisat in dreptul pizzei insemna prajitura cu nu stiu ce... iar felul ala de pizza 2.2 euro. Bun, linistiti, iesim din supermarket si tristi incepem sa roadem la pizza. Nu am zis altceva in afara de "mamma mia" pe romaneste, "sa-mi bag...." cat de buna e!!!. Apoi cu un iaurt de banane ne-am satisfacut si pofta de dulce si ne-am urcat moralul la un nivel superior maximului!
Asa ca i-am dat inainte, si la putin timp dupa parasirea orasului ne-a luat o tanti despre care nu mai tinem niciunul nimic minte si ne-a dus numai 10-15 km, ca doar atat mergea: ne-a lasat pe acelasi drum national pe care am continuat nestingheriti pana cand...incercand sa fac loc sa treaca unii care mergeau mai incet si mai pe dreapta...
Nici prin cap nu-mi dadea ca aveau sa opreasca, sa faca loc in masina si sa ne duca... Unde aveau sa ne duca e o poveste aparte ce merita a fi scrisa in toate limbile lumii!
Bun, erau Pedro si Francoise, el ceh, ea frantuzoaica, 2 oameni pensionati, sot si sotie, open minded in draci si cu povesti fantastice. In fine, mergand cu ei in masina, vorbesc intre ei, vorbesc si cu noi, afla ce-am facut si ce vom face si se hotarasc sa ne invite la casa lor din munti, in minunatul mic satuc italienesc Patoc (Pattocco), sa mancam ceva si sa facem un dus. Toate bune si frumoase, ca sa citez raspunsul meu: "thank you, it's too kind and we have to accept it!". Invitatia a fost o gura de oxigen si o ambrozie invizibila!
Mnoh, omu' a zis ca aceasta casuta a lor e in varf de munte, eu am intrebat "serios?" si ea a zis zambind ca nu chiar... si a avut dreptate. Din drumul principal, am facut dreapta catre satul Chiussaforte, dupa care am mers in stanga pe un versant la fel de abrupt ca abruptul prahovean, dar impadurit din belsug. Drumul era o veche poteca transformata in cel mai ingust si mai abrupt drum pe care am mers vreodata cu o masina. Dupa 4 tunele si un satuc mic, ajungem la satul in care se afla ceea ce ei numesc "mountain house". E un sat cu case vechi (1850), toate in aceiasi tema si construite cu acelasi efort titanic! Totul a fost carat cu carca (oamenilor sau a magarilor), peretii sunt din piatra de calcar lipite intre ele cu God knows what si arata fantastic!
Mnoh, si totul incepe cu cateva case aliniate "la perete"
Despre loc: Intr-o vale in care apa curge la 300m altitudine, si varfurile pe care le vezi din vale au 2600m si, orizontal, se aflau la 500m de firul apei. Casa se afla cam la jumate din altitudinea varfurilor oferind un peisaj...fantastic! FANTASTIC!
Despre casa ne-au spus ca este rodul muncii a peste 30 de veri. E plina de diverse obiecte care mai de care la locul lui.
Si cum am ajuns noi acolo, ne-am instalat pe fata un zambet permanent si am inceput sa cascam gura in gol, pana cand...se va intampla ceva. Am fost invitati de unul din tineri sa mergem la cocotz si apoi la o Pizza dar am refuzat politicos preferand sa mergem sa vedem o cascada pe nu stiu unde. Am mai stat noi pe-acolo ceva vreme, am mers sa vedem cascada, era sa mor, mi-a blocat Catalinux camera foto, am vazut o gramada de paianjeni si in cele din urma ne-am intors la casa omului.
Cel mai intens a fost totusi sentimentul de a fi acolo, alaturi de acei oameni, in acei munti si sa ma simt atat de liber si atat de departe de casa! Degeaba incerc eu sa zic acum ce am simtit, nu voi uita niciodata asta!
Seara se asternu si noi intraram in casa, poftind la masa. Oamenii ne-au pregatit un...gulas si potato dumplings (sper ca asa se scrie) si, la fel ca mama, ne-au "fortat" sa mancam tot :)). Apoi ne-am pus la povesti in care am aflat chestii faine, in care ei au aflat chestii faine si per total ne-am simtit superbine! Dupa toate discutiile am mers in camera unde am insemnat in catastif!
Despre catastif: o carte (initial goala) inceputa acum 30 de ani (fix 30) in care fiecare oaspete care trece pe-acolo scrie ceva in ea daca vrea; Si de ce n-ar vrea? Niste oameni atat de amabili si atat de deschisi lasa o impresie fantastica oricui, o impresie care merita scrisa acolo in speranta ca vii la anul si vezi ce-ai scris (pt ca nu mereu esti inspirat sa faci o poza la ceea ce ai scris acolo X( ) dar cu atat mai mult...trebuie sa revenim acolo, cu orice alta ocazie! In ea se aflau tot felul de caractere, in toate limbile Europei si cateva ale lumii, marturie a 30 de ani de existenta a casei in forma actuala. Ne-a aratat Pedro chiar si o scriere a unui copil (la vremea aia) roman pe care l-a adus din spital direct la el, avand o mana rupta sau asa ceva.
Bun, dupa inscrierea in catastif ne-am bagat si noi la somn ca oamenii si am dormit IN PAT! in Italia! pana destul de devreme dimineata cand unul din tineri a venit sa ne coboare la drum, sa continuam in aventura noastra :) And so he did
Intorsi la drumul relativ principal ne-am apucat sa mergem, avand autostrada ba in dreapta ba in stanga, ba in tunel ba pe pod, ea plina de masini, drumul nostru...nu!
Dar am mers, si am mers pana ne-a luat primul om care nu stia o boaba de alta limba in afara de italiana, si nici macar aia; vorbea friuli. A fost cea mai amuzanta conversatie pe care am avut-o: prima oara a inteles ca suntem din Armenia, si explicandu-i ca am ajuns in numai 4 zile in Italia se mira foarte tare si ne tot felicita, pana cand a inteles ca suntem Romani si nu Armeani. Tipa a ocolit si ea ca sa ne lase cat mai aproape de Tarivisio si, intr-adevar, ne-a lasat foarte aproape, la numai 2-3 km de intrarea in oras.
Acolo, am vazut un parapantist aterizand pe un camp langa noi, multe cai de transport pe cablu si iarasi autostrada, ba in stanga ba in dreapta, ba in munte ba pe pod. Tarvisio e un oras gen Busteni, cu mai multe partii, munti mai inalti si in alta tara, dar cam acelasi lucru inghesiuit intr-o vale relativ larga si plin de stradute mici strabatuta de una mai principala. Am reusit sa nimerim fix de ziua orasului, cand acesta era ful ful ful! Am reusit cumva sa-l traversam destul de rapid (nici n-a fost prea mare) si ne-am postat langa sediul politiei, de data asta mai departe de autostrada, dar nici aici nu ne-a fost asteptarea prea usoara: la un moment dat a inceput sa picure si mi-am pus pelerina pe mine degeaba...ca a fost alarma falsa. In fine, s-a gandit o gagica (cam nebuna daca m-ai intreba pe mine), intr-un Fiat Bravo cu un catel in spate, sa ne ia tocmai pana in Austria. Eu vazand catelul in spate, am decis sa ma urc sa stau cu el: gagica superfaina, supervorbareata, a nimerit Catalinux in fata, sa vorbeasca el cu ea, ce naiba X(X(. Despre ea am aflat ca lucra in Austria la un hotel, avea o colega romanca, era din Slovenia si statea in Italia. Ne-a zis ca trebuie sa facem un mic ocol sa bage benzina, ca in Slovenia e benzina mai ieftina si asa am si facut, astfel ca am ajuns in aceasta calatorie si in Slovenia, fie chiar si numai in masina. S-a oferit sa ne duca la hotel, sa mancam ceva, apoi si-a adus aminte ca a plecat bucatarul, apoi ne-a intrebat daca vrem sa mergem sa vorbim cu colega ei, noi n-am zis nici nu nici da si pana la urma, cumva, n-am mai mers. Apoi, intr-un exces de zel, a vrut sa ne urce pe autostrada si sa ne lase in urmatoarea benzinarie insa in ultima clipa ne-a lasat pe autostrada spre Italia, deoarece n-avea Vigneta. Intamplare sau nu, ne-a lasat in aceiasi benzinarie din care ne-a luat croatul de ne-a lasat aiurea in Italia. Ne-am luat ramas bun (foarte sumar) de la ea si a devenit si ea un om pe care-l vezi doar odata in viata. Acolo ne-am postat in acelasi loc ca la dus si am stat: vazand ca vin niste nori (dupa parerea mea, uriasi, dupa a lui Catalinux, "din care n-o sa ploaie") am decis sa mergem sa amplasam cortul si sa asteptam sa vina/treaca ploaia. Pana la urma am adormit si ne-am trezit destul de aiurea, cam tarziu, si concluzionand ca am mers cam prea putin in ziua aia. Dupa trezire si dupa mica ploaie ce avusese loc ne-am repostat la datorie si am inceput sa ne plictisim. Una din utilitatile plictiselii noastre a fost faptul ca s-a gandit Catalinux sa se plimbe sa vada ce-i pe autostrada si ghici ce a vazut: o statie identica vis-a-vis (adica fix in sensul de mers catre....acasa!)
Bun, ne-am postat acolo si am stat ceva vreme, observand toate masinile care se intorceau din concediu din Italia. A fost acolo si-un roman de Prahova caruia i-am aratat fix cartonu' cu Ploiesti dar care oricum avea masina plina, dar si altii de Romania care nu s-au prins ca le aratam un oras din tara.
Au oprit si unii cu o duba ca a lui Smendre ce mergeau in Salzburg dar pe care i-am refuzat din pacate, cu toate ca cred ca ne-am fi distrat la ei in duba.
Am mai stat vreo 2 ore dupa instalarea noptii insa niciun rezultat, doar niste poze faine, sau, ma rog, niste incercari.
Dimineata, plini de speranta (pe dracu), ne-am repostat la loc, si, din fericire, ne-au luat repede niste cehi cu un T4 care veneau de la munte si mergeau la munte, ulterior afland noi ca treceau prin Viena...(initial le cerusem sa mergem in Klagenfurt) I-auzi, ne-am uitat noi pe harta si am observat ca cel mai bine ar fi sa ne opreasca dupa Graz, sa continuam inainte, pe cel mai scurt drum catre Budapesta.
Oamenii erau faini, oameni de munte, care aflasera de notorietatea ursilor din carpatii mioritici si care n-au ezitat sa ne intrebe despre acestia. Erau vreo 4 si un copil mic, fiul soferului. Prin Austria, iesim de pe autostrada sa mai luam pe cineva. Mergem prin niste orasele foarte faine observand multa lume pe bicicleta, si magnificele peisaje oferite de lacurile cele mari de pe-acolo.
Intr-un orasel oprim fara niciun semn de vreo persoana asteptanda, fumeaza oamenii cate-o tigara, apoi ne suim in duba si plecam pe un drum forestier, abrupt care parea sa nu duca nicaieri. Si intr-adevar nu a dus nicaieri deoarece la un moment dat vedem 2 gagici, parca proaspat iesite de la o filmare de film porno (dar exact!), in mijlocul padurii, pe un drum super creepy, gagici pe care le claxonam si intoarcem dupa ele.
Spre stupefierea noastra, intra tipele in masina, una peste alta (la propriu, una in bratele celeilalte) in conditiile in care era un loc intre mine si Catalinux, cel putin pentru cea cu bustul mare.
In fine, ne impacam cu situatia si mergem mai departe, ne intoarcem pe autostrada si inainte catre casa!
Oamenii ne lasa superfain intr-un rastplaz unde erau mai multe chestii printre care si un concurs auto intr-o parcare de supermarket. Printre altele, de-acolo am cumparat ciocolata si paine toast, ambele mai ieftine decat in Romania.
Dupa ce-am mancat am inceput sa mergem iarasi, in lipsa masinilor care sa treaca pe acolo. Am mers si tot mers pana la sfasitul unui orasel de unde am inregistrat cea mai rapida imbarcare in masina unui ungur care vorbea doar germana si ungureasca. Omu ne-a dus superbine pana dupa granita dintre Ungaria si Austria, distanta foarte faina tinand cont ca am facut in ziua aia (duminica ea de fel) mai multi km decat in ultimele 3 zile in total. Unde ne-a lasat asta, "miroase de zici ca e unu pe-aproape care nu face altceva decat sa arunce cacat in aer toata ziua", deci crunt! Dar am facut fata si am stat eroic acolo, si degeaba, ca pana la urma am mers la somn si-am dormit aproape fix pe granita dintre tari, derutand telefonul la maxim :))
Acolo m-a sunat mama sa-mi zica "vai mai mama, de ce dormi in Ungaria, ca uite ce zic astia la stiri, ca numai crime sunt acolo". Printre altele, acolo am ascultat si radio la unguri, ascultand Sweet Child of Mine a celor de la Guns.
Da, noaptea fu FOARTE cald!
Dimineata, postati cuminti la locul nostru imputit, asteptam ceva vreme cu cartonul cu Budapesta si cel de Veszprem pana cand decidem sa renuntam la aceasta forma de hitchhickereala in favoarea degetului universal, deget care a dat roade: ne-a luat un nene pana in...undeva, un oras mic, de fapt dupa un oras mic si intr-un peisaj la fel de sumbru, datorat mai ales umiditatii incredibil de mari de afara, combinata cu temperatura la fel de mare.
Dupa ce-am luat apa de la un bar de benzinarie (randul meu God damn it!) ne-am postat la loc, loc bun dupa giratoriu si am plecat relativ repede cu o tanti mai dolofana care ne-a dus cateva localitati mai incolo, lasandu-ne la iesire. De acolo ne-a luat un mosulet tare ciudat cu care n-am vorbit nimic si care ne-a lasat in Veszprem pe centura (fain din partea lui). Din Veszprem ne-a luat un nene imediat, am tras sperietura vietii din cauza stilului de condus...sa-i zic...grabit :) Ford Escort break...140-150kmph constant, inclusiv in curbe, c'est la vie, n-ai bani, te sperii, sau, sa-i zicem adrenalina. Omu ne-a dus bine, pana in Szekesfeheravar
Sapte ani mai tarziu caut postarea asta pe google si n-o gasesc. Voiam sa-i arat unei fete frumoase ce inseamna ocazia.
Imi pare rau ca n-am terminat-o si-mi pare si mai rau ra n-am publicat-o macar asa, dat fiind faptul ca e aproape gata.
