miercuri, 17 mai 2017

Ia de râs

Sau cum e posibil,
Sau cum puii mei?!?
Sau ce titlu vreti voi sa-i mai dati, in orice caz, e amuzant.

Incepe cu o alegere ciudata, de a participa la un chef la care eram sceptic in privinta integrarii (nu cunosteam mare parte din oameni, era in alta localitate, trebuia sa ma trezesc devreme in ziua urmatoare, etc), scepticism adeverit prin faptul ca in cele doua - trei ore cat am stat pe-acolo m-am jucat cu cainele. Alfie! Eram evident out of the peisaj, dar cum am mers cu motorul si am gustat licorile, nu ma puteam razgandi. M-am culcat, m-am trezit cand s-au culcat ceilalti si am plecat. And so it begins: motorul nu porneste. Pare ca n-ar avea baterie (adica pare ca ar fi descarcata). Singur cuc, in Ghimbav, la 6 dimineata intr-o sambata. Nebuneste, zic eu, incep sa o imping sa o pornesc si, spre surprinderea mea maxima: a pornit.
Szuper!
Blana spre Sinaia, pe-un drum drept, surpriza, se opreste din mers. Iau contactul, pun contactul, debreiez si reporneste. Uhuuu! Merge!
Ajung la Sinaia, cu teama sa nu mi se opreasca pe urcarea spre Paraul Rece, ca de-acolo e numa' la vale si-ar merge fain la impins.
Parchez in mijlocul orasului. Are loc concursul, nimic spectaculos acolo.
Seara i-l dau lui Misha, ca eu sorbisem jumatate de bere.
Misha... il impinge sa porneasca, da-i porneste. Si i se opreste si lui, fix cand sa intre in curtea caminului unde urma sa fim cazati. Apoi incearca ei ceva diverse cu cabluri, cu schimburi de baterii. Pare-se ca era de la baterie, ca ar fi fost consumata, caci cu a lui Cornel a pornit instant.



Asta-i (a fost) preambulul: acum incepe.
La camin am mers practic pentru a ne odihni (a se citi SOMN). Aveam 2-3 ore pana la premiere si erau toti obositi - perfect. Am tras un pustiu de somn adanc. M-am trezit si am plecat spre premierea unde se anuntau zeci de premii pe care de obicei le iau voluntarii la tombola, ca nu se prezinta prea multi concurenti la premiere. Apoi era chef, cu vin de la Corcova. Minunat!
La tombola a castigat toata lumea-n afara de mine - e ok, caci eu am castigat anul trecut un windstopper pe care-l port cu cea mai mare placere.
La chef n-aveam voie sa bem bauturile noastre, implicit vinul de Corcova. Astfel ca si cheful s-a terminat dupa vreo ora, cand au plecat cam toti acasa, ramanand vreo 3 care sa mergem la camin cu o masina si poqii cu motorul :)
Glumesc. aici incepe partea faina!
Ne intoarcem la camin!
Ajunsi noi trei la camin, intram in camera unde se statea de obicei la gramada, si eu, nerabdator sa aduc boxa pe care mi-a lasat-o George mostenire, rog pe Daniel, maestrul cheilor, sa-mi dea si mie cheia de la camera trei sa iau boxa, sa avem muzica ambientala :D
El imi raspunde ca n-o are.
huh? cum nu?
- Pai eu am doar cheile de la cei care mi le-au inmanat.
- Pai.. si-atunci cine? ... Ana!
Ana era cea pe care am vazut-o ultima in camera, intrebandu-se daca sa ramana sau nu in Sinaia peste noapte, stand practic in usa, nehotarata.
O sun, frumos, nu-mi raspunde.
Sun pe urmatorul care trebuia sa fie cu ea in masina. Parca Bogdan. El imi zice ca e in cealalta masina. (parca) Oricum, nu dadeam de Ana.
Pana la urma, parca da Ana de mine, vorbim, o intreb unde e cheia si-mi zice ca mi-a dat-o.
Eu, cuprins de transpiratie deja, cunoscandu-mi apucaturile in ceea ce priveste uitatul lucrurilor peste tot, revad toata seara cum se zice ca isi vede lumea viata inainte de moarte si-mi reiese repede din calcul cum ca nu mi-a dat-o, caci daca mi-ar fi dat-o, o bagam in singurele buzunare disponibile - m-am pipait si nu erau acolo.
Ii zic ca nu cred ca mi-a dat-o mie, si-apoi zice ca i-a dat-o altcuiva, dar tine minte ca i-a dat-o cuiva.
A zis ca se gandeste si ca se si cauta in rucsac si apoi revine cu un telefon.
In timpul asta, incep eu sa dau din coate si il rog pe Daniel sa-mi dea numarul sa o sun pe administratoarea caminului. O sun, o intreb daca are cumva posibilitatea sa vina sa deschida camera trei. Ghici ce raspunde: camera trei e singura de la care n-are cheia, iar fetele care stau acolo sunt toate plecate, una la Valea Doftanei, si celalalte doua pe nu stiu pe unde, ca n-am mai auzit nimic dupa raspunsul asta. In fine, presupunand ca Ana a dat cheia cuiva care a ramas totusi in Sinaia, imi revin in fire si intreb si ce-i interesa pe ceilalti oameni cazati in camin: daca e ok sa predam cheile maine. Doamna-mi raspunde politicos ca ar vrea sa plece maine la 10 la Ploiesti, Plopeni, undeva, si ca ar fi fain daca am putea sa dam cheile pana atunci. Cadem de-acord pe ora 10 si terminam, eu trist, ea normala, conversatia.
Imediat dupa asta, suna Ana:
- Omoară-mă, cheia e la mine, iar eu am ajuns in Brașov.
:)
Cum era s-o omor la 40 de km distanta?!?

Calm, acceptand cele ce mi se intampla prin prisma faptului ca si eu ii afectez pe cei din jur astfel, uitand lucruri, ii explic ca asta este, caut pe cineva sa aduca cheia in seara asta (chiar voiam boxa aia atat de tare!), iar daca nu, va trebui sa faca cumva sa ajunga cheia de dimineata, ca doamna administrator vrea sa plece la 10.
Si ea intelege situatia si accepta faptul ca in cel mai rau caz, ar trebui sa vina de dimineata cu un tren pana in ora 10 sa aduca o amarata de cheie.
Si-apai, cum cautarea Brasov - Sinaia n-a dat rezultate, ne-am resemnat si am continuat seara fara.
Intre timp ni s-au alaturat si Pochii care si-au luat somn primii. Discutiile noastre filozofice s-au terminat cand am adormit eu :)
Am mentionat faptul ca a fost o zi obositoare?


M-am trezit la 9:30, am sunat-o pe Ana la 9:45 s-o intreb pe unde e. Cred ca am trezit-o.
Mi-a zis ca i-a dat cheia lui Balan seara.
Huh?
In ziua asta avea loc un concurs in Piatra Mare, concurs la care trebuia sa participe si Balan.
Imi incerc norocul, poate nu se daduse deja startul: il sun pe Balan - nu raspunde. E clar, s-a dat startul.
O sun si pe Bianca - raspunde:
- Salut Cezar, zi repede ca sunt la start si trebuie sa las telefonul.
Mnoh, nu stiu cum sa zic varianta scurta a ceea ce am simtit, dar eu practic aveam nevoie sa vorbesc cu Balan despre o cheie de la o camera de camin, despre care cred ca era la el, iar Balan isi pregatea fizicul si psihicul pentru a castiga o cursa aflata la prima editie. Mi-am incercat norocul si-am intrebat-o pe Bianca daca stie de cheie, mi-a zis ca nu, dar ca mi-l da pe Balan.
Dupa ceva fosneli in telefon, semn ca nu e asa usor de gasit Balanul, ii aud vocea lui Balan.
- Salut Balan. Repede. Cheia de la camera trei e la tine?
- Da.
- Ok. Cum facem sa ajunga la Sinaia in 3 minute?
- ...
Radem amandoi si apoi incep sa-i explic, ca eu de fapt aseara aveam nevoie de cheie pentru boxa, insa azi, cand ploua si trebuie sa duc motorul lui Misha (despre care nu stiu daca functioneaza sau nu) in Brasov si am nevoie de hainele de ploaie din rucsacul in care era boxa...
Chiar era o zi in care nu ma grabeam decat sa verific bilantul contabil al CPNT-ului, atat, deci puteam ajunge la orice ora in Brasov. A, mai aveam ultima sansa sa alerg cu Andreea la alergarea saptamanala. Dar chiar nu ma grabeam, puteam astepta. Rapid, gasesc o solutie de avarie
- Bine, poti lasa cheia in duba lui Manu? Poate vine cineva Brasov - Sinaia si o aduce, sau poate vin eu cu ocazia pana acolo si ma intorc cu cheia.
- Pot, dar nu pot, ca e in duba cheia, iar cheia de la duba e la mama, care e sus la cabana. Hai ca trebuie sa ma incalzesc, ia si vorbeste cu Manu, poate te poate ajuta el cumva.
Manu, a aflat de poveste si mi-a dat cea mai simpla solutie: spargi usa si o plateste Ana. Desi plauzibila, imi imaginez nu ar fi fain ca pedeapsa pentru cand uit eu ceva, sa fie plata unei usi, sau incuietori, sau toc, sau plata in general!
Cu acestea in minte, pornesc in cautarea de solutii.
Incerc cheile de la celelalte camere: cea de la camera 10, surpriza, intra in yala, dar n-o deschide.
Cea de la camera doi intra in yala, dar n-o deschide. Si-atat.
Umblu pe hol, dau de doi oameni, ii intreb unde o gasesc pe administratoare, imi zic ca jos.
Ma duc jos, o vad, o salut, ma prezint, prezint situatia, ea saraca, trebuia sa plece intr-un minut, iar eu n-aveam cheia nici pentru mine, d-apai pentru ea.
O-ntreb unde sunt fetele alea, o intreb cat costa usa, tocul, incuietoarea, daca se supara daca o spargem si platim. Intreb practic toate solutiile la care m-am gandit. Ea, din nou, saraca, zice ca de-abia au schimbat usile si ca e exclus sa o spargem. Dar ca trebuie sa existe solutii, poate-o fi geamul deschis, poate ... ceva.
Mnoh, eu zic "cum ar fi sa fie geamul deschis" in timp ce ies afara din camin. Adica am facut trei pasi, ca aceasta camera trei era exact deasupra biroului administratiei. Ies, ma uit deasupra intrarii si vad geamul inchis. No, dracie, nici solutiile care nu-s ale mele nu-s bune. Iese si tanti si vede un geam deschis.
- Uite, e deschis.
- Nu, nu e deschis, ala-i de la camera doi, acolo stam noi acum.
- Ba nu, aia-i camera trei.
Imi adun gandurile, incep sa numar ferestrele si, intr-adevar, era a treia camera. Na bulan, ca-i geamul deschis. Incepe ploaia serios.
Acum, iarasi la solutiile mele:
- Aveti cumva si-o scara, sa intru pe geam?
- Mergi acolo la atelier, unde e domnu' si intreaba-l, ca sigur are o scara, dar nu stiu daca-i suficient de lunga.
- Merg acolo la atelier, in tricou, in ploaie. Intru, il salut pe nenea, (sa-l descriu, sa nu-l descriu?) (il descriu!) ( era un nene care nu stiu ce mai cauta in campul muncii. Foarte afectat de vreme, la o varsta foarte inaintata, care nu parea sa vada prea bine si care folosea orice apuca in jur pentru a se deplasa, pereti, garduri, orice sa-i mai ia din greutatea de pe picioare si din efortul de a se echilibra), il intreb vorbind putin mai tare daca are o scara.
- Am, uite-aici,
Si-mi arata o scara dinaia dubla, dar din lemn. Speram din tot sufletul sa aibe un mecanism dinala de prelungire, cum exista la scarile din aluminiu, insa cei 2.5 metri erau doar 2.5 metri, sau mai putin, daca o puneai cum era construita, adica sa stea in forma de triunghi.
O iau pe-un umar, merg prin ploaie la fereastra, o asez, o inclin, o sprijin de perete, orice faceam, mai ramaneau vreo 2-2.5 metri pana la pervaz. N-ar fi fost o problema daca n-ar fi plouat pe pervazul acela din gresie. Ca poate reuseam sa urc si sa-mi iau rucsacul, dar la coborare as fi avut mari probleme.
Ma resemnez, plec capul in ploaie si duc scara inapoi. Ii povestesc lu' nenea faptul ca nu ajung si ca e riscant sa urc si-l intreb totusi daca nu stie cumva de unde pot gasi o scara mai mare.
- Pai mai am eu una mai mare.
- ?!?!
- Da, e una mai mare dupa cladire.
- ?!?!? Si cum ajung la ea? :)
- Pai mergi in jurul cladirii, sau, ca sa nu te ploua, cere-i administratoarei sa-ti deschida.
Merg, ce sa fac, sa o intreb pe tanti daca poate sa-mi arate unde e scara si sa-mi deschida.
Imi deschide si o vad: un copac taiat pe din-doua, de vreo 5-6 m, cu crengi intre cele doua jumatati de trunchi, formand o scara foarte stabila si foarte... grea.
Dar e ok, ma duc, il iau pe Cornel cu mine. Tanti ne zice sa o ducem in jurul cladirii (ploua! remember!), eu o intreb totusi, de ce. Ea imi zice ca n-avem loc prin usi cu ea. Eu ii zic contrarul, ii fac o simulare si ne da unda verde. Mergem, cu emotii, desigur, ca poate se rupe, poate nu ajunge, poate nu e aia camera, poate, poate, poate.
Ne chinuim un pic sa ridicam scara printre cablurile tipic tarii romanesti (din copac in bloc, din bloc in alt bloc, din stalp in cladire si iar in stalp), nefiind departe de a o sprijini de unele. Dar ingineri priceputi cum suntem, reusim sa punem scara pana la geam. Si urc, urc, urc, si-mi vad rucsacul!
Holy moly! Aveam boxa!
video

Glumesc, nu mai aveam nevoie de boxa, acum aveam nevoie de hainele de ploaie, de tot rucsacul de fapt. Tot ce mai ramanea de facut era sa vad daca porneste motorul, apoi daca pornea sa-l duc pana la Brasov fara sa se mai opreasca. Oricum, ii aveam pe cei doi motociclisti cu mine, daca nu reuseam singur, ma mai impingeau ei si tot as fi reusit sa-l pornesc.
Si-ncepem.
Cobor eu primul, pun casca pe cap, toate hainele de ploaie pe mine, manusile, bag cheia in contact (era evident ca nu va porni la cheie, asa ca nu mi-am batut capul, am zis sa mai salvez din baterie neactionand electromotorul) si apoi dau in spate si incep sa imping. Era putin la vale si era de mare ajutor, chiar daca suprafata nu era tocmai cea mai aderenta. Ajung la finalul coborarii fara vreun rezultat. Eram deja transpirat si cu 170bpm la pipota. Cu multe emotii cotesc dreapta incercand sa pornesc pe portiunea plata, dar cu suprafata buna, dar nu prea mai aveam energie. Incerc totusi si la jumatatea acestei portiuni scurte observ urcarea care ducea in DN1... ma gandeam ca daca reusesc sa urc motorul acolo, clar de-acolo la vale inapoi sigur pornea. N-avea cum dom'le!
Inca nu venisera Poqii de sus.
Si-am mai impins pe ultima bucata de plat dinainte de acea mighty urcare si ghici ce:
A pornit!
Cine-ar fi crezut?!
O tin putin mai turata, de frica si paranoia.
Vad ca nu se opreste, ma sui pe sa si fac cale intoarsa catre Poqii, sa-mi vada zambetul de sub casca. Ranjetul!
Si mergem, ca altceva n-avem ce face.
Evident, cu morcovul in... pe sa.
Si mergem prin aglomeratia sambetei din Sinaia si Busteni si motorul se gandeste sa se opreasca la iesirea din Busteni, fix cand am scapat de aglomeratie. Incerc sa-l pornesc dupa reteta stiuta, ia contactul, pune contactul, porneste impinsa (de inertie), dar fara succes. Poqii se opresc frumos inaintea mea, pun avariile (ca ei au, eu nu). Irina se da foarte repede jos si incepe sa ma impinga. Ma dau si eu jos, ca doar nu-s ca-n filmele alea in care femeia impinge masina si barbatul fumeaza in timp ce tine volanul drept.
Si ce credeti?
A pornit?
A pornit, eram tot la vale. Din fericire!
Si mergem, trecem de Busteni, trecem de Azuga dar se opreste putin inainte de a intra in judetul Brasov, inainte de Predeal. Dar tot la vale!
Si impingem. Imping. Imping ei. Nimic. Am terminat coborarea. Impingem putin la deal, dar e prea epuizant. Ma intreb daca sa intorc pe linia continua a DN-ului si sa incep sa imping iar la vale. Raspund ca da, intorc si iar impingem. Nicio sansa. Niciun semn. Nimic. Am obosit toti!
Pe marginea drumului se intrezarea un vanzator ambulant de miere, siropuri si alte lucruri naturale. Decid sa merg pana la ei, in speranta ca or avea ei cabluri de baterie...
Cornel se intoarce sa-si aduca motorul si motociclista.
Ajung la vanzatorul ambulant, in masina era o babuta care se ridica destul de repede din scaun si vazandu-ma cum ma chinui sa-l imping ma-ntreaba daca vreau sa ma impinga...
Rad, imi trag suflul, si-i zic ca nu.
- Am nevoie de cabluri din acelea ce se pun de la o baterie la alta sa porneasca masinile.
- Copile, eu n-am, dar vezi poate are nenea (naturalistul care vindea miere, siropuri si alte lucruri naturale in cealalta parte a parcarii). Imping voios motorul pana la nenea, ca doar era vale si mai puteam incerca doua-trei porniri.
Si nimic.
Ajung si Poqiii langa mine si le zic sa mearga sa intrebe.
Surpriza:
Avea nenea cabluri!
Aia e!! ne-am scos! uhuuu! Sigur trecem Predealul si de-acolo e numai coborare, astfel ca si daca dau din picioare ajung la Dambu Morii.
Dupa jumatate de ora de cautat gaura pe unde se deschide saua, decidem sa apelam fratele google, ca fratele Misha (proprietaru) era la munca si nu putea vorbi.
Gasim in cele din urma gaura, deschidem, desurubam, punem clestii, pornim motorul lui Cornel sa avem curent si apas plin de speranta butonul de invartire al electromotorului. Si se-nvarte el, se-nvarte, invarte motorul, invarte tot, insa cand incetez sa-l apas motorul se opreste fara vreun semn ca ar fi vrut la vreun moment dat sa porneasca si sa ramana pornit!
Incercam asta de multe ori, ca doar aveam curent de la motor cu nemiluita!
Si nu.
Caput!
Era clar ca problema nu mai era rezolvabila prin impins sau baterie noua.
Problema era in alta parte!
Si da jos rezervorul sa verifici bujiile dar nem, nicio sansa sa ajungi la bujii. Iar alte cauze diagnosticabile pe loc, sub amenintarea ploii (se oprise fara sa bagam de seama cand), nu aveam.
Chestia asta cu demontatul, cablurile, montatul, toate incercarile ne-au luat destul de mult timp, vreo ora - poate doua. Si-apai trebuia sa se fi terminat concursul, dar pe cine sa sun?
In fine, strangem tot, impachetam si decid sa merg cu ocazia in Dambul Morii, poate reusesc sa iau duba lui Balan si un om sau doi si sa merg sa recuperez motorul.
Decid sa ii las pe Poqii sa mearga acasa, iar eu ma postez la ocazie. N-au plecat Poqii din parcare ca m-a si luat pe mine un nene cu o duba! la ocazie. A oprit de credeam ca vrea sa-mi vand un rinichi pentru serviciul de a ma aduce in Brasov.
Si-apai trecuse deja ceva vreme, ma puteam gandi ca-l pot suna pe Balan, ca a terminat cursa, ma gandeam ca si Misha e mai liber de la cronometrat cursa, poate chiar si Manu.
In fine, aflu ca ei sunt toti la un gulas, atmosfera faina, lume buna si n-o sa coboare nimeni acum cu cheia de la duba. Iar Balan chiar era prins fain de atmosfera si ar fi vrut si el sa ajute si-a sugerat sa ma duc acasa si sa ma ajute mai pe seara.
Astfel ca am ajuns in Brasov, m-a adus nenea pana la Faget cand i-am spus povestea...
I-am oferit 10 lei dar i-a refuzat, complet neasteptat!!
Sa mai precizez faptul ca pe Misha prima oara l-am sunat pe la ora 12, cand el stia doar de cheia de la Ana, nicidecum de progresul cu motorul. Si Balan credea ca tot pentru cheie il sun. Misha radea de se prapadea pana sa afle de toata povestea motorului :)) Iar Balan asculta curios cate si mai cate puteam pati si cum ii mai puteam updata :))
Dar da, am mers acasa, a venit seara, au venit baietii, am dat jos banchetele, am luat o masa de concursuri (de berarie) si-am mers sa incarcam motorul in duba.
Imi pare rau ca termin povestea asa, dar n-am mai avut nicio emotie de-aici, pe drept, pentru ca nu s-a mai intamplat nimic neplanificat. A, ba, mai exista posibilitatea sa fi furat careva motocicleta de-acolo.
Ce credeti, au furat-o? Mai era acolo cand am ajuns noi?



Multumiri Balanului, Mihaiului, Poqiilor si oricui altcuiva care se mai simte!


Un comentariu:

  1. Ce să-ți fac dacă ai dat BMW-ul... Ăla nu făcea din astea :))

    RăspundețiȘtergere

Biserica Romana