marți, 28 august 2012

The road to Milano

Nu multa lume stie ca prin bunavointa lui Bogdan, Balan si Luci am avut norocul sa merg cu ei la UTMB in ideea de a face ceva ture pe-acolo si sa incercam sa ajungem si pe cel mai inalt punct al Europei vestice - Mt. Blanc.

Plecarea a avut loc sambata dimineata din Brasov, cu inumanul tren de 6:05 care ne-a lasat la 10 in Bucuresti. De acolo am mers la Luci acasa, in Baneasa, unde am abuzat de piscina sa, astfel ca a doua poza a turei a devenit cea cu noi in piscina.

Ne-am imbarcat direct inspre Motru, la parintii lui Lucian, mai exact in Brosteni.
Drum lung, am ajuns, am mancat niste rosii de gradina de toata frumusetea, niste struguri ca la Baicoi apoi ceva mancare pana am simtit ca pleznesc.

Dimineata ne-am trezit si-am mers la targul satesc de unde mi-am cumparat eu un sac de dormit de puf si Balan o pufoaica, apoi i-am dat spre Zagreb.


Si-am mers tati, am admirat Romania din Serbia, am trecut pe la cazane, am vazut portretul lui Burebista, am tot mers pe langa Dunare pana cand ne-am despartit si-apoi am ajuns pe autostrada. Taxa la sarbi - 2 euro.

Am admirat Belgradul de pe autostrada care-l taie-n doua, apoi am intrat in Croat dupa care am plecat ia, tara care ne-a rupt la taxe: 260 km pe autostrada - 20 euroi!

Toate bune si frumoase, fiind deja seara, am decis sa cautam un loc unde sa dormim - cea mai potrivita optiune ni s-a parut un camping de pe autostrada. Astfel ca dupa ce am pierdut o ora cautand campingul, ne-a dus un croat pana acolo, intr-un loc pe care nu l-am fi nimerit niciodata fara ajutorul sau. Acum ca l-am nimerit, am intrat in el si am observat taxa generoasa de 11 euro/persoana pentru stat la cort dupa care am decis sa mergem fara somn spre Ljublijana si sa dormim unde n-om mai putea sa tinem ochii deschisi. Eu insa mi-am luat somn si m-am trezit cand am parcat sa dormim...si deci m-am culcat la loc. M-am trezit cand am plecat dar am decis sa dorm din nou :))

Bun, apoi m-am trezit prin Milano, l-am admirat de pe autostrata si apoi am ajuns la destinatie: O caza la periferie, locuita de-un roman, prieten de-al lui Lucian, pe nume Vali. Superbaiat, locuind la o supercasa, cu supervedere spre Monte Rosa.

Acesta ne-a primit, plimbat, hranit, plimbat din nou si imbatat.

Doua calatorii pana-n centrul Milanului am facut: prima la catedrala Duomo del Milano...fantastica. Apoi am mers prin centru pe-acolo, am admirat magazinele lui Gucci, D&G, LV si altii, plus showroom-ul Ferrari, care detinea un monopost de prin 2008. Tot pe-aici ne-am gasit sa mergem si la mall, unde au tiuit toate alea cand am iesit...

A doua calatorie a venit dupa o masa copioasa, la care am mancat o juma' de pastrav cu un mujdei genial. Prin juma' de pastrav ma refer la juma' de kil de pastrav...
Calatoria a insemnat o plimbare pe langa un canal artificial din Milano, canal folosit initial la construirea catedralei anterior mentionate. Apa din canal era limpede ca cea imbuteliata, lipsita de gunoaie, si cu pesti ca in acvariu si cu un debit destul de mare. Oricum, incredibil de curata apa pentru un oras cat Bucurestiul!
Pe-acolo pe undeva am oprit sa bem o bere - mare gafa! 6 litrii de bere, 68 de euro, ka ching!

P.S. Am furat un pahar >:)

Si-asa se termima epopeea boschetarilor CPNTisti in capitala mondiala a lumii!
Looking forward to the next epopei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Biserica Romana